Organizatia Mondiala a Sanatatii a anuntat lansarea unei aplicatii mobile care ajuta la depistarea problemelor cu auzul

Ziua mondiala a auzului este marcata in fiecare an la 3 martie. Cu aceasta ocazie, Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a anuntat lansarea unei aplicatii gratuite pentru dispozitivele mobile. Aceasta permite utilizatorilor sa-si verifice acuitatea auzului si sa ia masuri rapide daca exista semnele unor probleme auditive.

OMS spune ca aplicatia – denumita hearWho – se adreseaza in primul rand persoanelor care sunt la risc de a dezvolta probleme cu auzul sau care manifesta deja simptome ce sugereaza existenta unor probleme auditive in faza incipienta.

 

Persoane la risc pentru pierderea auzului

 

Persoanele considerate la risc pentru dezvoltarea unor probleme cu auzul includ: persoanele care lucreaza in medii zgomotoase sau care sunt expuse frecvent la zgomote de intensitate inalta sau de durata prelungita, persoanele care iau un tratament care poate afecta auzul, persoanele peste 60 de ani. Desigur, fiind o aplicatie gratuita, oricine o poate descarca si isi poate testa auzul.

Simptomele care pot indica posibile probleme cu auzul, conform expertilor OMS, includ: senzatia de tiuit al urechii (tinnitus), tendinta de a creste frecvent volumul televizorului, radioului sau al altor dispozitive mass-media, pierderea unor parti din conversatie.

„Multe persoane care au auzul deja afectat nu sunt constiente ca au aceasta problema. Problemele auditive pot afecta viata sociala, profesionala, educatia acestor persoane. Verificarea periodica a auzului garanteaza ca problemele sunt identificate la timp si tratate pana nu se acutizeaza”, a explicat dr. Etienne Krug, directorul departamentului pentru managementul bolilor netransmisibile din cadrul OMS.

 

Cum functioneaza aplicatia?

 

Testul auditiv simuleaza conditiile din viata reala pentru a testa auzul utilizatorilor. Acestora li se cere sa asculte si apoi sa tasteze cifrele pe care le aud pronuntate. insa pe fundal se aud zgomote de intensitate variabila, care bruiaza intr-o masura mai mare sau mai mica ascultarea. La final, utilizatorii primesc un scor al auzului si o explicatie.

Aplicatia permite chiar si programarea unor invitatii la testare periodica a auzului: aplicatia iti poate aminti sa testezi auzul lunar sau la intervale mai lungi de timp. De asemenea, aplicatia stocheaza rezultatele testarilor anterioare, pentru ca utilizatorii sa poata urmari evolutia auzului. 

 

„Odata pierdut, auzul nu revine”

 

Lansarea aplicatiei pentru testarea auzului vine in continuarea eforturilor facute de OMS pentru a preveni si a depista rapid instalarea unor deficiente de auz. „Odata pierdut, auzul nu revine”, atrage atentia OMS cu ocazia Zilei Mondiale a Auzului.

Cu doar doua saptamani inainte, OMS a publicat un nou standard international pentru producatorii de dispozitive audio – inclusiv telefoane mobile, playere audio si casti – din dorinta de a le face mai sigure pentru sanatatea auzului utilizatorilor.

Conform statisticilor OMS, mai mult de 5% din populatia planetei – aproximativ 466 de milioane de persoane (432 de milioane de adulti si 34 de milioane de copii) – sufera de probleme grave de auz.

Medicament nou, recomandat impreuna cu insulinoterapia la unii pacienti cu diabet zaharat tip 1

Agentia Europeana a Medicamentului, prin Comitetul pentru produse medicinale de uz uman, a emis recomandarea de autorizare in Uniunea Europeana si in Spatiul Economic European a medicamentului Zynquista (sotagliflozin/Sanofi-Aventis) ca un tratament adjuvant, alaturi de insulina, la unii pacienti cu diabet zaharat tip 1.

Medicamentul a fost dezvoltat de Sanofi impreuna cu compania americana Lexicon.

 

Medicamentul reduce nivelul seric al glucozei

 

Sotagliflozinul este un inhibitor oral dual de SGLT1 si SGLT2. Proteina SGLT1 este responsabila pentru absorbtia glucozei in tractul gastrointestinal, in vreme ce SLGT2 este responsabila de reabsorbtia glucozei la nivelul rinichiului. Medicamentul intarzie si reduce absorbtia intestinala a glucozei si previne reabsorbtia renala a glucozei, astfel reducand nivelul seric al acesteia.

Sotagliflozinul este al doilea inhibitor de SGLT recomandat spre autorizare, dupa dapagliflozin (Forxiga sau Edistride/AstraZeneca), un inhibitor selectiv de SGLT 2, pentru care recomandarea a fost emisa luna trecuta. Niciunul nu este inca autorizat de Comisia Europeana.

Indicatiile acestui nou tratament sunt ca adjuvant al insulinei, pentru imbunatatirea controlului glicemic, la adultii cu diabet zaharat tip 1 la care nu se poate obtine un control glicemic adecvat in pofida tratamentului optim cu insulina. Pacientii trebuie sa aiba un indice de masa corporala (BMI) de 27 kg/m2 sau mai mult pentru a putea avea aceasta indicatie terapeutica. BMI 25 este limita peste care o persoana e supraponderala, iar BMI 30 este limita pentru obezitate.

Dozele folosite (si recomandate spre autorizare de Agentia Europeana a Medicamentului) sunt de 200 mg si 400 mg, zilnic.

 

De ce este necesar un tratament adjuvant

 

Diabetul zaharat tip 1 este o boala autoimuna in care sistemul imun ataca celulele beta din pancreas, producatoare de insulina. in absenta acestora, organismul nu poate mentine nivelurile normale de glucoza sanguina ca raspuns la activitatile zilnice precum alimentarea sau exercitiile fizice.

Pacientii cu DZ 1 necesita tratament pe toata durata vietii. in pofida progreselor inregistrate in administrarea insulinei si in monitorizarea glicemiei, sunt pacienti la care nu se pot obtine sau mentine doar cu insulina nivelurile recomandate ale glucozei sanguine.

La acestia, nu apar doar variatii ale glicemiei (hipo- sau hiper-), ci si cresteri in greutate, iar speranta de viata scade semnificativ, in comparatie cu populatia generala, mai ales din cauza riscului de boli cardiovasculare.

 

Risc de cetoacidoza diabetica

 

Pe langa efectele benefice, s-a observat un risc considerabil crescut de cetoacidoza diabetica. Din acest motiv, este recomandata utilizarea acestui medicament doar la pacientii cu DZ 1 supraponderali sau obezi (cu IMC de 27 kg/m2 sau mai mult). Medicamentul nu este recomandat la pacientii cu DZ 1 si cu necesar scazut de insulina.

in plus, in timpul tratamentului cu dapagliflozin, terapia cu insulina ar trebui optimizata continuu, pentru a preveni cetoza sau cetoacidoza diabetice. Doza de insulina trebuie redusa doar pentru a evita hipoglicemia.

Tratamentul ar trebui initiat si supervizat doar de medicul specialist diabetolog, la pacientii care pot si vor sa-si controleze periodic nivelurile de corpi cetonici. Totodata, ei trebuie instruiti asupra factorilor de risc pentru cetoacidoza diabetica si cum sa recunoasca semnele si simptomele acesteia.

 

Care este traseul de reglementare

 

Dupa ce recomandarea formulata de Agentia Europeana a Medicamentului este trimisa Comisiei Europene, este nevoie ca aceasta din urma sa adopte o decizie de autorizare de punere pe piata valabila pe intreg teritoriul Uniunii Europene.

Dupa emiterea autorizatiei, medicamentul poate fi comercializat, pentru indicatia aprobata. Este insa nevoie ca fiecare stat sa se pronunte asupra oportunitatii (in urma procesului de evaluare a tehnologiilor medicale – HTA) de a introduce si acest medicament in programele nationale specifice (in cazul Romaniei, in Programul national de diabet zaharat, subprogramul pentru diabetul zaharat tip 1), pentru ca el sa poata fi asigurat gratuit sau compensat pacientilor.

Spitalul Judetean Dolj a primit echipament complet de radioterapie

in ultima zi a lunii februarie, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta (SCJU) Craiova a receptionat un set complet de echipamente de radioterapie, a anuntat la 1 martie Ministerul Sanatatii.

Echipamentul destinat noului centru de radioterapie din cadrul acestei unitati sanitare a fost achizitionat de Ministerul Sanatatii in cadrul unui proiect derulat cu Banca Mondiala. Proiectul vizeaza achizitia de echipamente pentru dotarea a opt centre nationale de radioterapie din tara.

Craiova este cel de-al patrulea centru care a primit echipamente moderne de radioterapie. Anul trecut au mai fost instalate echipamente de radioterapie in centrele din Baia Mare, Institutul Oncologic Bucuresti si Galati.

Centrele nationale de radioterapie din Spitalul Universitar Elias Bucuresti, SCJU Constanta, Institutul Oncologic Cluj Napoca si Spitalul Clinic Municipal Oradea urmeaza sa fie dotate cu aparatura moderna de radioterapie pana la jumatatea anului 2019, promite Ministerul Sanatatii.

Sorina Pintea: Este nevoie de masuri imediate pentru limitarea rezistentei bacteriilor la antimicrobiene

Rezistenta bacteriilor la antimicrobiene reprezinta unul dintre principalele zece riscuri la adresa sanatatii in 2019, conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), a amintit ministrul sanatatii, Sorina Pintea, la 1 martie, in deschiderea unei conferintei ministeriale pe tema reducerii rezistentei la antimicrobiene.

 

33.000 de decese intr-un singur an in Europa

 

Rezistenta la antimicrobiene este o problema complexa, care nu afecteaza doar sistemele de sanatate, ci are impact si asupra cresterii economice la nivel global. „Rezistenta la antimicrobiene este influentata de legaturile dinamice  dintre sectoarele sanatatii umane, animale si de mediu si constituie una dintre cele mai mari provocari actuale la adresa sanatatii publice”, a explicat ministrul sanatatii.

in ceea ce priveste impactul direct asupra sistemelor de sanatate, numai in tarile Uniunii Europene si ale Spatiului Economic European (UE/SEE), au fost raportate 33.000 de decese infectii cu microorganisme multirezistente. Și este vorba de statistica pe un singur an – anul 2015 – a explicat ministrul sanatatii. Prevalenta bacteriilor rezistente la antimicrobiene are o tendinta de crestere la nivelul UE, iar acest fapt are un impact direct asupra sigurantei pacientilor si a actului medical.

 

„Este timpul sa actionam acum!”

 

„Este timpul sa actionam acum, deoarece perioada optima de interventie se scurge cu repeziciune. Fara masuri imediate, multe infectii pot deveni amenintari pe scara larga la adresa vietii si vor afecta de asemenea sistemele de sanatate si economiile, atat din Europa, cat si la nivel global”, a declarat Sorina Pintea. 

in mandatul sau la presedintia Consiliul UE, Romania doreste sa-si concentreze eforturile pe trei directii strategice si sa continue sa construiasca pe baza realizarilor obtinute in acest domeniu de alte state, in mandatele anterioare, a explicat ministrul sanatatii in cadrul conferintei ministeriale.

Cele trei obiective-cheie pe care Romania doreste sa-si concentreze eforturile sunt:

– imbunatatirea masurilor de prevenire si control a infectiilor si optimizarea utilizarii antibioticelor in sectoarele uman, animal si de mediu;
– intarirea dezvoltarii si implementarii planurilor nationale de actiune prin conceptul „One Health”;
– incurajarea solidaritatii intre tari prin activitati comune in combaterea rezistentei la antimicrobiene.

Conferinta ministeriala cu tema „Pasii urmatori pentru a transforma UE intr-o regiune de bune practici in combaterea rezistentei antimicrobiene” se desfasoara la 1 martie la Palatul Parlamentului, fiind organizata de Ministerul Sanatatii.

Conferinta face parte din agenda evenimentelor pe care Romania le organizeaza in cadrul mandatului la presedintia Consiliului Uniunii Europene. La conferinta au fost invitati sa participe ministri ai sanatatii din statele membre ale UE, comisarul european pentru sanatate si siguranta alimentelor si directorul regional al OMS Europa.

Semne bune privind activitatea gripala la inceput de primavara

Ultima saptamana de iarna a fost marcata de o tendinta descrescatoare a activitatii gripale, arata cel mai nou raport dat publicitatii la 28 februarie de Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

 

Unsprezece decese raportate saptamana trecuta

 

La nivel national, in saptamana 18-24 februarie s-au inregistrat 1.364 de cazuri de gripa clinica si 11 decese. Prin comparatie, in saptamana anterioara se inregistrasera 1.534 de cazuri de gripa clinica si 27 de decese.

De la debutul acestui sezon gripal pana in prezent au fost inregistrate 158 de decese confirmate cu virus gripal, fata de 129 in intreg sezonul precedent, arata raportul CNSCBT.

Cele mai multe decese cauzate de gripa in acest sezon au fost inregistrate in judetul Prahova – 32. Urmeaza Bucuresti – 19 decese cauzate de gripa – si Constanta – 11 decese.

 

Recomandarile pentru populatie se mentin

 

Obiectivul in acest moment, spun specialistii de la CNSCBT, este reducerea numarului de decese si de cazuri severe de gripa. in acest sens, CNSCBT intareste recomandarile facute anterior populatiei.

·        –  consultarea medicului de familie pentru simptome care sugereaza gripa, inclusiv pentru a stabili o eventuala indicatie de spitalizare;

·        – izolarea voluntara la domiciliu a persoanelor care prezinta simptomatologie asemanatoare gripei;

·        – respectarea etichetei tusei si stranutului (utilizarea de batiste de unica folosinta sau tuse/stranut la nivelul regiunii interne a articulatiei cotului);

·         – igiena adecvata a mainilor, in vederea reducerii raspandirii virusului;

·         – evitarea aglomeratiilor;

·         – triaj epidemiologic zilnic in orice tip de colectivitate, cu scoaterea temporara din colectivitate a celor depistati cu simptomatologie respiratorie.

Platforma online pentru bolile rare, lansata de Comisia Europeana

Cu ocazia Zilei mondiale a bolilor rare, marcata in fiecare an in ultima zi a lunii februarie, Comisia Europeana a lansat o platforma online pentru a facilita accesul la diagnostic si tratament pentru pacientii europeni afectati de o boala rara.

 

Bolile sunt rare, pacientii sunt numerosi

 

Desi poate parea paradoxal, mai mult de 30 de milioane de europeni traiesc in acest moment cu o boala rara. Asta pentru ca numarul bolilor rare identificate pana in acest moment este de aproape 7.000, desi fiecare boala considerata rara afecteaza mai putin de cinci persoane din 10.000.

in ciuda numarului mare de pacienti afectati, informatiile privind diagnosticul si tratamentul bolilor rare nu sunt colectate intr-un mod sistematizat. Foarte putine state europene au registre nationale ale pacientilor cu boli rare, atrag atentia initiatorii acestui proiect.

Registrele si bazele de date existente – in jur de 600 la numar pe intreg teritoriul Europei – sunt de multe ori administrate independent, de o institutie medicala sau de cercetare, de o asociatie de pacienti sau de o companie famaceutica. Din acest motiv, datele colectate nu sunt uniformizate si nici nu pot fi puse usor la dispozitia altor parti interesate de cercetare sau studii clinice.

 

O singura platforma va reuni datele din 600 de registre de boli rare

 

Noua Platforma europeana pentru bolile rare va reuni toate informatiile privind pacientii cu boli rare inregistrati in Europa si le va pune la dispozitia cercetatorilor de pe intreg teritoriul Europei.

Toate informatiile din Platforma europeana pentru bolile rare vor fi disponibile online si usor accesibile celor interesati de cercetare pe zona bolilor rare. Platforma va include: un catalog al registrelor, care va oferi o vedere de ansamblu asupra registrelor incluse, un catalog al variabilelor folosite de diferitele registre si un protocol de protectie a datelor pacientilor – toate datele fiecarui pacient vor fi prezentate prin intermediul unui pseudonim, protejand identitatea acestora.

Accesul la o baza de date ampla cu informatii medicale va facilita cercetarea si dezvoltarea de noi tratamente si noi metode de diagnostic al bolilor rare, cred initiatorii acestui proiect.

In Romania nu exista un registru national al bolilor rare

Romania are mare nevoie de un registru national al bolilor rare. in conditiile in care in tara noastra sunt un milion de oameni diagnosticati cu o boala rara, crearea unei baze de date este mai mult decat necesara, atrag atentia reprezentantii Aliantei Nationale pentru Boli Rare Romania (ANBRaRo). in lipsa acestui registru, bolnavii risca sa nu poata avea parte de un tratament corespunzator. Subiectul a fost pe larg dezbatut in cadrul unei conferinte organizate la Bucuresti, cu ocazia Zilei mondiale a bolilor rare, care este marcata anual in ultima zi a lunii februarie.

 

90% din pacientii cu boli rare nu gasesc tratament nicaieri in lume

 

Problema este si mai mare cu atat mai mult cu cat peste 90% din pacienţii cu boli rare nu gasesc tratament nicaieri in lume, a anuntat preşedinta ANBRaRo, Dorica Dan. in tara noastra sunt 14 centre de expertiza in boli rare, iar MS are ca obiectiv creşterea numarului acestora, in scopul crearii oportunitaţii de acces la servicii specializate pentru pacienţi.

„inca nu avem un registru national de boli rare. Cred ca doar centrele de expertiza ar putea face acest lucru, sa colaboreze, sa cream un set comun de date pe care sa le comunicam intr-un registru national de boli rare, altfel nu vom avea niciodata un registru national”, declara Dorica Dan.

Reprezentantii MS sustin ca se fac eforturi pentru intocmirea unei baze de date, mai ales ca in 2019 au fost alocate fonduri pentru Programul National de Boli Rare, cum a anuntat ministrul Sanatatii, Sorina Pintea.

 

Strategie integrata si testare genetica

 

Ministerul Sanatatii intentioneaza sa dezvolte o strategie integrata a bolilor rare cu ajutorul specialistilor din domeniul geneticii, a bolilor rare, a asociatiilor de pacienti si a autoritatilor centrale si locale cu rol in identificarea, stabilirea tratamentului si in monitorizarea bolilor rare. Pentru aflarea unui diagnostic exact, dar si pentru a veni in intampinarea problemelor si la nivel social, este nevoie de o colaborare stransa intre ministerele sanatatii, muncii si educatiei, o metoda deja implementata in alte tari. Dezvoltarea geneticii din ultimii ani vine ca o gura de oxigen in eforturile autoritatilor si in sprijinul bolnavilor.

in plus, pentru a avansa rapid in obtinerea unui diagnostic, implementarea unui sistem la nivel european este foarte importanta, spun specialistii in genetica medicala.

Dr. Mihai Ioana, vicepresedinte al Societatii Romane de Genetica Medicala, a afirmat ca se lucreaza la o strategie de dezvoltare a unei retele de laboratoare de diagnostic cu echipamente performante care sa stabileasca diagnosticul prenatal, dar si postnatal. „Exista bani pentru testarea genetica. in fiecare din centrele care deruleaza programul exista si oamenii si testele disponibile. in Romania, la acest moment, exista multe teste decontate sau decontabile si multi pacienti nu stiu. Daca eu primesc bani in centru pentru un anumit tip de testare, testarea respectiva trebuie sa fie disponibila pentru toti pacientii din Romania. Asta vom face in perioada urmatoare”.

Un progres remarcabil la nivel european este crearea unei platforme de management clinic al pacientilor – CPMS – unde cazurile pacientilor pentru care nu s-a gasit terapie pot fi dezbatute online de specialisti din Uniunea Europeana.

Noi costuri estimate pentru clinica multifunctionala de boli infectioase din incinta Institutului „Matei Bals”

Ministerul Sanatatii a pus in transparenta decizionala un proiect de hotarare de guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivul de investitii Clinica Multifunctionala „Dr. Calistrat Grozoviciˮ. Proiectul presupune infiinţarea, in cadrul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” Bucuresti, a unei clinici multifunctionale in domeniul bolilor infecţioase şi infectocontagioase limitatoare de viaţa, se precizeaza in proiectul de act normativ.

Studiul de fundamentare pentru construirea clinicii multifunctionale fusese publicat la sfarsitul lunii noiembrie 2018 in Monitorul Oficial.

 

Va fi nevoie de 100 de milioane de lei in plus fata de costul estimat

 

Fata de documentul publicat la sfarsitul anului trecut, investiţia totala a proiectului a crescut cu mai mult de 100 de milioane de lei, de la 650 pana la 774 de milioane de lei.

Clinica urmeaza sa fie construita printr-un parteneriat public-privat. Suma va fi esalonata pe trei ani, durata de executie a proiectului fiind de 30 de luni.

 

Clinica multifunctionala in domeniul bolilor infectioase

 

Clinica Multifunctionala „Dr. Calistrat Grozovici” va cuprinde doua corpuri de cladire conectate intre ele. Clinica va avea 636 de paturi, cinci sali de operaţie, multiple cabinete de consultaţie, laboratoare de cercetare, sali de invaţamant, precum şi cele mai moderne dotari in scopul asigurarii unui act medical de inalta calitate, se precizeaza in proiectul de act normativ.

Noua clinica va permite managementul infectiilor asa-zise cronice – endocardite infectioase subacute, osteomielite, abcese cerebrale, hepatopatii cronice, hepatocarcinoame etc. – prin abordare chirurgicala precoce si antibioticoterapie specifica adecvata imediata.

Medicii radiologi pot obtine doua noi atestate in radiologia interventionala

Prin Ordinul ministrului sanatatii nr. 253/2018, publicat in Monitorul Oficial, au fost introduse doua noi atestate in Catalogul national de programe de studii complementare in vederea obtinerii de atestate de catre medici, medici dentisti si farmacisti.

Cele doua atestate nou introduse sunt Radiologia interventionala diagnostica – nivel 1 (tehnici de baza), respectiv Radiologia interventionala terapeutica – nivel 2 (avansat).

Responsabili nationali, pentru ambele atestate, sunt prof. dr. Gheorghe Iana (Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti) si conf. dr. Bogdan Popa (Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti – Floreasca).

Conform actului normativ, pot participa la aceste studii complementare si pot obtine atestatul doar medici din specialitati paraclinice.

Radiologia interventionala este un domeniu al radiologiei care cuprinde tehnicile minim invazive ghidate imagistic pentru diagnosticul si tratamentul unor boli. Tehnicile realizate in scop diagnostic includ angiografia si biopsia minim invaziva, in vreme ce procedurile terapeutice sunt foarte numeroase si includ embolizarea, tromboliza, plasarea de stenturi, proceduri endovasculare etc.

Proiect pentru dotarea blocului operator de la SUUB cu aparatura performanta

La 27 februarie, Ministerul Sanatatii a publicat in transparenta decizionala o hotarare a guvernului privind aprobarea notei de fundamentare referitoare la necesitatea şi oportunitatea efectuarii cheltuielilor aferente proiectului de investiţii „Dotarea blocului operator central din cadrul Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti (SUUB)”.

in ultimii ani, blocul operator central (BOC) al SUUB, care cuprinde unsprezece sali de operatie, a fost inclus intr-un amplu proces de modernizare si consolidare. in prezent, lucrarile de modernizare sunt finalizate, insa blocul operator nu este dotat cu aparatura medicala necesara desfasurarii actului anestezico-chirurgical.

 

70 de milioane de euro pentru dotari medicale

 

Noul bloc operator central va trebui sa functioneze 24 de ore din 24, in fiecare zi,  in toate specialitatile chirurgicale, inclusiv politrauma, avand in vedere specificul spitalului si adresabilitatea acestuia.

Proiectul de hotarare de guvern vizeaza necesitatea si oportunitatea realizarii acestei investitii, care a fost estimata la 71.084.966, 89 lei cu TVA. Finanţarea proiectului de investiţii se realizeaza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sanatatii, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinaţie.

 

Dotari medicale moderne pentru managementul cazurilor dificile

 

SUUB este unul dintre cele mai mari spitale urgenta din Bucuresti. in SUUB se interneaza anual in regim de spitalizare continua peste 55.000 de bolnavi, peste 60.000 de bolnavi sunt tratati prin spitalizare de zi si peste 350.000 pacienti pe an sunt tratati in unitatea de primire urgente si ambulatoriu.

Noua structura a BOC va cuprinde unsprezece sali din care: doua sali polivalente de tip trauma, doua sali pentru chirurgie cardiovasculara, trei sali neurochirurgie si ortopedie, patru sali chirurgie generala si specialitati. Pentru diminuarea la maximum a infectiilor asociate actului medical si pentru siguranta pacientilor din sectiile de terapie intensiva si din postoperator, toate aceste sectii trebuie sa fie situate la acelasi etaj, se precizeaza in nota de fundamentare a proiectului.

Mai mult, in anul 2018, SUUB a fost acreditat ca centru de transplant medular, primii pacienti aflandu-se in programul de pregatire pretransplant. Operatiile vor putea fi efectuate dupa dotarea cu aparatura si darea in folosinta a BOC.

 

Accent pe interventiile minim invazive

 

Trendul chirurgical actual si de viitor este de a face interventiile chirurgicale pe cale laparoscopica. Motivele tin de recuperarea rapida a pacientului, scaderea riscului de infectii, a duratei medii de spitalizare si a costurilor asociate spitalizarii pe termen lung, se precizeaza in proiect. Exista insa situatii in care o operatie care incepe pe cale laparoscopica se transforma intr-o operatie clasica din anumite motive care tin atat de particularitatile cazului, cat si de riscul intraoperator. Din toate aceste motive, blocul operator central de la SUUB necesita dotare cu aparatura medicala la standarde inalte.

Dotarea spitalului cu echipamentele mentionate este oportuna si benefica, atat pentru personalul medical, cat si pentru pacientii care apeleaza la serviciiie medicale, se mai precizeaza in nota de fundamentare a proiectului.