Studiu: Vaccinul Pfizer/ BioNTech, eficient împotriva tulpinii braziline

0
33

Un studiu de laborator publicat în New England Journal of Medicine arată că vaccinul Pfizer/ BioNTech este eficient împotriva tulpinii braziliene a virusului SARS-CoV-2.

Mai exact, sângele prelevat de la persoanele cărora li s-a administrat vaccinul a neutralizat o versiune tehnică a virusului care conţinea aceleaşi mutaţii ca varianta extrem de contagioasă P1, identificată pentru prima dată în Brazilia, scrie Reuters.

Cercetătorii au spus că abilitatea de neutralizare a fost aproximativ echivalentă cu efectul vaccinului asupra unei versiuni anterioare mai puţin contagioase a virusului de anul trecut.

Ad in title

În studiile publicate anterior, Pfizer a constatat că vaccinul său neutraliza alte variante mai contagioase identificate pentru prima dată în Regatul Unit şi Africa de Sud, deşi varianta sud-africană poate reduce anticorpii de protecţie declanşaţi de vaccin.

Pfizer consideră că vaccinul său este foarte probabil să protejeze în continuare împotriva variantei din Africa de Sud. Cu toate acestea, medicii intenţionează să testeze o a treia doză de rapel din vaccin, precum şi o versiune reorganizată special pentru a combate varianta, pentru a înţelege mai bine răspunsul imun.

Primele două cazuri de infectare cu varianta braziliană a coronavirusului au fost confirmate în România, la doi bărbați din București, de 38 și 57 de ani, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică.

”Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a fost informat, de către laboratorul INBI Balș, că în România au fost confirmate două cazuri de infectare cu SARS-COV-2, cu varianta braziliană P.1. a SARS-CoV-2”, se arată în comunicatul INSP.

Articolul precedentSUA, mai puțin de 1.000 de decese în ultimele 24 de ore pentru prima dată din noiembrie 2020
Articolul următorPeste 59.000 de persoane cu vârsta de peste 55 de ani programate la vaccinare cu vaccinul AstraZeneca