Solutiile europene pentru sectorul sanitar romanesc, discutate la Bucuresti

0

La inceputul saptamanii, Comisia Europeana a adoptat o serie de recomandari in materie de politica economica pentru fiecare stat membru al UE – asa-numitele recomandari specifice fiecarei tari. Recomandarile au la baza analize detaliate privind situatia din fiecare tara si formuleaza orientari cu privire la modalitatile de stimulare a cresterii economice, de intensificare a competitivitatii si de creare de locuri de munca in perioada 2014-2015. Recomadarile specifice fiecarei tari fac parte din Semestrul european – ciclul de coordonare a politicilor economice si bugetare ale statelor membre UE, ca raspuns a criza economica.

Recomandarile UE pentru sanatatea romaneasca

Pe langa domenii precum piata muncii, educatia si formarea profesionala, transferurile sociale, administratia sau transportul si energia, Romania a primit recomandari si in ce priveste accelerarea reformelor din sectorul sanatatii. in preambulul documentului, Comisia Europeana recunoaste existenta reformelor in sistemul sanitar romanesc, dar avertizeaza ca unele masuri inregistreaza intarzieri si ca sunt afectate de finantarea insuficienta. De aceea, Romaniei i se recomanda „sa accelereze reformele in sectorul sanatatii pentru a spori eficienta, calitatea si accesibilitatea acestuia, inclusiv pentru persoanele defavorizate si pentru comunitatile indepartate si izolate; sa intensifice eforturile pentru a reduce platile informale, inclusiv prin intermediul unor sisteme corespunzatoare de gestiune si control.”

Recomandarile europene din domeniul sanatatii au fost discutate miercuri, 4 iunie, pe parcursul unui atelier de discutii din cadrul conferintei „Europa 2020 in Romania – Prioritati si resurse”, organizata de Reprezentanta Comisiei Europene in Romania. Angela Blanco, reprezentanta DG Sanatate si consumatori din cadrul Comisiei Europene, a indicat cele patru categorii de indicatori-cheie ai reformelor structurale in sanatate la care tara noastra inregistreaza probleme: indicatori ai cheltuielilor (nivelul cheltuielilor pentru sanatate fiind unul din cele mai reduse din UE), ai starii de sanatate (la care tara noastra se situeaza pe ultimele locuri), de spital (Romania avand un numar mare de paturi de spital, rate de ocupare sub medie si durate de spitalizare peste medie) si pentru farmaceutice (procentul pentru produse farmaceutice din totalul cheltuielilor de sanatate fiind printre cele mai mari). Dsa a evidentiat principalele elemente ale recomandarilor CE in domeniul sanatatii: imbunatatirea eficientei, calitatii si acesibilitatii.

Finantarea deficitara, adevarata problema

Francisk Iulian Chiriac, secretar de stat in Ministerul Sanatatii, a prezentat masurile de reforma din domeniu, subliniind cresterea finantarii pentru asistenta medicala primara si a ambulatoriului de specialitate. Accesul persoanelor din comunitatile indepartate si izolate la servicii medicale ar putea fi obtinut prin dezvoltarea infrastructurii de asistenta medicala comunitara, la nivelul autoritatilor locale. Printre reformele intreprinse, reprezentantul MS a mai amintit redefinirea pachetelor de servicii medicale, cu accentul pe preventie, reducerea birocratei prin implementarea dosarului electronic al pacientului si al biletelor electronice de trimitere, interdictia pentru furnizorii de servicii de a incasa bani de la pacienti pentru serviciile cuprinse in pachetul de baza sau posibilitate spitalelor de a acorda ingrijie la domiciliu, ca solutie de imbunatatire a finantarii.

Sorin Paveliu, expert de sanatate al Societatii Academice Romane, a comentat principalele recomandari ale Comisiei Europene. Dsa a atras atentia asupra faptului ca eficienta sistemului sanitar romanesc este de fapt prea mare, in conditiile in care indicatorii de sanatate, cu 5-10% mai scazuti fata de alte tari, sunt obtinuti cu cheltuieli de 8-10 ori mai mici. Cresterea calitatii presupune cresterea transparentei asupra situatiei reale din sistemul de sanatate (vorbitorul dand ca exemplu subraportarea infectiilor nosocomiale). in schimb, expertul SAR considera ca accesibilitatea nu este o problema reala, iar platile informale nu sunt un fenomen atat de amplu incat scoaterea lor la suprafata sa imbunatateasca semnificativ finantarea, care este, potrivit dsale principala problema a sistemului sanitar romanesc.

Printre problemele mentionate de participantii la atelierul de discutii se mai numara absenta unui sistem real de evaluare a tehnologiilor medicale, care sa realizeze studii de cost-eficienta si de evaluare a impactului bugetar si faptul ca unii medici sunt in conflict de interese, ocupa simultan pozitii de conducere in institutii de stat si private.

Imbunatatirea sigurantei pacientilor poate evita cheltuieli medicale uriase

0

Saptamanal, 50 de operatii din Europa sunt efectuate fie pe un segment gresit al corpului pacientului, fie la pacientul care nu trebuie. intre 15 si 20% din infectiile postoperatorii ar putea fi evitate printr-o igiena mai buna. Iar in 20 de state membre ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, in medie cinci din fiecare 100.000 de dosare de spital ale pacientilor adulti implica uitarea in timpul operatiei al unui obiect strain in corpul celui operat. De aceea, siguranta pacientului este principala tema a celui de-al 15-lea Congres al Federatiei Europene a Asociatiilor Nationale de Ortopedie si Traumatologie (EFORT), care aduna la Londra peste 7.000 de participanti din toata lumea.

Programele pentru siguranta pacientului, dificil de implementat

„Oamenii nu vor beneficia de cele mai mari progrese ale medicinii daca nu sunt luate masurile necesare pentru garantarea sigurantei pacientului. Aceasta este esentiala pentru succesul tratamentului, mai ales pentru chirurgi ortopezi. Programele coerente de siguranta pacientului contribuie la prevenirea suferintei si costurilor, dar sunt adesea mai greu de introdus in practica decat ar putea parea „, a avertizat ieri, 4 iunie, cu ocazia deschiderii reuniunii, prof. dr. Pierre Hoffmeyer, fost presedinte al EFORT.

Spre exemplu, in SUA, expertii au promovat in ultimii ani ideea ca in ziua dinaintea operatiei, pacientii sa fie insemnati cu un marker, astfel incat fiecare pacient sa fie operat in dimineata urmatoare de chirurgul care trebuie, in locul care trebuie. Desi ideea este simpla, ea necesita schimbari in cultura spitaliceasca, de la disponbilitatea markerelor, la refuzul ATI-stilor de a opera pacienti care nu sunt insemnati, la administratie, care trebuie sa accepte ca, in anumite conditii, numarul operatiilor efectuate poate fi mai scazut.

Controlul strict al procedurilor scade morbiditatea si complicatiile

Profesorul Hoffmeyer este de parere ca procedurile bazate pe tabele de control ar trebui sa fe de la sine intelese, iar majoritatea asociatiilor ortopedice nationale au emis in acest sens recomandari, care sunt insa implementate cu incetineala. „Poate ca multe spitale au tabele de control, dar problema este utilizarea lor propriu-zisa. Solicitarea mea e limpede: personalul trebuie sa actioneze intotdeauna conform unui tabel de control, la fiecare operatie. Aceasta abordare ar elimina multe din tragediile evitabile, pentru care chirurgii care opereaza incorect sau fara succes trebuie sa-si asume responsabilitatea”, a adaugat fostul presedinte EFORT. Potrivit comunicatului Congresului de la Londra, un studiu international a constatat scaderea morbiditatii (de la 1,5% la 0,8%) si a complicatiilor (de la 11% la 7%) ca urmare a introducerii tabelelor de control.

Cheltuielile inutil de ridicate cauzate de lipsa sigurantei pacientilor starneste si interesul factorilor de decizie din sanatate. Costurile unei infectii postoperatorii pot fi de 10 ori mai mari decat insasi operatia, din cauza preturilor tratamentului, operatiilor ulterioare si impactului dizabilitatii asupra capacitatii de munca. in plus, costul mediu al protezarii soldului in Europa, de 7.300 de euro, se poate dubla, daca soldul este incorect implantat.

Stiinta performanta, medicina avansata, practica optima, motto-ul Congresului National de Medicina de Laborator 2014

0

Societatea Romana de Medicina de Laborator organizeaza in perioada 4-7 iunie 2014 Congresul National de Medicina de Laborator – SRML 2014, sub motto-ul stiinta performanta, medicina avansata, practica optima. Evenimentul este prezidat de dr. Camelia Grigore.

Obiectivele din acest an ale Congresului National de Medicina de Laborator sunt imbunatatirea continua a activitatii zilnice de laborator, cresterea nivelului de calitate a actului medical in toate fazele sale pre-clinice, clinice si post-clinice, dar si promovarea stiintei, cercetarii si a practicii medicale de laborator.

De asemenea, in premiera, in cadrul Congresului SRML, se va desfasura Conferinta Regionala a Asociatiei Internationale de Moonitorizare a Tratamentului si Toxicologie Clinica – IATDMCT 2014.

Specialistii din IATDMCT lucreaza in laboratoare, unde determina concentratii de medicamente in sange, astfel incat sa nu apara supradoze ori se adreseaza toxicologiei, atunci cand doza este mai mare. Ei pot determina substanta, concentratia etc., fapt mai rar practicat in Romania, unde nu exista o asemenea organizatie care sa se concentreze pe urmarirea terapiilor medicamentoase, realizate in prezent prin teste de laborator.

Manifestarile SRML se desfasoara sub auspiciile unor prestigioase Societati stiintifice Internationale: Asociatia Internationala de Monitorizare a Tratamentului si Toxicologie Clinica (I.A.T.D.M.C.T.), Federatia Internationala de Chimie Clinica si Medicina de Laborator (I.F.C.C.), Federatia Europeana de Chimie Clinica si Medicina de Laborator (E.F.L.M.), avand ca parteneri Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Societatea Romana de Genetica Medicala, Societatea Nationala de Medicina Familiei si Colegiul Farmacistilor din Romania.

Mai multe informatii despre eveniment gasiti pe www.comunicatemedicale.ro

Aproximativ 350 de persoane si-au masurat tensiunea arteriala de Ziua Mondiala de Lupta Impotriva Hipertensiunii Arteriale

0

Aproximativ 350 de persoane si-au masurat gratuit tensiunea arteriala in corturile special amenajate in curtea Spitalului Coltea din Bucuresti, cu ocazia Zilei Mondiale de Lupta impotriva Hipertensiunii Arteriale, sarbatorita pe 17 mai. Din totalul persoanelor testate, un procent ingrijorator de mare (42,94%) a fost diagnosticat cu hipertensiune arteriala. Concret, au fost depistati 143 de hipertensivi, din care 53 au fost cazuri nou diagnosticate.

Cea mai mica tensiune inregistrata a fost 80 cu 50 mmHg, in timp ce cea mai mare valoare a tensiunii arteriale a fost 200 cu 100 mmHg. Din cele aproape 350 de persoane care si-au masurat tensiunea arteriala in cadrul Campaniei Nationale „Viteza ucide… nu numai in trafic. Controleaza-ti tensiunea arteriala!”, editia Bucuresti, cea mai in varsta persoana a avut 87 de ani.

a€œOamenii devin din ce in ce mai receptivi, iar aceste actiuni ale noastre de testare a valorilor tensionale incep sa dea roade. De exemplu, intre cele doua studii epidemiologice pe care le-am facut in 2005 si 2012, procentul de constientizare in randul populatiei a crescut de la 40% la 65%. De asemenea, oamenii incep sa inteleaga necesitatea controlului periodic al valorilor tensionale. Este important sa continuam acest efort pentru ca doar in acest fel vom reusi sa reducem mortalitatea cardiovasculara”, a declarat prof. dr. Maria Dorobantu, presedintele Societatii Romane de Hipertensiune.

Pe langa nevoia unui control cat mai eficient al valorilor tensionale, medicii specialisti trag un semnal de alarma si in privinta aparatelor de masurare a tensiunii arteriale existente pe piata si care nu sunt toate omologate de Agentia Nationala a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale. in primul rand, se recomanda folosirea unui aparat cu manseta pentru brat, prevazut cu stetoscop inclus in manseta. Medicii avertizeaza ca aparatele tip bratara au un risc mai mare de erori si, prin urmare, pot face mai mult rau decat bine.

Campania Nationala „Viteza ucide… nu numai in trafic. Controleaza-ti tensiunea arteriala!” va continua in 2014 cu alte doua actiuni de masurare gratuita a tensiunii arteriale pe 4 iulie si in perioada 20-21 septembrie, concomitent cu cea de-a treia editie a Congresului Societatii Romane de Hipertensiune. Pe langa masurarea tensiunii arteriale, participantii la campanie primesc si sfaturi utile despre cum pot preveni hipertensiunea arteriala prin adoptarea unui stil de viata sanatos.

Campania Nationala „Viteza ucide… nu numai in trafic. Controleaza-ti tensiunea arteriala!” este o initiativa a Societatii Romane de Hipertensiune, menita sa informeze, sa constientizeze si sa educe publicul larg cu privire la importanta controlului permanent al valorilor tensionale, ca instrument de diagnosticare precoce a cazurilor de hipertensiune arteriala.

Actiunea de masurare a tensiunii arteriale din 17 mai s-a desfasurat sub egida Comisiei pentru Sanatate din Senatul Romaniei.

Parteneri institutionali: Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti, Spitalul Clinic Coltea, DSP Bucuresti

Partener: RATB

Partener unic: Servier

Parteneri media strategici: www.SanatateaTV.ro, www.ComunicateMedicale.ro

Parteneri media: Radio Romania Bucuresti, Mujer

Management eveniment: Sanatatea Press Group

Alianta Pacientilor Cronici din Romania a dat statul roman in judecata

0

Alianta Pacientilor Cronici din Romania a dat in judecata statul roman in trei procese diferite pentru nerespectarea dreptului pacientilor la Sanatate, garantat prin Constitutie. Procesele au fost demarate in luna mai si se afla in desfasurare, potrivit unui comunicat de presa primit de redactia www.sanatateatv.ro.

,,Au trecut 6 ani, peste 2000 de zile de cand ne luptam cu bolile noastre si pierdem razboi dupa razboi pentru ca nu ne putem trata cu acele medicamente care ne-ar oferi sanse reale la viata. Sunt 6 ani de cand discutam cu autoritatile, de cand tragem semnale de alarma si tot atatia ani de cand autoritatile au ales sa ne ignore. De data aceasta sunt obligate de instanta sa-si indrepte atentia catre noi si sa ne raspunda solicitarilor noastre de a avea acces la medicamente de ultima generatie”, a declarat Cezar Irimia, presedinte Alianta Pacientilor Cronici din Romania.

Cele trei procese demarate de Alianta Pacientilor Cronici din Romania vizeaza accesul pacientilor la tratamente inovatoare si introducerea acestora pe noua lista de medicamente compensate si gratuite.

,,Suntem constienti ca avem de parcurs un drum lung, ca este pentru prima oara cand pacientii romani iau actiune la un asemenea nivel impotriva statului roman si chiar si asa, acestia vor mai avea de asteptat pana cand problema accesului la tratament va fi solutionata. Dar macar acum au mai multa speranta intrucat procesele sunt pe rol si conform procedurilor ar trebui ca in perioada imediat urmatoare sa avansam cu fiecare dintre ele”, a declarat Dan Cimpoeru, avocat APCR.

Prevalenta obezitatii, in crestere in toata lumea. Sanatatea publica, in conflict cu interesele industriei alimentare

0

in ultimii 33 de ani, la nivel mondial, s-a inregistrat o crestere surprinzatoare a ratelor obezitatii si supraponderii, atat la adulti (crestere cu 28%) cat si la copii (cu 44%), numarul persoanelor obeze si supraponderale crescand de la 857 de milioane in 1980 la 2,1 miliarde in 2013, conform unei noi analize provenite din studiul Global Burden of Disease2013 (Povara globala a bolilor 2013), publicat in revista stiintifica The Lancet.

Cu toate acestea, ratele difera foarte mult in lume, peste jumatate din cele 671 de milioane de persoane obeze traind in doar 10 tari: SUA (peste 13%), China si India (15% impreuna), Rusia, Brazilia, Mexic, Egipt, Germania, Pakistan si Indonezia.

in ultimele trei decenii, cele mai mari cresteri ale nivelurilor obezitatii la femei au fost in Egipt, Arabia Saudita, Oman, Honduras si Bahrain, iar intre barbati, in Noua Zeelanda, Bahrain, Kuweit, Arabia Saudita si SUA. in grupul tarilor cu venituri mari, printre cele mai mari cresteri ale prevalentei obezitatii la adulti s-au petrecut in SUA (unde circa o treime din populatia adulta este obeza), Australia (unde 28% dintre barbati si 30% din femei sunt obezi) si Marea Britanie (unde un sfert din populatia adulta este obeza).

Concluziile provin dintr-o analiza comprehensiva a prevalentelor globale, regionale si nationale ale supraponderii si obezitatii la adultii cu varste peste 20 de ani si copii si adolescenti cu varste de 2-19 ani in perioada 1980-2013.

Echipa de cercetatori internationali, condusa de prof. dr. Emmanuela Gakidou, de la Institute for Health Metrics and Evaluation al Universitatii Washington din Statele Unite, a cautat datele disponibile din sondaje, rapoarte si literatura stiintifica pentru a urmari evolutiile prevalentei supraponderii (cand indicele de masa corporala (IMC) este de cel putin 25 kg/m2) si obezitate (IMC de cel putin 30 kg/m2), in 188 de tari din toate cele 21 de regiuni ale lumii, intre 1980 si 2013.

Iata cateva din principalele constatari ale studiului:

in tarile dezvoltate, barbatii au rate mai mari ale obezitatii decat femeile, raportul fiind invers in tarile in curs de dezvoltare. in prezent, 62% din totalul persoanelor obeze din lume traiesc in tarile in curs de dezvoltare.

Cea mai mare crestere a supraponderii si obezitatii a avut loc la nivel global intre 1992 si 2002, mai ales la persoanele cu varste intre 20 si 40 de ani.

Prevalenta supraponderii si obezitatii in copilarie a crescut remarcabil in tarile dezvoltate, de la 17% in 1980 la 24% in 2013 la baieti si de la 16% la 23% la fete. in tarile in curs de dezvoltare, ratele au crescut de la 8% la 13% atat la baieti cat si la fete in ultmele trei decenii.

in Vestul Europei, nivelurile obezitatii la baieti au variat intre 14% in Israel si 13% in Malta, la 4% in Olanda si Suedia. Nivelurile obezitatii la fete au fost cele mai mari in Luxemburg (13%) si Israel (11%), iar cele mai mici – in Olanda, Norvegia si Sueda (4%).

in tarile dezvoltate, rata cresterii obezitatii la adulti a inceput sa incetineasca in ultimii opt ani, si exista dovezi cconform carora, cohortee de nastere mai recente castiga in greutate mai lent decat cele anterioare.

Prof. dr. Gakidou a declarat ca „spre deosebire de alti factori globali de risc la adresa sanatatii, precum tutunul sau alimentatia copiilor, obezitatea nu scade la nivel mondial. Conform concluziilor noastre, cresterea prevalentei obezitatii a fost substantiala, raspandita si a aparut pe o perioada scurta de timp. Totusi, exista dovezi ca ratele obezitatii la adulti ating un platou, ceea ce ne da speranta ca epidemia ar fi putut atinge maximul in unele tari dezvoltate si ca populatiile din alte tari ar putea sa nu atinga ratele foarte crescute, de peste 40%, din unele tari in curs de dezvoltare”. Autoarea a opinat ca tinta ONU de a opri cresterea obezitatii pana in 2025 este un obiectiv greu de atins in lipsa unor actiuni concertate si a cercetarii asupra efectelor interventiilor la nivel populational. Ea a atras atentia ca mai ales tarile cu venituri mici si mijlocii trebuie ajutate sa intervina pentru reducerea aportului caloric excesiv, inactivitatea fizica si promovarea activa a consumului alimentar de catre industrie.

intr-un comentariu asupra studiului, prof. dr. Klim McPherson de la Universitatea Oxford a arata ca este esentiala „o reechilibrare a nevoilor de baza ale oamenilor cu disponibilitatea alimentelor, presupunand limitarea multor aspecte legate de productie si promovare ale industriei alimentare. Pentru a preveni consecintele nesustenabile pentru sanatate, IMC trebuie sa revina la cel de acum 30 de ani. Potrivit unor calcule, reducerea IMC la nivelul din 1980 in Marea Britanie ar presupune o reducere cu 8% a consumului in toata tara, cu pierderi de 8,7 miliarde de lire pe an pentru industria alimentara.” Vointa politica de restrangere a cresterii economice in favoarea sanatatii populatiei lipseste inca, la fel ca si in cazul schimbarilor climatice, arata profesorul McPherson.

Studiu: Peste 90% dintre medicii oncologi folosesc internetul la cabinet sau acasa in scop profesional si personal

0

Peste 90% dintre medicii specialisti oncologi folosesc internetul la cabinet sau acasa in scop profesional sau personal, potrivit rezultatelor studiului Onco Monitor.

Rezultatele arata faptul ca peste doua treimi dintre medicii oncologi chestionati acceseaza zilnic internetul. Aproximativ acelasi procent de specialisti afirma ca viziteaza regulat surse de informare online, cum ar fi site-urile publicatiilor medicale periodice, librariile medicale electronice, site-urile si forumurile comunitatilor profesionale, site-urile dedicate unor afectiuni si cartile electronice de specialitate. De asemenea, mai putin de jumatate dintre cei intervievati acceseaza retelele sociale, iar aproape jumatate dintre cei care le frecventeaza considera aceste surse de informare ca nefiind deloc utile.

„Este foarte interesant ca, desi aproape jumatate dintre medicii specialisti acceseaza in mod regulat mediile de socializare, acestia au mai degraba o perceptie negativa asupra utilitatii acestora. Cu siguranta, aceasta perceptie este mult legata de context si exista situatii in care parerea despre utilitatea acestor canale ar putea fi semnificativ diferita”, a declarat Irina Craciunescu, Group Account Manager, Health, GfK Romania.

in ceea ce priveste site-urilor institutiilor publice, acestea sunt accesate doar de jumatate dintre medicii specialisti oncologi. Mai mult decat atat opinia fata de utilitatea acestor surse de informare difera. Un sfert dintre cei care le acceseaza considera aceste surse de informare sunt inutile, in timp ce putin peste o treime le apreciaza ca fiind foarte utile.

Onco Monitor este un studiu multi-client, realizat anual. Primul val a fost derulat in octombrie 2013, pe un esantion de 70 de medici oncologi care au completat un chestionar de 25 de minute si 289 fise pentru pacienti cu cancer de plamani, 311 fise pentru paciente cu cancer de san si 224 fise pentru pacienti cu cancer renal.

Mai multe informatii despre acest subiect gasiti pe www.comunicatemedicale.ro

Interventiile educationale din scoli, insuficiente pentru incurajarea stilului de viata sanatos al copiilor

0

Un program scolar de incurajare a copiilor sa manance sanatos si sa fie activi nu a avut efecte importante, potrivit unui studiu publicat astazi pe siteul stiintific bmj.com. Rezultatele sunt importante pentru cercetatori, factori de decizie, profesionistii de sanatate publica si medici, si sugereaza ca ar putea fi nevoie de interventii mai intense.

Nivelurile reduse de activitate fizica si de consum de fructe si legume in copilarie sunt asociate cu consecinte nefavorabile pentru sanatate. Interventiile la nivelul scolilor au potentialul de a atinge marea majoritate a copiilor, si exista dovezi ale efectelor lor benefice. Cu toate acestea, calitatea slaba a studiilor anterioare ar fi putut duce la exagerarea acestor efecte. De aceea, echipa condusa de prof. Debbie Lawlor de la Universitatea din Bristol a decis sa investigheze eficienta unui program scolar de crestere a activitatii fizice, reducere a comportamentului sedentar si crestere a consumului de fructe si legume la copii. Programul s-a desfasurat in 60 de scoli primare din sud-vestul Angliei si a cuprins peste 2.000 de copii cu varste de 8-10 ani.

Interventia propriu-zisa a constat din instruirea profesorilor, planuri de lectie (referitoare la modalitatile de a fi mai activ si mai putin sedentar, la alimentatia sanatoasa si reducerea timpului petrecut in fata ecranului) si lectii interactive parinte-copil pentru acasa (pentru includerea parintilor si altor membri ai familiei in schimbarea comportamentala), ca si materiale scrise despre temele mentionate pentru newsletterele scolilor si pentru parinti. Şcolile au fost alocate aleator in fie in grupul in care s-a intervenit, fie in grupul-control, in care s-a continuat predarea standard. Nivelurile de activitate au fost evaluate prin folosirea accelereometrelor.

Cercetatorii nu au gasit insa dovezi ca interventiile mentionate au crescut timpul de activitate fizica moderata sau intensa sau timpul petrecut in activitati sedentare; in plus, nu a existat niciun efect asupra consumului de fructe si legume al copiilor. Cu toate acestea, s-a constatat ca interventia a fost eficienta in reducerea timpului petrecut de copii in fata unui ecran in week-enduri si reducerea (autoraportata) a consumului de snacksuri si bauturi dense energetic.

Autorii sugereaza ca aceste activitati, dovedite ineficiente, ar putea fi schimbate cu „interventii comportamentale mai intense pentru copii sau la nivel familial si social, ca si la nivelul mediului scolar”. O alta ipoteza este ca formarea cunostintelor pe care interventia cercetata cauta sa le obtina dureaza mai mult timp, lucru care ar trebui cercetat suplimentar.

Organizatia Mondiala a Sanatatii: taxele pe tutun salveaza vieti

0

Cresterea pretului tutunului prin taxare este cea mai eficienta politica pentru reducerea consumului de tutun si salvarea de vieti, potrivit unui comunicat al Biroului regional pentru Europa al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS). Consumul de tutun este principala cauza de deces, ducand anual la moartea a 6 milioane de oameni global, dintre care 1,6 milioane doar in regiunea OMS Europa (care include 53 de state europene si din Asia Centrala), si este cauza majora a unor boli netransmisibile precum cancerul pulmonar si bolile cardiace.

Estimarile OMS arata ca daca toate tarile ar creste cu 50% taxele pe tigari, numarul fumatorilor ar scadea cu 49 de milioane, iar cel al deceselor atribuite fumatului – cu 11 milioane. in medie, cresterea cu 10% a pretului tigarilor prin sporirea taxelor, ar reduce consumul de tutun cu 4% in tarile cu venituri mari si cu 5% in cele cu venituri medii si mijlocii. OMS recomanda ca taxele sa reprezinte cel putin 75% din pretul celei mai populare marci de tigarete. Dintre cele 53 de state ale OMS Europa, 26 respecta aceasta regula, ceea ce face ca Europa sa fie liderul global in taxarea si pretul tutunului, fata de celelalte regiuni OMS.

De cele mai mari beneficii ale cresterii preturilor prin taxare se bucura oamenii cu cei mai putini bani, inclusiv tinerii. Efectele cresterii preturilor asupra tinerilor este semnificativ, reducand consumul de 2-3 ori mai mult decat in randul adultilor. Un studiu din 2010 realizat in 20 de tari cu venituri medii a constatat ca o crestere cu 10% a pretului ar reduce cu 18% consumul in randul tinerilor cu varsta medie de 14 ani, de trei ori mai mult decat pentru adulti.

Potrivit estimarilor globale OMS, daca taxele ar creste cu 50% pentru fiecare pachet de tigari, guvernele ar putea strange cu 110 miliarde de dolari in plus, care sa fie folositi pentru combaterea cancerelor, bolilor cardiovasculare si altor boli netransmisibile, reducand astfel povara asupra sistemelor de sanatate cu resurse limitate.

Renuntarea la fumat aduce multe beneficii pentru sanatate, unele din ele dupa putin timp. De pilda, la doar un an de la incetarea fumatului, riscul de boala coronariana al fostului fumator este la jumatate din cel al unui fumator. Riscul de accident vascular cerebral scade pana la cel al unui nefumator la 5-15 ani de la renuntarea la fumat. La 10 ani de la oprirea fumatului, riscul cancerului pulmonar ajunge la jumatate din cel al unui fumator, si descreste riscul cancerelor oral, de gat, esofagian, de vezica urinara, de col uterin si pancreatic.

Initiativa care viza oprirea finantarii activitatilor de cercetare pe celulele stem embrionare, respinsa de Comisia Europeana

0

Astazi, Comisia Europeana a raspuns initiativei cetatenesti europene (ICE) intitulate „Unul dintre noi”. Dupa ce s-a intalnit cu organizatorii initiativei si dupa ce a analizat cererea acestora, Comisia a decis sa nu inainteze o propunere legislativa, avand in vedere faptul ca, recent, statele membre si Parlamentul European au discutat si au decis cu privire la politica UE in acest domeniu. Sustinatorii initiativei „Unul dintre noi” au solicitat UE sa inceteze finantarea activitatilor care presupun distrugerea de embrioni umani, in particular in domeniile cercetare, ajutoare pentru dezvoltare si sanatate publica. Comisia a concluzionat ca actualul cadru de finantare, care a fost recent dezbatut si aprobat de statele membre ale UE si de Parlamentul European, este cel adecvat.

Máire Geoghegan-Quinn, comisarul european pentru cercetare, inovare si stiinta, a declarat: „Am examinat aceasta initiativa cetateneasca si i-am acordat intreaga atentie cuvenita. Cu toate acestea, statele membre si Parlamentul European au convenit sa continue finantarea cercetarii in acest domeniu in mod justificat. Celulele stem embrionare au caracteristici unice si ar putea fi la originea unor tratamente prin care se salveaza vieti, ceea ce in prezent se studiaza deja in cadrul unor studii clinice. Comisia va continua sa aplice cercetarii finantate de UE normele si restrictiile etice stricte aflate in vigoare, incluzand faptul ca nu vom finanta distrugerea embrionilor.”

Comisarul european pentru dezvoltare, Andris Piebalgs, a declarat: „in prezent, complicatiile asociate sarcinii si nasterii continua sa fie cauza decesului multor femei. Acesta este motivul pentru care comunitatea internationala a inclus in obiectivele de dezvoltare ale mileniului obiectivele specifice reprezentate de reducerea mortalitatii materne si asigurarea accesului universal la sanatatea reproducerii. UE, statele sale membre si alti donatori internationali depun eforturi mari pentru a atinge aceste obiective, facand din ele, si in general din sanatate, o prioritate. Programele noastre de dezvoltare in acest domeniu au ca scop extinderea accesului la servicii eficiente de planificare familiala, prevenind astfel necesitatea recurgerii la avorturi”.

Cercetarea care implica celule stem embrionare umane

Comisia Europeana aplica un sistem detaliat, „cu trei lacate”, oricarei activitati de cercetare care implica celule stem embrionare umane (hESC). Sistemul prevede ca: proiectele UE trebuie sa respecte legile tarii in care se desfasoara cercetarile; toate proiectele sunt validate din punct de vedere stiintific si trebuie sa fie riguros evaluate etic; fondurile UE nu pot fi utilizate pentru a se obtine linii noi de celule stem sau pentru cercetari in cursul carora se distrug embrioni – inclusiv in scopul obtinerii de celule stem embrionare umane.

Comisia Europeana nu prevede in mod explicit finantarea activitatilor de cercetare care implica celule stem embrionare umane. Comisia finanteaza cercetarea tratamentelor unor boli sau a unor aspecte ale asistentei medicale, de exemplu terapii pentru bolile Parkinson si Huntington sau pentru diabet. Cercetarea poate implica celule stem embrionare umane in cazul in care acestea fac parte din cele mai bune propuneri de proiecte. in perioada 2007 – 2013, UE a finantat 27 de proiecte de colaborare in cercetarea medicala care a implicat utilizarea de celule stem embrionare umane, contributia de la bugetul UE fiind de 156,7 milioane euro. Cheltuielile totale cu cercetarea medicala in cursul aceleiasi perioade au fost de aproximativ 6 miliarde euro.

Asistenta UE in domeniul sanatatii destinata tarilor in curs de dezvoltare

Cooperarea pentru dezvoltare in domeniul sanatatii materne si infantile se bazeaza pe: obiectivele de dezvoltare ale mileniului, prin care este combatuta saracia la nivel mondial, si care includ obiectivele specifice de reducere a mortalitatii materne cu 75% pana in 2015 si de asigurare a accesului universal la sanatatea reproducerii; programul de actiune al Conferintei internationale pentru populatie si dezvoltare (CIPD), in care se stipuleaza ca in niciun caz avortul nu trebuie promovat ca o metoda de planificare familiala, ca ingrijirile legate de avort trebuie sa se aplice in contextul juridic din fiecare tara si ca, daca nu este ilegal, avortul ar trebui sa fie efectuat in conditii de siguranta.

intre 2008 si 2012, UE a cheltuit in domeniul sanatatii 3,2 miliarde euro din fondurile de dezvoltare. Din aceasta suma, 1,5 miliarde euro au fost cheltuite in domeniul sanatatii materne, neonatale si pediatrice, 87 milioane euro in domeniul sanatatii reproducerii, iar 17 milioane euro in cel al planificarii familiale.

Context

Initiativele cetatenesti europene (ICE) au fost lansate in aprilie 2012, avand rolul unui instrument la indemana cetatenilor pentru a influenta agenda de lucru. O ICE permite unui numar de 1 milion de cetateni din cel putin un sfert dintre statele membre ale UE sa invite Comisia Europeana sa ia masuri in domeniile care tin de competenta acesteia. Initiativa „Unul dintre noi” s-a bucurat de cel mai mare succes la nivel european, strangand aproape 1,9 milioane de semnaturi in 20 din cele 28 de state membre UE. in Romania, unde s-a bucurat de sprijinul Bisericii Ortodoxe, „Unul dinte noi” a adunat 137.000 de adeziuni, cu mult peste minimul necesar de 24.750 de semnaturi.