24.6 C
București
sâmbătă, septembrie 12, 2026
More

    MS: 10.356 flacoane de Remdesivir, distribuite în spitale din țară care tratează pacienți COVID

    10.356 flacoane de Remdesivir au fost distribuite, marți, de către Ministerul Sănătății, în 120 de spitale care tratează pacienți cu forme severe de COVID-19.

    „Unul din principalele noastre obiective în această perioadă îl reprezintă aprovizionarea continuă a spitalelor cu medicamentele necesare pentru pacienți. În ultimele două săptămâni am distribuit zilnic medicamentele pentru care am încheiat contracte cu producătorii sau care au fost donate în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă „, a declarat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila.

    Câte certificate COVID au fost generate până la 25 octombrie în România

    Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, a precizat, marţi, că până pe 25 octombrie au fost generate 6.329.788 de certificate digitale COVID.

    „Până pe 25 octombrie, 11,30, au fost generate 6.329.788 de certificate. Se păstrează aproximativ acelaşi la raport ca şi până în acest moment, şi anume 23,64% sunt certificate COVID care atestă vaccinare”, a spus Baciu.

    Potrivit secretarului de stat, în prezent 27 de companii desfăşoară activităţi de imunizare pentru angajaţi şi familiile acestora.

    „Mergând mai departe, cu privire la vaccinarea în rândul operatorilor economici privaţi, sunt deja 636 de companii care au desfăşurat această activitate, 95 din domeniul HoReCa. Continuă această activitate. Avem acum, în momentul de faţă, 27 de companii care au în desfăşurare vaccinare pentru angajaţi şi familiile acestora”, a arătat secretarul de stat.

    Andrei Baciu a afirmat că România a recepţionat până în prezent 22.282.049 de doze de vaccin.

    Care este rata de acoperire vaccinală în București. Anunțul președintelui CNCAV

    Rata de acoperire vaccinală în Bucureşti este de aproape 60%, iar în Cluj de 52,3%, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă.

    „La nivelul de acoperire vaccinală, Municipiul Bucureşti este la aproape 60% rată de acoperire vaccinală, mai exact 59,4%. De asemenea, judeţul Cluj are o rată de acoperire vaccinală de 52,3%. Sunt 11% judeţe care au rată de acoperire vaccinală între 40% şi 50%, sunt 65% din judeţe care au rată între 30 şi 40% şi 19% judeţe care au între 20 şi 30%. Cea mai mică este de aproximativ 24%, în judeţul Suceava”, a precizat Valeriu Gheorghiță.

    Potrivit președintelui CNCAV, la nivel naţional, rata de acoperire vaccinală din populaţia totală este de 33% – cel puţin o doză.

    „La nivel naţional, rata de acoperire vaccinală în populaţia adultă, peste 18 ani, este de aproape 41%, populaţia rezidentă eligibilă de peste 12 ani, acoperirea vaccinală este de aproximativ 39%, iar din populaţia totală, acoperirea vaccinală este de 33%. Repet, mă refer la persoane vaccinate cu cel puţin o doză. Uitându-ne la grupele de vârstă, rata de acoperire vaccinală cea mai crescută este la grupa de vârstă între 50 şi 59 de ani şi se apropie de 47%, în momentul de faţă este 46,4%, urmată de grupa de vârstă 60-69 de ani – de 45,4%, grupa de vârstă 40-49 de ani – peste 42%, 70-79 de ani – peste 41%, 30-39 de ani – aproape 40%, grupa de vârstă de peste 80 de ani este, în continuare, redusă, de circa 22% şi avem la 12-15 ani aproape 10% acoperire vaccinală şi la 16-19 ani aproape 28%”, a explicat Gheorghiţă.

    În România sunt active în prezent 706 centre de vaccinare anti-COVID, cu 1.018 fluxuri

    Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), col. dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat marți că în ultimele săptămâni au fost deschise noi centre de vaccinare şi reactivate altele care aveau activitatea sistată temporar.

    Acest lucru s-a făcut pe baza creșterii cererii pentru vaccinarea anti-COVID-19 a populației.

    ”În ceea ce priveşte centrele de vaccinare active, în ultimele săptămâni am deschis progresiv noi centre de vaccinare, am reactivat noi centre de vaccinare care erau cu activitate sistată temporar şi am prelungit, am revenit la programul de lucru anterior, aşa încât la acest moment sunt 706 centre de vaccinare active, cu 1.018 fluxuri, din care 725 au vaccin de la compania Pfizer, 113 – de la compania Moderna, 36 – de la compania AstraZeneca şi 144 de fluxuri – de la compania Johnson & Johnson. În platforma de programare sunt în momentul de faţă peste 508.000 de persoane care sunt programate pentru toate cele patru tipuri de vaccinuri”, a subliniat Valeriu Gheorghiţă în cadrul unei conferințe de presă.

    Gheorghiță: Peste un milion de persoane vaccinate anti-COVID cu prima doză, în ultimele cinci săptămâni

    Preşedintele Comitetului de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, a afirmat, marţi, că, în perioada 20 septembrie – 24 octombrie, s-au vaccinat peste un milion de persoane cu prima doză, dintre care 80% au vârsta sub 60 de ani. “Dacă ritmul de vaccinare actuală se menţine, conform acestui trend, până la finalul acestui an am putea să depăşim o rată de acoperire vaccinală de peste 70% din populaţia rezidentă de peste 12 ani“, a subliniat Gheorghiță.

    “Aş vrea să fac un scurt comentariu legat de progresia campaniei de vaccinare din ultimele cinci săptămâni. Practic, începând cu data de 20 septembrie şi până pe 24 octombrie, în total s-au vaccinat 1.059.538 de persoane noi. Din acestea, circa 80% sunt persoane cu vârsta sub 60 de ani, restul 20% sunt persoane cu vârsta de peste 60 de ani. Ceea ce mi-aş dori mai mult este ca în perioada următoare persoanele vulnerabile cu vârsta mai mare de 60 de ani să se prezinte la vaccinare pentru că datele noastre ne arată că vârsta este un factor de risc asociat cu mortalitatea. Cu cât vârsta este mai înaintată, cu atât riscul de deces în cazul îmbolnăvirii este mai crescut, mediana vârstei în momentul de faţă este între 70 – 71 de ani. Însă, doar în ultima săptămână, în perioada 18 octombrie – 24 octombrie au fost vaccinate peste 45.0676 de persoane noi, practic este o creştere cu 110% mai mult decât în săptămâna precedentă”, a transmis Valeriu Gheorghiţă.

    Președintele CNCAV a precizat că, dacă ritmul de vaccinare se menţine până la finalul anului, România poate ajunge la o rată de acoperire vaccinală de peste 70% din populaţia rezidentă.

    “Dacă ritmul de vaccinare actuală se menţine, conform acestui trend, până la finalul acestui an am putea să depăşim o rată de acoperire vaccinală de peste 70% din populaţia rezidentă de peste 12 ani. Asta înseamnă că, în total, până la finalul acestui am putea avea peste 11,8 milioane de persoane vaccinate cu cel puţin o doză. În momentul de faţă avem aproximativ 6,5 milioane de persoane ceea ce înseamnă că încă 5,3 milioane de persoane am putea să vaccinăm până la finalul acestui an, cu o singură condiţie: să avem o medie zilnică a persoanelor care se vaccinează pentru prima dată de aproximativ 80 de mii de persoane”, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare.

    Gheorghiță a menţionat că, dacă se vor întâmpla aceste lucruri, atunci România va avea nu număr de spitalizări mai mic şi un număr de decese de 20 de ori mai redus faţă de raportările zilnice din această perioadă.

    “Ceea ce s-a vaccinat în ultimele zile ne arată că avem capacitate de vaccinare, că putem să asigurăm acest ritm de vaccinare şi, de asemenea, din acest motiv îi îndemn pe toţi românii care încă nu s-au prezentat la vaccinare să se prezinte în continuare la vaccinare într-un număr cât mai mare pentru că doar în felul acesta la finalul anului putem să spunem că România şi-a îndeplinit obiectivele pentru limitarea acestei pandemii şi anume un numărul considerabil mai mic de spitalizări, un număr substanţial mai mic de oameni care ajung în terapie intensivă şi un număr decese care ar trebui să fie de cel puţin 20 de ori mai mic decât ceea ce se raportează în fiecare zi la nivel naţional”, a mai declarat Valeriu Gheorghiţă.

    Câte persoane vaccinate în prima etapă au primit doza booster

    Peste 40% dintre persoanele care au fost vaccinate anti-COVID-19 în prima etapă au primit și doza booster după minim şase luni, a declarat marți preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), col. dr. Valeriu Gheorghiţă.

    ”În ceea ce priveşte bilanţul campaniei de vaccinare, până la acest moment, cu doza booster, cu doza de rapel au fost vaccinate peste 731.586 de persoane, din care peste 61% sunt persoanele vulnerabile, persoane cu afecţiuni cronice şi persoane cu vârsta de peste 65 de ani. De asemenea, un procent de 18,7% sunt persoane care provin din sectorul medico-sanitar şi din sectorul social, ceea ce înseamnă aproximativ 136.757 de persoane din domeniul medical şi social care au primit şi doza de booster, această doză de rapel. Cu alte cuvinte, peste 40% din persoanele care au fost vaccinate în etapa 1 au primit în momentul de faţă şi doza booster, doza de rapel, după minim 6 luni”, a declarat Gheorghiță într-o conferinţă de presă.

     

    Gheorghiţă: Maratoane de vaccinare în Bucureşti în fiecare weekend, până la finalul anului

    Preşedintele Comitetului de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, marţi, că până la finalul anului, în weekend, vor fi organizate în Bucureşti maratoane de vaccinare în fiecare sector, care vor avea program prelungit, fără a mai fi deschise noaptea.

    „Ţinând cont de această adresabilitate în creştere a persoanelor pentru vaccinare, am decis ca pentru Bucureşti, la fiecare final de săptămână, până la încheierea anului, să organizăm un astfel de maraton de vaccinare într-un centru de vaccinare din fiecare sector, care să asigure o accesibilitate după un program prelungit al persoanelor la vaccinare”, a afirmat Valeriu Gheorghiță într-o conferinţă de presă.

    Potrivit președintelui CNCAV, în următoarele zile vor fi anunţate centrele de vaccinare cu program prelungit.

    „În următoarele zile vom anunţa care sunt centrele în care vom avea un program prelungit. Ceea ce noi am propus este să avem un program de la 8,00 dimineaţa până la 12,00 noaptea, iar pe perioada nopţii să fie perioada în care să asigurăm igienizarea încăperilor. Numărul de persoane, din ce am observat noi, care vin în intervalul 12,00 noaptea – 8,00 dimineaţa este semnificativ mai scăzut şi atunci probabil că aceste centre vor funcţiona cu program prelungit şi nu vor fi 24 de ore din 24. Aceeaşi abordare aş lansa-o către celelalte judeţe, în mod deosebit către marile aglomerări urbane, către oraşele mari, pentru a organiza la sfârşitul fiecărei săptămâni cel puţin un centru de vaccinare care să aibă un program prelungit şi care să permită vaccinarea cu un program, aşa cum am spus, flexibil şi a unui număr cât mai mare de persoane, mai ales în centrele universitare, unde există personal voluntar, studenţii rezidenţi în cadrul acestor programe şi proiecte”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

    Persoanele eligibile ar putea primi doza de booster de la J&J începând cu prima parte a lunii noiembrie

    Col. dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 în România, a declarat marți că persoanele eligibile ar putea primi doza de booster de la Johnson&Johnson (J&J) începând cu prima parte a lunii noiembrie.

    Însă o decizie concretă legată de acest aspect urmează să fie anunțată cel târziu vineri.

    ”Tot în această săptămână vom decide care ar fi atitudinea de urmat la persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul de la compania Johnson&Johnson în monodoză pentru că începând cu prima parte a lunii noiembrie sunt deja primele persoane eligibile care ar putea să primească o doză de rapel, o doză booster având în vedere că vaccinarea cu Johnson&Johnson în România a început undeva pe data de 4 mai, la începutul lunii mai. Probabil că de primă intenție vom recomanda tot un vaccin pe bază de ARN mesager fie de la compania BioNTech/ Pfizer fie d ela compania Moderna, însă nu este exclus să rămână pe recomandarea de a face un vaccin cu aceeași tehnologie adică cu Johnson&Johnson având în vedere că datele de imunogenitate și de siguranță sunt foarte bune. Cel mai târziu, vineri vom anunța recomandarea în acest sens”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

    Gheorghiță, despre când se va administra doza booster înjumătățită de la Moderna în România

    Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 în România, col. dr. Valeriu Gheorghiță, a declarat marți că urmează ca în această săptămână să aibă loc o ședință în care să se decidă administrarea dozei booster înjumătățite pentru vaccinul anti-COVID-19 produs de Moderna.

    Potrivit medicului, cel mai probabil administrarea acestei doze booster s-ar putea face începând cu săptămâna viitoare.

    ”Ieri, Agenția Europeană a Medicamentului a recomandat utilizarea dozei de booster, doza de Moderna, pentru persoanele care au primit schema de vaccinare cu vaccinul de la Moderna după minim 6-8 lunii de la doza doi. O precizare este legată de faptul că pentru doza de rapel, doza booster, se recomandă o doză înjumătățită față de doza care s-a folosit în schema inițială, drept pentru care în cursul acestei săptămâni vom avea o ședință în cadrul CNCAV și foarte probabil că vom adopta și noi aceeași recomandare, ceea ce înseamnă că probabil cel mai devreme începând cu săptămâna viitoare vom recomanda administrarea unei doze înjumătățite de vaccin de la compania Moderna pentru doza de booster, pentru doza de rapel după minim 6 luni, ceea ce echivalează o doză de 50 micrograme comparativ cu 100 micrograme cât este doza anterioară”, a declarat Gheorghiță în cadrul unei conferințe de presă.

    Peste o mie de femei din patru orașe mari din țară au învățat cum se face corect autopalparea sânilor

    Peste o mie de femei din patru orașe mari din țară au învățat cum se face corect autopalparea sânilor, în cadrul celei de-a treia ediție a Campaniei ”Are nevoie de tine. Vorbește cu ea!”, organizată de Societatea Română de Chirurgie și Ginecologie Oncologică (SRCGO), Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC) și Asociația Imunis.

    Astfel, sute de femei din București, Cluj, Timișoara și Iași au învățat cum se face corect autopalparea sânilor cu ajutorul unor mulaje anatomice. De asemenea, 150 de femei au beneficiat de ecografii mamare gratuite.

    „Ecografia și mamografia sunt investigații imagistice extrem de importante pentru a evalua sănătatea sânilor. Cu ajutorul acestora, medicii cu experiență în senologie pot vizualiza anumite modificări de la nivelul glandei mamare și pot recomanda investigații suplimentare pentru a stabili un diagnostic de certitudine”, spune doamna doctor dr. Isabela Botea, medic specialist în imagistică și radiologie medicală.

    ”Este o campanie binevenită. În urmă cu 10 ani am avut o formațiune, am mers la medic. Era doar un puseu de grăsime. M-am liniștit și m-am bucurat că nu e ceva mai grav. Aș vrea să le rog pe toate femeile să își facă ecografie și mamografie, să își verifice sânii acasă și, dacă simt ceva la palpare, să meargă la doctor.”, spune una dintre femeile care au ajuns la standul campaniei.

    ”Contează mult ca noi toți să rămânem împreună și să facem astfel de demersuri. Mă bucur că ”Are nevoie de tine. Vorbește cu ea!” a ajuns o campanie la nivel național și că femeile au învățat astfel cât de important este să prevenim și da, prevenția începe cu adevărat acasă printr-o autopalpare corectă a sânilor și printr-o cunoaștere mai bună a corpului și a semnelor pe care el le dă.”, a precizat Cosmina Grigore, președintele Asociației Imunis.

    ”Mă bucur că anul acesta, în ciuda pandemiei, am reușit ducem mesajul campaniei în mai multe orașe din țară. Avem un număr mare de femei depistate cu cancer de sân, un cancer care, diagnosticat în fază incipientă, are șanse mari de vindecare. De altfel, femeile diagnosticate trebuie să știe că nu sunt singure în lupta cu boala, iar noi, ca bărbați, ar trebui să avem grijă de doamnele din viața noastră pentru ca acest diagnostic să le ocolească sau să fie depistat în fază incipientă.”, a mai adăugat Cezar Irimia, președintele FABC.

    În ceea ce privește tratamentul cancerului de sân, dr. Daniela Zob, medic primar oncolog la Institutul Oncologic București, a precizat: ”Cancerul de sân în ultimii ani poate fi privit și ca o poveste a speranței. Tratamentele sunt din ce în ce mai bune, comportamentul preventiv începe să fie din ce în ce mai prezent în rândul femeilor, iar aici sigur ajută foarte mult și aceste campanii de promovare a autopalpării și vizitelor la medic”.

    Sanatatea.TV
    Revizia intimitatii
    Acest site web folosește cookie-uri astfel încât să vă putem oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile privind cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și îndeplinesc funcții, cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când reveniți pe site-ul nostru web și ajutați echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului dvs. vi se pare cel mai interesant și util.