Tusea lui Chopin, motiv de dispute

0
242

Celebra tuse de care suferea compozitorul polonez Frederic Chopin provoaca controverse in randul publicului din tara natala, in Polonia purtandu-se o disputa legat de eventuala expertiza la care ar urma sa fie supusa inima acestuia, scrie ziarul german Sueddeutsche Zeitung.

Conform unor relatari ale contemporanilor, ultimii anii ai vietii lui Chopin au fost impovarati de accese violente de tuse, in rapoartele medicale ale vremii acesta fiind diagnosticat cu tuberculoza, diagnostic care se regaseste si in raportul medico-legal intocmit cu ocazia decesului sau la Paris, la doar 37 de ani, oras unde este de altfel inmormantat, in cimitirul numelor ilustre, Pere Lachaise, in timp ce doar inima sa odihneste in patrie, la biserica Sfintei Cruci din Varsovia. Despre Chopin se spune ca era complet slabit si epuizat, cantarind doar 40 de kilograme la o inaltime de 1,70 metri.
in momentul mortii lui Chopin, Varsovia era parte a imperiului tarist iar acolo era cantonat un regiment rusesc. Chopin si-a dedicat unele din compozitiile sale luptei pentru eliberarea Poloniei, motiv pentru care a dispus prin testament ca inima sa sa se odihneasca pe pamantul patriei. Inima marelui compozitor a fost conservata in cognac si expusa apoi intr-un relicviar din cristal in biserica Sfintei Cruci din Varsovia, la picioarele caruia sunt depuse zilnic de catre polonezi buchete de flori. Savantii polonezi ar dori insa acum sa afle daca intr-adevar cauza mortii compozitorului a fost tuberculoza – boala pentru care nu exista remediu la mijlocul secolului XIX (primul vaccin anti-TBC a fost descoperit in 1906 si experimentat pe oameni in 1921 in Franta. Vaccinul, creat de Albert Calmette si Camille Guerin – de la care vine si numele bacilului Calmette-Guerin – a fost realizat dintr-o tulpina atenuata a bacilului tuberculozei bovine, n.red.) – sau daca Chopin a murit de mucoviscidoza, o boala metabolica ereditara care face ca secretiile sa devina vascoase, ingreunand transportarea lor de catre organism, ceea ce produce acumularea de mucus in plamani si caile respiratorii si provoaca accese permanente de tuse.

Savantii intentioneaza in acest scop sa preleveze o portiune de tesut miocardic, in scopul analizarii materialului genetic al lui Chopin, intentia acestora facand insa sa se discute la Varsovia daca nu cumva ar fi mai bine sa fie lasata in pace inima compozitorului, mai ales ca, spun opozantii expertizei, cauzele mortii nu au prea mare relevanta pentru opera sa. Pana de curand, s-a considerat ca Chopin a murit de tuberculoza, boala pe care ar fi contractat-o chiar pe insorita insula Mallorca, corpul sau fiind asa de slabit ca nu s-a mai putut lupta cu agentii patogeni cauzatori de tuberculoza. Problema ar fi fost cauzata de faptul ca s-a dus pe insula intr-o perioada nepotrivita, iarna, atunci cand acolo este rece si ploios. Sentimentele sale de atunci sunt foarte bine redate de celebra piesa „Picatura de ploaie”, compusa chiar acolo si impregnata de o melancolie profunda. Chopin se afla la Mallorca impreuna cu iubita lui de atunci, scriitoarea franceza George Sand, pe care o cunoscuse la Paris, locul unde s-a refugiat in 1831, dupa inabusirea de catre trupele tariste a unei revolte antirusesti.

Dat fiind accesele de tuse din ce in ce mai grave de care suferea, Chopin s-a lasat examinat de medicii locali, remarcand cu ironie amara ca „a fost examinat de cei trei cei mai cunoscuti medici de pe insula, unul mirosindu-i sputa, altul ciocanind locul de unde aceasta izvora, in timp ce al treilea palpa si asculta cum scuipa, unul spunand ca este deja mort, al doilea fiind de parere ca este pe cale sa moara iar al treilea ca va muri oricum”. Chopin a parasit insula dupa 99 de zile iar la putina vreme mai tarziu s-a rupt si relatia cu George Sand. Medicul polonez Wojciech Cichy este de parere ca simptomele bolii lui Chopin arata clar ca acesta suferea de mucoviscidoza, inca de mic, si nu doar incepand cu episodul Mallorca, Chopin suferind de mici accese de tuse. La aceasta se adauga si faptul ca acest tip de boala duce la impotenta, ca dovada stand faptul inexistenta unor copii in cazul sau. Cichy a motivat dorinta de a realiza neaparat aceasta expertiza aratand ca, daca se va dovedi ca Chopin suferea de mucoviscidoza, acest lucru ar reprezenta o sursa imensa de inspiratie pentru cei bolnavi, mai ales copii, care ar afla astfel ca, in ciuda bolii, poti realiza lucruri mari.

Medicii s-au lovit in intentia lor de opozitia paznicilor inimii compozitorului, parohul bisericii Sfintei Cruci considerand ca astfel se tulbura linistea decedatului, sustinatorii expertizei argumentand in contrapartida ca prin extragerea cordului s-a tulburat deja linistea celui decedat. Cei de la Ministerul Culturii din Polonia, responsabil pentru relicva, au declarat ca ar dori sa mai afle inca odata opinia expertilor si sa astepte sfarsitul dezbaterii publice, mai ales ca Chopin nu este doar un compozitor ci si un erou national, ceea ce necesita timp pentru luarea unei decizii potrivite, asa cum se exprima un purtator de cuvant al Ministerului.

Sursa: Agerpres

Articolul precedentRomania a introdus avertismente vizuale pe pachetele de tigari
Articolul următorGermania si criza de medici