Prof. univ. dr. Ion Balanescu: Copiii pot dezvolta tumori mamare si ovariene

0

Copiii pot dezvolta tumori mamare si tumori ovariene. Chiar daca astfel de boli sunt rare ele reprezinta un pericol, a declarat prof. univ. dr Ion Balanescu, medic oncolog si fost manager al Institutului Oncologic „Alexandru Trestioreanu”, in cadrul primei editii a Conferintei Nationale „Actualitati in oncologia pediatrica” desfasurata in data de 9 aprilie 2011.

Tumorile mamare pot fi prezente atat la fete (majoritatea cazurilor), cat si la baieti. Tumorile mamare se pot intalni chiar la copiii sub 11 ani, insa la acestia cele mai multe sunt benigne. Desi sunt rare, acestea exista. Cele mai frecvente sunt fibro-adenoamele („boala sanilor la fete”), chisturile mamare (care pot fi tratate prin simple punctii sau interventii chirurgicale), displaziile si papiloanele infrachistice.

Fibro-adenoamele se malignizeaza, asa incat copiii care se confrunta cu acestea trebuie trimisi la medicul chirurg care le poate trata. a€œMamografia este examenul de baza in explorarea sanului, insa la copii nu este esential. Nivelul de radiatii poate determina transformarea unei celule normale in una maligna. Astazi beneficiem de altceva si anume ecografe care se pot folosi foarte bine. Trebuie sa ai un examen clinic bine pus la punct, altfel nu se poate. Daca ai suspiciunea unei neoplazii, nu intotdeauna rezultatul este si pozitiv”, a mai spus prof. univ. dr.Ion Balanescu.

Prof. univ. dr. Ion Balanescu le recomanda parintilor sa-si supravegheze copiii si sa-i duca la medic. Totodata, acesta recomanda medicilor „sa nu foloseasca bisturiul decat atunci cand este necesar, pentru ca pot lasa pacientii infirmi”.

Boc i-a cerul ministrului Sanatatii un raport privind cazurile persoanelor care au decedat in drum spre spitale inchise

0

Prim-ministrul Emil Boc i-a cerut ministrului Sanatatii, Cseke Attila, in data de 7 aprilie 2011, un raport privind cazurile celor doua persoane care au decedat in timp ce erau transportate spre spitalele inchise in urma reprofilarii.

Premierul Boc a mentionat ca nu se va putea pronunta asupra acestui aspect pana in momentul in care nu va primi un raport de la ministrul Cseke.

„Am solicitat ministrului Sanatatii si Ministerului Sanatatii un raport privind cele intamplate astazi. Astept raportul, dupa care ma voi putea pronunta”, a declarat Emil Boc.

Cele doua persoane care au decedat in timp ce erau transportate spre unitatile spitalicesti inchise locuiau in comuna valceana Lalosu, jud. Vrancea, iar cealalta in comuna Baneasa din judetul Constanta. Prima persoana a murit chiar in fata Spitalului Orasenesc Balcesti iar cea de-a doua in drum spre Spitalul Judetean de Urgenta Constanta. Cele doua spitale au fost inchise la 1 aprilie prin ordin al Ministerului Sanatatii.

Oficialitatile Ministerului Sanatatii vor organiza la sediul ministerului, o conferinta de presa, pe 8 aprilie 2011, pentru a oferi explicatii privind cazurile petrecute in localitatile Balcesti si respectiv Baneasa. La eveniment va participa si subsecretarul de stat Raed Arafat.

Consumul excesiv de alcool creste riscul dezvoltarii cancerului

0

Persoanele care beau mai mult de o halba de bere zilnic au un risc crescut de a dezvolta o forma de cancer, arata o cercetare publicata de bbc.co.uk.

Un studiu care a cuprins o mare parte a Europei a scos la iveala faptul ca una din cele zece forme de cancer ce pot aparea la barbati sunt cauzate de consumul de alcool. Situatia este similara pentru una din cele 33 de forme de cancer ce se pot dezvolta la o femeie.

in ceea ce priveste incidenta cancerelor cauzate de consumul excesiv de alcool, acestea apar la una din 20 de femei si la un barbat din trei. Studiul a realizat niste calcule care au aratat ca obiceiurile de a consuma alcool sunt responsabile pentru circa 13.000 de decese din totalul de 304.000 de cazuri de cancer. Studii anterioare au aratat o legatura intre consumul de alcool si cancerul de esofag, ficat, intestin si chiar cancerul la san.

Cand alcoolul este imprastiat in organism se produce o substanta chimica care poate deteriora ADN-ul, crescand astfel riscul de a dezvolta cancer.

O bautura standard contine circa 12 grame de alcool, adica echivalentul unui pahar de vin sau a unei jumatati de halbe de bere. Dintre formele canceroase asociate cu consumul de alcool, cercetatorii afirma ca intre 40-98% dintre acestea se dezvolta cand oamenii beau mai mult decat doza zilnica recomandata. Rezultatele au fost trase dupa efectuarea studiului, in opt tari europene, care a cuprins 363.988 de femei si barbati cu varsta intre 35 si 70 de ani.

Sara Hiom, director de informatii despre sanatate de la Institutul de Cercetare din Marea Britanie a declarat ca multi oameni nu cunosc faptul ca alcoolul poate creste riscul dezvoltarii unei forme de cancer.

„in ultimii zece ani, cancerul oral a devenit una dintre cele mai comune forme de cancer si asta din cauza consumului tot mai mare de alcool, dupa cum arata studiul. Pentru scaderea riscului de a dezvolta cancer, este important pe langa, renuntarea la alcool, si la urmarea unei diete echilibrate si a stoparii fumatului”, a conchis Sara Hiom.

Poluarea fonica, un risc major pentru sanatate

0

Poluarea fonica este un factor de risc major pentru sanatatea umana, situandu-se pe a doua pozitie in ceea ce priveste riscul asupra sanatatii.

Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, populatia vest-europeana pierde din cauza poluarii fonice pana la 1,6 milioane de ani de viata sanatoasa. in ceea ce priveste poluarea aerului, in fiecare an se pierd, la nivel mondial, 4,5 milioane de ani de viata sanatoasa.

Poluarea fonica este una dintre cauzele care duc la aparitia bolilor de inima si a tulburarilor cognitive si de somn. Zgomotele puternice nu sunt periculoase doar pentru adulti, ci mai ales pentru copii, avand efecte negative asupra concentrarii si memoriei. De asemenea, poluarea fonica poate duce chiar pana la pierderea auzului. Potrivit specialistilor, cu cat ne expunem mai mult la zgomotul provocat de traficul rutier, cu atat riscul de a suferi un accident vascular cerebral este mai mare. Iar acest risc este mai des intalnit in cazul persoanelor cu varsta peste 65 de ani.

Un studiu publicat in European Heart Journal a aratat ca fiecare 10 decibeli aditionali de zgomot de fond creste riscul de a suferi un atac cerebral, in medie, cu 14%. in ceea ce priveste Romania, daca in general zgomotul de fond este de aproximativ 70 de decibel pe o strada aglomerata, in Bucuresti, Brasov, Iasi, Craiova si Timisoara acesta urca si pana la 80 de decibeli si chiar depaseste aceasta valoare. Pe de alta parte, cercetatorii au demonstrat ca exista o legatura stransa intre poluarea fonica si tensiunea arteriala, atacurile de cord, afectiunile cardiovasculare, cresterea nivelului hormonilor de stres, perturbari ale somnului, maladii renale si chiar dementa.

Medicii si localnicii protesteaza impotriva inchiderii spitalelor

0

Decizia Ministerului Sanatatii de a restructura si reprofila ii nemultumeste atat pe medici, cat si pe localnicii din zonele unde erau situate unitatile sanitare. Mai mult decat atat, medicii si localnicii s-au unit si au iesit in strada pentru a protesta impotriva acestei masuri.

Ei sunt nemultumiti ca au ramas fara un punct medical in caz de urgenta si ca trebuie sa mearga la zeci de kilometri distanta in caz ca starea lor de sanatate se deterioreaza.

O situatie asemanatoare are loc in judetul Prahova, in localitatea Urlati, unde mai bine de 300 de persoane protesteaza fata de decizia Ministerului Sanatatii de a desfiinta spitalul ce deservea 60.000 de persoane. La fel se intampla si in judetul Valcea, la Balcesti, unde un barbat in varsta de 41 de ani a murit in fata spitalului recent desfiintat din cauza ca nimeni nu a avut cine sa ii acorde ajutor medical si pentru ca ambulanta trebuia sa vina de la cativa zeci de kilometri distanta.

Pentru ca se tem ca ar putea pati si ei la fel, locuitorii din Balcesti s-au strans in fata spitalului recent defiintat si cer redeschiderea unitatii sanitare,precum si demisia ministrului Sanatatii, Cseke Attila. Spitalul din Balcesti deservea 44.000 de oameni, din 13 localitati.

Stresul contribuie la pierderea memoriei

0

Oamenii de stiinta sustin ca au aflat cauzele pentru care stresul contribuie la pierderea memoriei la persoanele varstnice, potrivit dailymail.co.uk.

Cercetatorii de la Universitatea din Edinburgh au aratat cum doi receptori care se gasesc in creierul varstnicilor reactioneaza la cortizol, un hormon al stresului care a fost asociat cu pierderea memoriei. Studiul a aratat ca un receptor a fost activat de nivelurile scazute de cortizol care au ajutat la imbunatatirea memoriei. in orice caz, odata ce nivelurile hormonului de stres au fost foarte ridicate, ele s-au raspandit asupra celui de-al doilea receptor, lucru ce a condus la activarea procesului creierului care a contribuit la deteriorarea memoriei. in momentul in care receptorul asociat cu memoria scazuta a fost blocat, s-a produs o inversare a procesului de memorare. Experimentul realizat pe soarecii care au strabatut un labirint a fost publicat in Jurnalul de Neurostiinta.

Cercetarea a fost utila pentru a demonstra ca perioadele prelungite de stres interfereaza cu procesul normal de stocare pe care memoria il realizeaza zilnic. Acest lucru se intampla in ciuda faptului ca putin stres ne poate ajuta sa ne amintim mai usor evenimentele incarcate de emotie.

Dr. Joyce Yau a declarat ca „efectul hormonului de stres de afectare a memoriei este cunoscut, iar aceasta cercetare poate explica modalitatea prin care receptorii pe care ii antreneaza, pot contribui la imbunatatirea sau deteriorarea functionarii memoriei la persoanele in varsta.

Dr. Joyce Yau a mai adaugat ca intelegerea mecanismelor care au loc in creier, ce afecteaza memoria pe masura ce imbatranim, va contribui la gasirea unor modalitati pentru combaterea conditiilor corelate cu pierderea memoriei.

COPAC si CMR solicita reanalizarea masurilor in ceea ce priveste desfiintarea unor spitale

0

Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice din Romania si Colegiul Medicilor din Romania au solicitat autoritatilor sa reanalizeze de urgenta masurile luate in privinta desfiintarii unor unitati sanitare, sa clarifice situatia si sa ia masuri urgente in folosul pacientilor.

Reprezentantii celor doua institutii sustin ca nu s-au facut publice din timp si nici nu au fost analizate la fata locului masurile luate in cazul fiecarui spital in parte. Mai mult decat atat, membrii Coalitiei Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice din Romania si ai Colegiului Medicilor din Romania sunt de parere ca simplul criteriu de eficienta financiara sau de incadrare de personal poate sa constituie o premisa, insa nu si un factor care sa determine inchiderea unui spital, iar inainte sa treaca la aplicarea masurilor, autoritatile trebuiau sa analizeze nevoia de servicii de sanatate a populatiei si accesibilitatea la servicii medicale. in acest context, reprezentantii celor doua institutii care au facut solicitarea considera ca a fost incalcat un drept fundamental al omului, stipulat si in Constitutia Romaniei, dreptul la sanatate.

Mai mult, desfiintarea unei unitati sanitare nu se poate realiza decat daca un alt tip de unitate medicala preia o serie de servicii medicale, de exemplu un ambulator de specialitate sau un centru multifunctional. Plus ca se vorbeste si de o discriminare majora in conditiile in care 46% din populatie traieste in mediul rural, mediu in care lucreaza doar 11% din medicii din Romania.

in acelasi timp, Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice din Romania si Colegiul Medicilor din Romania spun ca implementarea masurii s-a facut voluntarist, fara o perioada de tranzitie, si ca in momentul in care s-a inchis un spital, personalul medical din acea unitate nu avea un contract de munca incheiat cu o alta unitate sanitara astfel incat sa nu existe sincope in activitatea lor.

Raed Arafat: a€œDecesele din Valcea si Constanta nu au legatura cu desfiintarea spitalelor”

0

in urma primelor investigatii efectuate in cazul celor doi pacienti decedati in judetele Valcea si Constanta, subsecretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Raed Arafat, a recunoscut ca in gestionarea celor doua cazuri de catre Serviciul de Ambulanta din cele doua judete au fost cateva probleme si ca decesele nu au legatura cu desfiintarea spitalelor intrucat pacientii erau in stare grava si nu ar fi supravietuit chiar daca cele doua spitale nu ar fi fost desfiintate.

Potrivit oficialului, a€œpacientul din Baneasa, Constanta, a decedat in urma unei insuficiente cardiace globale miha 3. in orice caz, pacientul nu putea fi tratat acolo, trebuia transferat la Spitalul Judetean Constanta.” in acest caz, subsecretarul de stat in Ministerul Sanatatii a avut si un repros, mai exact a€œDispeceratul de la Constanta trebuia sa trimita un echipaj special de reanimare imediat dupa apelul medicilor si sa nu astepte apelul colegilor de pe ambulanta. Se mai castigau 15 minute de interventie”.

Un repros a existat si in cazul pacientului decedat in judetul Valcea din cauza unei hemoragii de trunchi cerebral, dupa cum au aratat rezultatele autopsiei. Subsecretarul de stat in Ministerul Sanatatii nu intelege motivul pentru care ambulanta ce se afla la un caz usor si care trebuia sa il preia pe pacientul din Valcea a stationat 40 de minute la primul caz. Iar asta in conditiile in care o ambulanta nu are voie sa stea la o interventie mai mult de 15 minute, mai ales daca nu e o situatie grava, a mai subliniat Raed Arafat.

Ambele cazuri vor fi in continuare analizate pentru a afla motivul ce a stat la baza comiterii celor doua greseli de procedura. in ceea ce priveste redeschiderea spitalului din Balcesti, Valcea, la hotararea autoritatilor locale, Raed Arafat nu a comentat acest fapt.

Mai multe unitati sanitare din judetele Arad si Bihor si-au pierdut personalitatea juridica

0

Mai multe unitati sanitare din judetele Arad si Bihor si-au pierdut persoanlitatea juridica. La propunerea Ministerului Sanatatii, Guvernul Romaniei a aprobat in data de 6 aprilie 2011 cele doua hotarari de guvern privind reorganizarea unitatilor sanitare, ambele masuri fiind propuse de autoritatile publice locale si inscriindu-se in strategia Ministerului Sanatatii de reorganizare a sistemului sanitar.

Mai exact, este vorba despre Spitalul Clinic Municipal Arad si Spitalul Clinic de Obstetrica – Ginecologie „Dr. Salvator Vuia” Arad, care se reorganizeaza ca structuri, fara personalitate juridica, in cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Arad si Spitalul Clinic de Obstetrica Ginecologie Oradea, care se reorganizeaza ca sectie exterioara a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Oradea.

in cazul spitalelor din judetul Arad se are in vedere ca prin aceasta masura sa se utilizeze mai eficient personalul celor trei spitale si sa se optimizeze activitatea medicala in conditii de eficienta economica, realizandu-se un management unitar. Totodata, Consiliul Judetean Arad este interesat sa realizeze un spital performant, cu o structura complexa de specialitati medico-chirurgicale, in masura sa asigure asistenta medicala pentru bolnavii din judet.

Pe de alta parte se are in vedere si identificarea unor solutii pentru reducerea cheltuielilor de intretinere, functionare si eficientizarea utilizarii bazei tehnice in unitatile sanitare cu paturi. in ceea ce priveste desfiintarea Spitalului Clinic de Obstetrica Ginecologie Oradea si reorganizarea sa ca sectie exterioara a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Oradea se doreste prin aceasta masura realizarea utilizarii optime a fondurilor municipalitatii sau atragerea de fonduri din alte surse, in functie de prioritatile politicii de sanatate a municipalitatii si a nevoilor obiective, evidentiate prin cererea de servicii medicale.

3 banane pe zi reduc riscul producerii unui accident vascular cerebral

0

Persoanele care consuma trei banane pe zi, mai precis dimineata, la pranz si seara sunt ferite de producerea unui accident vascular cerebral, afirma cercetatorii citati de dailymail.co.uk.

Consumul de trei banane zilnic asigura organismului intreg necesarul de potasiu si astfel riscul formarii unor cheaguri de sange la nivelul creierului scade cu 21%. Cercetatorii britanici si cei italieni au ajuns la concluzia ca mii de accidente vasculare cerebrale ar putea fi impiedicate prin consumul de alimente bogate in potasiu cum ar fi spanacul, laptele, alunele, pestele sau lintea.

in cea mai noua cercetare privind importanta consumului bananelor, oamenii de stiinta au analizat 11 studii diferite, incepand cu cele realizate la mijlocul anilor 60, si au cumulat rezultatele acestora pentru a obtine un efect general. Cercetatorii au aratat ca 1600 mg de potasiu ingerate zilnic sunt suficiente pentru reducerea riscului producerii unui accident vascular cerebral.

O banana contine in medie 500 mg de potasiu si este necesara pentru diminuarea presiunii sanguine si pentru controlul balantei fluidelor din organism. Acumularea de potasiu in exces poate duce la batai neregulate ale inimii, iritabilitate, greata sau diaree.

Cercetatorii de la Universitatile din Warwick si Naples au spus ca oamenii din cele mai multe tari consuma potasiu in cantitati insuficiente. Daca oamenii ar manca alimente bogate in potasiu si ar consuma mai putina sare, rata anuala a deceselor cauzate de accidentul vascular cerebral s-ar putea reduce cu peste un milion de cazuri.

Un reprezentant din partea Asociatiei pentru Stroke (accident vascular cerebral) a declarat ca „acest studiu sugereaza ca daca oamenii ar consuma alimente bogate in potasiu (banane, spanac, curmale) ar fi feriti de riscul producerii unui accident vascular cerebral (AVC). Presiunea arteriala mare este singurul mare factor de risc pentru AVC iar cercetarile anterioare au indicat ca potasiul poate ajuta in reducerii presiunii sanguine. Acest lucru explica efectele pozitive ale potasiului pe care studiul prezent le-a evidentiat.”