Câţi copii ar fi eligibili pentru a se vaccina anti-COVID în România

0
112

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat că aproximativ 800.000 de copii ar fi eligibili pentru a se imuniza anti-COVID, după ce vaccinul va primi autorizaţia de fi administrat categoriei de vârstă 12-15 ani.

„Depinde foarte mult de momentul la care se acordă acea autorizare de punere pe piaţă. Sigur, avem o reţea suficient de variată, în momentul de faţă, de centre de vacinare, încât să permitem accesul şi vaccinarea tuturor celor care îşi doresc să se vaccineze din acea grupă de vârstă. Mai mult sau mai puţin, vorbim de circa 800.000 de copii care sunt în această grupă de vârstă 12-15 ani, avem suficiente doze, deci se poate asigura fără probleme vaccinarea lor în măsura în care părinţii înţeleg importanţa vaccinării”, a declarat Valeriu Gheorghiţă sâmbătă, la Castelul Bran, unde participă, alături de o echipă mobilă, la o companie de vaccinare a turiștilor, potrivit unui post de televiziune.

Articolul precedentPrefectul Capitalei, despre purtarea măştii în jurul şcolilor
Articolul următorValeriu Gheorghiţă: Este important să consolidăm această evoluţie favorabilă a pandemiei