Mai multe ministere anunță anchete referitoare la condițiile din centrele pentru instituţionalizarea persoanelor vulnerabile

Poliţia şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) susțin că s-ar fi autosesizat încă din luna februarie privind situaţia în unele centre pentru instituţionalizarea persoanelor vulnerabile – copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi.

Potrivit surselor citate de Agerpres, Ministerul Afacerilor Interne va verifica dacă au existat plângeri la Poliţie ale persoanelor care locuiau în vecinătatea azilelor şi au văzut starea persoanelor internate acolo după relatările recente din presă din dosarul „azilelor groazei” (n.r. trei cămine de bătrâni din județul Ilfov unde au fost găsiți aproximativ 100 vârstnici umiliți, infometați, neîngrijiți, abuzați) nu se aflau în subordinea Ministerului Sănătăţii, dar prof. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății a precizat că ,,ministerul Sănătății are atribuții în ceea ce privește asigurarea condițiilor igienico-sanitare în toate aceste institutii de îngrijire”.

Controlul standardelor în centre pentru instituţionalizarea persoanelor vulnerabile revine Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

La rândul său, Marius Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, a spus referitor la situația centrelor de îngrijire și asistență care fac obiectul anchetei DIICOT, că ,,în calitate de vechi lucrător în asistență socială, încă din anul 1995, sunt efectiv șocat și indignat de ceea ce am văzut la televizor și de ceea ce tot apare zilnic în presă, prin acele stenograme. Este revoltător, este șocant și eu sper ca, într-un termen cât mai scurt, organele de anchetă să acționeze cu fermitate, astfel încât cei vinovați să răspundă în fața legii, iar noi ceilalți și opinia publică să aflăm adevărul”. Se vor verifica toate centrele, ,,absolut niciunul nu va fi evitat, fie că vorbim de copil, fie că vorbim de vârstnic sau de persoană cu dizabilități” – a subliniat acesta.

Ministerul Sănătății: ,,Are atribuții în ceea ce privește asigurarea condițiilor igienico-sanitare în toate aceste institutii de îngrijire”

 ,,Căminele de bătrâni, pentru copii, centre de îngrijire pentru copii cu dizabilități, toate fac subiectul activităților Inspecției Sanitare de Stat. Pe noi ne preocupă foarte mult acest subiect, avem un raport acum pe care l-am primit de la Direcția de Sănătate Publică a județului Ilfov, prin serviciul de control, ce activități au desfășurat acolo, în județ, în ultimii doi-trei ani. De asemenea, avem datele de la nivelul Ministerului Sănătății și vom încerca să coroborăm aceste date pe care le primim, legate de inspecțiile desfășurate cu activitățile desfășurate de alte instituții ale statului care au responsabilități în primul rând cu instituțiile aflate în subordinea Ministerului Muncii” , a explicat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, precizând totodată că, în această săptămână, ,,vor avea discuții cu cei care au desfășurat aceste activități în ultimii doi-trei ani”.

Luni, proteste ale angajaților Caselor de Asigurări: „Salarii foarte mici în raport cu responsabilitatea muncii”

Blocul Național Sindical, alături de afiliatul său, Federația Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, informează că, luni, 10 iulie, în intervalul orar 10.00-12.00, toți angajații din cadrul CNAS – Casa Naţională de Asigurări de Sănătate și ai Caselor de Asigurări de Sănătate (CAS) județene, a municipiului București și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Singuranței Naționale și a Autorității Judecătorești vor protesta prin întreruperea lucrului timp de două ore.

„Principalul motiv al protestului este reprezentat de salariile foarte mici în raport cu responsabilitatea și complexitatea activității prestate, pierderea alarmantă a personalului calificat și reducerea drastică a numărului total de angajați, la nivel național, în ultimii ani, cu peste 1.000 de persoane dintr-un total de 4.000 de persoane. Situația a ajuns într-un punct în care concursurile de angajare nu mai atrag candidați întrucât salarizarea a devenit extrem de nemotivantă, în raport cu volumul uriaș de muncă” – se menționează într-un comunicat.

Programul Naţional de Sănătate asigură tratamentul pentru 2 milioane de grav-bolnavi iar bugetul gestionat de CNAS se ridică la suma de 54 miliarde lei, cel mai mare din sistemul public

„În câteva exemple, subliniem volumul impresionant de activitate desfășurat anual în sistemul CNAS/CAS. Astfel, în vederea decontării, se verifică aproximativ 8.500.000 de certificate medicale, 54.000.000 de rețete și 5.700.000 de bilete de trimitere către laboratoare. De asemenea, se decontează 113.000.000 de servicii de medicină primară, 37.000.000 de consultații în ambulatorii clinice și 8.000.000 de servicii medicale spitalicești. Programul Național de Sănătate asigură tratamentul pentru 2.000.000 de bolnavi gravi, iar bugetul gestionat de CNAS se ridică la suma de 54 miliarde de lei, cel mai mare din țară din sistemul public” – motivează sindicaliștii.

Potrivit acestora, în aceste condiţii, în ultimii ani, numărul posturilor ocupate în sistemul de asigurări de sănătate public s-a redus de la 4.028 la doar 2.815, din cauza salariilor foarte mici în raport cu volumul, complexitatea şi responsabilitatea activităţii.

BNS: Întârzierea rezolvării problemelor şi întreruperea activităţii prin declanşarea conflictului de muncă va avea consecinţe

Având în vedere această situație critică, reprezentanții sindicali solicită cu fermitate soluționarea problemelor expuse la nivelul Casei Naționale de Sănătate și a Caselor Județene de Asigurări de Sănătate:

„Atragem atenția că întârzierea rezolvării problemelor și întreruperea activității prin declanșarea conflictului de muncă va avea următoarele consecințe:

  • Nedecontarea prestațiilor medicale ale furnizorilor de servicii medicale (spitale, laboratoare, etc.) va genera tensiuni sociale majore, prin neplata salariilor personalului angajat, al voucherelor de vacanță, etc., și va pune în pericol continuitatea tratamentelor pentru pacienții cronici, inclusiv pentru beneficiarii programelor naționale de sănătate, pentru care medicația este vitală.
  • Serviciile furnizate de angajații CAS, cum ar fi eliberarea formularelor, cardurilor naționale/europene, procesarea cererilor pentru dispozitive medicale și eliberarea adeverințelor, nu vor putea fi prestate.
  • Cererile de recuperare a sumelor reprezentând concedii medicale depuse de angajatori nu vor fi plătite.

Menționăm că lucrătorii din sistemul național de asigurări de sănătate sunt cei care contractează validează, verifică și decontează serviciile realizate de toți furnzorii din sistemul național de sănătate.

În consecință, facem un apel urgent către autorități să ia măsuri imediate pentru rezolvarea problemelor semnalate. Ne dorim să găsim soluții viabile și să reîntregim sistemul de asigurări de sănătate cu specialiști corect plătiți, astfel încât să putem continua să oferim servicii de calitate populației și să asigurăm condiții decente de trai și de muncă angajaților noștri” – se menționează în documentul remis presei.

Premieră la ceas aniversar: UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș va deschide o farmacie și un centru de îngrijiri dermato-cosmetice

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș va deschide, în premieră națională, chiar din această toamnă, prima farmacie universitară; aceasta se va numi „Gaudeamus” și va funcționa după aceleași reguli ca o farmacie tradițională dar va avea în plus siguranța eliberării medicamentelor cu ajutorul unui program specializat care va avertiza dacă substanțele din medicamente pot interfera și pot afecta pacientul.

Pe lângă proprii farmaciști, aici vor activa și cadre didactice și studenți iar în cadrul farmaciei universitare va funcționa și un laborator propriu de cercetare.

Noua farmacie românească vizează „re-desenarea modului de exercitare al profesiei”

Anunțul a fost făcut de decanul Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) “George Emil Palade” din Târgu Mureş, prof.univ.dr. Daniela Lucia Muntean, care a anunțat deschiderea nu doar a unei farmacii proprii ci şi a unui centru de îngrijiri dermato-cosmetice, în care vor fi folosite produse proprii, naturale, cu extracte din plantele deţinute în Grădina Botanică universitară.

“În perspectivă dorim să ne dezvoltăm pe aceeaşi traiectorie ascendentă: deschiderea unei farmacii, a Farmaciei Gaudeamus – o farmacie universitară, model de practică farmaceutică şi bază pentru stagiul de specialitate al studenţilor. Sperăm prin această farmacie să devenim un model de farmacie aşa cum noi îl concepem şi cum îl predăm studenţilor noştri în timpul pregătirilor pe parcursul celor 5 ani. De asemenea, pentru că avem şi studenţi la Cosmetică medicală şi tehnologia produsului cosmetic, intenţionăm, de altfel suntem destul de avansaţi, deschiderea unui centru de îngrijiri dermato-cosmetice unde să folosim produsele proprii, produse naturale cu extracte din plante pe care le avem în Grădina Botanică, dar şi contractate cu alte centre de producţie de plante medicinale. Sunt foarte multe proiecte în care avem întreaga susţinere a conducerii Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţă şi Tehnologie”, a declarat aceasta, în cadrul unei conferinţe de presă prilejuită de împlinirea a 75 de ani de existenţă atât a Facultăţii de Farmacie cât și a Grădinii Botanice Universitare

Şeful de lucrări la disciplina de Industria medicamentului şi management farmaceutic, dr. Marius Cherecheş, a subliniat că Farmacia Universitară Gaudeamus reprezintă un proiect unic la nivel național:

“Proiectul este inovativ din două perspective. În primul rând este centrat pe pacient şi, în al doilea rând, îmbină foarte bine tehnologia cu grija pentru pacient, în sensul în care vom încerca să automatizăm procesele repetitive şi de rutină pentru ca farmaciştii să aibă mai mult timp pentru ca să se ocupe de pacient. Vom sprijini munca farmaciştilor cu soluţii software pentru identificarea potenţialelor interacţiuni medicamentoase. În al doilea rând, acest caracter universitar al farmaciei va fi dat de prezenţa imediată şi permanentă a cadrelor didactice şi a studenţilor în funcţionarea farmaciei. Deci va fi o farmacie operată cu personal, inclusiv cadre didactice din facultate, iar studenţii vor face practica acolo. Vom avea acolo şi un laborator unde vom prelucra şi rezultatele cercetărilor din centru de cercetări de plante medicinale şi alte formule inovative pe care ulterior dorim să le împărtăşim celorlalţi colegi farmacişti din ţară. Va fi o farmacie-pilot pentru testarea unor servicii farmaceutice noi”, a adăugat Marius Cherecheş, precizând că noua tendinţă în ceea ce priveşte practica farmaceutică este de a implica farmacia şi farmacistul în îngrijirea pacientului iar noua farmacie doreşte crearea unor standarde „de bună practică prin care să re-desenăm modul de exercitare al profesiei”.

“Asistăm la o mercantilizare excesivă a exercitării profesiei de farmacist şi credem că este datoria noastră de corp universitar să reîncercăm să punem lucrurile în matca lor”, a subliniat Marius Cherecheş.

La Centrul de îngrijiri dermato-cosmetice al UMFST Târgu Mureş vor activa specialiști și studenți

Viitorul centru de îngrijiri dermato-cosmetice al UMFST Târgu Mureş va fi funcţional după deschiderea farmaciei, ambele proiecte fiind interconectate:

“Acest centru este prognozat să fie, exact ca şi farmacia, un centru de practică, de învăţământ aplicat pentru studenţii la cosmetică, la cosmetică medicală şi tehnologia produsului cosmetic şi masteranzii de acolo.

Centrul va oferi şi servicii către populaţie: va fi primul centru care va oferi servicii cu personal calificat, pentru că ştiţi că în Europa orice serviciu oferit în domeniul sănătăţii unui pacient trebuie să fie oferit de o persoană calificată, ori studenţii noştri sunt extrem de bine pregătiţi. A fost şi un program de succes acest program de cosmetică medicală. Şi ne-am gândit că este oportun să facem acest lucru (…) Acolo vom avea nişte produse care vor fi elaborate în colaborare cu un centru de cercetări din Australia. Deci vom aduce ceva nou”, a precizat decanul UMFST.

Ministerul Sănătății: Deciziile care limitau activitatea medicilor stomatologi, anulate

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, transmite că cele două documente emise de Colegiul Medicilor Stomatologi care au stârnit reacții de protest din partea mediului profesional vor fi anulate şi că se va reveni la situaţia anterioară:

”Ştiţi bine că a apărut în urmă cu câteva de zile o decizie a Colegiului Medicilor Stomatologi din România care aparent limita drepturile de liberă practică ale absolvenţilor Facultăţii de Stomatologie. Acest lucru s-a întâmplat printr-o decizie care a fost luată fără consultarea Ministerului Sănătăţii, drept care astăzi, la sfârşitul şedinţei extraordinare a conducerii Colegiului Medicilor Stomatologi în România, i-am invitat la sediul ministerului împreună cu reprezentanţii Patronatului din domeniul Stomatologiei”, a declarat Alexandru Rafila într-o conferinţă de presă.

”În urma discuţiilor s-au desprins trei concluzii: decizia care a produs nelinişte în rândul medicilor stomatologi a fost anulată de către Colegiul Medicilor Stomatologi şi se revine la situaţia anterioară, respectiv funcţionarea în baza unei alte decizii din anul 2012 în ceea ce priveşte competenţa profesională. Al doilea lucru pe care l-am stabilit a fost ca de acum încolo toate aceste decizii care privesc dreptul de liberă practică şi competenţele pe care le au medicii în general, nu ne referim neapărat la medicii stomatologi, să fie luate de Ministerul Sănătăţii cu avizul colegiilor profesionale, aşa este normal, aşa sunt prevederile din Legea 95. Iar cel de-al treilea lucru pe care l-am stabilit, de asemenea în conformitate tot cu prevederile Legii 95, este că Ministerul Sănătăţii se preocupă de legalitatea organizării alegerilor în cadrul colegilor profesionale- şi în acest sens vom desemna observatori atât la procesul electoral în sine, cât şi la numărătoarea voturilor – ca să nu existe niciun fel de dubii referitoare la corectitudinea şi transparenţa procesului de alegeri în colegiile profesionale”, a adăugat oficialul.

Reacția CMSR față de protestul vehement al stomatologilor

Patronatul Medicilor Stomatologi a anunţat, vineri, că protestează faţă de conducerea Colegiului Medicilor Stomatologi din România(CMSR), acuzând-o că a emis două decizii care restrâng drepturile și activitățile lucrătorilor din acest domeniu.

Reprezentanţii protestatarilor au cerut, pe lângă revocarea celor două decizii, şi demisia Biroului Executiv Naţional al Colegiului, limitarea numărului de mandate în conducerea acestuia şi publicarea stenogramelor şedinţelor în care s-a discutat despre adoptarea respectivelor decizii.

„Având în vedere situaţia generată de eroarea de transcriere în textele Deciziei nr. 4/2CN/2023 privind aprobarea competenţelor medicului stomatolog, respectiv ale medicului stomatolog specialist în specialitatea Stomatologie generală şi ale Deciziei nr. 5/2CN/2023 privind aprobarea competenţelor medicului stomatolog specialist în specialitatea Chirurgie dento-alveolară, transmise spre publicare Monitorului Oficial al României, Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Stomatologi din România (CMSR), organism profesional cu responsabilităţi delegate de autoritatea de stat în domeniul autorizării, controlului şi supravegherii profesiei de medic stomatolog ca profesie liberală, de practică publică autorizată, reunit în plen în data de 7 iulie 2023, a aprobat în unanimitate abrogarea acestor decizii”, anunţă, printr-un comunicat, CMSR.
Conform documentului citat, consiliul naţional al Colegiului a hotărât, cu unanimitate,  adoptarea unor noi decizii, „cu un conţinut similar în ceea ce priveşte competenţele medicului stomatolog, ale medicului stomatolog specialist şi ale medicului stomatolog primar în specialitatea Stomatologie generală, respectiv în specialitatea Chirurgie dento-alveolară cu cele cuprinse în cadrul Deciziei Consiliului naţional nr. 49/2012 privind aprobarea competenţelor medicului dentist, inclusiv ale medicului specialist şi ale medicului primar în stomatologie generală, respectiv al Deciziei nr. 50/2012 privind aprobarea competenţelor medicului specialist şi ale medicului primar în chirurgia dento-alveola”.
Comitetul care a votat abrogarea celor două decizii este alcătuit din membrii Biroului Executiv Naţional, câte un reprezentant al fiecărui colegiu judeţean, trei reprezentanţi ai Colegiului Medicilor Stomatologi Bucureşti, un reprezentant numit de Ministerul Sănătăţii ca autoritate de stat şi câte un reprezentant din fiecare minister şi instituţie centrală cu reţea sanitară proprie (Ministerul facerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Justiţiei, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Pază şi Protecţie, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale).
„ Colegiul Medicilor Stomatologi din România salută, apreciază şi încurajează implicarea membrilor corpului profesional în toate aspectele referitoare la exercitarea profesiei de medic stomatolog şi mulţumeşte tuturor medicilor stomatologi şi reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă, care, cu bună credinţă, au înţeles să comunice observaţiile privind conţinutul actelor normative adoptate de corpul profesional, cu respectarea demnităţii profesiei de medic stomatolog şi a propriei deontologii profesionale. Încă o dată subliniem că reprezintă atribuţii esenţiale ale corpului profesional apărarea demnităţii, promovarea drepturilor şi intereselor membrilor corpului profesional în toate sferele de activitate, apărarea onoarei, libertăţii şi independenţei profesionale ale medicului stomatolog în exercitarea profesiei, alături de asigurarea respectării de către medicii stomatologi a obligaţiilor ce le revin faţă de pacient şi de sănătatea publică”, mai transmite CMSR.

Sfatul medicului: Cum se tratează urinarea involuntară la copii

Un material informativ, realizat de dr. Cristina Cornoiu – medic specialist medicină de familie la Cabinetul de Planificare familială, postat pe pagina de socializare a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu abordează problema enurezisului – urinarea nocturnă și diurnă cu caracter involuntar, având la bază pierderea reflexului la impulsul interoreceptorilor vezicii urinare, destinsă de urină.
Specialistul detaliază manifestările afecțiunii, diagnosticul dar oferă și sfaturi utile părinților a căror copii se confruntă cu această problemă, după cum urmează:

Cum se stabilește diagnosticul

Incontinența de urină se caracterizează prin pierderea controlului conștient și voluntar al contracției vezicale, urina diurnă și nocturnă nemaiputând fi reținută în cavitatea acestui organ. La început parțială, incontinența de urină devine treptat globală, ajungându-se la scurgerea continuă a acestui produs biologic. Enurezisul nocturn reprezintă pierderea involuntară a urinei în timpul somnului de noapte, depășind etapa fiziologică de 3-4 ani acceptată de copilul mic.
La nivel mondial, aproximativ 10% copii cu vârstele de 6-7 ani suferă de enurezis.
Enurezisul se clasifică în primar și secundar. În enurezisul primar lipsește controlul asupra evacuării vezicii urinare. Enurezisul secundar (dobândit) apare după perioada controlului asupra micțiunii (nu mai puțin de 6 luni) și indică acțiunea factorilor patologici (urologici, neurologici, psihologici etc.).
Diagnosticul include colectarea anamnezei, evaluarea semnelor clinice, examenul de laborator. Medicul trebuie să cunoască dacă enurezisul este permanent (are loc în fiecare noapte), dacă rudele apropiate au suferit de enurezis. Este important a se cunoaște dacă minorul nu a avut și dacă la momentul actual nu are incontinență de urină, manifestată prin încrucișarea picioarelor dar și cât de des urinează copilul în timpul zilei, informația fiind primită prin analiza agendei cu înregistrarea micțiunii.
La suspectarea infecției sistemului urinar este obligatorie examinarea regiunii sacro-coccigiene și a organelor genitale externe. Agenda de înregistrare a micțiunilor include micțiunile spontane; astfel, pe parcursul a 3 zile se apreciază ora și volumul urinei evacuate.
Primele două zile se completează jurnalul vezical pentru a evalua capacitatea vezicii urinare a copilului, prin măsurarea maximală a vezicii urinare în timpul zilei (cu excepția volumului de dimineața). Al doilea jurnal înregistrează suma urinei produsă timp de 7 nopți consecutive pentru a stabili dacă poliuria nocturnă este prezentă.
Diagnosticul diferențial al variantelor incontinenței de urină se face cu incontinența uretrală, care se manifestă prin scurgerea întârziată a câtorva picături de urină din uretră sau mici jeturi intermitente, formând un rest din coloana neevacuată de urină în timpul micțiunii, datorită pierderii elasticității uretrei, prezenței stricturilor, iar alteori a unui diverticul suburetral umplut în timpul micțiunii.
Institutul Național pentru sănătate și excelență clinică (NICE) a publicat un ghid privind evaluarea și tratamentul copiilor care au enurezis nocturn; acest ghid face recomandări pentru copiii cu vârsta sub 7 ani și oferă și câteva sfaturi pentru părinții copiilor cu vârsta sub 5 ani. Selectarea tratamentului este individualizat în funcție de etiologie.

Sfaturi generale

  • Pacienții trebuie să bea suficient lichid în timpul zilei (~ 1000 ml / zi pentru copilul de 10 kg; 1500 mL / zi pentru copilul de 20 kg) și să atingă un debit urinar ~ 30-40 mL / kg, cu restricție de lichide înainte de somn. O încercare a acestui sfat poate fi recomandată înainte de începerea tratamentului-alarmă / desmopresină. Deși, atât tratamentul-alarmă, cât și desmopresina, au succes într-o mare măsură la pacienți, unii dintre aceștia sunt rezistenți la terapie. Acest lucru ar trebui menționat la prima consultare cu medical de familie pentru a minimiza frustrarea și abandonul.
  • Încurajați copilul, explicându-i faptul că udarea patului nu este din vina lui.
  • Explicați importanța ingestiei adecvate a fluidelor. Atât copilul, cât și părinții / îngrijitorii, sunt sfătuiți să nu restricționeze lichidele sau dieta ca tratament la copiii cu enurezis. Necesarul de lichide va varia în funcție de factori precum nivelul lor de activitate, dieta și temperatura ambiantă.
  • Copiii sunt încurajați să folosească toaleta în mod regulat (se ia în considerare de 4-7 ori pe zi ca fiind normal).
  • Recompensele, cum ar fi diagrame stelare sau alte stimulente convenite, pot fi utile. Acestea nu ar trebui să fie oferite pentru nopțile uscate, ci pentru comportament, cum ar fi administrarea suficientă a lichidelor. Recompensele pot fi folosite singure în tratamentul copiilor mai mici, spre exemplu cei cu vârste sub 7 ani, precum și alături de alarme sau tratamentul farmacologic.
  • Este posibil ca familiile să folosească scutece noaptea pentru preîntâmpinarea udării patului. Dacă acesta este cazul, părinții sunt încurajați să încerce fără scutece pentru câteva nopți dacă copilul a fost uscat pe timp de zi pentru o perioadă mai îndelungată.

Intervenții

Alarmele sau desmopresina sunt principalele intervenții utilizate în tratamentul enurezisului nocturn.
Alarm-terapia include trezirea copilului la sunetul ceasului pentru a merge la baie, apoi se pornește de sine stătător sunetul ceasului: este un tratament de prima linie care trebuie utilizat pe termen lung, după recomandări privind fluidele, toaleta și recompensele. Această modalitate de tratament durează mai mult timp, comparativ cu intervențiile farmacologice, și necesită efort atât din partea copilului, cât și a familiei.
Atunci când se ia în considerare utilizarea alarmelor, copilul implicat, precum și părinții / îngrijitorii, ar trebui să fie informați cu privire la următoarele:
• acest tratament are o rată mai înaltă de succes;
• utilizarea unei alarme necesită susținere, implicare și efort;
• utilizarea unei alarme poate perturba somnul și părinții / îngrijitorii ar putea avea nevoie să ajute copilul sau tânărul să se trezească la alarmă;
• progresul va trebui înregistrat;
• va fi nevoie de ajutor cu privire la modul de setare și utilizare; alarma va trebui menținută până la rezolvarea problemelor;
• pot trece câteva săptămâni înainte ca alarma să înceapă să aibă un efect, înainte de a se ajunge la nopțile uscate;
• semnele timpurii ale unui răspuns la o alarmă pot include: pete umede mai mici, copilul trezindu-se la alarmă, aceasta se declanșează mai târziu și de mai puține ori pe noapte; apar mai puține nopți ude;
• dacă udarea patului repornește după oprirea tratamentului, utilizarea alarmei poate fi repornită fără a consulta un medic.

Tratament

Poliuria nocturnă poate fi tratată utilizând analogul vasopresinei – desmopresina, care reduce cantitatea de urină în timpul nopții. Desmopresina are o acțiune mai rapidă și funcționează în timp ce copilul o ia, dar nu are același succes pe termen lung ca alarm-terapia.
Când se ia în considerare utilizarea desmopresinei, copilul și părinții / îngrijitorii ar trebui să fie informați despre următoarele:
• mulți copii și tineri vor experimenta o reducere a umezelii, dar apar numeroase recidive atunci când tratamentul este retras;
• aportul lichidian trebuie restricționat cu o oră înainte de a lua desmopresină și până la 8 ore mai apoi;
• desmopresina trebuie administrată la ora de culcare;
• tratamentul trebuie continuat până la 3 luni;
• pot fi utilizate cure repetate.
În abordarea terapeutică a enurezisului nocturn, încurajarea micțiunilor copiilor înainte de somnul de noapte pare mai rezonabilă față de sistemul alarmelor nocturne.

Comisia Europeană a aprobat finanţarea pentru încă patru ani a alianţei NeurotechEU din care face parte şi UMF „Iuliu Haţieganu”

Alianța Universității Europene a Creierului și Tehnologiei – The Neurotech EU își continuă misiunea și obține un nou grant pentru următorii patru ani, finanțat de către Comisia Europeană, în valoare de 14,3 milioane de euro, pentru cea de-a II-a etapă a proiectului; în calitate de membru fondator al acestei alianțe, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca va contribui la cea de-a doua fază a alianței amintite, constituită în 2020, urmărind să dezvolte personalizarea în educație, învățământul hibrid, formarea bazată pe experiență și cercetarea în echipă.
„Axându-ne pe experiența acumulată și bunele practici dobândite în faza I, pilot, a proiectului, noi programe vor fi dezvoltate pornind de la un nucleu al mobilității profesionale și al schimburilor de experiență. Pentru următorii patru ani, NeurotechEU va promova dobândirea de noi competențe, cercetarea și inovarea în neuroștiințe, alături de cele opt dimensiuni ale neurotehnologiei și va transforma conceptul de Educație Continuă (Lifelong Learning) într-un pilon fundamental al proiectului, concept prin care va susține inovația în educație și formare profesională, crearea unor noi metode, platforme și principii pedagogice” – transmite universitatea pe pagina sa de socializare.

NeurotechEU, The European University of Brain and Technology, una dintre cele 30 alianţe selecţionate de Comisia Europeană

Rezultatele selecţiei pentru apelul Erasmus + 2023 adresat universităţilor europene – un program care susţine alianţele între instituţiile de învăţământ superior care au potenţialul de a modela viitorul întregului sistem de educaţie european – au fost publicate de către Comisia Europeană.

Astfel, pentru următorii patru ani, NeurotechEU va promova cercetarea şi inovarea în neuroştiinţe alături de cele opt dimensiuni ale neurotehnologiei şi va transforma conceptul de educaţie continuă (Lifelong Learning) într-un pilon al proiectului prin care va susţine crearea unor noi metode, platforme şi principii pedagogice.

50 alianţe ale universităţilor europene reunesc 430 de instituţii de învăţământ superior din 35 de ţări

Alianţa NeurotechEU cuprinde instituţii prestigioase la nivel continental precum Karolinska Institute (Suedia), Universitatea Radboud (Olanda), Universitatea din Bonn (Germania), Universitatea Miguel Hernandez (Spania), Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca (România), Universitatea Bogazici (Turcia), Universitatea din Debrecen (Ungaria), Universitatea din Lille (Franţa) şi Universitatea din Rejkyavik (Islanda).

„NeurotechEU continuă să facă progrese importante în domeniul educaţiei şi cercetării. Împreună cu partenerii din consorţiu, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca contribuie cu resursele sale la crearea unui sistem de educaţie european interconectat, promovând valorile comune, comunicarea şi platformele de formare profesională, generând oportunităţi de mobilitate şi schimb de experienţă pentru studenţi, cercetători şi cadre didactice şi stimulând colaborarea în cercetare şi inovare. Împreună, prin efortul permanent al echipei noastre pluridisciplinare, dorim să dezvoltăm un masterat în domeniul Neurotehnologiei, să creăm progres în educaţie şi ştiinţă şi să aducem misiunile proiectului nostru NeurotechEU la îndeplinire”, a transmis prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul universităţii clujene, în calitatea sa de director de proiect şi responsabilă de buna desfăşurare a activităţilor întreprinse de UMF „Iuliu Haţieganu” în cadrul consorţiului.

NeurotechEU vizează realizarea unei reţele transeuropene de excelenţă în cercetare în domeniul neuroştiinţelor şi neurotehnologiei pentru a creşte competitivitatea cercetării, economiei şi societăţii în blocul comunitar

Totodată, în paralel cu dezvoltarea cercetării ştiinţifice în domeniul neuroştiinţelor şi neurotehnologiei, în cadrul consorţiului NeurotechEU se derulează și un program de formare dedicat studenţilor; aceștia vor fi educaţi într-un cadru intersectorial, îşi vor spori creativitatea şi abilităţile de gândire critică, fiind ajutaţi să devină viitori lideri transformatori ai societăţii, industriei şi ai mediului academic.

În calitate de membru fondator, UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca contribuie la educaţia studenţilor de la toate nivelurile (licenţă, masterat, doctorat, cursuri postuniversitare), precum şi la formarea noii generaţii cercetători şi absolvenţi transdisciplinari, favorizând accesul direct la infrastructura de vârf pentru cercetarea fundamentală, translaţională şi aplicată.

Instituția clujeană este singura universitate de medicină şi farmacie din țară inclusă în alianţele Universităţilor Europene, aflându-se printre cele 13 universităţi din România care fac parte din astfel de consorţii şi singura dintr-un grup de un asemenea prestigiu.

Învățământ medical însuflețit și inspirat de dragostea pentru natură: 75 de ani de la înființarea Grădinii botanice a UMFST Târgu Mureș

„Comunitatea academică a Universităţii de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie <<George Emil Palade>> din Târgu Mureș sărbătorește, în perioada 6-7 iulie 2023, 75 de ani de învățământ farmaceutic târgumureșean și 75 de ani de la înființarea Grădinii botanice universitare. Aniversarea cu dublă semnificație își propune omagierea unei istorii de 75 de ani în care s-au împletit evenimente, fapte și destine” – transmite reputata instituție.

Grădina Botanică se întinde pe o suprafaţă de 1,5 hectare, fiind împărţită în trei sectoare înfiinţate în două etape: în prima etapă (1908) a fost amenajat Parcul dendrologic şi sera, iar, în cea de-a doua etapă (1948), a fost înfiinţată Grădina Botanică şi Grădina de Plante medicinale. Cu acest prilej, vizitatorii pot admira sute de specii de plante exotice aclimatizate, cu interes farmaceutic, în cadrul unor tururi ghidate.

„Astăzi, vorbim de trei sere moderne, cu o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi în total. Prima seră are rol de cercetare, este spaţiul în care studenţii sau cadrele didactice desfăşoară anumite proiecte de cercetare pe plante care trebuie crescute şi dezvoltate în condiţii de seră. A doua seră este cu rol de producţie, este locul în care multiplicăm specii de plante ornamentale care, ulterior, sunt scoase în teren pentru a înfrumuseţa parcul universităţii noastre, iar a treia seră va reprezenta punctul de atracţie pentru vizitatorii noştri, pentru că aici vor fi adăpostite specii de plante exotice. (…) De curând se întrevede un al treilea subsector, şi anume sectorul speciilor de plante rare şi ocrotite, pentru că unul dintre cele mai importante roluri ale unei grădini botanice este acela de a conserva specii de plante care sunt periclitate. Sectorul plantelor medicinale are o suprafaţă de aproximativ 3.000 de metri pătraţi, unde vegetează în jur de 200 de specii de plante, cele mai multe dintre ele de interes medicinal„, a declarat, într-o conferinţă de presă, directorul Grădinii Botanice, prof. Corneliu Tanase.

Învățământul medical însuflețit și inspirat de dragostea pentru natură

Serele şi Grădina Botanică deservesc Facultatea de Farmacie şi oferă un cadru de cercetare  studenţilor, cadrelor didactice sau cercetătorilor pasionaţi de lumea plantelor dar este şi un centru de microproducţie pentru produse vegetale inovative cu utilizare la nivel larg.

Astfel, de la finele anului trecut, universitatea a inaugurat noul Centru de Cercetări pentru Plante Medicinale şi Aromatice din cadrul Facultăţii de Farmacie, ce cuprinde laboratoarelor cu echipamente şi aparate specifice cercetării plantelor medicinale şi aromatice:

„Bineînţeles că o grădină botanică este o mare valoare atunci când se găseşte în special într-un mediu universitar. Are ca şi rol conservarea unor plante, dar nu doar conservarea acestor plante, ci şi transmiterea unor informaţii către publicul larg. (…) De asemenea, este locul în care dezvoltăm noi produse vegetale inovative, fitopreparate, iar în decembrie 2022 a fost inaugurat Centrul de Cercetări pentru Plante Medicinale şi Aromatice. Este locul în care studenţi, cadre didactice, cercetători pasionaţi de plante pot să studieze plantele nu doar din punct de vedere al alcătuirii lor, ci şi din punct de vedere al compoziţiei chimice şi mai departe să transpună aceşti compuşi biologic activ din plante în diferite fitopreparate. Ne dorim să răspundem cerinţelor pieţii, ne dorim să fim relevanţi pentru ziua de astăzi”, a mai precizat reprezentantul instituției.

Spitalul “Grigore Alexandrescu”: Blocul operator al secției ORL, renovat și dotat cu aparatură performantă

Blocul operator al secției ORL din Spitalul “Grigore Alexandrescu” a fost recent dotat cu aparatură performantă – StraightShot M5 Microdebrider – destinată chirurgiei endoscopice rino-sinusale.

Secția amintită, acreditată conform normelor ANMCS, a fost înființată în anul 1977; aceasta asigură diagnosticarea și tratarea afecțiunilor din sfera ORL a peste 1000 copii/an, efectuându-se anual, în medie, cca. 850 intervenții chirurgicale.

Blocul operator, recent renovat, a fost dotat în anul 2020 cu aparatura ultraperformantă precum:

  • Sistem performant microscopie chirurgical ORL, lant video si bloc optic – compatibile cu sistemul microscopic Carl Zeiss;
  • Monitor de nerv facial Medtronic de ultima generatie;
  • Freza chirurgicala pentru chirurgie otologica Medtronic;
  • Aparat radiochirurgical mono si bipolar Ellman (radiofrecventa);
  • Electrocauter Covidien;
  • Sistem video-endoscopic Full-HD Storz, instrumentar pentru chirurgie endoscopica;
  • Video-bronhoscoape flexibile cu monitor portabil Olympus;
  • Linie endoscopie traheo-bronsica si esofagiana;
  • Sistem de mentinere a temperaturii corporale a pacientului in cadrul interventiilor de durata;
  • Aparat modern de anestezie

Investițiile recente în aparatura și instrumentar moderne și performate permit abordarea unor patologii chirurgicale complexe, cu grad ridicat de dificultate, spre beneficiul pacienților. Dar toate acestea,transmite instituția, nu ar fi fost posibile fără contribuția sponsorilor prin bunăvoința cărora s-a reușit renovarea și dotarea blocului operator.

Ce fel de intervenții chirurgicale se realizează în blocul operator al secției ORL

Gama intervențiilor chirurgicale abordate aici este plurivalentă, activitatea constând în diagnosticarea și rezolvarea unor patologii precum:

  • Otita medie acuta nesupurată/ supurată (miringotomii, inserții aeratoare transtimpanale)
  • Otita medie supurata cronica
  • Colesteatomul urechii medii / mastoidei (mastoidectomii partiale / radicale)
  • Formatiuni tumorale de conduct auditiv extern
  • Corp strain auricular
  • Corpi straini esofagieni si traheo-bronsici (esofagoscopii, bronhoscopii)
  • Perforatie posttraumatica de timpan (miringoplastii, timpanoplastii)
  • Furuncul conduct auditiv extern si alte otite externe cu complicatii majore
  • Surditate congenitala (Program National de Implant Cohlear)
  • Tratamentul surditatii brusc instalate
  • Insuficienta respiratorie acuta de cauza laringiana (traheotomii)
  • Papilomatoza laringiana (abord prin laringoscopie suspendata)
  • Stridor laringian congenital (aritenopexii)
  • Traumatisme otice, nazo-sinusale, faringo- laringiene (interventia chirurgicala se adapteaza in functie de complexitatea si gravitatea traumtismului)
  • Hipertrofia vegetatiilor adenoide si boala cronica a amigdalelor cu indicatie operatorie (adenoidectomii, tonsilotomii, tonsilectomii)
  • Flegmon periamigdalian / retro faringian / laterofaringian, supuratii cervicale
  • Ranula
  • Fren lingual scurt
  • Chist de tract tireoglos, chiste si fistule branhiale congenitale, coloboma auris
  • Adenopatii/formatiuni tumorale in sfera ORL (biopsii/exereze)
  • Epistaxis (cauterizare sub control endoscopic)
  • Corp strain intranazal / rinolit
  • Polipoza nazala
  • Furuncul vestibul nazal
  • Imperforatie choanala
  • Rinosinuzita acuta
  • Chist de dors de nas
  • Polip singerind al septului nazal
  • Deviatie de sept nazal (rezectii / repozitii sept nazal)
  • Stenoza esofagiana ( postcaustica sau de alta etiologie) (dilatatii esofagiene)

Prin Programul National de Implant Cohlear Spitalul „Grigore Alexandrescu” asigură atât investigațiile necesare diagnosticului și selectarea pacienților eligibili cât și tratamentul chirurgical specific sau recuperarea, respectiv monitorizarea postchirurgicala prin compartimentul de Audiologie si Logopedie.

Saloanele sunt recent renovate, dotate cu mobilier nou, adaptat astfel incat sa confere siguranta si confort pacientilor internati: paturi cu protectie laterala, noptiere cu protectia colturilor, lampi de veghe in dreptul fiecarui pat, etc. Intimitatea pacientilor este asigurata prin paravane mobile.

Secția dispune de salon pre- și post- operator, aflat în imediata apropiere a blocului operator.

Ministerul Sănătății anunță „măsuri legale” împotriva deciziilor Colegiului Medicilor Stomatologi din România

Medicii stomatologi au protestat, vineri, în faţa Complexului Sportiv de Nataţie Otopeni pentru a atrage atenția factorilor de decizie asupra unor aspecte care le limitează relația profesională cu pacienții.

Ministerul Sănătăţii a transmis vineri că sprijină demersurile cadrelor care și-au manifestat nemulțumirile față de deciziile Colegiului Medicilor Stomatologi din România(CMSR); protestatarii doresc anularea a două decizii care reglementează competenţele specifice, respectiv ale medicului stomatolog specialist în Stomatologie generală, precum şi competenţele medicului stomatolog specialist în Chirurgie dento-alveolară.

Ministerul Sănătăţii a menționat în context că vineri a convocat conducerea CMSR la sediul ministerului: „Vor fi luate măsurile legale pentru ca în viitor să se evite situaţiile similare celei care a dus la decizia CMSR, fără avizul Ministerului Sănătăţii, şi a afectat negativ modul de exercitare a profesiunii de medic stomatolog”, anunță instituția.

Referitor la alegerile pentru conducerea CMSR, care urmează să aibă loc în această toamnă, ministerul declară că se va asigura că procesul va fi transparent: „Conform legii, Ministerul Sănătăţii veghează la respectarea legalităţii organizării alegerilor şi va desemna observatori care să ia parte la întreg procesul electoral, inclusiv la numărarea voturilor acordate”, mai precizează aceasta.

Nemulțumirile stomatologilor români

Patronatul Medicilor Stomatologic avertizează că peste 15.000 specialişti nu îşi vor mai putea exercita profesia la fel ca înainte de adoptarea celor două decizii

În plus, potrivit protestatarilor, din cauza deciziilor controversate ale Colegiului Medicilor Stomatologi, nu vor mai putea efectua anumite manopere şi tratamente:

„Prin publicarea în Monitorul Oficial nr. 556/21.06.2023 a deciziilor emise de Colegiul Medicilor Stomatologi din România nr. 4/2CN/2023 și nr. 5/2CN/2023 care reglementează competențele medicului stomatolog, respectiv ale medicului stomatolog specialist în specialitatea Stomatologie generală, precum și competențele medicului stomatolog specialist în specialitatea Chirurgie dento-alveolară, s-au încălcat drepturile deja câștigate de către medicii stomatologi, care au întrunit condiţiile de exercitare a profesiei în baza prevederilor anterioare.
Acest fapt a adus prejudicii atât cabinetelor—nevoite să colaboreze acum cu 3-4 specialiști pentru a efectua tratamente uzuale, pe care le putea efectua un singur medic, cât și pacienților, întrucât pentru aceeași manoperă vor fi nevoiți să plătească și onorarii pe măsura tuturor medicilor specialiști implicati în rezolvarea problemelor de sănătate de orală pe care le au; și vor trebui să se înscrie pe liste de așteptare pentru o banală extracție, numărul de specialiști fiind redus.
Întrucât în urma notificarilor trimise către Ministerul Sănătății și CMSR, aceste instituții nu au dat curs solicitărilor noastre în termenul solicitat, Conducerea PMSR, la cererea membrilor săi, a hotărât atacarea în instanță a celor două decizii solicitând totodată și suspendarea efectelor generate de acestea, până la judecarea dosarului privind anularea celor două decizii.
Cei care doresc să ni se alăture în acest demers, pot să trimită intenția de aderare la PMSR pe e-mail : patronatulmed@gmail.com sau să urmeze pașii de înscriere în Patronat descriși pe site https://www.patronatmedicinadentara.ro/inscrie-te-aici/. Vă așteptăm alături de noi să ne apărăm drepturile!” – informa anterior Patronatul Medicilor Stomatologi din România.

UMFST Târgu Mureș, organizatoarea, în premieră, a Conferinței Internaționale de Simulare și Realitate Virtuală în Medicină, MEDISIM ed. 3

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș este gazda Conferinței Internaționale de Simulare și Realitate Virtuală în Medicină, MEDISIM ed. 3, la Centrul Național de Realitate Virtuală Aplicată în Medicină, recent inaugurat în cadrul Universității. Evenimentul științific a debutat joi 6 iulie, fiind organizat sub egida Societății Române de Simulare Aplicată în Medicină, în parteneriat cu UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, sub patronajul Academiei Române de Științe Medicale.

Conferința – ce se va derula pe parcursul a trei zile, până sâmbătă, 8 iulie – este o noutate la nivel național și reprezintă un pas necesar în alinierea pregătirii medicale la cele mai noi metode de învățare medicală practicate în centrele de performanță din întreaga lume; în acest cadru vor avea loc prelegeri, activități practice și aplicative, demonstrații și posibilitatea de a lucra într-o realitate nouă ce îmbină armonios medicina cu tehnologia modernă iar programul poate fi consultat pe site-ul https://medisim.umfst.ro/.

Importanța evenimentului pentru sistemul medical

Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, a declarat, joi, în cadrul primei Conferinţe internaţionale de simulare şi realitate virtuală în medicină, găzduită de Centrul UniX al universităţii, că, pe parcursul a trei zile, viitorii doctori şi specialiştii vor intra în contact cu posibilităţile moderne de instruire medicală:

„Mesajul pe care îl dăm este că educaţia medicală are o dimensiune nouă către care privim, şi anume această componentă inovativă, motiv pentru care la această conferinţă vom avea numeroase workshopuri prin care partea de simulare aplicată în medicină se va combina cu partea virtuală, de realitate augumentată. Toate acestea împreună fiind unelte pe care le avem la dispoziţie în Târgu Mureş, în România, pentru a creşte standardul de formare profesională a viitorilor medici.

Facem în Târgu Mureş acest eveniment prima dată pentru că este locul în care am deschis, în urmă cu câteva luni, primul Centru Naţional de Realitate Virtuală – în acest sediu ne aflăm astăzi – şi cred că va fi o ocazie foarte potrivită ca să se vadă care sunt posibilităţile actuale moderne de instruire medicală”, a spus rectorul UMFST Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, conform Agerpres.

Potrivit rectorului, deși toate universităţile din România sunt într-o fază avansată sau au deschis centre de simulare, la nivel de Realitate Virtuală, în acest moment, UMFST Târgu Mureş este inovatoare:

„Sunt convins că modelul va fi preluat repede şi în alte locuri din România. Este o parte componentă care nu exclude partea de învăţământ clasic, de relaţie directă cu bolnavul. Dar este important din mai multe motive. Pe de o parte pentru că permite repetarea de mai multe ori a unor manopere, a unor tehnici, până când acea tehnică este însuşită pe deplin. Pe de altă parte, respectă şi drepturile pacienţilor, pentru că, în esenţă, bolnavii au dreptul de a fi sau de a nu fi examinaţi în scop didactic de către studenţi. Nevoia de a crea o alternativă la instruire a venit şi s-a materializat prin aceste metode moderne de instruire medicală”, a completat dr. Leonard Azamfirei.

Conferinţa are drept scop prezentarea unor noi tehnici de educaţie medicală şi a noilor tendinţe în medicină

Şefa catedrei ATI din cadrul UMFST Târgu Mureş, profesor doctor Alexandra Lazăr, a subliniat, potrivit sursei citate, că această conferinţă are drept scop prezentarea unor noi tehnici de educaţie medicală şi a noilor tendinţe în medicină:

„Mă refer în special la realitatea virtuală, o metodă nouă – simularea medicală care nu este chiar atât de nouă, dar care a prins din ce în ce mai mult teren în educaţia medicală în România. Invitaţii pe care-i avem nu sunt doar medici, sunt şi ingineri, sunt şi cadre didactice în special şi de asemenea avem invitaţi internaţionali de la Centrul de Simulare de la Universitatea ‘Ludwig Maximilian’ din Munchen, Mark Lazarovici, un expert în simulare medicală şi de asemenea în realitate virtuală(…).

Până nu demult, aceste tehnici, noile tehnici medicale era posibil a fi efectuate doar în străinătate, după cum bine ştiţi, în diferite stagii pe care le întreprindeau medicii rezidenţi sau chiar specialişti pentru a putea obţine competenţele necesare. Cu aceste tehnici avem posibilitatea de a realiza această educaţie de înaltă performanţă la noi acasă, adică aici în Târgu Mureş”, a menționat dr. Alexandra Lazăr.