Concluziile unui studiu au aratat ca lupta cu unele tipuri de cancer poate fi castigata chiar cu ajutorul unui acid produs in mod natural de ficat in timpul digestiei. Mai exact este vorba despre acidul litocolic, care poate ucide diverse tipuri de celule canceroase. Printre acestea se regasesc si celulele canceroase ce contribuie la aparitia cancerului de san, precum si celulele din unele tumori cerebrale, potrivit revistei de specialitate in care a fost publicat studiul.

Acidul litocolic actioneaza in asa fel incat ataca si distruge celulele canceroase, protejandu-le pe cele sanatoase si permitandu-le sa se dezvolte in continuare. Mai mult decat atat, cercetatorii au precizat ca acest tip de acid poate contribui la impiedicarea dezvoltarii tumorii in cauza.

Pe de alta parte, administrarea acidului litocolic are un beneficiu in plus, acela ca nu are efecte secundare grave asa cum are chimioterapia, au mai subliniat cercetatorii care au efectuat studiul.