Unul din trei copii născuți prematur poate dezvolta bronhodisplazie pulmonară

În România, anual vin pe lume peste 25.000 de copii prematuri, iar aproximativ o treime dintre aceștia pot dezvolta bronhodisplazie pulmonară, o boală respiratorie cronică ce poate influența sănătatea pe termen lung, avertizează dr. Marta Galfi, medic rezident în pneumologie pediatrică.

„Afecțiunea apare deoarece plămânii nu au avut suficient timp să se dezvolte complet înainte de naștere. Cu cât un copil se naște mai devreme, cu atât riscul de apariție a acestei boli este mai mare”, atrage atenția medicul pneumolog pediatru.

În cazul prematurilor extremi, dezvoltarea plămânilor este întreruptă înainte ca aceștia să ajungă la maturitate, iar tratamentele care le salvează viața în primele zile, precum administrarea de oxigen sau ventilația mecanică, pot contribui la apariția bronhodisplaziei pulmonare.

Copiii diagnosticați cu această afecțiune pot avea dificultăți de respirație și pot necesita, uneori, administrarea de oxigen pentru o perioadă mai lungă după naștere. Pe termen lung, aceștia sunt mai predispuși la infecții respiratorii, pot avea episoade repetate de respirație șuierătoare (wheezing), simptome asemănătoare astmului bronșic și pot obosi mai repede în timpul efortului fizic.

În formele severe, bronhodisplazia pulmonară poate provoca apariția hipertensiunii pulmonare, iar uneori ritmul de creștere și dezvoltare poate fi mai lent comparativ cu cel al copiilor născuți la termen.

„Deși bronhodisplazia pulmonară poate avea efecte pe termen lung, prognosticul este favorabil în majoritatea cazurilor”, mai precizează dr. Marta Galfi.

Medicul recomandă monitorizarea atentă a copiilor de către pediatru, neonatolog și pneumologul pediatru, respectarea schemei de vaccinare, prevenirea infecțiilor respiratorii, inclusiv a infecției cu virusul sincitial respirator (VSR), precum și evitarea expunerii la fumul de țigară și la alți poluanți.

FSSR revine la masa negocierilor de la Ministerul Muncii pentru noua lege a salarizării

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) revine la masa negocierilor pentru noua lege a salarizării, întâlnirea programată la Ministerul Muncii având ca principale teme protejarea veniturilor angajaților din sănătate, menținerea drepturilor salariale existente și stabilirea unor mecanisme prin care viitoarele drepturi salariale să fie negociate, potrivit reprezentanților organizației sindicale.

La negocierile care se desfășoară astăzi la Ministerul Muncii, FSSR va fi reprezentată la nivel de experți, asemenea Ministerului Muncii, prin experții ministerului și ai Băncii Mondiale, precum și Ministerului Sănătății.

Potrivit FSSR, negocierile se vor concentra în special pe următoarele aspecte, care au caracterul de linii roșii pentru federație:

  • Evaluarea riscului de diminuare a veniturilor salariale și adoptarea măsurilor de corecție acolo unde este cazul.
  • Evaluarea riscului de diminuare a unor categorii de drepturi salariale și efectuarea modificărilor necesare. Experții FSSR se vor concentra în special pe drepturile aferente asigurării continuității și cele corespunzătoare condițiilor de muncă.
  • Construcția unor scenarii de introducere a unei părți din sporurile pentru condițiile de muncă și în salariile de bază și construcția grilelor de salarizare specifice.
  • Introducerea mecanismelor de dialog social în stabilirea drepturilor salariale ulterioare, centrate pe obligația de negociere și acord pentru toate drepturile salariale prevăzute între minim și maxim.

Federația precizează că a participat la toate discuțiile, consultările și negocierile la care a fost invitată, dând curs invitațiilor venite din partea instituțiilor și partidelor politice. Organizația susține că nu a părăsit nicio întâlnire și că a folosit toate momentele de dialog pentru a determina modificările dorite în interesul angajaților din sănătate.

FSSR consideră, totodată, îndreptățit protestul față de modul în care a funcționat dialogul social în cazul proiectului legii salarizării, susținând că au fost încălcate o serie de drepturi ale federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector.

(1) Ministerul Muncii

  • Deși a anunțat public la debutul consultărilor că se va consulta cu federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector, a preferat să extinsă aceste consultări la nivelul tuturor celor care au avut chef să vină. Diminuarea timpului și posibilităților de intervenție ale reprezentanților federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector a făcut parte dintr-o strategie specifică de împiedicare a unor modificări, perdanții fiind angajații.
  • Chiar și la negocierile de ieri a extins invitațiile dincolo de obligația legală a discuție cu federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector.

Desfășurarea unor negocieri adiționale și/prin deschiderea posibilității negocierilor la nivel de sector Sănătate a corectat în parte această situație.

(2) Ministerul Sănătății

  • Deși în cadrul negocierilor cu cele două federații sindicale reprezentative la nivel de sector am stabilit împreună o formă a Cap. II al Anexei nr. 2 din proiectul legii salarizării, experții MS au susținut alte prevederi decât cele convenite.
  • La ultimele negocieri o bună parte din drepturi nu au putut fi (încă) introduse din cauza opoziției experților MS, deși ele au fost convenite anterior și fac parte din referințele standard ale CCMS.

De partea ministrului sănătății poate fi notată atât inițierea negocierilor la nivel de sector a prevederilor specifice din proiectul legii salarizării și intervenția în câteva momente esențiale pentru corectarea unor drepturi.

FSSR susține că fiecare încălcare a regulilor aferente dialogului social reprezintă o încălcare a drepturilor angajaților, iar în cazul proiectului legii salarizării astfel de situații generează pierderi ale oportunităților de intervenție și modificare a actului normativ, cu efecte care pot fi cuantificate financiar.

Federația speră ca forma maximă de protest inițiată de colegi, greva generală, să poată fi desfășurată la parametrii anunțați, pentru a permite exercitarea presiunii maxime.

FSSR precizează că a inițiat procedura de grevă în prima parte a acestui an, însă sindicatele afiliate nu au reușit să obțină semnătura de participare la grevă a peste 50% din angajații din sănătate, respectiv din membrii de sindicat. O grevă poate fi făcută doar dacă angajații sunt de acord să intre în grevă.

Mai multe solicitări ale „Solidarității Sanitare” privind salarizarea au primit acordul Ministerului Muncii

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România anunță că, în urma participării la discuțiile organizate de Ministerul Muncii pe tema proiectului noii legi a salarizării, o parte dintre solicitările înaintate în numele angajaților din sistemul sanitar au primit acordul Ministerului Muncii, în timp ce asupra altor propuneri negocierile continuă.

Federația precizează că va continua consultările și negocierile cu instituțiile implicate pentru soluționarea revendicărilor, în paralel cu demersurile începute pentru promovarea amendamentelor propuse la proiectul de lege.

În urma întâlnirii, Federația „Solidaritatea Sanitară” a transmis următoarele concluzii:

1. Referitor la solicitarea FSSR de introducere a limitelor inferioare pentru sporurile pentru condiții de muncă (proiectul de lege prevede acordarea sporurilor utilizând sintagma ”de până la ….”, fără a indica o limită inferioară sub care nu se poate coborî; cu alte cuvinte poate coborî la niveluri procentuale derizorii), Ministerul Muncii a fost de acord că este necesară introducerea limitelor inferioare în corpul legii. Cu titlu de exemplu: „sporul de până la 50%” va deveni ”spor între 30% și 50%”;
2. FSSR a solicitat eliminarea riscului de limitare a numărului de salariați care beneficiază de o anume categorie de spor, solicitare cu care Ministerul Muncii a fost de acord. În discuție este o prevede apărută în această a doua formă a proiectului de lege care prevede că o categorie de spor poate fi acordată limitativ pentru 10% sau 20% din personal. Această prevedere FSSR a introdus-o la ”liniile roșii” ale proiectului și a cerut eliminarea ei (este vorba despre alin. 7 art. 7 din Anexa nr. II a proiectului de lege);
3. Ministerul Muncii a fost de acord cu solicitarea FSSR de eliminare din proiect a prevederii de la art. 10 alin. (2) din Anexa nr. II. Această prevedere a introdus ”unitățile/subunitățile ambulatorii” în categoria grilei ”minus 15%” (scăderea coeficienților din grilă cu 15%). Tot referitor la subiectul viitoarelor grilelor, reprezentanții FSSR au solicitat ca nivelul maximal să fie +25% și nu +15% cât este la acest moment în proiect. Acest subiect rămâne deschis discuțiilor.
4. Pentru personalul TESA din unitățile sanitare Ministerul Muncii a venit inițial cu propunerea salarizării în anexa VII. Această anexă ridică atât problema impredictibilității, respectiv stabilirii între minim și maxim a salariilor de bază, cât și problema încadrării autoritate centrală/ locală. FSSR solicită în continuare introducerea acestor categorii de personal în Anexa nr. II specifică Sănătății. Discuțiile pe acest subiect rămân deschise.
5. În privința introducerii în proiectul de lege a categoriilor de personal care beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă (în forma actuală a legii nr. 153/2017 acestea sunt enumerate expres, în proiectul de lege fiind prevăzut faptul că vor fi stabilite prin HG), FSSR solicită imperativ indicarea acestora (actualizate) în lege și nu mutarea lor în hotărârea de guvern. Acest subiect rămâne deschis negocierilor.
6. FSSR solicită în continuare ca tariful orar pentru zile nelucrătoare și sărbători legale să fie majorat cu 100% (conform cu prevederile Codului Muncii), fiind una dintre solicitările din categoria ”linie roșie”. În proiectul de lege, majorarea prevăzută este de 30%. De asemenea, în privința solicitării majorării tarifului orar al gărzilor pentru zile libere și sărbători legale, Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății au propus o creștere de la 20% la 30%. Reprezentanții FSSR au insistat pentru acordarea sporului de noapte pentru gărzi, prevedere expresă din Codul Muncii.
7. Problema limitei ”20% cheltuieli cu sporurile/ pe ordonator de credite, pe surse de finanțare”. Solicitarea oficială a FSSR este de eliminare a sintagmei ”pe surse de finanțare”. Părțile au fost de acord că sunt posibile două intervenții: – introducerea unei părți a sporurilor în salariul de bază; – construirea grilelor diferențiate pe locuri de muncă.
8. S-a convenit, de asemenea, menționarea în proiect a sursei de finanțare pentru toate drepturile salariale (problema finanțării prin intermediul ”influențelor salariale”).
9. Solicitarea FSSR de transpunerea în proiectul de lege a regulilor de negociere a drepturilor salariale, care presupune negocierea tuturor drepturilor salariale aflate între minim și maxim, inclusiv a sporurilor pentru condiții de muncă, fiind obligatoriu acordul celor două federații reprezentative la nivel de sector. Ambele ministere au fost de acord cu această solicitare.
10. La solicitarea FSSR se va introduce salarizarea suplimentară în funcție de performanță. Pentru transpunerea acestei solicitări, Ministerul Sănătății propune utilizarea unui proiect pilot, inițial la nivelul a 4% din rețeaua sanitară.
Perspectiva obiectivă, în urma discuțiilor de astăzi: Deși există un avans evident al negocierilor, încă nu am reușit să ajungem la o formă satisfăcătoare a proiectului de lege, sperând să atingem acest punct în cadrul negocierilor din zilele următoare. Alternativa o constituie modificarea în Parlament a proiectului de lege, pentru a satisface solicitările FSSR care vor rămâne nerezolvate la finalul negocierilor.
Din perspectiva adecvării la modul de funcționare și interesele sistemului sanitar, proiectul legii salarizării are în continuare o serie de erori structurale, pe care le-am indicat în mod repetat în întâlnirile avute până la acest moment, ele regăsindu-se ca atare în toate documentele înregistrate de FSSR la instituțiile statului și făcute publice.

“Discuțiile vor continua în zilele următoare, la nivel tehnic, între experții Ministerului Muncii, Ministerului Sănătății, Băncii Mondiale și experții FSSR, urmând să fie prezentate estimările de impact ale fiecărei părți. De asemenea, vor fi abordate fiecare dintre solicitările FSSR, punct cu punct”, transmit reprezentanții FSSR.

Ministrul interimar al Sănătății a discutat cu sindicatele propunerile pentru noua salarizare a personalului medical

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a luat parte la discuțiile cu reprezentanții sindicatelor din domeniul sanitar, organizate de Ministerul Muncii în cadrul consultărilor privind proiectul noii Legi a salarizării pentru sectorul bugetar.

În cadrul întâlnirii, ministrul interimar al Sănătății a prezentat stadiul propunerilor formulate de Ministerul Sănătății pentru modificarea și completarea Legii salarizării și a precizat că o parte dintre acestea au fost preluate în forma aflată în lucru.

„Ministerul Sănătății a transmis, la începutul acestei săptămâni, documentul care cuprinde propunerile noastre de modificare și completare a Legii salarizării. Înaintea întâlnirii cu reprezentanții organizațiilor sindicale am avut o discuție foarte bună și constructivă cu ministrul Dragoș Pîslaru, iar o parte importantă dintre propunerile formulate de Ministerul Sănătății au fost preluate în forma aflată în lucru.”

Cseke Attila a explicat că printre propunerile aflate în discuție se numără modificări privind sporurile și introducerea unor mecanisme noi de salarizare pentru personalul medical.

„Printre măsurile asupra cărora există un acord se numără creșterea sporului pentru gărzile efectuate în structurile de urgență, de la 20% la 30%, introducerea unui program-pilot de salarizare a personalului medical pe criterii de performanță, atât în unitățile aflate în subordinea Ministerului Sănătății, cât și în cele administrate de autoritățile publice locale, precum și revizuirea modului de acordare a sporurilor pentru condiții periculoase. Propunerea noastră este ca acestea să fie stabilite pe intervale minime și maxime, diferențiate în funcție de specialitate și de specificul activității, astfel încât regulile să fie clare, predictibile și adaptate realităților din fiecare domeniu.”

Discuțiile pe marginea proiectului vor continua pentru clarificarea aspectelor care necesită analize suplimentare, inclusiv cele referitoare la aplicarea plafonului de sporuri pentru unitățile sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătății.

„Discuțiile vor continua și mâine, la nivel tehnic, pentru clarificarea unor aspecte care necesită o analiză suplimentară, inclusiv în ceea ce privește încadrarea în plafonul de sporuri pentru unitățile din subordinea Ministerului Sănătății. Este important ca soluțiile finale să fie atât sustenabile din punct de vedere bugetar, cât și corecte pentru personalul din sistemul sanitar.”

Ministrul interimar al Sănătății a subliniat că obiectivul rămâne identificarea unor soluții prin care veniturile personalului din sănătate să fie protejate și prin care sistemul de salarizare să devină mai echitabil și mai transparent.

„Mandatul meu, inclusiv cel politic, rămâne neschimbat: să găsim soluții prin care veniturile personalului din sănătate să nu fie diminuate. În același timp, avem responsabilitatea de a construi un sistem de salarizare mai echitabil, mai transparent și care să răspundă mai bine nevoilor și particularităților sistemului public de sănătate.”

Spirometrii gratuite pentru depistarea problemelor respiratorii, organizate de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu lansează prima acțiune din seria de evenimente dedicate Zilei Mondiale a Cancerului Bronhopulmonar, prin organizarea unei campanii de spirometrii gratuite pe 24 iulie, în intervalul 12.00-14.00, la Equilibrum Fest – Festivalul Equilibrum Fest SUMMER, desfășurat în Parcul Sub Arini din Sibiu.

Pe parcursul celor două ore, echipa medicală a spitalului va efectua gratuit investigații de spirometrie și va oferi participanților recomandări privind menținerea sănătății respiratorii, prevenirea bolilor pulmonare și renunțarea la fumat.

Spirometria este o investigație simplă, rapidă și neinvazivă, care evaluează funcția pulmonară și poate identifica modificări ale capacității respiratorii. Aceasta nu stabilește diagnosticul de cancer bronhopulmonar, însă poate contribui la depistarea precoce a unor afecțiuni respiratorii și poate orienta medicul către investigații suplimentare atunci când rezultatele indică o posibilă afectare pulmonară.

Investigația este recomandată în special persoanelor fumătoare, foștilor fumători sau celor care prezintă simptome respiratorii persistente.

„Ne dorim ca această campanie de spirometrii să fie, în primul rând, un semnal de alarmă privind importanța prevenției și a grijii față de sănătatea plămânilor. Spirometria este o investigație accesibilă, care poate oferi informații valoroase despre funcția respiratorie și poate reprezenta primul pas în identificarea unor afecțiuni pulmonare ce necesită evaluări suplimentare. Deși nu diagnostichează cancerul bronhopulmonar, ea contribuie la evaluarea stării de sănătate a aparatului respirator și la identificarea persoanelor care trebuie îndrumate către investigații de specialitate. Cancerul bronhopulmonar rămâne una dintre cele mai grave patologii oncologice, iar șansele de tratament cresc considerabil atunci când boala este depistată într-un stadiu incipient. De aceea, încurajăm populația să nu ignore simptome precum tusea persistentă, dificultățile de respirație sau scăderea inexplicabilă în greutate și să se adreseze medicului ori de câte ori acestea apar. Totodată, nu putem vorbi despre prevenția cancerului pulmonar fără a vorbi despre renunțarea la fumat. Tutunul este principalul factor de risc pentru această boală, iar renunțarea la fumat reprezintă cea mai importantă decizie pe care o persoană o poate lua pentru sănătatea sa, indiferent de vârstă sau de numărul anilor în care a fumat. Prin prezența noastră la Echilibrum Fest ne dorim să fim cât mai aproape de comunitate și să promovăm un stil de viață sănătos, bazat pe prevenție și responsabilitate față de propria sănătate”, declară dr. Lavinia Danciu, director medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Campania de la Echilibrum Fest SUMMER deschide seria evenimentelor organizate de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, unitate sanitară aflată sub autoritatea Consiliului Județean Sibiu, pentru marcarea Zilei Mondiale a Cancerului Bronhopulmonar, prin acțiuni de informare, educație pentru sănătate și promovare a prevenției.

CMR, apel către decidenți: Sănătatea să fie tratată drept o prioritate strategică a statului român

Colegiul Medicilor din România (CMR) face apel către toți decidenții politici, indiferent de partid, ca sănătatea să fie tratată drept o prioritate strategică a statului român, iar autoritățile să elaboreze o politică de resurse umane, fundamentată pe consultarea reală  cu reprezentanții medicilor, alături de alte structuri profesionale, „o strategie care să fie cunoscută la nivelul întregii societăți, având în vedere că accesul la servicii medicale privește fiecare cetățean”.

„Sistemul de sănătate traversează, în prezent, o altă perioadă de frământări – ce țin și de legea salarizării – care trebuie privită cu responsabilitate, echilibru și gândire strategică în privința sănătății românești și a accesului pacienților la servicii medicale în sistemul public”, a transmis, miercuri, Colegiul Medicilor din România.

Biroul Executiv al Colegiului Medicilor din România consideră că sănătatea nu poate fi analizată prin prisma constrângerilor bugetare ale unui moment.

„Politicile din domeniul sănătății trebuie construite pe baza unei viziuni pe termen mediu și lung, care să asigure stabilitatea și eficientizarea sistemului medical, păstrarea și dezvoltarea resursei umane, asigurarea unei infrastructuri corespunzătoare, precum și îmbunătățirea continuă a accesului pacienților la servicii medicale de calitate”, arată sursa citată.

Potrivit CMR, în centrul oricărui sistem medical se află oamenii, iar medicii și toți profesioniștii din sănătate reprezintă cea mai importantă resursă a acestui sistem.

„Fără o politică publică coerentă privind motivarea și păstrarea resursei umane, nicio reformă și nicio investiție în infrastructură sau tehnologie nu își vor atinge pe deplin obiectivele”, a declarat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din România.

CMR subliniază că un sistem de sănătate eficient și cât mai performant trebuie să dezvolte obligatoriu o direcție prioritară de politici publice privind personalul medical axate pe investiții constante în resursa umană, politici de retenție, condiții de muncă predictibile, dezvoltare profesională și recunoașterea valorii profesiilor din sănătate.

Colegiul Medicilor din România atrage atenția că „competiția pentru atragerea medicilor și a celorlalți profesioniști din domeniu este astăzi o realitate la nivel european și internațional, iar România nu își poate permite să rămână în afara acestei competiții”.

„Competitivitatea unui sistem de sănătate nu depinde doar de salarii, ci și de condițiile de muncă, infrastructura în care se desfășoară activitatea, oportunitățile de dezvoltare profesională, dar și de modul în care medicul este perceput în societate. Sunt total de acord că avem nevoie de o eficientizare a sistemului de sănătate, este nevoie ca medicii să fie profesioniști, dar, în egală măsură, și ca sistemul de sănătate să respecte medicii printr-o salarizare corespunzătoare și asigurarea condițiilor necesare pentru ca aceștia să își poată desfășura activitatea în siguranță și în beneficiul pacienților”, a subliniat prof. univ. dr. Cătălina Poiană.

CMR transmite că înțelege dificultățile economice și responsabilitatea de a menține echilibrele bugetare.

„În același timp, credem că deciziile care privesc sănătatea trebuie să fie fundamentate pe politici în care să fie previzionate efectele pe termen mediu și lung. Orice măsură care influențează stabilitatea resursei umane în sănătate trebuie evaluată și prin impactul asupra accesului pacienților la servicii medicale, precum și a capacității sistemului de a răspunde provocărilor de sănătate ale populației”, afirmă sursa citată.

Colegiul Medicilor din România susține dialogul instituțional ca singura cale prin care pot fi identificate soluții durabile pentru dezvoltarea sănătății românești.

„Dialogul presupune ascultare reciprocă, respect și disponibilitatea tuturor părților de a construi politici publice care să servească interesul general. Facem apel către toți decidenții politici, indiferent de partid, ca sănătatea să fie tratată drept o prioritate strategică a statului român, iar autoritățile să elaboreze o politică de resurse umane, fundamentată pe consultarea reală cu noi, ca reprezentanți ai medicilor, alături de alte structuri profesionale, o strategie care să fie cunoscută la nivelul întregii societăți, având în vedere că accesul la servicii medicale privește fiecare cetățean. Încrederea într-un sistem de sănătate se construiește și prin oameni sau, în primul rând, prin profesioniștii care îl susțin zi de zi. De aceea, protejarea, motivarea și dezvoltarea resursei umane din sănătate trebuie să reprezinte una dintre cele mai importante investiții pentru asigurarea unui sistem de sănătate funcțional”, precizează CMR.

Colegiul Medicilor din România subliniază că rămâne un partener instituțional deschis dialogului și colaborării cu toate autoritățile și organizațiile profesionale, având un obiectiv comun: un sistem de sănătate stabil, performant și orientat către pacient.

„Fiecare decizie luată astăzi în sănătate va produce efecte timp de mulți ani. De aceea, este esențial ca aceste decizii să fie construite cu responsabilitate, cu respect pentru profesioniști și cu grija permanentă față de pacienți. România are nevoie de o strategie națională pentru resursa umană din sănătate – dar una care să nu fie doar pe hârtie – deoarece viitorul sistemului medical depinde, înainte de toate, de oamenii care profesează în acest sistem zi de zi”, a mai transmis CMR.

11 infuzomate noi au intrat în dotarea Asociației OncoHelp pentru administrarea tratamentelor oncologice

11 infuzomate noi au intrat în dotarea Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp și sunt deja utilizate în Secția de Spitalizare de Zi pentru administrarea tratamentelor oncologice, dispozitivele medicale fiind achiziționate cu fondurile strânse în cadrul Timotion 2026.

Infuzomatele permit administrarea intravenoasă controlată a medicamentelor citostatice, funcționând ca pompe volumetrice dotate cu sisteme de control care cresc siguranța tratamentului și reduc riscul de eroare.

Noile echipamente permit administrarea simultană a tratamentului pentru un număr mai mare de pacienți, contribuind la reducerea timpului de așteptare pentru începerea chimioterapiei și la creșterea capacității Secției de Spitalizare de Zi.

„În cadrul Asociației OncoHelp sunt administrate, în fiecare an, peste 30.000 de tratamente de chimioterapie. O ședință poate dura de la câteva minute până la câteva ore, în funcție de schema terapeutică stabilită pentru fiecare pacient. Cele 11 infuzomate ne permit să administrăm peste 3000 de tratamente în plus și să reducem timpul de așteptare. Pentru pacientul oncologic, fiecare oră petrecută în spital contează”, spune dr. Valeriu Borugă, manager Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara.

Potrivit reprezentanților Asociației OncoHelp, achiziția face parte din programul de extindere și dotare derulat permanent pentru creșterea capacității centrului și pentru facilitarea accesului pacienților la investigații și tratamente oncologice.

„Le mulțumim timișorenilor care au alergat pentru proiectul nostru, celor care au donat, companiilor care ne-au susținut și echipei Timotion. Sprijinul comunității s-a transformat, din nou, într-un ajutor concret pentru bolnavii de cancer. Timotion a fost, de-a lungul anilor, unul dintre evenimentele care au contribuit la finanțarea proiectelor Asociației OncoHelp. Dincolo de valoarea aparaturii, acest proiect le arată pacienților noștri că nu sunt singuri în lupta cu boala. Este important pentru ei să știe că au alături o întreagă comunitate, care a ales să transforme solidaritatea în ajutor concret”, spune dr. Valeriu Borugă, manager Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara.

Ziua Mondială a Creierului, marcată anual pe data de 22 iulie

În cazul unui accident vascular cerebral (AVC), timpul este esențial, iar o intervenție rapidă și bine coordonată poate influența evoluția pacientului, subliniază reprezentanții Proiectului FOCUS AVC, cu ocazia Zilei Mondiale a Creierului, celebrată pe 22 iulie.

Creierul este centrul fiecărei mișcări, al fiecărui gând și al fiecărei amintiri, iar sănătatea acestuia începe cu prevenția, continuă cu recunoașterea rapidă a semnelor de AVC și depinde de existența unor echipe medicale bine pregătite.

De Ziua Mondială a Creierului, reprezentanții Proiectului FOCUS AVC reafirmă importanța pregătirii continue a profesioniștilor din sănătate și a colaborării dintre toate structurile implicate în îngrijirea pacientului cu AVC.

Totodată, aceștia susțin educația medicală, colaborarea multidisciplinară și standardizarea îngrijirii, pentru ca tot mai mulți pacienți cu AVC să aibă șansa unei recuperări cât mai bune.

Investiții de 7 milioane de lei pentru extinderea și modernizarea infrastructurii energetice a Spitalului Județean de Urgență Bacău

Cu o investiție totală de aproximativ 7 milioane de lei, Spitalul Județean de Urgență Bacău derulează două proiecte strategice pentru modernizarea și extinderea infrastructurii de alimentare cu energie electrică. Acestea sunt esențiale pentru asigurarea funcționării în condiții de maximă siguranță a unor structuri medicale importante din cadrul unității sanitare.

Primul proiect este destinat Pavilionului Pediatrie și include lucrări de modernizare și extindere a rețelei electrice care deservește Corpurile A și B, unde funcționează Secția Pediatrie, Ambulatoriul Integrat de Pediatrie și Compartimentul de Recuperare Pediatrică.

Investiția include:

  • construirea unui nou punct de transformare de joasă tensiune și înlocuirea transformatoarelor existente;
  • înlocuirea rețelelor electrice subterane pe trasee de câteva sute de metri;
  • montarea unui grup electrogen de 1.000 kVA, care va asigura continuitatea alimentării cu energie electrică în situații de avarie.

Infrastructura realizată este dimensionată și pentru alimentarea viitorului Centru de Îngrijiri Paliative și Recuperare Pediatrică, proiect prin care Spitalul Județean de Urgență Bacău va extinde serviciile medicale dedicate copiilor cu afecțiuni complexe și familiilor acestora.

Cel de-al doilea proiect vizează Blocul Medico-Chirurgical și presupune realizarea unui nou punct de transformare destinat acestei structuri, investiție care va crește siguranța alimentării cu energie electrică a uneia dintre cele mai importante componente medicale ale spitalului.

Noua infrastructură energetică este proiectată pentru susținerea consumurilor actuale, dar și a dezvoltării viitoare a spitalului, inclusiv prin instalarea și funcționarea unor echipamente imagistice și radiologice de înaltă performanță, necesare pentru un diagnostic rapid și precis, precum și pentru tratamente moderne, în beneficiul pacienților.

Spitalul Județean de Urgență Bacău precizează că aceste investiții reprezintă o condiție necesară pentru dezvoltarea continuă a serviciilor medicale și pentru implementarea proiectelor de modernizare aflate în derulare la nivelul unității sanitare.

Pe durata execuției lucrărilor sunt necesare săpături și intervenții în exteriorul clădirilor, ceea ce poate genera un disconfort temporar. Toate zonele de șantier sunt delimitate și semnalizate corespunzător, iar lucrările sunt executate cu respectarea tuturor normelor de siguranță.

La finalizarea proiectelor, toate suprafețele afectate vor fi readuse la starea inițială, inclusiv prin refacerea aleilor, a carosabilului și reamenajarea spațiilor verzi.

„Într-un spital modern, performanța medicală începe cu o infrastructură sigură și fiabilă. Aceste investiții nu înseamnă doar cabluri, transformatoare sau grupuri electrogene, ci înseamnă siguranța pacienților, continuitatea actului medical și posibilitatea de a integra tehnologii medicale de ultimă generație. Investim astăzi pentru ca mâine copiii și toți pacienții care aleg Spitalul Județean de Urgență Bacău să beneficieze de servicii medicale la cele mai înalte standarde”, a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență Bacău, Ec. Ion-Marius Savin.

Spitalul Județean Galați modernizează diagnosticul medical prin dotarea Anatomiei Patologice cu o masă de macroscopie cu lampă UV

O nouă investiție în dotarea medicală a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ap. Andrei” din Galați vine în sprijinul Serviciului de Anatomie Patologică, prin îmbunătățirea etapelor de diagnostic și pregătirea probelor biologice în condiții adecvate.

Unitatea medicală a fost dotată cu o masă de macroscopie cu lampă UV, echipament de laborator de ultimă generație care contribuie la realizarea investigațiilor anatomo-patologice în condiții mai sigure și mai eficiente.

Investiția face parte dintr-un proiect mai amplu al Consiliului Județean Galați, derulat prin Programul Sănătate, cu o valoare de peste 3,2 milioane de lei, având ca obiectiv creșterea calității investigațiilor medicale și sprijinirea depistării precoce a cancerului.

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a transmis că dezvoltarea infrastructurii medicale și dotarea unităților sanitare cu echipamente performante reprezintă direcții importante pentru îmbunătățirea serviciilor oferite pacienților.

Noua masă de macroscopie cu lampă UV permite pregătirea probelor de laborator într-un spațiu steril, reducând riscul contaminării și contribuind la obținerea unor rezultate precise. De asemenea, echipamentul asigură un nivel ridicat de protecție biologică și chimică pentru personalul medical.

Investigațiile anatomo-patologice au un rol esențial în identificarea și diagnosticarea cancerului, inclusiv în stadii incipiente, oferind medicilor informații necesare pentru stabilirea celor mai eficiente tratamente sau intervenții chirurgicale.

Totodată, aceste analize permit monitorizarea evoluției unor afecțiuni după aplicarea tratamentului și adaptarea acestuia în funcție de starea de sănătate a pacientului.