Ministrul Sănătății, despre reintroducerea vaccinului anti-HPV în Programul naţional de vaccinare

Reintroducerea vaccinului anti-HPV în Programul naţional de vaccinare, „ca un vaccin care nu mai trebuie administrat la cerere”, este luată în calcul de autoritățile din domeniu, a declarat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

„După eşecul campaniei din anul 2008, lucrurile au intrat în normal şi pe măsură ce această solicitare şi interes pentru vaccin vor rămâne, ne gândim să-l reintroducem în Programul naţional de vaccinare ca şi un vaccin care nu mai trebuie administrat la cerere. În momentul de faţă, părinţii acestor fete care sunt eligibile pot să solicite medicului de familie să fie înscrise pe o listă şi Ministerul Sănătăţii a făcut mari eforturi în acest sens”, a declarat Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Ministrul a subliniat că vaccinul anti-HPV este un ser care se găseşte foarte greu pe piaţa de profil, având în vedere că la nivel global există o cerere foarte mare.

„Şi există chiar strategii de vaccinare cu ceva mai puţine doze pentru ţări unde incidenţa cancerului de col uterin este mare, tocmai datorită acestei cereri. Vaccinurile nu sunt o resursă nelimitată şi trebuie să ai o politică pe termen mediu, cel puţin, încât producătorul să poată să îţi aloce deja o parte din producţie. Nu avem, nu putem interveni în zona privată de comercializare a acestui vaccin, ne preocupă programul de sănătate publică”, a mai afirmat Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătății, despre creșterea numărului de cazuri COVID-19: Cele mai multe, în orașele mari

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a atras atenţia, miercuri, că s-au înregistrat peste 4.000 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore, iar o treime dintre acestea sunt în Bucureşti, urmat de județele Cluj şi Timişoara. Ministrul a precizat că situația este monitorizată cu atenție.

„Se respectă, dacă vreţi, ceea ce s-a întâmplat şi în perioadele anterioare. Oraşele cele mai mari, cu activitate intensă, cu interacţiuni multiple, dau cele mai mari cifre în ceea ce priveşte numărul de cazuri noi. Această creştere care se înregistrează în aceste zile o monitorizăm cu atenţie. Ministerul Sănătăţii a păstrat toate instrumentele care ţin de el în ceea ce priveşte diagnosticul, evaluarea, tratamentul acestor pacienţi. Există aceeaşi capacitate operaţională, centrele de evaluare ambulatorii. Încurajăm, de asemenea, testarea ca măsură de control al acestei pandemii în ţara noastră”, a declarat Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Ministrul a îndemnat la respectarea măsurilor de protecţie individuală: purtarea măştii sanitare, mai ales în mijloacele de transport în comun şi în spaţiile închise, evitarea aglomeraţiei şi igiena individuală.

„Vaccinarea poate fi făcută, în continuare, la medicul de familie. Facem trecerea de la sistemul cu centre de vaccinare către medicii de familie. Acest proces va mai dura un anumit interval de timp. Există încă centre de vaccinare la nivelul unităţilor sanitare, iar ulterior încercăm să includem această vaccinare în programul obişnuit de imunizare care există în ţara noastră”, a explicat Alexandru Rafila.

 

Rafila, despre Ordonanţa privind realizarea studiilor clinice în România: Va oferi un acces rapid la tratamente inovative

Guvernul a aprobat, miercuri, un proiect de ordonanţă de urgenţă privind realizarea studiilor clinice în România, care integrează prevederile europene în legislaţia naţională şi oferă un acces mai rapid al pacienţilor la tratamente inovative, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

„În cadrul şedinţei de guvern a fost aprobat un proiect de ordonanţă de urgenţă privind realizarea studiilor clinice în România, document mult aşteptat, care, pe de o parte, integrează prevederile legislaţiei europene în domeniu şi oferă un acces mai rapid pentru pacienţi la tratamentele inovative. Este extrem de important pentru că, pe de o parte, vă spuneam că oferă un astfel de acces, pe de altă parte, reprezintă o sursă de venituri pentru sistemul de sănătate din ţara noastră, aşa cum o demonstrează experienţa din multe alte ţări”, a explicat Alexandru Rafila într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

INSP: 42.5% din cazurile confirmate de COVID-19, la persoane nevaccinate, în ultima săptămână

În săptămâna 14 – 20 martie, 42.5% din cazurile confirmate de COVID-19 au fost înregistrate la persoane nevaccinate, informează, miercuri, un raport al Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Potrivit raportului, în aceeaşi săptămână, 84.2% din decesele înregistrate ca urmare a infectării cu SARS-CoV-2 au fost la persoane nevaccinate.

Dintre cei vaccinaţi care s-au îmbolnăvit, jumătate erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de şase luni de la ultima doză.

De asemenea, 55% din cazuri înregistrate în București, Cluj, Timiș, Ilfov si Brașov, iar 33% din totalul deceselor au fost înregistrate in București, Vaslui, Constanța, Prahova si Bihor.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, 86,3% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, 54,6% din decese – la bărbaţi.

Conform INSP, 93,6% din decedaţi aveau cel puţin o comorbiditate asociată.

Sanitas: Trecerea creşelor în subordinea Ministerului Educaţiei trebuie să se facă fără pierderi de locuri de muncă

Federația Sanitas din România a transmis, miercuri, că trecerea creşelor în subordinea Ministerului Educaţiei trebuie să se facă fără pierderi de locuri de muncă.

”Reprezentanţii Sanitas s-au întâlnit marţi, 22 martie 2022, cu domnul Sorin Ion, secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei (M.E.), pentru a discuta modul în care sunt apărate drepturile personalului care lucrează în creşe în contextul trecerii acestor instituţii în subordinea M.E. Reprezentanţii Sanitas au solicitat ca transferul de autoritate să nu afecteze locurile de muncă şi nivelul salariilor personalului medical, medical auxiliar şi nemedical din aceste instituţii”, potrivit unui comunicat de presă, transmis de Sanitas.

Potrivit sursei citate, reprezentantul Ministerului Educației a precizat că Metodologia de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară, în baza căreia se va face transferul creșelor, va fi aprobată în cel mai scurt timp și a dat asigurări că, în continuare, personalul medical și medical auxiliar va fi salarizat în conformitate cu Anexa 2 din Legea 153/2017, ca și până în prezent.

”Acolo unde există premisele pierderii unor posturi în urma procesului de transfer, reprezentanții Sanitas din teritoriu vor participa la procesul de negociere cu inspectoratele școlare județene, astfel încât locurile de muncă și nivelul salarizării (…) să nu fie afectate”, mai precizează sursa citată.

Baciu, despre transferul activității de vaccinare de la CNCAV: Sunt trei sectoare pe care se lucrează

”Sunt trei sectoare pe care se lucrează pentru transferul activității de vaccinare de la CNCAV: medical, logistic și comunicațional”, a transmis, miercuri, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Andrei Baciu.

”Numai arhiva letrică are peste 12.000 de documente. Pregătim transferul platformei RoVaccinare, precum și al conturilor de pe rețelele sociale, organizăm pentru predare arhiva în format de hârtie și electronic (estimăm că vom avea 100 de volume în format fizic plus 10 GB de informație), inventariem echipamentele IT și de comunicație pentru transfer, facem demersurile tehnice pentru închiderea call-center-ului și a adreselor de email. Urmează decizii legate de aspectele medicale”, a scris Andrei Baciu, pe pagina sa de Facebook.

Potrviti președinteleui CNCAV, obiectivul îl reprezintă o tranziție profesionistă, care să permită vaccinarea fără probleme a tuturor celor care vor în continuare să facă acest lucru.

”Planul de tranziție nu va interfera în niciun fel cu menținerea capacității medicale, organizatorice și de comunicare pentru vaccinarea împotriva COVID-19”, a mai transmis Andrei Baciu.

MS: 40 decese la pacienţi cu COVID-19, de la ultima raportare. Dintre aceștia, 35 erau nevaccinaţi. La ATI sunt internați 431 de pacienți

Ministerul Sănătății informează că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.521 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 619 mai puține față de ziua anterioară. 552 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 302 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.783 cu 75 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 431 de persoane, cu 12 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 431 de pacienți internați la ATI, 385 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 213 sunt minori, 210 fiind internați în secții, cu 8 mai mult decât în ziua anterioară și 3 la ATI, cu 1 mai mult decât în ziua anterioară.

Până astăzi, 64.789 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat.

În intervalul 22.03.2022 (10:00) – 23.03.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 40 decese (18 bărbați și 22 femei), dintre care 5 anterioare intervalului de referință.

Dintre cele 40 decese, 1 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 7 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 13 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 18 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 1 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

38 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient fără comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 40 pacienți decedați, 35 au fost nevaccinați și 5 vaccinați. Dintre pacienții vaccinați care au decedat 2 aveau vârsta între 60-69 de ani, iar 3 peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.711 teste RT-PCR (7.380 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.331 la cerere) și 24.877 de teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.708.391 teste RT-PCR și 9.149.247 teste rapide antigenice.

Spitalul „Victor Babeş” Timişoara: Explozie a cazurilor de varicelă în județ

Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Timişoara a anunţat, miercuri, o „explozie” a cazurilor de varicelă în judeţ, în ultima săptămână fiind evaluaţi zilnic câte trei-patru pacienţi, iar doi copii sunt internaţi, aflându-se sub supraveghere din cauza unor complicaţii.

Medicii spun că după doi ani în care nu a fost înregistrat niciun caz de varicelă în Timiş, datorită măsurilor de protecţie anti-COVID, purtarea măştii şi izolarea, în următoarea perioadă numărul pacienţilor cu varicelă ar putea creşte semnificativ.

Potrivit sursei citate, majoritatea pacienţilor care au ajuns pentru investigaţii în Ambulatoriul unităţii au dezvoltat o formă uşoară care nu a necesitat internare. Unul dintre copiii spitalizaţi a dezvoltat o encefalită, dar starea lui este stabilă, iar cel de-al doilea este internat pentru monitorizare şi investigaţii suplimentare, având un sindrom febril prelungit.

Varicela sau vărsatul de vânt este o boală infecto-contagioasă care duce la apariţia unor vezicule pe corp. Virusul care cauzează varicela se transmite pe cale respiratorie, prin aer sau prin contact direct cu persoana infectată. Boala este întâlnită cel mai frecvent iarna şi primăvara, dar în ultimii ani se poate constata o extindere a perioadei în care apar asemenea cazuri. Perioada de incubaţie variază între 10 şi 21 de zile, în majoritatea cazurilor este însă de două săptămâni. Contaginea maximă este cu două-trei zile înainte de apariţia erupţiei pe corp, dar continuă şi în timpul formării veziculelor până în momentul în care se desprinde ultima crustă.

„Primele simptome sunt cele de subfebrilitate (37-37,5 grade) sau chiar febră (38-39), oboseală, dureri de cap, indispoziţie şi stări de rău, apetit diminuat. După cel mult două zile de la apariţia primelor semne de boală, apar petele roşii pe corp care se transformă în vezicule pline cu lichid. În evoluţie normală, dacă nu este ruptă, vezicula scade în volum treptat în 12-24 de ore, începând din centru, apoi se turteşte prin reducerea conţinutului, care se resoarbe. În a treia sau a patra zi, vezicula se usucă şi se transformă în crustă. Unele elemente eruptive trec direct în stadiul de crustă. Este important ca bolnavul să fie izolat pentru a nu transmite mai departe virusul”, spune, , într-un comunicat, asist. univ. dr. Adelina Marinescu – medic specialist boli infecțioase, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Medicul infecţionist adaugă că în majoritatea cazurilor, nu este necesară evaluarea în spital, pacienţii rămânând în evidenţa şi monitorizarea medicului de familie, dar sunt şi cazuri în care pacienţii au dezvoltat o complicaţie şi a fost necesară monitorizarea atentă a acestora. Encefalita se manifestă prin vărsături cauzate de hipertensiune craniană, instabilitate în mers şi dureri de cap.

Şi adulţii pot dezvolta forme severe de boală, care se manifestă printr-o suprainfecţie la nivelul pielii şi care poate duce, dacă nu este tratată cu antibiotice, la septicemie.

„Vaccinarea este cea mai bună metodă de protejare. Imunizarea împotriva varicelei nu este, însă, în schema completă de vaccinare a copiilor, dar serul poate fi administrat oricând, după ce micuţii împlinesc vârsta de nouă luni. Este recomandat ca vaccinul să fie administrat până la vârsta de 12 ani, dar şi adulţii pot fi imunizaţi. Vaccinarea asigură o protecţie pe parcursul vieţii, dacă este făcută corect, ceea ce presupune administrarea a două doze la un interval mai mare de şase săptămâni”, menţionează medicul infecţionist.

Dacă boala apare la adulţi vaccinaţi în copilărie, ea va avea o formă uşoară.

Alergiile de sezon și schimbările climatice: Perioadele cu alergii, posibil mai lungi și mai intense

Alergiile sezoniere ar putea să fie mai de lungă durată și mult mai intense. Aceasta este concluzia la care s-a ajuns după noi cercetări efectuate de Universitatea din Michigan. Iar acest fapt ar fi posibil ca urmare a creșterii temperaturilor cauzate de schimbările climatice provocate de om.

Potrivit cercetărilor, până la sfârșitul acestui secol, emisiile de polen ar putea începe cu 40 de zile mai devreme în primăvară decât s-a putut observa în perioada 1995-2014. Astfel, persoanele care suferă din cauza alergiilor vor putea simți cum sezonul durează încă 19 zile înainte de scăderea cantității de polen din aer, potrivit sciencedaily.com.

În plus, din cauza creșterii temperaturilor și a nivelului de CO2, cantitatea anuală de polen emisă în fiecare an ar putea crește cu până la 200%.

”Alergiile respiratorii induse de polen se înrăutățesc odată cu schimbările climatice”, a spus Yingxiao Zhang, asistent de cercetare în domeniul științelor și ingineriei climatice și spațiale și primul autor al lucrării în Nature Communications.

”Descoperirile noastre pot fi un punct de plecare pentru investigații ulterioare privind consecințele schimbărilor climatice asupra polenului și efectele corespunzătoare asupra sănătății”, a mai adăugat acesta.

Cercetătorii de la Universitatea din Michigan au dezvoltat un model predictiv care examinează 15 dintre cele mai comune tipuri de polen și modul în care producția lor va fi afectată de schimbările prognozate ale temperaturilor și precipitațiilor. Ei au combinat datele climatice împreună cu scenariile socio-economice, corelând modelarea lor cu datele din 1995 până în 2014. Apoi au folosit modelul lor pentru a prezice emisiile de polen pentru ultimele două decenii ale secolului XXI, potrivit sursei citate.

Simptomele alergiilor variază de la cele ușor iritante, cum ar fi lăcrimarea, strănutul sau erupțiile cutanate, până la afecțiuni mai grave, cum ar fi dificultăți de respirație sau anafilaxia. Potrivit Fundației pentru Astm și Alergie din America, 30% dintre adulți și 40% dintre copii suferă de alergii în S.U.A.

Potrivit oamenilor de știință, ierburile, buruienile și copacii care produc polen sunt afectați de schimbările climatice. Temperaturile crescute le fac să se activeze mai devreme decât în mod normal. De asemenea, aceste temperaturi mai calde pot crește cantitatea de polen produsă.

 

Studiu: O genă ar putea preveni boala Parkinson

Boala Parkinson este o afecțiune neurodegenerativă ce are drept caracteristică distrugerea unei populații specifice de neuroni, respectiv neuronii dopaminergici. O echipă de cercetători de la Universitatea din Geneva (UNIGE) a investigat distrugerea acestor neuroni dopaminergici folosind ca model de studiu musculița de oțet (Drosophila).

Astfel, oamenii de știință au identificat o proteină cheie la muște, dar și la șoareci, care joacă un rol protector împotriva acestei boli și ar putea fi o nouă țintă terapeutică. Această lucrare a fost publicată în revista Nature Communications, potrivit sciencedaily.com.

În afară de formele rare care implică o singură genă, majoritatea cazurilor de Parkinson rezultă dintr-o interacțiune între multiplii factori de risc genetici și de mediu. Cu toate acestea, un element comun în debutul bolii este o disfuncție a mitocondriilor în neuronii dopaminergici. Aceste mici fabrici din interiorul celulelor sunt responsabile pentru producerea de energie, dar și pentru activarea mecanismelor de autodistrugere ale celulei atunci când sunt deteriorate.

Grupul de studiu din laboratorul prof. dr. Emi Nagoshi, profesor la Departamentul de Genetică și Evoluție de la Facultatea de Științe UNIGE, a fost interesat în special de gena Fer2, al cărei omolog uman codifică o proteină care controlează expresia multor alte gene. Mutația acestei gene ar putea duce la boala Parkinson prin mecanisme care nu sunt încă bine înțelese.

Într-un studiu anterior, echipa de cercetare a demonstrat că o mutație a genei Fer2 cauzează deficiențe asemănătoare cu Parkinson la muște, inclusiv o întârziere a inițierii mișcării. De asemenea, cercetătorii au observat defecte în forma mitocondriilor neuronilor dopaminergici similare cu cele observate la pacienții cu Parkinson.

Protejarea neuronilor: O creștere a cantității de Fer2 din celule ar putea avea un efect protector

Deoarece absența Fer2 cauzează afecțiuni asemănătoare bolii Parkinson, cercetătorii au testat dacă o creștere a cantității de Fer2 din celule ar putea avea un efect protector. Când musculițele au fost expuse la radicalii liberi, celulele lor au suferit de stres oxidativ. Acest lucru a dus la degradarea neuronilor dopaminergici. Totuși, oamenii de știință au putut observa că stresul oxidativ nu mai are niciun efect nociv asupra musculițelor dacă acestea produc în exces Fer2, confirmând ipoteza rolului său protector.

”Am identificat, de asemenea, genele reglate de Fer2 și acestea sunt implicate în principal în funcțiile mitocondriale. Prin urmare, această proteină cheie pare să joace un rol crucial împotriva degenerării neuronilor dopaminergici la musculițe, controlând nu numai structura mitocondriilor, ci și funcțiile acestora”, a explicat Federico Miozzo, cercetător în cadrul Departamentului de Genetică și Evoluție și primul autor al studiului.

O nouă țintă terapeutică

În același timp, pentru a afla dacă Fer2 joacă același rol la mamifere, biologii au creat mutanți ai Fer2 homolog în neuronii dopaminergici de șoarece. Ca și în cazul musculițelor de oțet, ei au observat anomalii în mitocondriile acestor neuroni, precum și defecte de locomoție la șoarecii în vârstă.

”În prezent testăm rolul protector al omologului Fer2 la șoareci și rezultate similare cu cele observate la musculițe ne-ar permite să luăm în considerare o nouă țintă terapeutică pentru pacienții cu boala Parkinson”, conchide Emi Nagoshi, potrivit sursei citate.