Vaccinarea anti-COVID a copiilor între 5 și 11 ani: Câte centre au fost identificate pentru imunizare

0
83

Col. dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 în România, a anunţat că pentru imunizarea anti-COVID a copiilor între 5 şi 11 ani au fost identificate circa 45 de cabinete de vaccinare în unităţile sanitare şi alte 135, în centrele unde se foloseşte vaccin Pfizer.

„Situaţia preliminară legată de numărul de cabinete de vaccinare adresate copiilor cu grupa de vârstă 5-11 ani: sunt identificate circa 45 de cabinete în unităţile sanitare şi alte 135 de cabinete de vaccinare în centrele unde, în momentul de faţă, se foloseşte vaccin de la compania BioNTech/Pfizer. Aceste situaţii vor fi în dinamică şi pe măsură ce vom avea o finalizare a numărului de cabinete, o vom comunica”, a declarat Gheorghiţă la o conferinţă de presă a Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19.

El a precizat că există confirmarea că Agenţia Europeană a Medicamentului va face recomandarea de autorizare pe 25 noiembrie şi probabil pe 26 noiembrie va autoriza vaccinul de la Pfizer pentru a fi administrat la grupa de vârstă 5-11 ani.

„După cum am anunţat, cred că la jumătatea lunii decembrie şi vaccinul de la compania Moderna va primi recomandarea de autorizare pentru grupa de vârstă 6-11 ani. Dozajul pentru această grupă de vârstă 5-11 ani este de 10 micrograme, cu o schemă de administrare a două doze la interval de 21 de zile”, a explicat Gheorghiţă.

În platforma naţională de programare, la fiecare centru de vaccinare, se va menţiona dacă se pot administra şi vaccinuri pentru grupa de vârstă 5-11 ani.

„Probabil că vom asocia către fiecare centru, pe hartă, un icon care să identifice această posibilitate, de administrare la copii, şi, de asemenea, centrul în sine va fi redenumit astfel încât pentru populaţie să fie uşor de identificat şi de efectuat programarea”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.

 

 

Articolul precedentGCS: 1.490 pacienți, dintre care 17 copii, internați la ATI. 243 decese, în ultimele 24 de ore
Articolul următorGheorghiță, despre apariția miocarditei după vaccinarea anti-COVID