Un producător israelian de măști anunță obținerea unui material cu nivel de protecție 99%

0
277

Compania israeliană Sonovia a anunţat că un material pentru producţia măştilor pe care l-a dezvoltat poate neutraliza până la 99% dintre particulele de coronavirus, chiar şi după spălarea sa repetată, conform unui test reuşit de laborator.

Măştile reutilizabile antivirale produse de Sonovia sunt impregnate cu nanoparticule de oxid de zinc care distrug bacteriile, ciupercile şi virusurile şi despre care compania susţine că poate stopa eficient şi răspândirea noului coronavirus.

Testele desfăşurate la laboratorul Microspectrum (Weipu Jishu) din Shanghai au demonstrat că acest material folosit pentru producerea măştilor, care se poate spăla, neutralizează peste 90% dintre particulele de coronavirus la care a fost expus, conform unui anunţ făcut luni de Sonovia, transmite luni agenția Reuters, citată de Agerpres.

Liat Goldhammer, reprezentant al companiei Sonovia, a precizat că în următoarele săptămâni acest material, ce poate fi folosit şi pentru creşterea nivelului de protecţie al textilelor folosite în spitale, al echipamentelor de protecţie şi chiar şi al hainelor, poate neutraliza până la 99% dintre particulele de coronavirus.

Potrivit Sonovia, printre clienţii săi se numără companiile germane Bruckner şi Weber Ultrasonics, precum şi spitale din Germania şi SUA.

Testele din China au fost desfăşurate în concordanţă cu standardele internaţionale pentru determinarea activităţii antivirale a produselor textile, conform Sonovia.

Sonovia îşi va testa produsul şi într-un laborator german, certificat de autorităţile din Germania, a adăugat Goldhammer.

Articolul precedentUltimul milion de cazuri de COVID-19 a fost semnalat în doar opt zile, avertizează directorul OMS
Articolul următorComisia anti-COVID: Asimptomaticii cu COVID să nu mai fie internați până la negativarea a două teste