Ugur Sahin: Vaccinul Pfizer nu trebuie „deocamdată” adaptat la noile variante de coronavirus

Vaccinul anti-COVID-19 produs de laboratoarele Pfizer şi BioNTech nu trebuie „deocamdată” adaptat la noile variante de coronavirus în circulaţie, a dat asigurări şeful BioNTech, Ugur Sahin, susţinând mai degrabă o „a treia doză” de vaccin, relatează AFP, potrivit presei internațională.

„Este posibil ca în următoarele 6-12 luni să apară o variantă care necesită adaptarea vaccinului, însă deocamdată nu este cazul”, a spus Ugur Sahin.

„Luarea unei decizii acum s-ar putea dovedi a fi greşită, dacă în trei sau şase luni va domina o altă variantă”, a adăugat el.

Potrivit acestuia, o astfel de decizie ar trebui luată numai dacă „vaccinul existent nu este eficient sau nu este optim”.

„Pentru moment, ştim că un rapel cu formula de bază este suficient”, a spus Ugur Sahin.

Ca urmare, „cea mai bună abordare pentru a face faţă acestei situaţii este de a continua cu o doză de rapel” pentru a creşte imunitatea oferită de vaccin, a adăugat el.

Pfizer şi BioNTech au menţionat, de asemenea, la începutul lunii iulie „rezultate încurajatoare” ale studiilor pentru o a treia doză şi intenţionează să solicite autorizaţia pentru administrarea unei a treia doze de vaccin în Statele Unite şi Europa.

Sanitas,despre rata vaccinării în Sănătate: De două ori și jumătate mai mare decât cea din rândul populației

Reprezentanții Federației Sanitas au afirmat că rata medie a vaccinării împotriva COVID-19 în Sănătate este de aproape două ori și jumătate mai mare decât rata vaccinării în România.

„Conform sintezei realizate de Federația Sanitas România, în acest moment, 60,14% din personalul angajat în Sănătate sunt fie vaccinați, fie au fost infectați cu SARS-CoV-2 în ultimele șase luni! Pe categorii profesionale, cea mai mare rată procentuală este înregistrată în rândul medicilor (71,36%), iar cea mai scăzută în rândul personalului sanitar auxiliar (52,8%). În baza datelor colectate, putem concluziona că numărul personalului imunizat prin vaccinare sau în urma trecerii prin boală este foarte aproape de valoarea procentuală necesară atingerii acelui nivel numit ‘imunizare în masă’ sau ‘imunizare de turmă. În consecință, considerăm că în interiorul categoriei de populație ‘salariați în sistemul sanitar public’ pericolul transmiterii și infectării este minim”, au afirmat reprezentanții Federației Sanitas.

Potrivit acestora, dacă raportăm aceste date la cele făcute publice de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, constatăm că rata procentuală medie de vaccinare a angajaților din sănătate (60,14%) este de aproape două ori și jumătate mai mare decât rata de vaccinare a întregii populații din România (25,67%).

„Este și acesta un argument în plus pentru a demonstra că personalul angajat în Sănătate NU reprezintă un risc major de infectare! Să nu ignorăm nici faptul că angajații din Sănătate lucrează intr-un mediu protejat: poartă echipament și se protejează prin toate mijloacele specifice, fiind mai puțin probabil să transmită boala. Mai mult, 3,69% din numărul de salariați au trecut prin boală, astfel că beneficiază de o imunitate celulară puternică, mai valoroasă și mai îndelungată”, se arată într-un comunicat al Sanitas.

În acest context, reprezentanții Sanitas susțin că nu se justifică emiterea unui act normativ care să oblige angajații din Sănătate la vaccinare sau la testarea periodică pe banii salariaților, iar o campanie mai coerentă, mai bine țintită și mai bine documentată, desfășurată de autorități, ar putea fi o soluție mai corectă și mai onestă pentru creșterea numărului de vaccinați anti-COVID-19, atât în sistem, cât și la nivelul întregii populații.

Federația Sanitas precizează că datele prezentate până în prezent au fost transmise oficial și direct de 162 de instituții medicale publice, sub semnătura reprezentanților legali ai acestora, referindu-se la peste 90.300 de angajați din sistemul de sănătate.

Pacient de 27 de ani, cu Sindrom Zinner, operat la Clinica de Urologie a SCJ Mureş

Clinica de Urologie a Spitalului Clinic Judeţean (SCJ) Mureş a anunţat efectuarea unei intervenţii medicale în premieră în cazul unei malformaţii congenitale extrem de rară, denumită Sindromul Zinner, despre care există foarte puţine date în literatura de specialitate.

Intervenţia chirurgicală a fost efectuată pe cale laparoscopică.

„Un pacient tânăr, 27 de ani, cu o malformaţie congenitală multiplă, extrem de rară (0,02%), denumită Sindrom Zinner (lipsa unui rinichi, chist de veziculă seminală şi obstrucţie de canal deferent), asociată în cazul de faţă cu o localizare în pelvis a testiculului şi un diverticul imens al vezicii urinare, care îi provocau multiple disfuncţii, soldate, în final, cu retenţie completă de urină. Operaţia de excizie a organelor dezvoltate anormal şi de reconstrucţie a vezicii urinare a fost pe cât de provocatoare, deoarece există foarte puţine cazuri descrise în literatură, pe atât de complexă şi frumoasă, presărată cu multe etape de ‘improvizaţie’ şi ‘inspiraţie de moment’ (…). Această intervenţie este o premieră în Clinica de Urologie din Târgu Mureş şi, probabil, una dintre puţinele efectuate în România pentru această patologie”, a anunţat luni, pe Facebook, Clinica de Urologie din cadrul SCJ Mureş.

Conform sursei citate, pe lângă avantajele legate de trauma chirugicală minimă şi recuperarea rapidă a pacientului, în chirurgia laparoscopică calitatea actului medical, fidelitatea imaginii şi fineţea tehnicilor în spaţii extrem de mici sunt net superioare chirurgiei clasice deschise.

Raed Arafat: Misiunea medicilor români care merg în Tunisia nu este una ușoară

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dr. Raed Arafat, a declarat luni că misiunea celor cinci medici și opt asistenți medicali care merg în Tunisia, în vederea oferirii de sprijin personalului sanitar din această țară în lupta cu virusul SARS-CoV-2, nu este deloc una ușoară.

Echipa medicală a plecat luni în Tunisia.

”Nu pot decât să le doresc succes colegilor noştri care vor merge acolo, nu este o misiune uşoară, cum nu au fost nici celelalte unde au fost. Echipe medicale de la noi au fost în Italia, au fost în Republica Moldova, au fost în Slovacia, au fost apreciate de prietenii noştri din fiecare din aceste ţări şi acum mergem într-o altă regiune, într-o altă zonă, unde într-adevăr este nevoie şi unde sunt implicate mai multe ţări din vecinătate”, a declarat Arafat.

totodată, șeful DSU a mai subliniat faptul că salvatorii români intervin în acest moment în mai multe ţări.

„Acum avem intervenţii pe mai multe paliere. Avem incendiile de pădure din Grecia, unde suntem una din mai multe ţări care intervin acolo şi asistă prietenii noştri de acolo într-o situaţie destul de dificilă. Suntem în Macedonia cu Forţele Aeriene Române şi cu un avion care a făcut mai multe misiuni şi care mai rămâne să continue misiunile de stingere în zona unde sunt incendiile de pădure în Macedonia de Nord. Şi, acum, avem misiunea de asistenţă către Tunisia şi mai vin alte misiuni cel puţin pe partea de vaccin, care se fac în colaborare cu Ministerul Sănătăţii din România şi care ia legătura şi discută cu ministerele Sănătăţii din ţările care primesc donaţiile de vaccin sau ţările care au hotărât să cumpere dozele de vaccin”, a mai precizat Raed Arafat.

Reamintim că o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române va asigura transportul în Tunisia a aproximativ 180.000 de doze de vaccin anti-COVID produs de compania Astra Zeneca, teste antigen, precum şi materiale sanitare, pentru gestionarea pandemiei în Tunisia.

Dozele de vaccin vor fi transportate în cutii frigorifice, împreună cu elementele de răcire şi dispozitive de monitorizare a temperaturii, puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din Bucureşti, care asigură respectarea lanţului frigorific până la destinaţie, la temperaturi de 2-8 grade C.

Materialele sanitare donate sunt măşti FFP2 şi FFP3, măşti chirurgicale şi teste antigen, după cum a informat Ministerul Apărării Naţionale (MapN) într-un comunicat de presă.

Proiect de modificare a Legii privind reforma în sănătate:Registrul Naţional al Profesioniştilor-reglementat

Ministerul Sănătății a lansat în transparență decizională Proiectul de Ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care cuprinde și reglementarea referitoare la Registrul Naţional al Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate.

Vă prezentăm textul din Proiectul de Ordonanță referitor la Registrul Naţional al Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate:

„Art. 942
În sensul prezentului titlu, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a)profesionişti – medici, farmacişti, medici stomatologi, asistenţi medicali, asistenţi medicali generalişti, moaşe, tehnicieni dentari, dieteticieni, fizioterapeuţi, biochimişti medicali, biologi medicali şi chimişti medicali;
b)organisme profesionale – organismele profesionale ale profesiilor de medic, farmacist, medic stomatolog, asistent medical, asistent medical generalist, moaşă, tehnician dentar, dietetician, fizioterapeut, biochimişti medicali, biologi medicali şi chimişti medicali.

Art. 943
(1) În scopul dezvoltării celor mai eficiente politici de resurse umane necesare pentru asigurarea stării de sănătate a populaţiei se înființeaza Registrul Naţional al Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate, denumit în continuare Registrul Naţional.
(2) Registrul Naţional este o platformă electronică în proprietatea Ministerului Sănătăţii, având regimul juridic al unei baze de date, cu scopul de a furniza datele necesare pentru managementul şi politicile de resurse umane în sănătate.

Art. 944
(1) Ministerul Sănătăţii, prin structura competentă din cadrul acestuia, precum și prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, coordonează Registrul Naţional, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind protecţia datelor cu caracter personal, prin îndeplinirea următoarelor atribuţii:
a)gestionează datele care care sunt înregistrate în Registrul Naţional;
b)asigură asistenţă organismelor profesionale în gestionarea Registrului Naţional;
c)acordă, la solicitarea unei autorităţi/institutii sau persoane autorizate, informaţii privind un profesionist inclus în Registrul Naţional;
d)colaborează cu organismele profesionale pentru gestionarea eficientă a Registrului Naţional pe baza de protocoale încheiate în acest sens;
(2) Regulamentul de organizare și funcționare a Registrului Naţional se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, cu consultarea prealabilă a organismelor profesionale.

Art. 945
Registrul Naţional se compune din 8 părţi, corespunzătoare următoarelor profesii:
a)medic;
b)medic stomatolog;
c)farmacist;
d)asistent medical, asistent medical generalist şi moaşă;
e)tehnician dentar;
f)dietetician;
g)fizioterapeut;
h)biochimist medical, biolog medical şi chimist medical;

Art. 946 – Informaţiile minime privind profesioniştii, care trebuie colectate și inregistrate în Registrul Naţional sunt:
a)date de identificare personală;
b)informaţii privitoare la formarea profesională;
c)informaţii cu privire la locul de muncă;
d)informaţii privind autorizarea exercitării profesiei;
e)modalitatea de prestare a activităţii, respectiv cu titlul permanent, temporar sau ocazional;
f)restricţiile sau interdicţiile cu privire la desfăşurarea activităţilor profesionale;
g)informaţii privind statutul profesionistului, respectiv activ/inactiv;
h)orice alte informații necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 943, alin. (1).

Art. 947
(1) Organismele profesionale sunt obligate să înregistreze profesioniştii în Registrul Naţional, astfel:
a)în termen de maxim 15 zile dupa dobândirea calităţii de membru al organismului profesional;
b)în termen de maxim 5 zile dupa depunerea solicitărilor de prestare cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor pe teritoriul României.
(2) În scopul prevăzut la alin. (1) organismele profesionale au obligatia sa transfere în Registrul Naţional, în termen de maxim 180 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante, toate informaţiile actualizate cuprinse în registrul unic de la nivelul fiecărui organism profesional.
(3) Pentru situatii temeinic justificate, termenul prevazut la alin. (2), poate fi prelungit la cerere cu maxim 30 de zile, fara a depasi 210 zile de la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante.

Art. 948
(1) Organismele profesionale desemnează persoanele responsabile de gestionarea datelor care fac obiectul Registrului Naţional, atât la nivelul structurilor naționale cât și teritoriale ale acestora, altele decât cele care fac parte din conducerea organismelor profesionale.
(2) Persoanele responsabile prevazute la alin. (1) au următoarele obligaţii:
a)înregistrează în Registrul Naţional membrii organismelor profesionale, precum și profesioniştii care prestează serviciile cu titlul temporar sau ocazional;
b)actualizeaza permanent datele înregistrate în Registrul Naţional, corespunzator modificărilor apărute în situaţia profesioniştilor;
c)validează înregistrările în Registrul Naţional;
d)alte obligaţii stabilite de conducerea organismelor profesionale.
(3) Profesioniştii care devin membri ai organismelor profesionale sau obtin dreptul de exercitare cu caracter temporar sau ocazional după data intrarii în vigoare a prezentei ordonanțe, sunt înregistraţi în Registrul Naţional în termen de 2 zile de dobândirea calităţii de membru.

Art. 949
(1) Profesioniştii sunt obligaţi să transmită orice informaţie solicitată de organismele profesionale, care urmează să fie incluse în Registrul Naţional, în maxim 30 de zile de la apariția oricarei modificări privind datele personale/profesionale, dupa caz.
(2) Organismele profesionale sunt obligate să solicite şi să verifice informaţiile primite de la profesionişti, în scopul obţinerii de informaţii reale pentru înscrierea în Registrul Naţional, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind protecţia datelor cu caracter personal.

Art. 950
Până la data la care Registrul Naţional devine functional, rămân în vigoare registrele gestionate de organismele profesionale.

Art. 951
Informatiile de interes public cuprinse în Registrul Naţional sunt disponibile pe site-ul Ministerului Sănătăţii, cu respectarea prevederilor legale privind protectia datelor cu caracter personal.”

Art. II. În tot cuprinsul Titlului XX al Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sintagma ,,dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive”, se înlocuiește cu sintagma ,,dispozitive medicale”.

Art. III. În tot cuprinsul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma ”Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare” se înlocuiește cu sintagma ” Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor)”.

Punctul 44 al Art. I asigură transpunerea articolului 1 punctul 20 și articolul 76 din Directiva 83/2001/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 311 din 28 noiembrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare”.

GCS a anunțat 181 de cazuri zilnice de persoane infectate cu SARS – CoV – 2

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 181 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Astfel, până pe 9 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.085.100 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar  1.048.620 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 22 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 34.319 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 08.08.2021 (10:00) – 09.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 3 decese (bărbați), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din Mehedinți, Olt și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani și 2 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Din cele 3 decese înregistrate, 2 sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 al unui pacient care nu a prezentat comorbidități.

Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 623. Dintre acestea, 80 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.802.928 de teste RT-PCR și 1.966.930 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.451 de teste RT-PCR (1.880 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.571 la cerere) și 8.889 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 1.641 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 736 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 57.575 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 77 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 323 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 8 august, 532 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 179.600 de lei.

Vaccinare anti-COVID-19 și tratamentul cu anticoagulante

Chiar dacă urmați tratament cu anticoagulante/aveți trombocitopenie/orice tulburare de coagulare, vă puteți vaccina, dar în mod similar oricărui vaccin, acesta va fi administrat cu prudență pentru a evita apariția sângerărilor/echimozelor, potrivit Ro Vaccinare.

De asemenea, hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienții produsului este contraindicația valabilă pentru toate cele patru vaccinuri anti-COVID-19, autorizate în Uniunea Europeană, potrivit Ro Vaccinare.

Pe de altă parte, specialiștii atenționează că vaccinarea trebuie amânată în cazul persoanelor care prezintă o afecțiune febrilă severă acută sau infecție acută.

Totuși, prezența unei infecții minore și/sau creșterea ușoară a temperaturii, nu constituie un motiv de amânare a vaccinării, se arată pe pagina Ro Vaccinare.

ONU atrage atenția asupra efectelor dezastruoase asupra omenirii pe care le are încălzirea globală

Comitetul ONU pentru Schimbări Climatice, IPCC, a publicat luni un extras din amplul său raport cu privire la încălzirea globală și efectele acestui fenomen asupra omenirii.

Potrivit documentului publicat:

  • Temperaturile globale vor atinge creșterea critică de 1,5 grade Celsius deasupra nivelurilor pre-industriale (anii 1850 – 1900) până în 2040 în toate scenariile de reducere a emisiilor. Astfel, pragul critic de la care impactul schimbărilor climatice se va resimți mult mai sever va fi atins în mai puțin de două decade;
  • Influența umană este „foarte probabil”, în proporție de 90%, principalul motor al retragerii globale a ghețarilor din anii 1990 și a scăderii gheții marine arctice
  • Arctica va rămâne, practic, fără gheață în luna septembrie cel puțin o dată înainte de anul 2050 în toate scenariile evaluate;
  • La o creștere a temperaturilor globale de 1,5 grade, fenomenele extreme se vor produce cu o frecvență „fără precedent” în evidențele istorice;
  • Rata recentă de creștere a nivelului mării aproape s-a triplat comparativ cu 1901-1971
  • Evenimentele care implică o creștere extremă a nivelului mărilor și care s-au produs o dată la un secol în istoria recentă vor avea loc cel puțin anual în zonele costiere de referință până în anul 2100.
  • Sezoanele cu incendii de vegetație se vor extinde în multe regiuni.

Temperatura globală a suprafeței planetei a crescut în perioada 2011 – 2020 cu 1,09 grade Celsius, comparativ cu temperatura din intervalul 1850 -1900.

Rata recentă a creșterii nivelului mărilor aproape s-a triplat față de perioada 1901 – 1971;

Ultimii patru ani au fost cei mai fierbinți înregistrați vreodată, din 1850.

Raportul mai arată că extremele termice, inclusiv valurile de căldură, au devenit mai frecvente și mai intense din anii ’50, în timp ce evenimentele „reci” s-au rărit și au devenit mai puțin severe.

Efectul dăunător al activității umane asupra climei este „o stare de fapt”, spun autorii raportului.

În acest context, experții nu pot exclude efectele devastatoare, precum creșterea cu 2 metri a nivelului apelor până la finele secolului.

Cu toate acestea, există speranțe că o reducere accentuată a emisiilor de gaze cu efect de seră ar putea stabiliza temperaturile în creștere.

”2020 a fost un an fără precedent pentru oameni și planetă: o pandemie globală la scară nemaivăzut de mai bine de un secol, cele mai ridicate temperaturi la nivel global global și cea mai mare concentrație de dioxid de carbon în atmosfera noastră. În timp ce mulți își vor aminti cel mai puternic 2020 pentru modul în care a afectat pandemia COVID-19 în lume (…), 2020 a fost, de asemenea, un an extrem din punct de vedere al climei, cu multe schimbări climatice, alimentate de schimbările climatice antropice, care afectează viețile, distrugând mijloacele de trai. (…) Acest raport demonstrează impactul încălzirii globale atât asupra ecosistemelor planetei, cât și asupra și indivizilor și a comunităților, prin furtuni, inundații, valuri de căldură, secete și incendii de mari proporții. Știm ce trebuie să fie făcut pentru a reduce emisiile”, a declarat Antonio Guterres, Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite.

Raportul mai arată că riscul generat de schimbările climatice este în strânsă legătură cu interacțiunile complexe dintre riscurile și vulnerabilitățile mediului, risucrile și vulnerabilitatea, expunerea și capacitatea de adaptare a sistemelor umane și naturale. La nivelurile actuale ale emisiilor globale cu efect de seră la nivel mondial, se așteaptă o depășire a pragurilor de temperatură convenite de 1,5 -2 grade Celsius peste nivelurile pre-industriale, aspect care va crește riscurile în cee ace privește impactul generalizat al schimbărilor climatice care pot fi observate deja.

De asemenea, documentul subliniază și faptul că Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă oferă un plan comun pentru pace și prosperitate pentru oameni și planeta, acum și în viitor. Obiectivul său prevede un set de obiective de dezvoltare durabilă (ODD), care recunoaște că sfârșitul sărăciei și a altor lipsuri trebuie fie în strânsă legătură cu strategii care se îmbunătățesc starea de sănătate și educația, reduc inegalitățile și stimulează creșterea economică, abordând în același timp schimbările climatice și conservarea oceanelor și pădurilor. Realizarea multora dintre aceste obiective este pusă în pericol de schimbările climatice, potrivit raportului. De exemplu, temperaturile în creștere sunt pe primul loc în ceea ce privește pierderea speciilor și ecosistemelor, reducerea randamentelor agricole și piscicole, contribuind la insecuritate alimentară și care afectează mijloacele de trai.

Evenimentele climatice și meteorologice extreme pot crește riscurile pentru sănătate, deteriorează infrastructura, duc la un deficit de apă, mai atrag atenția specialiștii.

O aeronavă militară românească, cu 180.000 de doze de vaccin anti-COVID-19, se îndreaptă spre Tunisia

România sprijină Tunisia în combaterea pandemiei de COVID-19. Prin urmare, o aeronavă C 130 Hercules a Forțelor Aeriene Române asigură transportul în Tunisia a aproximativ 180.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 produs de compania AstraZeneca, teste antigen, precum și materiale sanitare, pentru gestionarea pandemiei în această țară, informează Ministerul Apărării Naționale (MApN) într-un comunicat de presă.

România s-a numărat printre statele care au primit cerere de acordare a asistenței internaționale din partea guvernului tunisian, prin activarea Mecanismului European de Protecție Civilă. Țara noastră se alătură, astfel, eforturilor europene și internaționale de a sprijini Tunisia în lupta cu virusul SARS-CoV2.

Dozele de vaccin vor fi transportate în cutii frigorifice, împreună cu elementele de răcire și dispozitive de monitorizare a temperaturii, puse la dispoziție de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino“ din București, care asigură respectarea lanțului frigorific până la destinație, la temperaturi de 2-8ºC.

Materialele sanitare donate constau în: măști FFP2 și FFP3, măști chirurgicale și teste antigen.

De asemenea, o echipă medicală formată din 13 cadre medicale (cinci medici și opt asistenți medicali) se va deplasa în această țară pentru a oferi sprijin personalului sanitar tunisian în lupta cu virsusul SARS-CoV-2, potrivit sursei citate.

Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene coordonează răspunsul la dezastrele naturale și provocate de om la nivelul UE, permițând acordarea asistenței coordonate, eficace și rapide în sprijinul populațiilor afectate.

Capacitatea europeană de răspuns în situații de urgență este realizată prin punerea în comun, în mod voluntar, a resurselor alocate în prealabil de statele membre, în vederea desfășurării imediate în interiorul sau în afara UE.

Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență este nucleul operațional al mecanismului de protecție civilă: este activ non-stop și coordonează eforturile UE de răspuns în caz de dezastre.

 

Proiect de modificare a Legii nr. 95/2006: Spitalele publice se pot asocia în consorții medicale

Spitalele publice se pot asocia în consorții medicale, cu personalitate juridică, în scopul derulării în comun de activități medicale, cercetare științifică, investiții în infrastructură, achiziții de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive şi altele asemenea, precum și alte activități specifice unităților sanitare respective. Prevederea este cuprinsă în Proiectul de Ordonanță a Guvernului pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, postat de Ministerul Sănătății în transparență decizională.

Astfel, consorțiile medicale ar urma să se înființează în baza unui contract de parteneriat încheiat între părți.

Totodată, proiectul de Ordonanță a Guvernului pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății arată că din punct de vedere al învăţământului şi al cercetării ştiinţifice medicale, spitalele pot fi:
a)spitale clinice publice cu secţii/compartimente clinice;
b)institute;
c)spitale private cu secţii/compartimente clinice.”

De asemenea, Proiectul introduce noi prevederi privind secțiile/compartimentele clinice: „Secțiile/compartimentele clinice se înfiinţează prin ordin al ministrului sănătăţii, la propunerea instituţiei de învăţământ superior cu profil medical și cu avizul ministrului educaţiei.Condițiile și metodologia privind înființarea/desființarea și reorganizarea sectiilor/compartimentelor clinice se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății și al ministrului educaţiei, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.”

Totodată, proiectul precizează că spitalul clinic  este spitalul care are în componenţă secţii/compartimente clinice care asigură asistenţă medicală, desfăşoară activitate de învăţământ, cercetare ştiinţifică-medicală şi de educaţie medicală continuă (EMC), având relaţii contractuale cu o instituţie de învăţământ medical superior acreditată. Institutele, centrele medicale şi spitalele de specialitate care au în componenţă o secţie/compartiment clinic sunt spitale clinice. Pentru activitatea medicală, diagnostică şi terapeutică, personalul didactic este în subordinea administraţiei spitalului, în conformitate cu prevederile contractului de muncă.”

Printre modificările propuse în proiectul legislativ se numără și aceea că secţiile/compartimentele clinice – secţiile/compartimentele de spital în care se desfăşoară activităţi de asistenţă medicală, învăţământ medical, cercetare ştiinţifică-medicală şi de educaţie medicală continuă (EMC). În aceste secţii/compartimente este încadrat cel puţin un cadru didactic universitar, prin integrare clinică. Pentru activitatea medicală, diagnostică şi terapeutică, personalul didactic este în subordinea administraţiei spitalului, în conformitate cu prevederile contractului de muncă.

Totodată, în același proiect introduce o nouă reglementare, respectiv „condiţiile și metodologia privind avizarea înființării spitalelor private, avizarea structurii organizatorice, precum și avizarea modificării acesteia se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe”.