Premierul Ciucă: Este necesară o schimbare de abordare pentru pregătirea gestionării valului 5

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că este nevoie de o schimbare a abordării pentru gestionarea valului 5 al pandemiei.

Mai exact este nevoie de adaptarea protocolului de tratament, de noi resurse terapeutice şi de monitorizarea permanentă a stocurilor de medicamente.

Oficialul a mai precizat că la Ministerul Sănătăţii va fi înfiinţat un grup de management al informaţiilor operative în sănătate. Acest grup va avea rol de coordonare a resurselor, acţiunilor şi informaţiilor medicale.

Mai mult, potrivit premierului, va fi extinsă capacitatea de testare şi va fi îmbunătățit rolul asistenţei medicale ambulatorii.

Premierul a mai precizat că este extrem de important ca în această perioadă să existe un parteneriat între cetăţeni, autorităţi şi sistemul medical.

”Să lucrăm împreună şi să avem încredere unii în ceilalţi, să avem încredere în specialişti, în sfaturile lor”, a declarant Ciucă.

Oficialul a pus accent și pe problema incediilor din spitale, care au fost tot mai dese în ultima perioadă.

”Punem la locul cuvenit problematica siguranţei pacientului în spital. Trebuie să înţelegem tot ce este de înţeles din consecinţele grave ale incendiilor produse în spitale şi astfel să luăm măsurile necesare pentru a nu se repeta. Modul în care a fost gestionată până acum pandemia şi consultările cu specialiştii ne-au dovedit că este imperativă adaptarea protocolului de tratament, introducerea unor noi resurse terapeutice şi monitorizarea permanentă a stocurilor de medicamente”, a subliniat premierul.

Franța: Purtarea măștii pe stradă, în Paris, din nou obligatorie de vineri

Purtarea măştii pe stradă va deveni din nou obligatorie în Paris, după cum a anunţat miercuri prefectura din capitala Franţei.

Măsura va intra în vigoare de vineri și a fost introdusă din nou pentru a face faţă numărului crescut de cazuri de infectare cu varianta Omicron care a dus la un focar de contaminări cu COVID-19 în Franţa, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Purtarea măștii pe stradă este obligatorie pentru persoanele cu vârsta peste 11 ani, ”cu excepţia persoanelor care se deplasează în interiorul vehiculelor, a bicicliştilor şi a utilizatorilor de vehicule cu două roţi” sau a ”persoanelor care practică o activitate sportivă”, după cum a specificat prefectura din Paris într-un comunicat.

Franţa a înregistrat miercuri un nou record de contaminări cu COVID-19, depăşind pentru prima dată pragul de 200.000 de cazuri în 24 de ore, potrivit cifrelor publicate de ministrul Sănătăţii.

CNCAV: 25.595 de doze de vaccin anti-COVID-19 administrate în ultimele 24 de ore

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a informat că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 25.595 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson, dintre care 5.972 cu prima doză, 5.690 cu doza a doua şi 13.933 cu doza a treia.

Potrivit CNCAV, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, din 27 decembrie 2020, au fost administrate 15.821.877 doze de vaccin. 7.934.789 de persoane s-au vaccinat cu prima doză, 7.811.111 au primit schema completă şi 1.997.376 s-au imunizat cu doza a treia.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 6 reacţii adverse, toate de tip general.

Decese COVID Polonia: Cel mai mare bilanţ zilnic din timpul celui de-al patrulea val al pandemiei

Polonia a înregistrat miercuri cel mai mare bilanţ zilnic din timpul celui de-al patrulea val al pandemiei de COVID-19, după cum a anunţat ministrul adjunct al Sănătăţii.

Mai exact, au fost raportate 794 de decese noi asociate COVID-19. Potrivit oficialului, acest număr ar putea fi rezultatul unor raportări întârziate din cauza sărbătorilor de Crăciun, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Ministrul adjunct al Sănătăţii din Polonia, Waldemar Kraska, a precizat că peste 75% dintre persoanele care au murit din cauza COVID-19 erau nevaccinate.

”Cred că ne confruntăm în prezent cu un vârf al numărului de oameni care mor de COVID-19”, a declarat oficialul polonez pentru postul de televiziune Polsat News.

Polonia a raportat în mod constant în perioada recentă o rată mare de infectări zilnice cu noul coronavirus, deşi varianta Omicron nu a devenit deocamdată dominantă.

Ministrul Kraska a anunțat că Polonia a înregistrat miercuri 15.571 de cazuri noi de COVID-19, cu 13% mai puţin decât în urmă cu o săptămână. Până marţi, în Polonia au fost confirmate doar 25 de cazuri de infectare cu varianta Omicron, potrivit sursei citate.

Reacție RoVaccinare la postările ce leagă un joc online de varianta Omicron

Autoritățile implicate în gestionarea pandemiei de COVID-19 în România reacționează la postările, care au devenit virale, ce leagă un joc online de varianta Omicron a SARS-CoV-2.

”Postări care leagă un joc online numit „Omikron: The Nomad Souls”, lansat de compania Microsoft în 1999, de noua tulpină Covid-19 numită Omicron au fost distribuite de mii de ori în ultimele săptămâni. Utilizatorii rețelelor sociale sugerează că nu este o coincidență, ci un indiciu că pandemia actuală a fost planificată. Însă, deși jocul există și a fost lansat de Microsoft, nici compania, și nici Gates nu au fost implicați în crearea lui. Și nu are nimic de-a face cu COVID-19”, scrie pe pagina de Facebook Ro Vaccinare.

În realitate, ””Omikron: The Nomad Soul” este un joc de aventură cu împușcături și mișcări de luptă. Orașul fictiv „Omikron” este principalului oraș dintr-un număr total de cinci aflate pe planeta Phaenon, unde are loc jocul de aventură. Varianta Omicron a COVID-19 a fost detectată de oamenii de știință din Africa de Sud. Deoarece varianta are un număr mare de mutații, OMS a clasificat-o pe 26 noiembrie ca fiind o variantă care determină îngrijorare. OMS numește variante de îngrijorare în ordinea alfabetului grecesc. Literele „Nu” și „Xi” au fost sărite din motive de claritate, „Nu” sună similar cu cuvântul „nou” și „Xi” este un nume de familie comun”, mai scrie Ro Vaccinare.

 

 

Premierul Ciucă: Certificatul verde la locul de muncă nu va fi introdus până la finalul lui 2021

Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri că măsura introducerii certificatului verde la locul de muncă nu va fi adoptată de Guvern până la sfârşitul acestui an, mai ales că Parlamentul a intrat în vacanță.

Aflat în judeţul Vâlcea la ceremonia de comemorare a 88 de ani de la moartea marelui om politic liberal Ion Gheorghe Duca, desfăşurată la Horezu, și întrebat dacă Guvernul ar putea introduce certificatul verde până la sfârşitul acestui an, Ciucă a explicat: ”Dacă vă referiţi la săptămâna aceasta, nu cred că va fi adoptat”.

”Există o ordonanţă de urgenţă în Parlament şi un proiect de lege în Parlament. Ca atare, până ce nu se finalizează unul dintre ele, decizia a rămas să fie luată în funcţie de situaţie şi, în funcţie de situaţie, vom proceda în aşa fel încât ceea ce există ca măsuri în momentul de faţă să poată fi aplicate. În fiecare zi discut cu ministrul Sănătăţii tot ceea ce avem de făcut astfel încât să putem să pregătim întreg sistemul sanitar pentru a face faţă noului val şi, desigur, există şi măsurile concretizate într-un plan”, a mai precizat premierul Ciucă.

Germania vrea să doneze în 2022 cel puţin 75 de milioane de doze de vaccin anti-COVID ţărilor mai sărace

Germania a anunţat că intenţionează să doneze în 2022 cel puţin 75 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 către ţările mai sărace.

Ministrul Dezvoltării, Svenja Schulze, a declarat pentru seriviciul de ştiri Redaktionsnetzwerk Deutschland că ţinta de 100 de milioane de doze donate în 2021 a fost atinsă, informează dpa, potrivit Agerpres.

”Dar nu trebuie să ne oprim aici. În anul următor intenţionăm să donăm cel puţin încă 75 de milioane de doze”, a declarat oficialul.

Svenja Schulze a precizat însă că a convenit cu ministrul sănătăţii Karl Lauterbach că acest lucru nu trebuie să se facă în detrimentul vaccinării cetăţenilor germani.

”Ne vom ocupa de ambele lucruri: vom asigura necesarul de vaccinuri pentru propria populaţie şi pentru ţările mai sărace”, a mai afirmat ea.

Ministrul a respins totuşi apelurile mai vechi la suspendarea protecţiei patentelor pentru producătorii de vaccinuri.

”Aş fi deschisă la acest lucru dacă ne-ar ajuta acum. Dar producţia vaccinurilor moderne este atât de solicitantă din punct de vedere tehnic şi de complexă că această suspendare nu ar ajuta deloc”, a spus ea, potrivit sursei citate.

Oficialul pledează pentru o producţie globală în cooperare cu deţinătorii patentelor, precizând că Germania ajută la instruirea specialiştilor pentru fabrica de vaccinuri BioNTech plănuită în Rwanda.

Ministrul Sănătății: Carantina pentru persoanele bolnave de COVID va fi redusă la 10 zile

Ministrul Sănătăţii, prof. dr. Alexandru Rafila, a declarat miercuri în cadrul unei conferințe de presă de la Ministerul Sănătății că durata carantinei şi a izolării pentru persoanele bolnave de COVID-19 va fi redusă la 10 zile, așa cum s-a procedat în multe ţări din Uniunea Europeană.

”Vom rezolva în aceste zile durata carantinei şi a izolării. Va fi şi în România doar de 10 zile, la fel cum este în marea majoritate a ţărilor din Uniunea Europeană”, a declarat ministrul Sănătății.

La rândul său, directorul Centrului Naţional pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor Transmisibile, dr. Adriana Pistol, a pus din nou accent pe vaccinarea anti-COVID.

”Dacă v-aţi vaccinat cu schema iniţială, faceţi-vă şi boosterul, pentru că este important în această conjunctură a tulpinii Omicron şi nu pentru călătorii sau pentru a intra la mall. Iar cei care nu sunteţi, vaccinaţi-vă, din nou în conjunctura tulpinii Omicron, nu neapărat pentru a intra la mall. Vaccinarea este o măsură de prevenire a unei forme severe de îmbolnăvire care apare mult mai frecvent la persoanele vârstnice sau cu boli cronice, dar apare şi la tineri. Mulţi dintre noi poate avem o boală cronică şi nici măcar nu cunoaştem acest lucru. Vaccinaţi-vă ca să nu faceţi forme severe”, a declarat dr. Adriana Pistol.

Totodată, specialistul a mai explicat că celelalte state ale UE îşi pot permite reducerea perioadei de carantinare şi mai mult de 10 zile. Și asta deoarece au un grad mare de vaccinare a populaţiei.

”Ei pot reduce şi mai mult perioada de izolare pentru că transmisibilitatea la o persoană vaccinată este mult mai redusă decât la una nevaccinată. (…) La noi problema este numărul mare de persoane nevaccinate şi aşteptările nu sunt tocmai optimiste”, a explicat directorul Centrului Naţional pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor Transmisibile.

Paturile alocate COVID, 20% din numărul total de paturi din spitale la nivelul întregii ţării

Cele 25.000 de paturi alocate pacienţilor COVID, în perspectiva valului cinci al pandemiei generat de varianta Omicron, reprezintă 20% din numărul total de paturi din spitale la nivelul întregii ţării, a declarat miercuri ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, în cadrul unei conferințe de presă de la Ministerul Sănătății în care s-a prezentat planul de măsuri privind valul 5 și gestionarea pandemiei.

Ministrul a mai spus că există posibilitatea ca procentul să crească până la 30%.

”Avem un număr de paturi alocate pentru pacienţii COVID de circa 20% din numărul total (25.000 paturi) cu posibilitate de flexibilizare de creştere a acestui număr până la 30% în cazul în care capacitatea de tratare a acestor pacienţi este depăşită. Bugetul alocat secţiilor ATI ale spitalelor a crescut cu 65% pentru 2021 pentru asigurarea tuturor resurselor şi echipamentelor necesare. Sunt complet funcţionale la nivel naţional 2.805 paturi de ATI, care au echipamente şi personal”, a declarat ministrul Rafila.

Oficialul a mai subliniat și necesitatea unui ”personal antrenat” care să stea la paturile ATI.

”Această idee că se pot face paturi ATI fără personal antrenat, care să poată răspundă cerinţelor legate de tratamentul pacienţilor care au nevoie de terapie intensivă, este o idee pe care eu nu o îmbrăţişez. (…) Numărul de spitale care beneficiază de finanţare suplimentară prin programul de acţiuni proritare ATI a crescut de la 116 la 128 de unităţi”, a mai adăugat prof. dr. Alexandru Rafila.

Pe de altă parte, ministrul a mai precizat că pentru creşterea siguranţei pacientului managerii de spital sunt obligaţi să dispună verificarea şi remedierea deficienţelor circuitelor electrice şi a instalaţiilor de oxigen, asigurarea capacităţilor de oxigen necesare în perioada de vârf pandemic. Totodată, să semnaleze la Ministerul Sănătăţii orice problemă majoră.

Operaţie chirurgicală în premieră est-europeană la Cluj-Napoca

O operaţie chirurgicală în premieră est-europeană a avut loc la Cluj-Napoca, transmite Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Octavian Fodor” din Cluj-Napoca, unitatea sanitară unde s-a realizat intervenția.

Un copil de doi ani şi jumătate, dintr-un centru de plasament, a fost supus acestei intervenții în premieră, redându-i-se astfel posibilitatea de a se alimenta normal.

”Este vorba despre acalazie, o afecţiune extrem de rară, există sub 10 cazuri în România, iar pacienţilor le rămâne un muşchi blocat între esofag şi stomac şi nu se pot alimenta. Anterior intervenţiei de la noi, a suferit o operaţie şi nu putea să se alimenteze, refuza mâncarea, se îneca şi îi era teamă să se alimenteze. Premiera constă în faptul că este vorba de vârsta mică a pacientului, de doi ani şi jumătate, iar intervenţia a fost o decizie de colectiv, nu una uşoară. Operaţia a durat circa 40 de minute şi este una în premieră în Europa de Est. Mesajul este că nu avem voie să lăsăm pe nimeni în urmă”, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, prof. univ. dr. Marcel Tanţău, coordonatorul echipei medicale de la Institutului Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Octavian Fodor” din Cluj-Napoca, echipă care a efectuat operaţia, potrivit Agerpres.

Medicul a mai spus că înainte de intervenţia endoscopică copilul era alimentat doar prin perfuzii sau prin sondă naso-gastrică.

Pentru efectuarea procedurii, medicul s-a pregătit alături de specialişti din domeniu în Japonia şi că tehnica folosită este practicată în lume de puţini specialişti.