Ziua Mondială a Diabetului, marcată anual la data de 14 noiembrie, este o campanie globală de conștientizare și informare cu privire la impactul diabetului zaharat asupra sănătății populației, inițiată de International Diabetes Federation (IDF).

Stabilită pentru prima dată în 1991, în replică la amenințarea acestei boli la nivel global, Ziua Mondială a Diabetului a fost adoptată oficial în 2006 de către Organizația Națiunilor Unite (ONU). Campania este reprezentată de un logo sub formă de cerc albastru, adoptat în 2007, după ce ONU a votat Rezoluția privind diabetul. Cercul albastru are o semnificație aparte, reprezentând unitatea comunității globale în replică la epidemia de diabet. Acesta este un simbol în conștientizarea problematicii acestei boli.

Tema de anul acesta a Zilei Mondiale a Diabetului este „Accesul la îngrijire în diabet – Dacă nu acum, când?” și subliniază importanța unor acțiuni coordonate și concertate pentru a evidenția faptul că diabetul este o problemă de sănătate publică globală, al cărei management nu poate aștepta.

Diabetul în România și în lume

În lume, conform Organizației Mondiale a Sănătății, unul din unsprezece adulți are diabet – în total, 425 de milioane de oameni, iar numărul lor ar putea ajunge la 522 de milioane în anul 2030. Această afecțiune este a șaptea cauză de mortalitate și una dintre cauzele importante ale unor complicații severe precum infarctul, accidentul vascular cerebral, insuficiența renală, pierderea vederii sau amputații, potrivit celor mai recente date publicate de Organizația Mondială a Sănătății.

Din păcate, se estimează că unul din doi oameni cu diabet rămâne nediagnosticat, adică aproximativ 212 milioane, la nivel mondial.

Cele mai recente date oficiale arată că România se situează printre țările cu cea mai mare prevalență a diabetului în Europa, 11,6% dintre adulți.

Un studiu recent relevă că 2 din 3 persoane cu diabet de tip 2 prezintă factori de risc pentru bolile cardiovasculare, cum ar fi: tensiunea arterială ridicată, nemonitorizarea glicemiei sau un nivel ridicat al colesterolului. De asemenea conform aceluiași studiu, 2 din 3 persoane cu diabet de tip 2 au suferit deja de o afecțiune cardiovasculară: insuficiență cardiacă congestivă, infarct, insuficiență cardiacă.

În plus, 40% dintre persoanele care suferă de diabet de tip 2 vor dezvolta o afecțiune renală, iar peste 80% dintre cazurile de insuficiență renală în stadiu terminal sunt cauzate de diabet sau hipertensiune arterială.

Neuropatia periferică este una dintre cele mai comune complicații cauzate de diabet și are drept consecință amputarea piciorului sau a unei părți din picior. Astfel, includerea podiatrului în echipa de medici responsabilă de îngrijirea persoanei cu diabet poate reduce cu până 85% cazurile de amputare ale piciorului diabetic și cu până la 24% rata spitalizării a persoanelor care suferă de diabet.

Accesul la insulină

Zeci de milioane de diabetici nu reuşesc să-şi procure insulina de care au nevoie, a avertizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii, solicitând o scădere a preţurilor şi un acces îmbunătăţit.

În ciuda unei aprovizionări abundente, ”există probleme cu accesul la îngrijiri medicale pe plan global şi în special în ţările cu venituri mici”, a subliniat Kiu Siang Tay, care se ocupă de acest subiect în cadrul OMS, cu prilejul unei conferinţe de presă.

Preţul crescut împiedică numeroşi diabetici să aibă acces la preţiosul hormon care permite ţinerea bolii sub control, în special în ţările cu venituri mici sau intermediare, dar şi în ţări unde preţurile medicamentelor sunt reglementate doar într-o mică măsură, cum ar fi Statele Unite.

Insulina este un hormon care permite reglarea nivelului de glucoză (zahăr) din organism şi reprezintă principalul tratament împotriva diabetului de tip 1 (asociat unui deficit al acestui hormon la nivelul pancreasului) sau de tip 2, care afectează cel mai adesea persoanele supraponderale.

Insulina permite unui număr de nouă milioane de bolnavi diagnosticaţi cu diabet de tip 1 să ţină sub control o maladie care în trecut era mortală şi unui număr de 60 de milioane de persoane diagnosticate cu diabet de tip 2 să reducă riscurile renale, pierderea vederii sau amputarea unui membru.

100 de ani de la descoperirea insulinei

Anul 2021 marchează centenarul descoperirii insulinei, considerată una dintre cele mai mari realizări medicale din toate timpurile, care continuă să salveze milioane de vieţi în întreaga lume şi a deschis calea pentru noi studii despre diabet.

Înainte de descoperirea insulinei, diabetul era o afecţiune fatală. Singurele tratamente disponibile la acea vreme erau postul şi dietele cu restricţii calorice (adesea numite „diete de înfometare”), dar nimic nu era cu adevărat eficient pentru a menţine niveluri adecvate de glucoză în sânge şi pentru a menţine în viaţă mai mult de câteva luni persoanele cu o formă severă de diabet (cunoscută astăzi sub numele de diabet de tip 1), potrivit Federaţiei Internaţionale de Diabet – Europa (IDF-Europe).

În descoperirea insulinei s-au implicat mai mulţi oameni de ştiinţă, dar rezultatele finale au fost atribuite muncii de cercetare depuse din 1920 până în 1922 în Canada de echipa formată din medicii Frederick Grant Banting (Canada), John James Rickard MacLeod (Regatul Unit), Charles Herbert Best (SUA) şi James Bertram Collip (Canada). Dintre aceştia, Banting şi Macleod au primit în 1923 Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină pentru descoperirea insulinei. Alegerea celor doi a fost subiectul a numeroase controverse încă din momentul anunţării premiului, după cum se precizează chiar pe site-ul oficial al Premiilor Nobel, nobelprize.org

La 31 octombrie 1920, Frederick G Banting a avut ideea de a izola secreţia internă a pancreasului. În săptămâna următoare, s-a întâlnit cu John J R Macleod în Toronto, Canada, şi au elaborat un plan de cercetare. Până în august 1921, Banting şi asistentul său Charles H Best au pregătit un extract eficient din pancreasul canin. La 11 ianuarie 1922, Leonard Thompson, un băiat de 14 ani care suferea de diabet, a devenit prima persoană care a primit o injecţie de insulină. Cu toate acestea, Thompson a dezvoltat o reacţie alergică acută; în următoarele 12 zile, biochimistul Collip a lucrat din greu pentru a purifica insulina, iar o a doua doză a fost injectată pe 23 ianuarie. Măsurătorile au arătat atunci că nivelul zahărului din sânge şi din urină a scăzut şi a intrat în normal. Leonard a mai trăit încă 13 ani, rezumă revista medicală The Lancet.

Banting şi Best au publicat rezultatele cercetărilor lor sub titlul The Internal Secretion of the Pancreas, în The Journal of Laboratory and Clinical Medicine, în februarie 1922.

Dar, în timp ce studiile de peste ocean erau în desfăşurare, profesorul de fiziologie român Nicolae Constantin Paulescu descoperise deja pancreina (numită ulterior insulină), în 1916, şi testase pe câini respectivul extras pancreatic. A continuat cercetările şi a prezentat la Archives Internationales de Physiologie din Liege, Belgia, la 22 iunie 1921, o lucrare amplă pe această temă – Recherche sur le role du pancreas dans l’assimilation nutritive (Cercetări asupra rolului pancreasului în asimilarea nutritivă) – ce a fost publicată în numărul din august 1921 al acestei reviste (Archives Internationales de Physiologie, Liege, vol. XVII, p. 85.). Paulescu a solicitat apoi la Ministerul Român al Industriei şi Comerţului drepturile de brevet pentru metoda sa de fabricare a pancreinei, obţinut la 10 aprilie 1922 (brevetul nr. 06254) .

„Insuficientă recunoaştere i-a fost acordată lui Paulescu, distinsul savant român care, în perioada în care echipa din Toronto abia îşi începea cercetarea, reuşise deja să extragă hormonul antidiabetic al pancreasului şi să-i demonstreze eficienţa în reducerea hiperglicemiei la câini diabetici”, scria Ian Murray, profesor de fiziologie la Anderson College of Medicine din Glasgow, Scoţia, vicepreşedinte al Asociaţiei Britanice de Diabet şi membru fondator al Federaţiei Internaţionale de Diabet, într-un articol pentru un număr din 1971 al revistei Journal of the History of Medicine and Allied Sciences.

Dincolo de controverse, la o sută de ani de la descoperirea sa, accesul la insulină, precum şi la materialele şi tehnologiile asociate, rămâne încă inaccesibil pentru mulţi oameni, existând mari inegalităţi în întreaga lume şi în cadrul fiecărei ţări, după cum atrage atenţia IDF-Europe, ce reuneşte peste 230 de asociaţii naţionale de diabet din 170 de ţări şi teritorii. Federaţia, cu sediul la Bruxelles, în Belgia, conduce comunitatea mondială a diabetului din 1950.