Vaccin pentru tratarea cancerului intestinal: Doar câțiva pacienți vor beneficia de el în timpul testelor

0
736

Cancerul intestinal – cunoscut și sub numele de cancer colorectal, este al treilea cel mai frecvent cancer, cu o incidență anuală la nivel mondial de peste 1,2 milioane cazuri și o rată a mortalității de aproximativ 50%. Aceasta înseamnă că un vaccin pentru tratarea cancerului intestinal precoce ar fi, fără exagerare, revoluționar. Și iată că, din fericire, acesta va putea fi testat, în perioada următoare, datorită unei colaborări la nivel mondial între oamenii de știință și medicii britanici și australieni.

Vaccinul va fi utilizat pentru a trata pacienții înainte de a fi operați, în speranța că va determina organismul să atace cancerul, ceea ce ar însemna că orice intervenție chirurgicală ar fi mai puțin invazivă. De asemenea, puterea vaccinului ar putea sprijini sistemul imunitar să răspundă la o eventuală recidivă, în situația în care cancerul ar reveni.

Studiul – realizat de Cancer Research UK Southampton Clinical Trials Unit de la Universitatea din Southampton, în colaborare cu Trust și Spitalul Queen Elizabeth din Adelaide, Australia – va include zece locații pentru cei 44 pacienții care urmează să fie înrolați în studiu pe o perioadă de 18 luni: șase în Australia și patru în Marea Britanie.

„Acesta este primul vaccin pentru tratamentul oricărui cancer gastro-intestinal și avem mari speranțe că va avea un mare succes. Credem că pentru mulți pacienți, cancerul va dispărea complet după acest tratament” – a transmis, într-o informare, dr. Tony Dhillon, conducătorul studiului și specialist oncolog al Royal Surrey,după ce a lucrat alături de prof. Tim Price, în Australia, în ultimii patru ani, pentru a dezvolta vaccinul amintit.

Studiul va fi disponibil pentru doar pentru 44 pacienți

Pentru a se stabili dacă sunt eligibili pentru studiu, pacienții vor face o endoscopie, apoi o probă de țesut; dacă vor fi declarați admiși, vor obține trei doze de vaccin înainte de a suferi o intervenție chirurgicală. După terminarea cercetării, vaccinul va fi autorizat pentru utilizare.

„Munca pe care am făcut-o aici, la Royal Surrey, este fantastică. Suntem extrem de mândri că am fost implicați în acest studiu la nivel mondial și credem că ar putea fi cheia tratării cancerului intestinal în viitor” – a subliniat dr. Tony Dhillon.

„Suntem extrem de mândri că am fost implicați în lansarea acestui nou vaccin revoluționar. Fiind al patrulea cel mai mare centru de tratare a cancerului din Marea Britanie, contribuția la combaterea cancerului este o componentă imensă a ceea ce facem iar acest lucru le va oferi o oportunitate pacienților cu cancer intestinal și le va da o speranță reală de a învinge boala” – a subliniat, la rândul său, directorul executiv al Royal Surrey, Louise Stead.

Articolul precedentMinistrul Sănătăţii, Alexandru Rafila: În prima jumătate a anului, vor fi demarate primele programe de screening
Articolul următorPeste 600 milioane lei, investiți în infrastructura medicală din Bihor