Valeriu Gheorghiță: În județele cu rata ridicată de infectare cu SARS-CoV-2, alocate cu prioritate vaccinuri

0
313
vaccin, COVID-19
vaccin, COVID-19

În județele cu rata ridicată de infectare cu SARS-CoV-2 vor fi atribuite cu prioritate vaccinurile, iar în maximum două săptămâni se va decide pragul incidenței pentru această măsură, a anunțat, marți, într-o conferință de presă, președintele Comitetului național pentru campania de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

„Strategia naţională de vaccinare împotriva COVID-19 prevede, printre alte criterii medicale, şi criteriul epidemiologic, care ne permite alocarea cu prioritate a vaccinurilor în judeţele care înregistrează o creştere disproporţionat de mare a ratei de incidenţă cumulată a cazurilor de COVID-19 faţă de media naţională. Urmează să se definească acest prag de incidenţă de la care luăm în calcul atribuirea cu prioritate a acestor vaccinuri, să definim perioada pentru care trebuie să înregistrăm această creştere, moment în care se declanşează un mecanism prin care vor fi organizate centre de vaccinare sau vor fi deschise noi linii de vaccinare în judeţul respectiv, pentru a creşte şi a accelera campania de vaccinare în judeţele afectate”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.

Acesta a precizat că se vor respecta prioritizările conform strategiei de vaccinare, pentru că în această perioadă sunt cuprinse persoanele vulnerabile și cele care deservesc activități esențiale.

Valeriu Gheorghiță a menționat că în maximum două săptămâni va fi stabilit pragul de incidență pentru județele în care se vor aloca prioritar doze de vaccinuri.

În acest moment, cele mai mari rate de incidență se înregistrează în județe Timiș – 3,76 și Maramureș – 3,01.

Articolul precedentCîţu: Discuţia despre introducerea unui „paşaport de vaccinare” este prematură
Articolul următorManager nou la Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională O.R.L. „Prof. Dr Dorin Hociotă”