Tulburarea post- traumatica de stres are o prevalenta de 1-2% la populatia generala si reprezinta un subiect foarte important, nu doar pentru psihiatru ci si pentru psiholog, deoarece aceasta boala presupune un tratament psihologic.

„Tulburarea post-traumatica de stres se incadreaza in grupa tulburarilor de anxietate, face parte dintre entitatile, dintre bolile sau tulburarile cele mai frecvente in practica medicala, respectiv practica psihiatrica”, a declarat prof. univ. dr. Florin Tudose, seful Sectiei Psihiatrie a Spitalului Universitar din Bucuresti, intr-un interviu acordat pentru Sanatatea TV.

Tulburarea post-traumatica de stres se refera la acele tulburari care apar dupa un stres traumatic, dupa un stres cu caracter special, in urma unor stresuri neasteptate, grave, care provoaca persoanei in cauza tulburari imediate psihice sau somatice. De altfel nu trebuie uitat ca tulburarea post-traumatica de stres nu este rezultatul stresului de fiecare zi. Specialistii au stabilit ca tulburarea post-traumatica de stres se manifesta dupa anumite evenimente catastrofale, sociale.

De asemenea, o cauza a aparitiei tulburarii post-traumatice de stres sunt si agresiunile sexuale, violenta domestica, precum si accidentele de masina. Totodata, cercetarile au demonstrat ca nu doar stresul brutal provoaca tulburarea post-traumatica de stres, ci si stresurile cronice prelungite.