Comisia anti-COVID: Asimptomaticii cu COVID să nu mai fie internați până la negativarea a două teste

0
322

Persoanele asimptomatice infectate cu COVID să nu mai stea în spital până la negativarea a două teste, așa cum prevede procedura în prezent. Aceasta este propunerea făcută de Comisia științifică anti-COVID ca urmare a noilor informații venite din partea Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) și a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), potrivit dr. Adriana Pistol, președintele Comisiei pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID-19 din Ministerul Sănătății și directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

”Potrivit noilor informații venite atât de la ECDC cât și de la OMS, după 8-10 zile aceste persoane asimptomatice infectate cu noul coronavirus au șanse foarte mici să mai fie foarte transmisibile. (…) Ei pot fi urmăriți și de medicul de familie, la domiciliu. Dacă sunt în continuare pozitivi, atunci să stea în izolare la domiciliu încă o vreme, până la 14 zile, sub monitorizarea medicului de familie. Însă dacă sunt negativi după 8 zile, atunci e perfect. Asta este și propunerea Comisiei, pe baza informațiilor ECDC și OMS. Prin urmare, un pacient cu COVID asimptomatic o să meargă la internare pentru o perioadă mai scurtă și, bineînțeles, că totul depinde de evoluție”, a declarat dr. Adriana Pistol pentru www.Sanatatea.Tv.ro și www.RoHealthReview.ro.

În ceea ce privește evoluția pandemiei în țara noastră, dr. Adriana Pistol a declarat: ”Nu pot să consider nimic pentru că totul depinde de fiecare persoană în parte, de fiecare cetățean ce face. Dacă vor respecta măsurile, numărul de cazuri nu va crește. În caz contrar, logic că numărul va crește. Sfatul meu este ca populația să respecte cele trei măsuri esențiale: spălatul pe mâini, distanța fizică și purtarea măștii. Masca în interior și chiar și afară atunci când distanța nu este respectată. Sigur, cazuri vor mai fi, dar nu înseamnă că o să crească foarte mult.”

Articolul precedentUn producător israelian de măști anunță obținerea unui material cu nivel de protecție 99%
Articolul următorCE a aprobat 47 milioane de euro pentru construirea și echiparea unui spital de urgență în Cluj