Suceava: Dializa peritoneală, accesibilă acum şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă

0
137

În premieră la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Suceava, o pacientă recent diagnosticată cu boală renală cronică în stadiu terminal, a fost supusă unei proceduri de dializă peritoneală, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Dan Teodorovici.

Boala cronică de rinichi reprezintă o problemă majoră de sănătate, cu o prevalenţă de peste 10% (la nivel global, o persoană din zece are această boală), dintre bolnavi aproximativ 1% ajungând în stadiul terminal, moment în care este nevoie de introducerea unei terapii de supleere a funcţiei renale (hemodializă, dializă peritoneală sau transplant renal), potrivit sursei citate.

Prin comparaţie cu hemodializa, în dializa peritoneală se foloseşte pentru curăţarea toxinelor o membrană biologică, membrana peritoneală. În mod practic, un cateter biocompatibil este plasat chirurgical intraperitoneal cu ajutorul căruia se introduce intraabdominal un lichid steril special ce atrage toxinele sanguine la nivelul peritoneului, fiind ulterior extras şi înlocuit. Asigură o serie de avantaje, putând în final să îmbunătăţească calitatea vieţii pacienţilor la care această metodă poate fi realizată, potrivit Agerpres.

”Cateterul de dializa peritoneala a fost inserat de catre o echipa chirurgicala specializata ( dr. Petru Velnic si dr. Lucian Leneschi ), ulterior realizandu-se pe sectia de Nefrologie instruirea si initierea schimburilor de dializa, evolutia fiind favorabila si lipsita de incidente”, potrivit sursei citate.

Dr. Dan Teodorovici a subliniat că, odată cu introducerea acestei metode de tratament, se poate spune că la SJU Suceava, cu excepţia transplantului renal, se poate asigura managementul adecvat şi integrat al tuturor pacienţilor cu afecţiuni renale.

Totodată, medicul a precizat că aceste progrese terapeutice şi diagnostice nu s-ar fi putut realiza fără o colaborare în echipă multidisciplinară între secţiile de Nefrologie, Anatomie patologică, Chirurgie Generală, Chirurgie Vasculară, Medicină Nucleară sau Radiologie Intervenţională.

Articolul precedentModificări ale Instrucțiunilor privind desfășurarea etapei de evaluare a unităților sanitare cu paturi
Articolul următorStudiu: Pesticidele și metalele grele din sol ar putea provoca unele dintre bolile de inimă