Un nou anticoagulant recomandat in interventiile ortopedice

0
237

Comitetul European pentru Produse Medicale de Uz Uman (CHMP) a recomandat aprobarea anticoagulantului Rivaroxaban (Xarelto), administrat sub forma de tablete, o data pe zi, pentru prevenirea aparitiei cheagurilor de sange venoase la pacientii supusi unei interventii chirurgicale ortopedice.

„Rivaroxaban are potential in prevenirea aparitiei trombozei venoase profunde si a embolismului pulmonar”, a declarat medicul suedez Bengt Eriksson, chirurg ortoped la Spitalul Universitatii Sahlgrenska/Östra, Gothenburg, investigatorul principal al studiului clinic asupra Rivaroxaban. Studiul a fost realizat pe un esantion de peste 10.000 de pacienti.

Medicamentul ofera perspective noi si in cardiologie. Profesor universitar doctor Mircea Cinteza, fost ministru al Sanatatii, a declarat referitor la aceasta eventuala utilizare: „Am discutat cu colegii mei despre medicamentele care sa fi produs o schimbare majora in cardiologie in ultimii 10-15 ani. Nu am gasit niciunul. Acum, Rivaroxaban promite sa produca acea modificare radicala a optiunilor terapeutice de care avem nevoie, iar studiile clinice confera indicii solide in acest sens”.

in urmatoarele doua-trei luni urmeaza sa apara si aprobarea finala de la nivelul Comisiei Europene, in vederea obtinerii autorizatiei de punere pe piata a Rivaroxaban in toate statele membre UE.
Medicamentul va fi lansat in Romania in luna octombrie 2008.

in UE exista peste 1,5 milioane de evenimente provocate de aparitia cheagurilor de sange anual si din cauza acestora mor anual 544.000 de oameni.

Sursa: Agerpres

Articolul precedentCancerul la san – Partea II
Articolul următorGermania: primul transplant de membre superioare din lume