Gheorghiţă: În România au fost raportate şase cazuri de miocardită la tineri între 17 şi 29 de ani

Președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat, marţi, că în România au fost raportate şase cazuri de miocardită, înregistrate la cinci băieţi şi o fată, cu vârste între 17 şi 29 de ani, apărute după vaccinul Pfizer, precizând că „formele clinice au fost uşoare”, iar „evoluţia a fost foarte bună în toate cazurile”.

„În România, până la acest moment, sunt raportate şase cazuri de miocardită. Ele sunt raportate la cinci băieţi şi o fată. Grupa de vârstă este între 17 ani şi 29 de ani. Toate cele şase cazuri au apărut după vaccinul de la compania BioNTech/Pfizer, trei cazuri după administrarea primei doze, trei cazuri după administrarea celei de-a doua doze. În toate cele şase cazuri, evoluţia a fost favorabilă, adică tinerii au fost internaţi şi s-au externat cu o stare generală foarte bună. Media timpului apărut de la administrarea dozei şi până la diagnostic a fost de maxim, practic în primele şapte zile s-au stabilit aceste diagnostice, dar repet, formele clinice au fost uşoare, evoluţia a fost foarte bună în toate cazurile. Şi dacă ne uităm la numărul de doze administrate grupei de vârstă între 12 şi, respectiv, până la 29 de ani, inclusiv, practic rata de raportare este similară cu ceea ce s-a raportat în celelalte ţări: în Israel, în Statele Unite, şi anume aproximativ un caz la 100.000 de doze administrate”, a declarat Valeriu Gheorghiţă într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Întrebat dacă părinţii trebuie să fie atenţi la ceva anume sau să le facă investigaţii tinerilor după vaccin sau după COVID copiilor, președintele CNCAV a explicat: „Nu, pentru că, în aceste situaţii, semnele clinice care ridică suspiciunea de miocardită cel mai frecvent au fost legate de durerea în piept, durere toracică, palpitaţii şi stare de oboseală”.

„Acestea au fost cele mai… sigur şi febra a fost relatată în anumite cazuri. Dar în absenţa acestor simptome, care sunt evocatoare şi care, repet, apar foarte rar, nu este nevoie de alte investigaţii. Şi aici mă refer după vaccinare”, a menţionat Gheorghiță.

Potrivit președintelui CNCAV, nu sunt recomandări cu privire la „o supraveghere particulară” a copiilor care au trecut prin boală.

„După infecţia cu SARS-CoV-2, după COVID, ştim că există acest risc de sindrom inflamator multisistemic al copilului, care apare cu o frecvenţă, cel puţin după datele acumulate în SUA, de un caz la aproximativ 1.000 de copii care au trecut prin infecţia cu SARS-CoV-2 şi aici nu are importanţă forma de boală, gravitatea bolii prin care a trecut copilul. Apare undeva într-un interval de timp de până la 6-7 săptămâni de la boală şi care se caracterizează evident prin febră, pentru că de aia este sindrom inflamator, şi care interesează cel puţin două organe, foarte frecvent fiind interesată şi inima, şi cordul, ceea ce evident în multe cazuri a necesitat internarea copiilor în secţia de terapie intensivă. Deci boala în sine, infecţia naturală are un impact semnificativ crescut asupra, inclusiv asupra copilului, chiar dacă forma în sine, forma de boală nu este una gravă la început. Însă sunt aceste complicaţii inflamatorii, imunologice care apar, repet, după vindecarea aparentă a bolii. Dar şi în aceste situaţii sunt studii care într-adevăr arată o afectare silenţioasă, o afectare inaparentă a cordului, dar aceste date sunt greu de evaluat în momentul de faţă din punct de vedere al impactului pe sănătatea efectivă a copilului şi al impactului pe cord. În momentul de faţă nu sunt recomandări de o supraveghere particulară a copiilor care au trecut prin boală”, a explicat Gheorghiţă.

În cazul în care apar modificări în starea generală, în starea clinică a copilului, atunci este important ca acesta să se prezinte la medic pentru evaluare, dar altfel nu se recomandă investigaţii pentru o eventuală afectare subclinică miocardică, a menționat președintele CNCAV.

Câte doze de vaccin anti-COVID-19 de la Pfizer vor ajunge în România în luna noiembrie

România urmează să recepţioneze în luna noiembrie alte peste 4,6 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 de la Pfizer, a declarat, marți, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu.

„Cu privire la calendarul livrărilor pentru perioada următoare, în luna noiembrie primim 4.663.000 de doze produse de către BioNTech/Pfizer. După cum ştim, dozele de la Moderna… transportul şi livrarea acestora sunt suspendate temporar, întrucât avem stocuri suficiente în ţară în acest moment. La fel şi cu privire la dozele de la Johnson&Johnson, iar programările pentru AstraZeneca, conform calendarului iniţial, sunt de 1,5 milioane de doze estimate pentru luna noiembrie”, a declarat Andrei Baciu, marţi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Potrivit acestuia, România a recepţionat până în momentul de faţă 24.105.089 de doze de vaccin.

„Dintre acestea, 14.733.089 de doze sunt produse de BioNTech/Pfizer, 3.182.400 sunt produse de Moderna, 3.374.000 sunt produse de AstraZeneca, în final 2.815.600 sunt produse de Johnson&Johnson”, a precizat Baciu.

Secretarul de stat a mai menţionat, în context, că, până în data de 2 noiembrie la ora 11.00, au fost generate de 7.336.530 de certificate digitale COVID, 93% dintre acestea fiind certificate care atestă vaccinarea.

Valeriu Gheorghiţă, despre respingerea urgentării votului pe certificatul verde

Preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat, marţi, legat de decizia de respingere în Parlament a solicitării de urgentare a votului pe legea referitoare la obligativitatea certificatului verde, că „ceea ce semănăm în momentul de faţă, asta o să culegem mai târziu”.

„Dacă s-a respins urgentarea, eu înţeleg că nu avem o urgenţă epidemiologică şi cred că ceea ce semănăm în momentul de faţă, asta o să culegem mai târziu. Acesta este lucrul pe care eu îl înţeleg ca om şi coordonator al campaniei de vaccinare.(…) Ca medic, eu cred că trebuie să luăm acele măsuri care să fie coerente, să fie logice, încât, pe de o parte, să asocieze o reducere a riscului de infectare la nivelul populaţiei, dar în egală măsură să stimuleze rata de vaccinare, pentru că dacă măsurile noastre sunt doar pentru a scădea numărul de cazuri – cum pot să fie anumite măsuri restrictive, dar în niciun fel nu reuşim să creştem rata de acoperire vaccinală, vom avea aceeaşi populaţie receptivă şi susceptibilă la îmbolnăvire în perioada lunilor viitoare, deci situaţia nu se va schimba. Cu cât vom accelera rata de vaccinare, cu atât mai mult îi protejăm pe cei vulnerabili, pe cei care se infectează şi ajung la spital cu forme grave în terapie intensivă şi care îţi pierd viaţa”, a declarat Valeriu Gheorghiţă într-o conferinţă de presă.

Conducerea Camerei Deputaților a respins, marți, solicitarea ca proiectul de lege care prevede obligativitatea certificatului verde la locul de muncă să fie dezbătută în regim de urgență.

În București, rata de acoperire vaccinală este de peste 62% din populația eligibilă

Rata de acoperire vaccinală din populaţia totală a României de peste 19,3 milioane de locuitori este, în prezent, de 36,5%, a precizat, marţi, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă.

„Până la data de 1 noiembrie au fost vaccinate la nivel naţional cu cel puţin o doză peste 7.053.000 de persoane. Din acestea, peste 6,3 milioane de persoane sunt persoane vaccinate în momentul de faţă cu schemă completă. Practic, rata de acoperire vaccinală din populaţia totală a României de peste 19,3 milioane de locuitori este de 36,5%. Însă, uitându-ne la populaţia eligibilă, peste 12 ani, această rată de acoperire vaccinală este de 42%, iar din populaţia adultă, peste 18 ani, rata de acoperire vaccinare este de 45%”, a declarat președintele CNCAV într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Gheorghiță a adăugat că Bucureştiul are o acoperire vaccinală de peste 62% din populaţia eligibilă, de peste 12 ani, fiind urmat de judeţul Cluj, cu 55%, şi judeţul Constanţa, cu 50%.

„Mai avem 13 judeţe care au o rată de acoperire vaccinală între 40% şi 50%, 21 de judeţe – între 30% şi 40% şi au mai rămas cinci judeţe care au acoperire vaccinală între 25% şi 30%”, a mai precizat Valeriu Gheorghiță.

Valeriu Gheorghiţă, despre vaccinarea anti-COVID a copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, marți, că vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani va fi recomandată celor care sunt în evidenţă cu afecţiuni cronice, iar pentru ceilalţi serul va fi recomandat în funcţie de rapoartele de risc-beneficiu, pentru a se vedea care va fi impactul imunizării asupra riscului de infecţie şi asupra transmiterii.

„Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) a autorizat vaccinul de la compania BioNTech/Pfizer pentru administrarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5-11 ani. Schema de vaccinare constă în două doze, administrate la interval de 21 de zile, însă dozajul este diferit, reprezintă practic o treime din doza care se foloseşte în momentul de faţă la cei cu grupa de vârstă peste 12 ani şi la adulţi, iar din acest punct de vedere datele de siguranţă şi datele de eficacitate sunt cât se poate de bune, în sensul în care vaccinarea cu schemă completă la grupa de vârstă 5-11 ani s-a asociat cu o eficacitate de peste 91% în ceea ce priveşte prevenirea cazurilor de COVID-19”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.

Gheorghiță a precizat că, cel mai probabil, până la jumătatea lunii decembrie vaccinul pentru copiii între 5-11 ani va fi recomandat şi de Agenţia Europeană a Medicamentului.

„Compania BioNTech/Pfizer a depus la Agenţia Europeană a Medicamentului datele studiilor clinice efectuate şi ne aşteptăm ca la jumătatea lunii decembrie, dar e posibil ca acest termen să fie devansat, Agenţia Europeană a Medicamentului să facă recomandarea de autorizare pentru grupa de vârstă 5-11 ani pentru vaccinul de la compania BioNTech/Pfizer. Vreau doar să menţionez că flacoanele de vaccin sunt diferite, prevăd zece doze pe flacon, iar dozajul pe doză este o treime din doza care se foloseşte în momentul de faţă, adică 10 micrograme”, a transmis coordonatorul campaniei de vaccinare.

Gheorghiță a precizat că vaccinarea la această categorie de vârstă va fi realizată la fel ca până acum la copiii de peste 12 ani sau la adulţi.

„Noi am avut deja o primă întâlnire pe modalitatea de organizare a campaniei de vaccinare adresată acestei grupe de vârstă, foarte probabil că vom rămâne pe aceeaşi infrastructură logistică, în sensul în care în centrele de vaccinare existente, vom organiza un cabinet dedicat pentru vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani. Alături de această posibilitate de vaccinare, evident că va exista posibilitatea de vaccinare la medicul de familie şi suplimentar avem în vedere organizarea de cabinete de vaccinare în spitalele de pediatrie, tocmai pentru a crea o accesibilitate mai crescută pentru această grupă de vârstă”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Copiii în cazul cărora e ferm indicată vaccinarea cu serul Pfizer

Gheorghiță a menţionat că vaccinarea anti-COVID este recomandată copiilor între 5-11 ani care au afecţiuni cronice.

“În mod deosebit vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani va fi ferm recomandată celor care sunt în evidenţă cu afecţiuni cronice şi aici vorbim de obezitate, diabet, afecţiunile cronice renale, afecţiunile neurologice, Sindromul Down, care ştim că, din păcate, creşte riscul de zece ori de deces în cazul maladiei COVID-19, dar şi alte afecţiuni neoplazice, cum ar fi bolile onco-hematologice, leucemiile, limfoanele şamd, copiii care sunt în evidenţă cu tratamente care scad răspunsul imun. Pentru celelalte grupe de vârstă va fi recomandat vaccinul de la compania BioNTech Pfizer în funcţie de rapoartele de risc-beneficiu şi aici vom vedea toate aceste date pentru că Centrul European de Control al Bolilor va face acest raport, va face această evaluare de risc-beneficiu tocmai pentru a vedea cât se poate de clar care va fi impactul vaccinării asupra riscului de infecţie şi asupra transmiterii pentru ca acest lucru ne interesează foarte mult”, a mai declarat Valeriu Gheorghiţă.

 

Ministerul Sănătăţii: 10.396 cutii de Favipiravir, în stocul spitalelor din România

Ministerul Sănătăţii (MS) precizează că în stocurile spitalelor din ţară sunt peste 10.000 de cutii de Favipiravir, medicament folosit în tratamentul pacienţilor cu COVID-19. Aceste stocuri asigură necesarul a peste 7.400 de bolnavi, pentru cel puţin zece zile.

„La data de 01 noiembrie 2021, un număr de 519.839 de tablete reprezentând 10.396 de cutii de Favipiravir se aflau în stocul unităților sanitare de pe întregul teritoriu al României. Menţionăm că, începând cu data de 12 octombrie 2021 a fost aprobată actualizarea protocolului de tratament al pacienţilor cu COVID 19 prin care a fost facilitată asigurarea medicamentului Favipiravir în ambulatoriu cu prescripţie medicală, conform recomandărilor specialiştilor din Comisia de specialitate de boli infecţioase pentru pacienţii aflaţi la debutul bolii” au precizat reprezentanţii MS, într-un comunicat de presă transmis marţi.

Potrivit sursei citate, stocurile existente la nivel naţional acoperă necesarul de tratament pentru aproximativ 7.426 de pacienţi pentru cel puţin zece zile, conform necesarului şi estimărilor comisiei de specialitate. La nivel local pot fi realizate relocări de stocuri între unităţile medicale, în funcţie de necesităţi.

„La sfârşitul lunii octombrie, societatea Terapia SA a demarat procesul de donaţie către Ministerul Sănătăţii a 48.500 de cutii de Favipiravir care vor fi distribuite în spitale în luna noiembrie. Conform Terapia SA, 5.814 de cutii vor fi disponibile pentru distribuire până la 5 noiembrie, restul de 42.686 cutii fiind disponibile până la 15 noiembrie. Reamintim că medicamentele existente la ora actuală pe piaţă sunt importate de către societatea Terapia SA şi comercializate în baza unei autorizaţii privind furnizarea de medicamente pentru nevoi speciale care a fost acordată de Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România în baza unui aviz temporar de fabricaţie şi comercializare eliberat în India printr-un proces de evaluare accelerată şi condiţionată”, arată sursa citată.

În 29 octombrie, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale a eliberat o nouă autorizaţie de nevoie speciale în baza căreia vor mai fi puse pe piaţă alte 150.000 de cutii din acest medicament.

„Pentru unitatea de producţie de la Cluj-Napoca, societatea Terapia SA deţine astăzi o autorizaţie de fabricaţie în baza căreia poate produce medicamente, fără a avea nevoie de o aprobare suplimentară din partea MS sau a altei instituţii. Pentru punerea pe piaţă a medicamentului Favipiravir care va fi produs de Terapia SA la Cluj-Napoca este nevoie de o cerere de autorizare depusă de către solicitant la Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR). Autorizaţia de punere pe piaţă se eliberează în baza mai multor documente şi va permite comercializarea produsului şi utilizarea către pacienţi”, a mai precizat Ministerul Sănătății.

Un băiat de 17 ani și o tânără de 28 de ani au murit din cauza COVID-19

Un tânăr de 17 ani, nevaccinat și care prezenta comorbidități, a murit din cazua COVID-19, transmite Grupul de Comunicare Strategică (GCS). De asemenea, o tânără de 28 de ani din Botoșani a decedat, după ce s-a infectat cu SARS-CoV-2.

„Decesul de la grupa de varsta 10-19 ani este al unui pacient de sex masculin, din Constanta, în vârstă de 17 de ani, care era nevaccinat și prezenta comorbidități. Decesul de la grupa de varsta 20-29 ani este al unui pacient de sex feminin, din Botosani, în vârstă de 28 de ani, nevaccinat, care prezenta comorbidități”, transmite GCS.

Potrivit GCS, în intervalul 01.11.2021 (10:00) – 02.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 591 de decese (279 bărbați și 312 femei), din care cinci anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

555 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 14 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 22 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Un deces înregistrat este al unui pacient infectat în străinătate și raportat de DSP București.

Au fost raportate cinci decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Galați, Ialomița, Prahova și Sibiu, în luna octombrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 586 decese.

Din totalul de 591 de pacienți decedați, 541 erau nevaccinați și 50 vaccinați. Cei 50 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 de ani și peste 80 de ani. Toți pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități.

GCS: Niciun pat ATI liber pentru pacienții COVID-19, la nivel național

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că, la acest moment, la nivel national nu există niciun pat liber în secțiile ATI COVID, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.

“În data de 2 noiembrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.748 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 147 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale”, potrivit unui comunicat al GCS.

La acest moment, 1.876 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.

În București sunt avizate de către Direcția de Sănătate Publică 392 de paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.

“La nivel național, la acest moment nu este disponibil niciun pat liber de ATI, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2”, arată sursa citată.

Potrivit GCS, se lucrează pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.

“Menționăm faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare”, explică GCS.

GCS: Peste 11.000 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 și 586 decese, în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că au fost înregistrate, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, 11.073 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 160 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Astfel, până marți, pe teritoriul României au fost confirmate 1.666.097 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 8.636 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Totodată, 1.429.157 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 48.664 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 01.11.2021 (10:00) – 02.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 591 de decese (279 bărbați și 312 femei), din care 5 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 591 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 1 la categoria de vârstă 20-29 ani, 6 la categoria de vârstă 30-39 ani, 19 la categoria de vârstă 40-49 ani, 60 la categoria de vârstă 50-59 ani, 162 la categoria de vârstă 60-69 ani, 187 la categoria de vârstă 70-79 ani și 155 la categoria de vârstă peste 80 ani.

555 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 14 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 22 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Un deces înregistrat este al unui pacient infectat în străinătate și raportat de DSP București.

Au fost raportate 5 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Galați, Ialomița, Prahova și Sibiu, în luna octombrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 586 decese.

Din totalul de 591 de pacienți decedați, 541 erau nevaccinați și 50 vaccinați. Cei 50 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 de ani și peste 80 de ani. Toți pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.987. Dintre acestea, 1.876 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 367 sunt minori, 335 fiind internați în secții și 32 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.338.957 de teste RT-PCR și 4.514.957 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.560 de teste RT-PCR (12.191 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.369 la cerere) și 49.671 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 152.580 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 19.598 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 58.188 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 92 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 7.023 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 690 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 1 noiembrie, 3.498 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 750.690 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 4 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

SOGR, despre vaccinarea anti-COVID-19 în sarcină și în timpul alăptării

Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România (SOGR) recomandă vaccinarea gravidelor împotriva COVID-19.

„Vaccinarea este o procedură care salvează vieți, care ne ferește de forme grave și care contribuie la nașterea unui copil sănătos. Femeile se pot vaccina dinainte de a fi gravide, în timpul sarcinii, încă din primul trimestru al sarcinii, dar și în lăuzie”, a declarat Prof. univ. dr. Daniel Mureșan, prim-vicepreședinte SOGR, într-un mesaj video, postat pe pagina Ro Vaccinare.

„Anul trecut am avut 82 de cazuri, din fericire cele mai multe au fost forme ușoare sau moderate, depășite cu tratament. Anul acesta avem deja 120 de cazuri, dintre care cel puțin cinci au fost forme severe, greu de tratat. Acum, deja vin cu forme medii, cu necesar de oxigen. Din păcate există și cazuri complicate la femei tinere, fără comorbidități, care au făcut forme severe de COVID. În interesul ambelor persoane – mamă și copil – de multe ori trebuie să declanșăm nașterea prematură. O pacientă cu COVID este la risc și ea, și copilul”, a explicat Prof. univ. dr. Daniel Mureșan.

Vaccinarea împotriva COVID-19 în sarcină sau în timpul alăptării este recomandată ca singura intervenție eficientă care reduce riscurile îmbolnăvirii și pe cele asociate trecerii prin boală (complicații pentru mamă și copil, risc de naștere prematură, de admisie în terapie intensivă, risc de deces).

„Vaccinarea este sigură, o arată datele adunate de organizațiile internaționale de ginecologie. Sunt deja zeci de mii de cazuri de gravide vaccinate, nu au avut nicio complicație, oricând se pot vaccina, inclusiv în primul trimestru”, a mai spus Prof. univ. dr. Daniel Mureșan.