Indicatorii tehnico-economici ai investiției pentru Spitalul Județean Miercurea-Ciuc, reaprobați de Guvern

0
55

O nouă clădire pentru secțiile de Pneumologie și Boli Infecțioase ale Spitalului Județean de Urgență Miercurea-Ciuc va fi realizată în baza indicatorilor tehnico-economici reaprobați de Guvernul României.

Noua clădire va avea 120 de paturi, față de 100 prevăzute inițial, iar valoarea actualizată a investiției este de aproximativ 238,9 milioane de lei.

Capacitatea secției de Pneumologie va crește de la 50 la 68 de paturi, iar cea a secției de Boli Infecțioase, de la 50 la 52 de paturi.

Pentru extinderea capacității, proiectul a fost modificat prin mărirea suprafeței clădirii și reorganizarea spațiilor destinate activităților medicale. Suprafața desfășurată va crește de la aproximativ 6.170 de metri pătrați la 10.135 de metri pătrați.

Valoarea investiției a fost actualizată la aproximativ 238,9 milioane de lei, din care aproximativ 236,1 milioane de lei reprezintă valoarea lucrărilor rămase de executat. Durata rămasă de execuție este de 42 de luni.

Reaprobarea indicatorilor tehnico-economici a fost necesară ca urmare a modificărilor aduse proiectului inițial. Acestea au vizat creșterea numărului de paturi, mărirea suprafeței clădirii, reorganizarea spațiilor destinate activităților medicale și actualizarea instalațiilor. Au fost actualizate, de asemenea, costurile investiției și cota de TVA.

Finanțarea se va asigura prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, din bugetul local al județului Harghita și din alte surse legal constituite.

Articolul precedentPeste 69,4 milioane de lei au fost plătiți de Ministerul Sănătății pentru proiectele PNRR finalizate, în ultima săptămână