Palatul Cotroceni: Ședință privind gestionarea pandemiei de COVID-19

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, vineri, la Palatul Cotroceni, o şedinţă privind gestionarea epidemiei de COVID-19, la care vor fi prezenţi premierul Nicolae Ciucă şi membri ai Cabinetului.

La şedinţă vor participa şi ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Raed Arafat, şi secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii, Adriana Pistol.

Măsuri de relaxare propuse de Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătăţii a propus Guvernului măsuri de relaxare în perioada imediat următoare, după ce s-a înregistrat o scădere „constantă” a tuturor indicatorilor privind pandemia de COVID-19, a anunţat ministrul Alexandru Rafila, marţi, într-o conferinţă de presă.

„Remarcaţi scăderea constantă la nivelul tuturor indicatorilor. (…) Evoluţia ratei de pozitivitate este în jur de 15% din totalul testelor care se efectuează zilnic. Un trend descendent al numărului de decese. (…) Există o anumită întârziere faţă de scăderea numărului de cazuri ale persoanelor internate la ATI. Totuşi, trendul acesta descrescător (…) ne-a făcut să propunem Guvernului şi Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptarea unor măsuri de relaxare în perioada imediat următoare. (…) În curând estimăm să ajungem, într-un interval de una-două săptămâni, la sub o mie de cazuri înregistrate zilnic şi, implicit, şi cu o scădere a incidenţei cumulate la nivel naţional. (…) În ceea ce priveşte paturile la Terapie Intensivă, ne găsim – şi asta este raportarea zilei de ieri – la 47,5% grad de ocupare”, a declarat Alexandru Rafila.

Potrivit ministrului, una dintre propunerile Ministerului Sănătăţii prevede ca masca să mai fie utilizată în exterior doar în spaţiile aglomerate, dar în spaţiile închise propunerea este să rămână obligatorie.

„Masca, în mod evident, nu se va mai utiliza în exterior, însă purtarea măştii rămâne obligatorie în spaţiile publice închise şi este recomandată în spaţiile deschise aglomerate”, a precizat ministrul.

O altă măsură de relaxare ar putea fi eliminarea prezentării certificatului COVID la intrarea în centrele comerciale, instituţiile publice, hoteluri şi restaurante.

„Sunt doar propuneri. (…) Este vorba despre accesul fără certificatul COVID în centrele comerciale, în instituţiile publice, hoteluri, pensiuni şi restaurante. De asemenea, creşterea limitei de la 30% la 50% din capacitatea maximă a spaţiului fără restricţii de interval orar (…) pentru competiţiile sportive, activităţile din cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole, concertele în aer liber, cursuri, conferinţe, workshopuri, săli de sport şi piscine. De asemenea, se permite organizarea evenimentelor private cu participarea maxim 200 de persoane”, a afirmat Alexandru Rafila.

Potrivit ministrului, ar putea fi păstrate, însă, măsuri precum izolarea şi carantinarea persoanelor care sosesc din ţări cu risc epidemiologic ridicat, testarea săptămânală a personalului de îngrijire şi de asistenţă, a personalului de specialitate şi auxiliar care îşi desfăşoară activitatea în centrele de îngrijire a persoanelor vârstnice.

INSP: 48,9% din cazurile COVID din ultima săptămână, la persoane nevaccinate

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) informează, joi, că, în săptămâna 21 – 27 februarie, din totalul persoanelor vaccinate care s-au infectat cu SARS-CoV-2, 47% erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de şase luni de la ultima doză.

Conform Raportului săptămânal de supraveghere, 48,9% din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate.

De asemenea, INSP informează că, în aceeași săptămână, 48% din cazurile de COVID au fost înregistrate în Bucureşti, Cluj, Timiş, Ilfov şi Prahova.

În același timp, în ultima săptămână, 28,2% din totalul deceselor au fost în Bucureşti, Constanţa, Bihor, Sibiu şi Galaţi.

De asemenea, 82,4% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate.

Potrivit INSP, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 86,2% din totalul deceselor au fost înregistrate la persoane peste 60 ani, iar 54,6% din decese au fost la bărbaţi. 93,5% din decedaţi aveau cel puţin o comorbiditate asociată.

Andrei Baciu: Peste 8 milioane de români s-au vaccinat anti-COVID-19, până la data de 1 martie

Noul președinte al CNCAV, Andrei Baciu, a declarat joi că, până la 1 martie, peste 8 milioane de români care s-au vaccinat anti-COVID-19.

Baciu a mai precizat că procentul populației adulte vaccinate împotriva noului coronavirus este de 51%.

”Din datele pe care le-am analizat în ședința CNCAV, sunt peste 8 milioane de români care s-au vaccinat anti-COVID-19 până la data de 1 martie, iar procentul populației adulte vaccinate e de 51%. În același timp, peste 1 milion de români au primit vaccinul prin intermediul medicilor de familie. Eforturile CNCAV continuă până în ultima zi de funcționare, cu același profesionalism și cu aceeași atenție la detalii care au asigurat și până acum, la un bun nivel, infrastructura necesară vaccinării în România. E o experiență extrem de importantă pentru sistemul public de sănătate, una pe care o vom folosi pentru a moderniza în continuare acest sistem. Sunt multe lecții învățate din acest proiect nou, pus la punct într-un termen foarte scurt și cu un efort logistic imens. Ne-am adaptat din mers, am căutat constant să îmbunătățim lucrurile – atât în centrele de vaccinare, cât și pe platforma pentru programarea online sau în comunicarea cu oamenii”, a declarat Andrei Baciu.

Andrei Baciu a convocat joi prima ședință a CNCAV în calitate de președinte, cu o agendă axată pe transferul activității de vaccinare către medicii de familie și pe demersurile logistice necesare închiderii centrelor de vaccinare anti-COVID-19.

”Am discutat împreună cu colegii din echipa Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea despre asigurarea unei tranziții fără sincope, astfel încât vaccinul să fie în continuare disponibil pentru orice persoană eligibilă și care dorește să se vaccineze. Reamintesc că vaccinarea funcționează de mai multă vreme în paralel (la centrele de vaccinare organizate de CNCAV și la cabinetele medicilor de familie), existând acum 3.177 de medici de familie care vaccinează în toată țara. Scopul nostru pentru următoarele săptămâni este să transferăm integral vaccinarea la cabinetele medicilor de familie”, a mai precizat președintele CNCAV.

CNAS, despre accesul la servicii medicale pentru refugiații din Ucraina

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a informat, joi, că persoanele aflate în situații deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina beneficiază de aceleași servicii medicale ca asigurații români.

”Cetățenii străini și apatrizii aflați în situații deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina beneficiază de aceleași servicii medicale ca asigurații români, fără plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, precum și de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale și servicii cuprinse în programele naționale de sănătate curative”, potrivit unui comunicat al CNAS.

Potrivit sursei citate, asistența medicală se acordă de către furnizorii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate în baza documentului de trecere a frontierei acceptat de statul român. Furnizorii vor păstra o copie a documentului și vor întocmi evidențe distincte pentru serviciile acordate acestor categorii de persoane.

CNAS a transmis o circulară către toate casele de asigurări de sănătate cu informații privind modul de acordare a serviciilor medicale pentru refugiații din Ucraina, pentru a fi transmise tuturor furnizorilor cu care acestea se află în relație contractuală.

Lege promulgată: Reevaluarea periodică a persoanelor cu handicap grav se poate face și la domiciliu

Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, Decretul privind promulgarea Legii pentru completarea art. 87 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Astfel, în cazul persoanelor încadrate în grad de handicap grav, reevaluarea periodică se poate face la domiciliul persoanei, la cererea acesteia sau a reprezentantului ei legal.

Comisia de evaluare se va deplasa la domiciliul persoanei după o prealabilă programare şi o informare a acesteia cu privire la data şi ora efectuării evaluării periodice, mai prevede legea.

„Pentru persoanele cu handicap, pentru care comisia de evaluare a stabilit anterior încadrarea în gradul de handicap grav, cu excepția celor prevăzute la alin. (1), reevaluarea periodică se poate face la domiciliul persoanei, la cererea acesteia ori a reprezentantului său legal. Comisia de evaluare se deplasează la domiciliul persoanei după o prealabilă programare și informare a acesteia cu privire la data și ora efectuării evaluării periodice”, prevede actul normativ.

Legea a trecut de Parlament pe 2 februarie 2022.

Ungaria renunță, de luni, la o parte din restricții, printre care vaccinarea obligatorie și folosirea certificatelor de imunitate

Ungaria va renunţa la obligativitatea măştilor, începând de luni, şi va elimina cea mai mare parte a măsurilor legate de noul coronavirus, a declarat, joi, şeful de cabinet al premierului, transmite MTI.

Guvernul va revoca, de asemenea, reglementările care le permit companiilor să le impună vaccinarea anti-COVID-19 angajaţilor şi le va anula şi pe cele privind folosirea certificatelor de imunitate, a precizat Gergely Gulyas.

Măsurile precum masca şi vaccinarea vor mai fi menţinute doar în spitale şi anumite instituţii, cum sunt căminele pentru vârstnici.

Va fi menţinută, de asemenea, starea de alertă sanitară pentru a permite guvernului să acţioneze prompt în cazul în care ţara ar fi lovită de un al şaselea val pandemic, a adăugat oficialul.

În ultimele 24 de ore, în Ungaria au fost înregistrate 3862 de noi infectări cu coronavirus şi 77 de decese, în spitale fiind trataţi 3120 de pacienţi, dintre care 126 intubaţi.

De la debutul pandemiei, în Ungaria, ţară cu mai puţin de 10 milioane de locuitori, au fost înregistrate 1.796.982 de infectări şi 44.211 decese asociate coronavirusului.

GCS: Aproape 6.000 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 și 114 decese, de la ultima raportare

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.953 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 879 mai puțin decât în ziua anterioară. 688 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Astfel, până joi, pe teritoriul României au fost confirmate 2.754.730 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 112.492 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Totodată, 2.536.050 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 63.782 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 02.03.2022 (10:00) – 03.03.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 114 decese (68 bărbați și 46 femei), dintre care 9 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Gorj, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București.

Dintre cele 114 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de de vârstă 40-49 de ani, 7 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 22 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 38 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 45 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

109 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 114 pacienți decedați, 93 au fost nevaccinați și 21 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 ani. 19 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați vaccinați nu au fost raportate comorbidități.

Au fost raportate 9 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Arad, Tulcea și Municipiul București, în lunile ianuarie și februarie 2022.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 5.674, cu 407 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 848 de persoane, cu 10 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 848 de pacienți internați la ATI, 758 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 316 sunt minori, 310 fiind internați în secții, cu 25 mai puțin decât în ziua anterioară și 6 la ATI, similar cu ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.478.818 teste RT-PCR și 8.723.578 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.821 de teste RT-PCR (8.639 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.182 la cerere) și 32.171 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 97.857 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.212 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 55.992 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 41 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.795 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 211 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 2 martie, 502 sancțiuni contravenționale, în valoare de 96.750 lei.

A.P.A.A.: Pacienții imunocompromiși au nevoie, pe lângă vaccinarea anti-COVID-19, și de profilaxie cu anticorpi monoclonali pentru a fi complet protejați

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (A.P.A.A.) atrage atenția, în contextul contextul transmiterii accelerate a tulpinii Omicron, asupra pacienților imunocompromiși care au nevoie de o atenție specială.

”Dacă pentru opinia majorității, în contextul transmiterii accelerate a tulpinii Omicron pe teritoriul țării noastre, nu este problematică în sensul în care simptomele cauzate de această tulpină par să fie mai ușor de gestionat, realitatea pentru pacienții imunocompromiși rămâne una sumbră. Pacienții cu sistem imun slăbit, au nevoie ca pe lângă vaccinare să poată beneficia și de profilaxie cu anticorpi monoclonali pentru a fi complet protejați. Este vorba de pacienții diagnosticați cu diferite tipuri de cancer, pacienții transplantați, pacienții dializați sau cu afecțiuni autoimune și inflamatorii care pot compromite sistemul imun. Unele tratamente pe care le iau pacienții cronici, prin mecanismul lor de acțiune, pot bloca sistemul imun să producă anticorpii care să îi protejeze de infecția cu SARS-COV2 și formele grave de COVID 19. De asemenea sunt persoane care se nasc cu sistem imun deficitar așa cum este cazul persoanelor diagnosticate cu imunodeficiențe primare. În prezent nu avem o soluție pentru acești pacienți al căror sistem imun nu produce suficienți anticorpi ca urmare a vaccinării și care rămân extrem de vulnerabili. Ei sunt pur și simplu încurajați să continue să stea acasă, să nu ia contact cu alte persoane, așa cum au făcut încă de la începutul pandemiei”, se arată într-un comunicat al A.P.A.A.

Reprezentanții A.P.P.A. își exprimă îngrijorarea față de acești pacienți, mai ales în contextul relaxării restricțiilor.

”Situația prin care trec este grea și foarte îngrijorătoare, într-o perioadă în care lumea se redeschide. Consecințele psihologice, familiale, profesionale și sociale sunt deja considerabile. Ne îngrijorează că mulți oameni vor renunța total la aceste măsuri de protecție, din dorința de a reveni la normal, poate mult mai devreme decât ar fi etic și solidar. Mesajele privind prevenția rezonează din ce în ce mai puțin în societatea românească. Din toate aceste motive, este absolut necesar ca acești pacienți să nu fie abandonați sorții în săptămânile și lunile care urmează, ci, dimpotrivă, să fie implementate urgent soluții care să le permită o protecție eficientă. Utilizarea anticorpilor monoclonali ca profilaxie primară ni se pare extrem de promițătoare. Înțelegem că ar putea fi avut în vedere accesul la acest tratament, printr-o autorizație de nevoi speciale, urmărind exemplul Franței, lucru pe care îl salutăm. Salutăm pașii făcuți de către autoritățile române pentru a aduce în țară anticorpii monoclonali ca tratament pentru COVID-19 și adresăm un apel de a se continua demersurile necesare pentru a avea disponibilă cât mai repede și combinația de anticorpi monoclonali cu acțiune lungă, administrată în scop profilactic, terapie aflată în curs de evaluare de către Agenția Europeană a Medicamentului, astfel încât să asigurăm protecție și pacienților care sunt la risc crescut de infectare cu SARS-COV2 și al cărui sistem imun nu pot genera suficienți anticorpi prin vaccinare. Statul Român trebuie să asigure în mod echitabil accesului la prevenție împotriva formelor grave de COVID-19, atât prin vaccinare cât și profilaxia cu anticorpi monoclonali cu acțiune lungă. Întrucât aceasta este o problemă vitală pentru pacienți, este necesar ca accesul să fie simplu, generalizat și încurajat pentru toate categoriile de pacienți cronici vulnerabili”, se mai arată în document.

ANT: Prima prelevare de organe şi ţesuturi din acest an la SCJU Brașov

sursa foto: Agenția Națională de Tranplant/Facebook

La Spitalul Clinic Județean De Urgenta Brașov a avut loc prima prelevare de organe şi ţesuturi din acest an de la un pacient de 44 de ani, decedat în urma unui accident vascular cerebral, a cărui familie a fost de acord cu donarea de organe și țesuturi, informează Agenția Națională de Transplant (ANT).

Astfel, trei români au primit şansa la viaţă prin transplant de ficat şi rinichi, iar şi mai mulţi vor avea o viaţă mai bună prin transplant de ţesuturi osteotendinoase şi de cornee.

”Sincere condoleanţe, mulţumiri şi profund respect familiei care şi-a găsit puterea de a transforma propria durere într-o minune pentru alţi oameni, pentru alte familii care suferă alături de rudele lor aflate pe listele de aşteptare. Efortul colectiv al echipei ATI şi de coordonare a spitalului din Braşov, formată din Dr. Simona Gălbineanu – kdp şi Dr. Dragoş Grusea – coordonator transplant, a făcut posibilă transformarea suferinţei în speranţă pentru alţi oameni. Imediat, echipe întregi de medici, asistenţi, personal auxiliar, ambulanţe au fost mobilizate de acelaşi scop: salvarea oamenilor a căror unică şansă este transplantul”, se arată într-un comunicat al ANT..

Pentru intervenţia de prelevare ficat, la Braşov, a fost prezentă o echipă de la Institutul Clinic Fundeni, condusă de Dr. Guenadiy Vatachki, care a adus speranţă unui pacient de 51 de ani, aflat pe lista de aşteptare pentru un transplant de ficat.

”Intervenţia salvatoare de transplant hepatic a fost realizată cu succes de echipa de profesionişti a Institutului Clinic Fundeni, condusă de Prof.Dr. Vladislav Braşoveanu, având alături sprijinul indispensabil al echipei ATI, coordonată de Dr. Daniela Ungureanu”, arată sursa citată.

Rinichii au fost prelevaţi de echipa chirurgicală a Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, condusă de Dr. Dan Pop, şi au fost transplantaţi la ICUTR Cluj Napoca.

”Aici, echipele conduse de Dr. Florin Elec și Dr. Dan Enache, alături de echipa ATI, Dr. Raluca Burileanu și Dr. Oana Antal, au încheiat încă o verigă din acest lung lanţ: doi pacienţi, unul 36 de ani, aflat de 4 ani în dializă şi altul 52 de ani, aflat de 2 ani în dializă, au primit şansa la o nouă viaţă. Tot azi, echipa de transplant a centrului din Cluj Napoca a realizat și un transplant renal cu donator în viață, pentru un tânar de 22 de ani care a primit organul salvator de la fratele său. # Sustineti Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca”, potrivit comunicatului citat.

De asemenea, echipa Spitalului Clinic Colentina a prelevat ţesuturile osteotendinoase, care vor ajuta foarte mulţi pacienţi să aibă o viaţă mult mai bună.

”Corneea a fost prelevată de echipa Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice Bucuresti (Dr. Ioana Damashin, Dr. Jihane Ellorhaoui) şi va reda vederea pentru alţi doi pacienţi aflaţi pe lista de aşteptare pentru un transplant de cornee”, informează ANT.

 

OMS recomandă pastila anti-COVID-19 de la Merck, în anumite condiţii

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recomandat pastila anti-COVID-19 de la grupul farmaceutic american Merck (MSD) pentru pacienţii cu forme uşoare de COVID-19, dar care prezintă un risc ridicat de spitalizare, în special persoane în vârstă, informează joi AFP.

Acest tratament, numit Molnupiravir, este un antiviral care trebuie administrat imediat după apariţia simptomelor, timp de cinci zile, pentru a preveni replicarea virusului.

Este recomandat „pacienţilor cu COVID-19 non-sever, care prezintă riscul cel mai ridicat de spitalizare”, a declarat miercuri un grup internaţional de experţi internaţionali din cadrul OMS în British Medical Journal (BMJ).

Aceşti pacienţi care prezintă risc de spitalizare sunt cei nevaccinaţi, vârstnici, imunocompromişi sau cei care suferă de boli cronice.

Pe de altă parte, „pacienţii tineri şi sănătoşi, inclusiv copiii şi femeile însărcinate şi care alăptează” nu ar trebui să ia acest tratament, consideră grupul OMS.

Această recomandare se bazează pe date noi din şase studii controlate randomizate care au implicat 4.796 de pacienţi, cel mai mare set de date cu privire la acest medicament de până în prezent, a detaliat OMS într-un comunicat.

Rezultatele acestor studii sugerează că Molnupiravir reduce riscul de internare în spital (cu 43 mai puţine internări la 1.000 de pacienţi cu risc ridicat) şi perioada până la dispariţia simptomelor (în medie, mai puţin cu 3,4 zile).

Rezultatele indică un efect slab asupra mortalităţii (cu 6 mai puţine decese la 1.000 de pacienţi).

Grupul OMS recunoaşte că problemele asociate costului şi disponibilităţii asociate Molnupiravir pot îngreuna accesul în ţările cu venituri reduse şi medii şi pot exacerba inechităţile în materie de sănătate.

Experţii recomandă, de asemenea, un tratament care combină anticorpii monoclonali ai Regeneron (Casirivimab şi Imdevimab) doar pentru persoanele cărora li s-a confirmat că nu au fost infectate cu varianta Omicron. Aceşti anticorpi s-au dovedit ineficienţi împotriva acestei variante.

Molnupiravir este singura pastilă anti-COVID-19, pe lângă antiviralul cu administrare orală Paxlovid de la compania farmaceutică americană Pfizer.