SJU Baia Mare: Trei intervenţii chirurgicale complexe de endoprotezare aortică, realizate cu succes în aprilie

sursa foto: SJU Baia Mare/Facebook

La Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare au fost realizate cu succes, în cursul lunii aprilie, trei intervenţii chirurgicale complexe de endoprotezare aortică – EVAR (reparare endovasculară a unor anevrisme aortice abdominale).

Potrivit reprezentanților unității medicale, cele 3 anevrisme de mari dimensiuni, cu iminenţă de ruptură, complicaţii verosimil erau fatale pentru pacienţi.

„Toate cele 3 proceduri au decurs fără complicaţii, reuşindu-se sigilarea completă a anevrismelor. De asemenea, toate procedurile s-au efectuat în anestezie locală, cu pacientul treaz, iar hemostaza s-a efectuat percutan cu succes în 8 din 9 aborduri arteriale (un singur abord arterial necesitând sutură secundară chirurgicală). Procedurile au decurs fără complicaţii, evoluţia postoperatorie a fost favorabilă, pacienţii fiind mobilizaţi repede şi externaţi după câteva zile”, a transmis managerul unității medicale, jr. Alexandru George Oros, pe pagina de Facebook.

Potrivit sursei citate, echipele de intervenţie au fost coordonate de medicul Dan Florian Filip din cadrul SJU Baia Mare şi medicul De Donato Gianmarco de la Universitatea Siena, Italia, iar partea de imagistică medicală a fost coordonată de medicul Sabin Nemeş Bota. La intervenţiile chirugicale a participat şi medicul secţiei de cardiologie a Spitalului orăşenesc Carei, judeţul Satu Mare, Marius Belbe.

Primele intervenţii chirugicale de tip EVAR (reparare endovasculară a unor anevrisme aortice abdominale) au început să fie realizate în SJU Baia Mare din anul 2022.

„Până în prezent, în cadrul SJU s-au efectuat cu succes 25 cazuri EVAR.(…) Mă bucur că reuşim să realizăm intervenţii medicale complexe în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare. Creşterea calităţii actului medical în spitalul nostru reprezintă un obiectiv important pentru echipa de conducere, deoarece ne dorim ca pacienţii să beneficieze de cele mai bune servicii medicale”, a mai spus managerul SJU Baia Mare.

SJU Satu Mare: A doua prelevare de organe, de la începutul acestei luni

sursa foto: ANT/Facebook

A doua prelevare de organe de la începutul acestei luni a fost realizată la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, de la un pacient aflat în  moarte cerebrală.

„Astfel, prin acest gest nobil, în fața căruia ne înclinăm, alți trei pacienți au primit şansa la o nouă viaţă prin transplant hepatic sau renal. Un astfel de gest demonstrează, încă o dată, că, prin bunătate şi iubire, oamenii pot schimba destine şi înfăptui minuni pentru semenii lor. Generozitatea familiei donatorului şi efortul deosebit al echipei ATI şi de coordonare a spitalului sătmărean, formată din Dr. Vitalie Moroșanu – kdp și Dr. Carmen Fiț – coordonator transplant, alături de coordonatorul regional – Dr. Andrei Leșan, au făcut posibil ca azi să spunem din nou #DA pentru VIAŢĂ!”, informează Agenția Națională de Transplant (ANT), pe pagina de Facebook.

Organele au fost preluate de echipele de prelevare ale Institutului Clinic Fundeni, condusă de dr. Guenadyi Vatachki pentru ficat și Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, condusă de dr. Andrei Tomuța pentru rinichi.

„Astfel, la Centrul de Transplant Hepatic al Institutul Clinic Fundeni încă un pacient va putea spune că “s-a născut a doua oară”, datorită intervenţiei de transplant hepatic. Echipa de chirurgi coordonată de Prof. Dr. Vladislav Brașoveanu, având alături suportul indispensabil al echipei ATI – Dr. Andreea Panaite, Dr. Sibel Soarece, au realizat cu succes intervenția de transplant hepatic, salvând viața unui pacient de 55 de ani. În acelaşi timp, la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj -#ICUTR, alţi doi pacienţi au primit şansa mult aşteptată pentru un transplant de rinichi, intervenţiile salvatoare fiind realizate de echipele de transplant coordonate de Conf.Dr. Florin Elec”, potrivit ANT.

De la începutul acestui an, la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare au fost realizate trei operații de prelevare de organe.

Demersuri la nivel înalt pentru tratarea tuberculozei. Dr. Lucica Dițiu: Găsirea unor vaccinuri pentru TBC, întârziate din cauza faptului că această boală afectează mai ales săracii 

Înalți oficiali ONU și lideri din industria sănătății solicită investiții mai mari la nivel global pentru dezvoltarea de noi vaccinuri și a conștientizării creșterii riscurilor provocate de tuberculoză, acestea fiind în prezent alimentate de impactul COVID-19 sau conflictele actuale precum cele din Ucraina și Sudan.

La o întâlnire recentă sub egida Națiunilor Unite, numeroși activiști au scandat „Stop tuberculozei acum” iar mai mulți pacienți au ținut discursuri publice. Evenimentul a fost marcat și de o intervenție a secretarului general adjunct al ONU, Amina Mohammed, care a vorbit despre modul în care în copilăria sa, tatăl ei i-a transmis tuberculoza surorii în vârstă de doi ani la acea vreme și care, acum, la 50 ani, se consideră o supraviețuitoare a acestei boli.

Tuberculoza, cel mai mare ucigaș actual din sfera bolilor infecțioase din lume, seceră 4.400 vieți în fiecare zi, inclusiv 700 copii, a declarat dr. Lucica Dițiu, director executiv al Parteneriatului Stop TBC, luni, în cadrul discuțiilor pe marginea pregătirii unei întâlniri la nivel înalt pe această temă, pe 22 septembrie, în timpul reuniunii anuale a liderilor mondiali de la Adunarea Generală a ONU.

Lucica Dițiu: Găsirea unor vaccinuri pentru tuberculoză, îngreunate din cauza faptului că această boală afectează mai ales săracii

Secretarul general adjunct al ONU a menționat că eforturile globale de răspuns la tuberculoză au salvat 74 milioane vieți din anul 2000, însă peste 10,5 milioane oameni au fost infectați cu boala și se estimează că 6,1 milioane au murit în 2021, fiind azi principala cauză de deces pentru persoanele cu HIV.

Epidemia de TBC este determinată de o serie de factori, inclusiv sărăcia, malnutriția sau HIV și îi afectează în mod disproporționat pe cei mai vulnerabili oameni din toate țările, a spus Mohammed, subliniind că tocmai acești factori ai bolii trebuie abordați.

Ucraina are cel mai mare număr estimat de persoane cu TBC din regiunea europeană – 34.000 – și, de asemenea, un număr mare de bolnavi cu rezistentă la medicamente, a spus Lucica Dițiu la o conferință de presă, săptămâna trecută: „Este remarcabil faptul că ucrainenii dau dovadă de o rezistență uimitoare în a face tot posibilul pentru a menține serviciile pentru TBC. Deși, evident, mulți oameni au părăsit țara.” Cu toate acestea, a spus ea, s-au făcut eforturi majore pentru a-i diagnostica pe bolnavi, dar ceea ce îngrijorează este dacă ucrainenii au acces la tratament în condițiile vitrege cauzate de război.

De asemenea, în Sudan, 18.000 persoane au primit tratament pentru tuberculoză în 2021, conform Parteneriatului Stop TBC, gestionat de ONU. Dar, conform oficialului, situația pentru cei care suferă de TBC din cauza luptelor continue și a prăbușirii sistemului de sănătate, este „probabil, ca o bombă cu ceas”.

Lucica Dițiu a remarcat cât de repede a fost dezvoltat un vaccin COVID-19, în mai puțin de un an, și a deplâns situația în care au trecut două decenii pentru a obține trei sau patru vaccinuri pentru TBC în faza 3, din cauza lipsei de bani: „Adesea, din păcate, tuberculoza este uitată pentru că de obicei afectează oamenii din țările cu venituri mici, cu multe vulnerabilități” – a transmis dr. Lucica Dițiu.

În acest sens, potrivit secretarului general adjunct al ONU, sunt necesare 22 miliarde dolari pentru a oferi tuturor persoanelor diagnosticate cu TBC acces la tratament de calitate până în 2027, acces la beneficii de sănătate și sociale, astfel încât să nu sufere dificultăți financiare – și sunt necesare încă 5 miliarde de dolari pe an pentru cercetarea acestei patologii: „Putem dezvolta vaccinuri sigure și eficiente împotriva tuberculozei și simple ghișee unice pentru teste și îngrijire de calitate”, a spus Amina Mohammed.

OMS: întâlnirea la nivel înalt din septembrie, un punct de cotitură în lupta împotriva tuberculozei

Printre oficialii ONU care au luat cuvântul la audierea de luni după-amiază pe această temă s-a aflat și directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus care a declarat într-un mesaj video că pandemia de COVID-19 „a dat lumea peste cap” timp de trei ani și, pe lângă milioanele de decese, a lipsit omenirea de servicii de sănătatea esențială inclusiv pentru tuberculoză: „Conflictele din Europa, Africa și Orientul Mijlociu au făcut ca serviciile de salvare a vieții să fie și mai greu de accesat pentru persoanele care trăiesc cu TBC. Aceste provocări au reprezentat un eșec în lupta împotriva TBC, inversând unele dintre câștigurile semnificative pe care le-am făcut în ultimii 20 de ani în extinderea accesului la prevenire, testare și tratament” – a precizat acesta.

Potrivit liderului OMS, întâlnirea la nivel înalt din septembrie trebuie să fie un punct de cotitură în revigorarea progresului în lupta împotriva tuberculozei, nu numai prin extinderea instrumentelor existente, ci și prin dezvoltarea de noi instrumente, inclusiv noi vaccinuri împotriva tuberculozei: în acest scop, OMS „a propus înființarea unui consiliu de accelerare a vaccinului împotriva tuberculozei pentru a facilita dezvoltarea, acordarea de licențe și utilizarea noilor vaccinuri împotriva tuberculozei”, a subliniat Ghebreyesus.

Lucica Ditiu a amintit că mai multe companii caută să folosească tehnologia ARNm pentru un vaccin antituberculos, despre care a spus că ar avea un impact mare în încercarea mai rapidă de a reduce și de a pune capăt bolii; Dr. Özlem Türeci, directorul medical al BioNTech, compania care a dezvoltat unul dintre principalele vaccinuri COVID-19 cu Pfizer folosind tehnologia ARN mesager, a declarat la întâlnire că a început testele unui nou vaccin pentru TBC în urmă cu câteva săptămâni.

Lipsa de progres în lupta împotriva mortalităţii materne şi infantile, criticată de ONU

Organizaţia Naţiunilor Unite a criticat lipsa de progres în lupta împotriva deceselor care pot fi prevenite, legate de sarcină şi naştere.

În fiecare an, în jur de 4,5 milioane de mame şi bebeluşi mor în timpul sarcinii, la naştere sau în primele săptămâni de viaţă.

Aceste cifre cuprind, potrivit unui raport al Naţiunilor Unite, 2,3 milioane de copii care mor în prima lună de viaţă, 1,9 milioane de decese fetale tardive şi circa 290.000 de femei şi fete care mor în fiecare an în urma complicaţiilor legate de sarcină şi naştere, informează dpa, citată de Agerpres.

Sunt cifre care stagnează din 2015, iar potrivit dr. Anshu Banerjee, director pentru sănătatea mamei, copiilor şi adolescenţilor în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) astfel de rate sunt inacceptabile.

„Femeile însărcinate şi nou-născuţii continuă să moară într-un ritm inacceptabil de mare pe plan mondial, iar pandemia de COVID-19 a determinat noi regrese în furnizarea asistenţei medicale de care au nevoie aceştia”, a subliniat acesta. „Dacă vrem să vedem rezultate diferite, trebuie să facem lucrurile în mod diferit”, a adăugat el.

OMS, agenţia ONU pentru copii UNICEF şi Fondul ONU pentru populaţie UNFPA fac apel la asigurarea de asistenţă medicală accesibilă, precum şi personal medical suplimentar pentru ca mamele şi copiii să poată supravieţui. În plus, trebuie garantat accesul la medicamente, apă curată şi electricitate.

Potrivit raportului, pandemia de COVID-19, creşterea ratelor sărăciei şi crizele umanitare au sporit presiunea asupra sistemelor de sănătate în ultimii ani. Din cele 100 de ţări cuprinse în studiu, doar o zecime dispun de suficienţi bani pentru a pune în aplicare planurile privind sănătatea mamelor şi nou-născuţilor, situaţia în acest sens fiind deosebit de severă în special în state aflate în conflict şi în unele regiuni din Africa şi Asia.

Raportul mai arată că cele mai ridicate rate ale mortalităţii materne şi neonatale se înregistrează în Africa subsahariană şi Asia de sud.

Organizaţiile ONU subliniază de asemenea necesitatea de a combate prejudecăţile şi nedreptăţile împotriva femeilor, pentru a îmbunătăţi nivelul de sănătate al acestora şi al copiilor lor. Pe plan global, doar 60% din totalul fetelor şi femeilor sunt libere să ia propriile decizii privind sănătatea lor sexuală şi reproductivă.

UMF  „Carol Davila” va pregăti studenţi, începând din toamna acestui an, şi la Ploieşti

sursa foto: CJ Prahova/Facebook

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti va avea o secţie la Ploieşti, aici urmând să fie organizată, în acest an, sesiune de admitere la Medicină pentru 50 de studenţi.

În baza unui parteneriat încheiat între CJ şi instituţia de învăţământ superior, UMF  „Carol Davila” îşi va pregăti studenţi, începând din toamna acestui an, şi la Ploieşti.

„Această colaborare importantă are două implicaţii majore pentru comunitatea din Prahova: pe de o parte, universitatea va organiza, în acest an, admitere pentru 50 de studenţi la medicină în Ploieşti, iar pe de altă parte, s-a deschis drumul pentru a transforma Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti ‘Dr. Constantin Andreoiu’ în Spital Clinic Universitar. Înfiinţarea unei secţii a UMF Carol Davila la Ploieşti este un pas important în rezolvarea deficitului de medici din Prahova, contribuind la creşterea calităţii serviciilor medicale oferite populaţiei. Cursurile studenţilor la medicină se vor desfăşura atât la Universitatea de Petrol – Gaze, cât şi la Palatul Culturii din Ploieşti”, a declarat preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit susei citate, Spitalul Județean de Urgență Ploiești se va transforma în Spital Clinic Universitar.

„Transformarea Spitalului Județean de Urgență Ploiești în Spital Clinic Universitar este importantă pentru că aduce beneficii semnificative atât pentru pacienți, cât și pentru sistemul medical: pacienții vor beneficia de servicii medicale mai avansate și de o gamă mai largă de specialități medicale; medicii și studenții la medicină vor avea acces la resurse și tehnologii mai avansate pentru cercetare și formare. Nu în ultimul rând, transformarea unui spital în Spital Clinic Universitar atrage în zonă medici de renume și specialiști din domeniul medical interesați de oportunitățile de cercetare și învățare din cadrul universității și spitalului. Acești specialiști aduc cu ei expertiză și experiență în domeniile lor, ceea ce duce la îmbunătățirea calității serviciilor medicale”, se arată în comunicatul citat.

UMF Craiova: Simularea concursului de admitere. Vezi disciplinele și condițiile

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova organizează simularea concursului de admitere 2023 la disciplinele de concurs pentru admiterea la programele de studii Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Asistenţă Medicală Generală, Tehnică Dentară şi Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare, Radiologie şi Imagistică (RI), pe 14.05.2023, ora 09.00.

Concursul se va desfășura cu prezența fizică a candidatului și în condiții identice cu cele pentru concursul de Admitere.

Înscrierea se va face în sistem online doar în perioada 8 mai, de la ora 10.00 – 10 mai 2023, ora 15.00, în limita a 500 locuri.

Taxa înscriere este de 250 lei.

Candidații la simularea concursului de admitere la UMFCV vor avea afișate toate informațiile referitoare la repartizarea lor în sălile de concurs pe site-ul instituției, www.umfcv.ro, la secțiunea Admitere.

Monitorul Oficial: Planul național de paturi pentru perioada 2023 – 2025

Hotărârea privind aprobarea Planului național de paturi pentru perioada 2023—2025 a fost  publicată, luni, în Monitorul Oficial. Hotărârea va intra în vigoare la data de 1 iulie.

Vă prezentăm textul Hotărârii publicate în Monitorul Oficial:

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre:

Art. 1. — (1) Se aprobă Planul național de paturi pentru perioada 2023— 2025, după cum urmează:

a) pentru anul 2023, începând cu data de 1 iulie, numărul total de paturi aprobat la nivel național este de 117.284;
b) pentru anul 2024, numărul total de paturi aprobat la nivel național este de 117.284;
c) pentru anul 2025, numărul total de paturi aprobat la nivel național este de 117.284.

(2) Numărul total de paturi la nivel național prevăzut la alin. (1) include paturile din secțiile de spitalizare continuă pentru afecțiuni acute, respectiv pentru afecțiuni cronice.

(3) Numărul total de paturi la nivel național prevăzut la alin. (1) include și paturile din sanatorii și preventorii.

(4) Numărul total de paturi aprobat la nivel național prevăzut la alin. (1) nu include numărul de paturi aprobate pentru pacienții care se află în executarea unei măsuri educative ori de siguranță privative de libertate, numărul de paturi din penitenciarele spital, precum și numărul de paturi pentru îngrijiri paliative.

Art. 2. — Detalierea pe județe, respectiv pentru municipiul București a numărului total de paturi prevăzut la art. 1 alin. (1) se aprobă anual prin ordin al ministrului sănătății, cu acordul prealabil al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, respectiv al ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 3. — (1) Numărul total de paturi prevăzut la art. 1 alin. (1) reprezintă numărul maxim de paturi pentru care casele de asigurări de sănătate pot încheia contracte de furnizare de servicii medicale cu spitalele publice, indiferent de subordonare, cu spitalele private, precum și cu sanatoriile și preventoriile, din România, în condițiile prevăzute în Contractul-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în vigoare.

(2) Numărul de paturi aprobate pentru pacienții care se află în executarea unei măsuri educative ori de siguranță privative de libertate, numărul de paturi din penitenciarele spital, precum și numărul de paturi pentru îngrijiri paliative se contractează separat, cu casele de asigurări de sănătate, în condițiile prevăzute în Contractul-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și în normele metodologice de aplicare a acestuia.

Art. 4. — Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 iulie 2023.

După mai mult de jumătate de secol de cercetare: Primul vaccin autorizat împotriva virusului sincițial respirator

Administrația americană pentru Alimente și Medicamente (FDA) a autorizat punerea pe piață în Statele Unite a primului vaccin autorizat pentru protecția împotriva unei boli respiratorii comune care poate fi fatală atât pentru copiii mici, cât și pentru persoanele în vârstă sau pentru cei cu boli pulmonare, cardiovasculare, diabet sau cu sisteme imunitare slăbite.

După șase decenii de așteptare și de cercetări științifice, omenirea beneficiază de primul vaccin împotriva virusului sincițial respirator (RSV), extrem de contagios, care cauzează infecții ale plămânilor și provoacă zeci de mii de decese, anual, la nivel global.

Rezultatele au constatat că a fost mai mult de 82% eficient împotriva virusului și 94% eficient împotriva bolilor severe cauzate de infecție.

RSV este un virus respirator comun care poate aduce simptome asemănătoare răcelii, dar amenință grav sugarii și persoanele în vârstă.

Studiu pe zeci mii pacienți

Medicamentul a fost aprobat pe baza unui studiu efectuat pe 25.000 de persoane cu vârsta de 60 de ani și peste, care a arătat că o singură doză a fost eficientă în proporție de 83% împotriva bolilor cauzate de RSV și mai mult de 94% împotriva formelor severe de boală.

Săptămâna trecută, același vaccin a primit aviz favorabil din partea Agenției Europene a Medicamentului (EMA) care a recomandat autorizarea vaccinului pentru utilizare în UE, iar decizia finală a Comisiei Europene este aşteptată în perioada următoare.

Cum se transmite virusul

Infecția cu virusul respirator sincițial (VRS) este o infecție specifică a tractului respirator superior, dar care  poate produce în cazuri selecționate și afectarea tractului respirator inferior. Afectarea pulmonară se manifestă prin bronșiolită la copii sau pneumonie severă, la vârstnici.

VRS poate afecta și  adulți când se manifestă ca o infecție a tractului respirator superior, în timp ce la vârstnici produce a infecție a tractului respirator inferior.

Adulții cu risc de infecție cu VRS sunt cei imunocompromiși, în special cei care au trecut prin procedură de transplant. În cazul acestora, chiar și o infecție a tractului respirator superior poate evolua spre infecții ale tractului respirator inferior cu morbiditate și mortalitate ridicată.

Transmiterea infecției cu VRS se face direct prin contact cu secrețiile persoanelor infectate.

Simptome

Febra este prezentă cu valori mai mici de 39 grade C, rinorea este adesea observată, semnele inflamatorii se pot observa și la nivelul timpanului. Copiii prezintă polipnee, efortul respirator fiind vizibil la examenul obiectiv.

Adulții pot acuza febră, tuse, respirație șuierătoare (wezzing).

Factori de risc

Copiii sub 1 an au risc crescut de evoluție severă, categoria cu morbiditate crescută fiind cea a copiilor mai mici de 2 luni de viață.

În grupurile de risc pentru pneumonii virale de tract respirator inferior se regăsesc vârstnicii cu boli cardio-pulmonare cronice, cei din cămine de bătrâni, persoanele imunocompromise, precum și persoanele cu transplant medular.

Datele statistice indică sexul masculin ca fiind mai expus la infecția cu VRS.

Diagnostic

Istoricul și examinarea fizică sunt de regulă suficiente pentru a susține diagnosticul, mai ales în perioada sezonului endemic.

Analizele de laborator sunt utile doar la pacienții imunocompromiși sau cu afecțiuni cronice.

Examenul radiologic este recomandat doar copiilor imunocompromiși și adulților, pentru care este indicată și evaluarea gazelor sangvine. 

Diagnostic diferențial

Se face cu alte infecții virale produse de: Rinovirus uman, virusuri paragripale, Adenovirus, Gripa, Coronavirusuri, Metapneumovirus uman, Pneumonii bacteriene, acutizări în cadrul fibrozei chistice, infecții cu Chlamydia pneumoniae.

Tratament

Scopul principal al tratamentului este îngrijirea de susținere a funcțiilor vitale și ameliorarea simptomelor.

Mai ales la copil, hipoxia și deshidratarea pot complica bronșiolita cu virus respirator sincițial și pot necesita internare. Canula nazală cu flux mare de oxigen și ventilarea neinvazivă sunt opțiuni eficiente pentru sprijinirea căilor respiratorii la copii.

Tratamentul antiviral este recomandat pacienților imunocopromiși – Ribavirin prin nebulizare, 2 g la 8 ore, timp de 5 – 7 zile. Tratamentul cu palivizumab pentru copii cu risc de evoluție severă sub formă injectabilă 15 mg/kg/doza.

La pacienții imunocompromiși, ribavirina în asociere fie cu palivizumab, fie cu imunoglobulina IV pot preveni afectarea tractului respirator inferior. Utilizarea acestor regimuri pentru tratarea infecțiilor tractului respirator inferior reduc rata mortalității.

Sugarii cu risc ridicat pot beneficia de palivizumab profilactic.

Tratamentul suportiv va fi utilizat în funcție de simptome:

  • oxigenoterapie
  • ventilație cu flux înalt
  • dezobstrucție nazala cu soluție salină
  • kinetoterapie respiratorie

Evoluție

Evoluția este de boală autolimitată la majoritatea copiilor.

Risc de evoluție severă au copiii cu boală cardiacă congenitală, antecedente de prematuritate sau alte boli pulmonare subiacente.

Complicații

  • 3 % din copiii spitalizați necesită ventilație asistată
  • bronșiolita severă cu virus respirator sincițial precoce este asociată cu o prevalență crescută a astmului alergic care persistă până la vârsta adultă timpurie
  • 20% până la 40% din cazuri au probabilitate de episoade recidivante asemănătoare astmului după infecția cu virusul respirator sincițial al tractului respirator inferior la sugar
  • suprainfecția bacteriană – afectează 15% dintre pacienți
  • 70 % din pacienții cu vârstă înaintată, boli pulmonare cronice subiacente sau alte comorbidități medicale majore dezvoltă complicații severe ale căilor respiratorii inferioare, inclusiv pneumonie, bronșită acută și exacerbări ale afecțiunilor pulmonare cronice subiacente
  • 14% din pacienți dezvoltă complicații cardiovasculare

8 Mai, Ziua Crucii/Semilunii/Rombului Roșii: Sărbătoarea salvatorilor din zonele de criză

Ziua de 8 Mai este marcată în întreaga lume ca fiind și Ziua mondială a Crucii Roşii şi Semilunii Roşii, moment decretat în 1859 de către Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, conform site-ului www.ifrc.org.

Folosirea emblemei este guvernată de ”Regulamentul privind folosirea emblemelor de cruce roşie şi semilună roşie de către Societăţile Naţionale”, adoptat la Budapesta, în noiembrie 1991, care a intrat în vigoare în 1992.

Scopul și organizarea misiunilor sub această egidă

Din noiembrie 2017, preşedintele Federaţiei este Francesco Rocca (Italia), potrivit site-ului https://ifrc.org iar în 2022, activitatea Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie şi-a canalizat eforturile pentru a oferi susţinere persoanelor vulnerabile în lupta împotriva pandemiei COVID-19 şi pentru a facilita vaccinarea acestora, dar şi pentru a veni în sprijinul comunităţilor afectate de războiul din Ucraina, conform site-urilor www.ifrc.org. şi https://crucearosie.ro/.

Obiectivul global al FICR pentru anul 2023 este ca toate problemele umanitare presante din lume să primească susţinere din partea federaţiei şi ca fiecare dintre cele 192 de Societăţi Naţionale să primească sprijinul necesar pentru a răspunde situaţiilor de criză, menţionează site-ul https://www.ifrc.org/.

Federaţia Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (FICR) coordonează, în cooperare cu Societăţile Naţionale, misiunile de asistenţă care răspund la situaţii de urgenţă de scară largă. Secretariatul Internaţional al Federaţiei are sediul în Geneva, Elveţia.

„Comitetul Internațional de Cruce Roșie(CICR) actionează pentru a ajuta victimele războiului și ale violenței interne, incercând să asigure punerea în practică a normelor umanitare care restrâng violența armată. El conduce si coordoneaza activitatile internationale de asistenta desfasurate de catre Miscare in situatii de conflict. Totodata, el depune eforturi pentru prevenirea suferintei, prin promovarea si consolidarea dreptului umanitar si a principiilor umanitare universale.
Asemenea privilegii si imunitati sunt indispensabile pentru CICR pentru ca ele ii garanteaza cele doua conditii esentiale pentru actiunea sa, respectiv neutralitatea si independenta.
Crucea Rosie nu are conotatii religioase. Semnul reprezinta reversul steagului elvetian si a fost adoptat in semn de respect pentru initiatorul Miscarii Internationale de Cruce Rosie, Henry Dunant, un om de afaceri elvetian” se stipulează în doctrina acesteia.

Semnul reprezinta reversul steagului elvețian și a fost adoptat în semn de respect pentru
initiatorul Mișcării Internaționale de Cruce Rosie, Henry Dunant.

Istoria salvatorilor de pe fronturile lumii

Istoria Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie datează de aproape două secole, de când elvețianul Henry Dunant (1828-1910), a fost martor la sângeroasa bătălie de la Solferino, care a făcut 40.000 victime. Impresionat de chinurile cumplite suferite de combatanți, a mobilizat voluntari din zonele învecinate, alături de care a îngrijit răniţii sub sloganul ”Siamo tutti fratelli” (Suntem cu toţii fraţi); astfel, timp de trei zile, s-a acordat ajutor şi îngrijire medicală tuturor răniților, indiferent că erau inamici şi compatrioţi, notează site-ul www.crucearosie.ro.

După această experienţă, Henry Dunant a publicat, în 1862, cartea ”O amintire de la Solferino”, prin promova necesitatea unei misiuni de ajutor sub un acord internaţional cu privire la ajutorarea răniţilor și protejarea salvatorilor medicali; astfel, în 1863, s-a întrunit pentru prima oară o comisie autointitulată Comitetul Internaţional pentru Ajutorarea Răniţilor care, în 1876, a devenit Comitetul Internaţional al Crucii Roşii. Tot atunci a fost semnată prima Convenţie de la Geneva, de către 12 şefi de stat, şi a fost adoptată emblema unei cruci roşii pe fundal alb (inversul steagului Elveţiei, cu cruce albă pe fond roşu), cu scopul de a conferi statut neutru celor care asistau răniţii şi, astfel, de a asigura protecţia acestora pe câmpul de luptă.

Simbolul Semilunii Roşii a fost adoptat la Convenţia din 1929, din considerente care ţin cont de religia popoarelor de pe alte meridiane iar ulterior, în 2005, s-a mai adoptat un nou simbol de protecţie – Cristalul (rombul) Roşu.

În mai 1919, reprezentanţii Societăţilor de Cruce Roşie din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia s-au întrunit pentru a înfiinţa Liga Societăţilor de Cruce Roşie, predecesoarea Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (FICR) a cărei obiectiv era de a „consolida şi a uni, în domeniul sănătăţii, Societăţile de Cruce Roşie existente şi de a promova crearea unor noi Societăţi”

Cele şapte principii fundamentale ale Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie

* Umanitate – Născută din grija de a ajuta, fără discriminare, răniţii de pe câmpurile de luptă, Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, sub aspectul său internaţional şi naţional, se angajează să prevină şi să aline suferinţele oamenilor în orice împrejurare;
* Imparţialitate – Mişcarea nu face nicio deosebire de naţionalitate, rasă, religie, origine socială sau apartenenţă politică. Ea se dedică numai ajutorării indivizilor pe măsura suferinţelor lor şi acordă ajutor prioritar celor mai urgente nenorociri;
* Neutralitate – În scopul menţinerii încrederii tuturor, Mişcarea se abţine să ia parte la ostilităţi şi la controverse de ordin politic, rasial, religios sau ideologic;
* Independenţă – Mişcarea este independentă. Auxiliare ale autorităţilor publice în activităţile lor umanitare şi supuse legilor care le guvernează ţările, Societăţile Naţionale trebuie să-şi păstreze o autonomie care să le permită să acţioneze întotdeauna numai conform principiilor fundamentale ale mişcării;
* Voluntariat – Este o mişcare de ajutor voluntar şi dezinteresat;
* Unitate – Într-o ţară nu poate exista decât o Societate Naţională de Cruce Roşie sau Semilună Roşie. Ea trebuie să fie deschisă tuturor şi să-şi extindă acţiunile umanitare pe întreg teritoriul ţării;
* Universalitate – Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, în cadrul căreia toate Societăţile Naţionale au drepturi egale şi datoria de a se întrajutora, este universală, precizează site-ul https://crucearosie.ro/.

FABC: În prezent, cancerul oavrian este diagnosticat în stadii avansate, când deja s-a răspândit la ţesuturile din jur

Cancerul ovarian depistat în stadii incipiente poate fi vindecat în 90 – 95% dintre cazuri, însă, în prezent, boala este diagnosticată în stadii avansate, când deja s-a răspândit la ţesuturile din jur, a transmis, luni, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer.

FABC atrage atenţia, cu prilejul Zilei mondiale de luptă împotriva cancerului ovarian – 8 mai, că şansele de supravieţuire cresc cu cât cancerul este diagnosticat mai devreme şi, de aceea, controalele de rutină periodice sunt esenţiale în contextul în care în fiecare zi trei românce mor de cancer ovarian.

Potrivit statisticilor, în 2020, 1.121 de femei din România au murit de cancer ovarian, iar 1.909 au fost diagnosticate cu această boală, în timp ce în Europa s-au înregistrat 66.000 de noi cazuri.

„Prezenţa la medic şi controalele ginecologice anuale de rutină, preventive, sunt esenţiale, mai ales când aveţi antecedente în familie! Dacă simptomele au apărut deja, cancerul ovarian nu mai este într-un stadiu incipient. Atunci când vă adresaţi devreme medicului, puteţi supravieţui”, a declarat preşedintele FABC, Cezar Irimia, citat de Agerpres.

În ciuda progreselor ştiinţifice din ultimii ani, conform statisticilor, doar aproximativ jumătate dintre femei vor trăi cel puţin 5 ani după diagnosticare şi doar aproximativ una din trei va trăi cel puţin 10 ani.

„Cancerul ovarian este o boală pentru care nu avem la dispoziţie screening. Nu există nişte teste pe care să le facem întregii populaţii pentru a descoperi boala în faze incipiente. Dacă vă uitaţi pe statistici, inclusiv în ţările cu sisteme de sănătate performante, cancerul ovarian – în trei sferturi dintre cazuri – este diagnosticat în stadii avansate, pentru că este o boală cu simptome extrem de înşelătoare, care te duc mai degrabă cu gândul în sfera digestivă şi abdominală. Nu aş vrea să se înţeleagă că orice disconfort abdominal ar trebui atribuit unui posibil cancer de ovar – nu este o boală foarte frecventă. Dar trebuie făcute consulturi ginecologice chiar şi în absenţa semnelor”, a afirmat medicul oncolog Dragoş Median, citat în comunicat.

Cezar Irimia a anunţat înfiinţarea unui grup de Facebook pentru pacientele cu această afecţiune, prietenele şi rudele lor.

„Este un grup închis, doar pentru femei. Din discuţiile noastre cu pacientele cu cancer ovarian, am înţeles nevoia creării unui spaţiu sigur în care ele să discute liber despre ce înseamnă această boală, ce a adus ea în vieţile lor şi cum le modifică viaţa de zi cu zi. Grupul se numeşte Cancerul ovarian. Grup doar pentru femei – paciente, rude şi prietene – şi vă rog să îl daţi mai departe, să ajungă la cât mai multe femei”, a mai transmis Irimia.

Potrivit specialiştilor, femeile care au o rudă de gradul întâi care a suferit de această afecţiune, au un risc de aproape două ori mai mare de a face cancer ovarian.

În cazul femeilor cu cancer ovarian ereditar, boala apare cu aproximativ 10 ani mai devreme faţă de cele care nu au avut în familie un caz.

Factorii de risc pentru apariţia cancerului ovarian sunt antecedente familiale – cancer ovarian, mamar etc., vârsta de peste 50 de ani, mutaţii genetice.

Tratamentul cancerului ovarian poate include chimioterapie, radioterapie, imunoterapie, intervenţii chirurgicale, terapii ţintite sau o combinaţie între acestea.

„Terapiile ţintite sunt tratamente inovatoare care oferă supravieţuire de lungă durată”, a explicat medicul Dragoş Median.