Studiu: Consumul unei combinatii de probiotice poate reduce simptomele alergiilor usoare si moderate

0
435

Sezonul alergiilor este la cativa pasi, perioada in care oamenii vor stranuta mai des, vor prezenta mancarimi in zona ochilor sau inrosirea nasului.

Un nou studiu arata ca persoanele care consuma probiotice pot prezenta simptome reduse in cazul alergiilor usoare si moderate, se precizeaza intr-un comunicat al Universitatii din Florida.

Cercetatorii au inrolat in varful sezonului de alergii 173 de persoane sanatoase (care au prezentat un episod de alergie usor sau moderat la un moment dat) care au fost distribuite in doua grupe – un grup a primit capsule continand o combinatie de probiotice (Lactobacili si Bifidobacteria) de doua ori pe zi, iar cel de-al doilea group consuma un placebo. Conform aceleiasi surse, persoanele nu au mai luat medicamente antialergice pe durata studiului (timp de opt saptamani).

Persoanele participante la studiu erau saptamanal sunate sau completau online un formular in care precizau cum evolueaza starea lor de sanatate in ceea ce priveste simptomele. in plus, oamenii de stiinta au analizat si ADN-ul din probele de scaun ale participantilor care au confirmat si acestea faptul ca cele care luau probiotice prezentau o imbunatatire semnificativa a calitatii vietii. De asemenea, in cazul pacientilor care au suferit de febra fanului, probioticele au redus simptomele care afectau desfasurarea activitatii zilnice -nas rosu, prurit, stranut.

Echipa de cercetatori a precizat ca persoanele care sufereau de alergii severe nu au fost eligibile pentru studiu, iar ca aceasta combinatie de probiotice nu functioneaza in cazul oricarei alergii – eficienta acestora a fost sesizata in cazul alergiilor usoare.

Alergiile sunt produse de spori purtati de vant, de polen, de iarba si apar primavara, vara si la inceputul toamnei. Persoanele care prezinta o alergie acuza simptome precum oboseala, mancarimi ale nasului, ochilor sau pielii, stranut, nas rosu. Febra fanului este un exemplu de reactie alergica, in care pacientul acuza simptomele rinitei alergice, iar factorul declansator este o substanta alergenica purtata de vant.

Articolul precedentTelemedicina in epilepsie, proiect premiat la TEDx Cluj 2017
Articolul următorStudiu: Oboseala asociata cancerului poate fi combatuta eficient prin exercitii fizice si terapie psihologica