Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, Viorel Scripcariu, şi directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Vasile Asandei, au anunţat, miercuri, că în urmă cu o săptămână au semnat contractul de finanţare a proiectului „Investiţii în infrastructura de învăţământ din cadrul UMF Iaşi – Centrul de Simulare”.

„Suntem mulţumiţi şi încântaţi că Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est ne-a direcţionat paşii pentru a putea câştiga acest proiect. Finanţarea ne permite să recuperăm cea mai mare parte din suma investită în acest centru de simulare, respectiv 3,7 milioane de euro, din investiţia totală de 6,7 milioane de euro. În acest moment, partea de infrastructură este finanţată complet, iar partea de dotare este parţial finanţată, ne aflăm în plin proces de achiziţionare a echipamentelor. De asemenea, avem segmentul de Terapie Intensivă, dotat 90% prin achiziţionarea echipamentelor dintr-un alt proiect. Proiectul include simularea pe manechine, virtuală – pe echipamente şi un al treilea segment – simulare tip Pacient Standardizat, care se va desfăşura în corpul de clădire Nicolae Leon”, a explicat în cadrul unei conferinţe de presă Viorel Scripcariu.

Directorul ADR Nord-Est a subliniat că UMF Iaşi este un partener valoros, cu proiecte importante, de impact, unele deja realizate, altele în curs de implementare.

„Proiectul de faţă vine într-un moment potrivit, pentru că suntem într-o perioadă cu multe probleme şi provocări şi cu şanse de a ne dezvolta în viitor. Suntem în zona sănătăţii, pandemia de coronavirus a făcut ca sănătatea să redevină prioritară şi pentru proiectele europene. Suntem şi în zona educaţiei, care de asemenea este un segment extrem de important pentru ce urmează să facem în viitorii ani”, a declarat Vasile Asandei.

Proiectul ‘Investiţii în infrastructura de învăţământ din cadrul UMF Iaşi – Centrul de Simulare’ este finanţat de Uniunea Europeană, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea infrastructurii educaţionale a UMF Iaşi, incluzând dotarea unui Centru de Simulare Medicală, în condiţii de performanţă, durabilitate şi incluziune socială.

Proiectul vizează finalizarea lucrărilor de construcţii şi instalaţii ale unui corp de clădire din str. Mihail Kogălniceanu nr. 9-13, în vederea operaţionalizării Centrului de simulare – esenţial predării medicinei aplicate. Astfel, se asigură participarea, simultan, la un proces educaţional care acoperă cel puţin două domenii de specializare inteligentă, pentru 510 de studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi.

Până la finalizarea implementării proiectului, se vor achiziţiona 14 echipamente şi software necesare integrării în procesul de formare a studenţilor UMF Iaşi a tehnologiei inovative, sustenabilă şi incluzivă. Fiecare disciplină va fi dotată cu simulatoare specifice pentru dezvoltarea abilităţilor de bază sau avansate, simulatoare hibride sau de înaltă fidelitate, simulatoare tip VR, haptice, platforme software virtuale, simulatoare tip manechin, interactive, controlate wireless.

În laboratoarele Centrului vor funcţiona specialităţi de Anatomie şi radiologie, Anestezie şi terapie intensive, Cardiologie, Chirurgie generală, Farmacologie, Gastroenterologie, Medicină de urgenţă, Medicină dentară, Nefrologie, Neonatologie, Neurochirurgie, Neurologie, Obstetrică şi ginecologie, Oftalmologie, Otorinolaringologie, Ortopedie-traumatologie, Pediatrie, Pneumologie, Urologie.

În prezent, laboratorul ATI este deja pregătit să îşi înceapă activitatea.

O importanţă deosebită în cadrul centrului o au spaţiile de debriefing adecvate conversaţiei, reflecţiei şi corecţiei, în vederea creşterii coeziunii grupului. Amfiteatrul Centrului, cu o capacitate de 165 de locuri, este dotat cu ecran de monitoare central şi lateral, permite conectarea şi participarea activă prin intermediul instalaţiei AV, a lucrărilor practice care se desfăşoară în cadrul laboratoarelor specializate şi nu în ultimul rând desfăşurarea unor acţiuni de tip conferinţe, congrese, întruniri medicale.