De ce uitam visele? Cercetatorii americanisi japonezi au un raspuns

De multe ori, cu totii ne trezim dimineata cu amintirea vaga ca am visat ceva, dar nu ne amintim exact ce. Sau suntem convinsi ca nu am visat deloc. Potrivit specialistilor, toti oamenii uita, in medie, 90 la suta dintre vise, desi toti visam aproximativ 25% din timpul somnului. Se stie ca abilitatea de a ne aminti visele depinde de o serie de factori. Faza trezirii este fundamentala: daca deschidem ochii in faza REM (perioada in care are loc visul) este mai probabil sa ni-l amintim, chiar daca este bine de stiut ca amintirea visului ramane aproximativ 15 minute dupa trezire, deci daca o persoana nu se concentreaza imediat pe memorarea acestuia, este usor ca dupa cateva minute sa nu isi poata aminti niciun detaliu. Un truc pe care multi il folosesc este sa pastreze un jurnal pe noptiera pentru a-si nota visul imediat dupa ce se trezesc.

 

Cand creierul „face curatenie”

 

De ce uitam insa, adesea, aproape toate visele, mai putin cele care sunt intense din punct de vedere al emotiilor sau ciudate? in ultimii ani, mai multe studii au indicat somnul ca fiind momentul zilei in care creierul nostru „face ordine si curatenie”, eliminand „date” de prisos si stocand informatii importante pe termen lung. Pe scurt, in timpul viselor, creierul uita in mod activ informatiile de prisos si probabil si amintirea viselor in sine. Dar modalitatile acestui proces au ramas un mister. Un grup de oameni de stiinta japonezi si americani a incercat sa investigheze situatia si a descoperit ca amintirea visului este stearsa de un grup mic de celule din hipotalamus, zona neuronala care este responsabila si de controlul apetitului. Cercetarile lor, care au avut loc deocamdata doar pe soareci, au fost publicate recent in revista Science.

„Rezultatele noastre sugereaza ca activitatea unui grup mic de neuroni (numiti celule MCH), in faza de somn REM, controleaza daca, dupa o noapte de somn, ne vom mai aminti informatiile noi, dobandite recent”, a explicat coordonatorul studiului, Thomas Kilduff, care lucreaza la Centrul de cercetare SRI International, din Menlo Park, California. Studiind creierul soarecilor, expertii si-au dat seama ca in faza REM a somnului, majoritatea celulelor MCH sunt active. Astfel, cercetatorii „s-au jucat” incercand sa opreasca si sa activeze aceste celule in diferite stadii ale somnului si observand ce s-a intamplat cu amintirile soarecilor. Ei bine, studiul a aratat ca, prin activarea acestor neuroni in faza REM, soarecii au avut tendinta de a pierde amintirea informatiilor recent dobandite si care nu erau consolidate inca. in schimb, prin oprirea neuronilor MCH in faza REM, amintirile soarecilor legate de informatiile recent invatate au devenit mult mai puternice. Concluzia expertilor a fost acesti neuroni sterg in mod activ datele de prisos din creierul nostru si o fac exclusiv in timp ce visam.

21 septembrie – Ziua Mondiala de Lupta Impotriva Maladiei Alzheimer

21 septembrie este Ziua Mondiala de Lupta impotriva Maladiei Alzheimer, cea mai comuna forma de dementa. Potrivit datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, la nivel mondial.  doi din trei pacienti cu dementa sunt diagnosticati cu dementa Alzheimer. in Romania, 300.000 de oameni se confrunta cu uitarea specifica bolii Alzheimer. Pierderea memoriei este de cele mai multe ori prima manifestare a maladiei. 

 

Care sunt semnele aparitiei bolii Alzheimer

 

Boala Alzheimer apare in general la persoane de peste 50 de ani. Potrivit unui material realizat in cadrul campaniei de „Sa nu-i uitam pe cei care uita”, principalele semne si simptome sunt:

– Probleme de memorie, in special ale memoriei recente

– Dificultaţi de invaţare a informaţiilor noi

– Dificultaţi de a gasi cuvintele potrivite

– Dificultaţi in efectuarea activitaţilor obişnuite

– Incapacitatea de a recunoaşte anumite obiecte

 -Dificultaţi de a efectua acitvitaţi complexe sau care presupun un efort mai mare de concentrare

–  Bolnavul se poate rataci in locuri familiare

– Pacientul poate avea stari depresive sau modifcari ale personalitaţii de tip agresesiv

in cazul in care sunteti rude ale unei pacient diagnosticat cu Alzheimer, informati-va asupra drepturilor sociale ale pacientilor cu Alzheimer. De asemnea, puteti contactanSocietatea Romana de Alzheimer pentru obţinerea de informaţii şi sprijin. 

Și nu uitati, fiti buni si intelegatori cu cei care sufera de aceasta boala. Nu ii izolati,  discutati cu ei si nu ii criticati!

 

Cauzele maladiei, necunoscute

 

Cauzele aparitiei bolii Alzheimer nu au fost identificate nici pana in prezent. Exista insa o serie de factori de risc, cel mai important fiind varsta. Mostenirea genetica poate juca, de asemenea,  un rol important in dezvoltarea afectiunii.  De asemenea, oamenii care sufera de sindromul Down prezinta  risc crescut de Alzheimer. Totodata, studiile realizate in ultimii ani au scos la iveala ca o serie de factori ce tin de stilul de viata si sunt asociati si cu afectiunile cardiace, pot creste riscul de Alzheimer.

 

Cum putem reduce riscurile pentru instalarea bolii Alzheimer? 

 

– Ai grija de inima ta! Obezitatea, hipertensiunea arteriala si diabetul au impact negativ asupra sistemului cognitiv.

– Fa efort fizic regulat! S-a demonstrat stiintific ca activitatea fizica zilnica reduce semnificativ riscul declinului mintal.

– Antreneaza-ti mintea in toate etapele vietii!Educatia formala poate impiedica aparitia oricarei forme a dementei.

– Renunta la fumat! Evidentele arata ca renuntarea la tutun poate reduce riscurile declinului cognitiv la nivelul celor la care este expusa o persoana care nu a fumat niciodata.

–  Protejeaza-ti capul! Foloseste centura de siguranta in masina, poarta o casca atunci cand mergi pe bicicleta sau practici sporturi de contact si evita cazaturile.

–  Mananca sanatos! Regleaza-ti dieta alimentara si hraneste-te echilibrat, consumand mai multe legume si fructe, dar mai putine grasimi si dulciuri.

– Respecta numarul optim de ore de somn in fiecare noapte!Somnul agitat, insomnia si sindromul de apnee in somn iti pot afecta serios memoria si gandirea.

– Vegheaza asupra sanatatii tale mintale! incearca sa eviti stresul.

– Fii activ din punct de vedere social! Gaseste metode de a fi implicat in viata comunitatii locale, inscrie-te voluntar la activitati care iti fac placere sau petrece cat mai mult timp impreuna cu familia si prietenii.

–  Pune-ti mintea la contributie! Gaseste-ti o ocupatie, completeaza un puzzle, joaca sah sau dezleaga cuvinte incrucisate! Astfel de activitati care iti mentin creierul activ pot avea beneficii foarte importante pe termen lung asupra sanatatii tale mintale

INTERVIU Dr. Dan Jinga – imunoterapia. In ce tipuri de cancer poate fi folositasi care sunt rezultatele

Imunoterapia, o resursa veche de peste un secol a medicinei, a fost redescoperita si dezvoltata in ultimii ani. Cu rezultate spectaculoase in tratamentul anumitor tipuri de cancer. Dr. Dan Jinga, medic primar oncolog, a explicat pentru Sanatatea TV  ce este imunoterapia, cum functioneaza si ce beneficii aduce pentru pacienti. 

 

Va prezentam interviul integral:

 

intrebare: Ce este imunoterapia?

Dr. Dan JINGA: Imunoterapia este una dintre resursele Oncologiei – si nu numai, ale medicinei, in general – veche, veche de peste 100 de ani. Ca sa nu spun 127, cat are deja. insa a avut perioade in care a fost uitata si a fost reluata in special in ultimii, sa zic,  5-6 ani. Culminand cu Premiul Nobel acordat pentru doi cercetatori, unul din Japonia si unul din Statele Unite, in 2018, pentru imunoterapia cu aplicatie in Oncologie. De atunci am asistat in Oncologie la o adevarara revolutie. Practic au aparut medicamente noi, bazate pe principii noi.

Daca in tratamentul standard oncologic, in tratamentul citostatic, medicamentele se adreseaza celulei maligne in incercarea sa o omoare direct prin acest efect citotoxic, in imunoterapie preparatul medicamentos, produs in laboratoare de inalta performanta, are drept menire sa stimuleze sistemul imun al gazdei, facandu-l mult mai active, mult mai numeros si capabil, intr-o a doua etapa, sa distruga celulele maligne. Deci efectul este indirect, dar este mult mai puternic, pentru ca implica mobilizarea sistemului imun al pacientului. 

intrebare: Care sunt rezultatele?

Dr. Dan JINGA: Rezultatele sunt spectaculoase. Rezultate terapeutice imbunatatite in cateva cancere solide. Trebuie sa precizam de la inceput ca nu toate tumorile pot fi tratate cu imunoterapie. Dar pentru tumorile de piele, pentru cancerele bronhopulmonare, cancerele renale si, mai nou, cancerele vezicii urinare si tumorile capului si gatului, imunoterapia a adus reale beneficii in termeni de supravietuire. Pacientii traiesc mai mult si in conditii mult mai bune.

Un alt mare avantaj este faptul ca aceasta imunoterapie este mult mai bine tolerata de catre pacienti. Se administreaza relative comod, inrand practic in viata de zi cu zi a pacientilor care beneficiaza de aceasta terapie. 

intrebare: Vorbeati despre imbunatatirea ratei de supravietuire. Ne puteti oferi cateva exemple?

Dr. Dan JINGA: Asta se poate discuta strict de la cancer la cancer. Dar daca vorbim strict de cancerul de piele sau melanomul malign, unde imunoterapia a adus primele rezultate (de aproape 10 ani), acolo s-a produs o dublare a supravietuirii. Iar in unele cazuri, unde raspunsul a fost de lunga durata, am asistat chiar la supravietuiri care erau incredibile pana la momentul aparatiei imunoterapiei. Am sa dau un exemplu: melanomul metastatic este un cancer a carui speranta de viata este in jurul unui singur an. Și sunt oameni de toate varstele care, din pacate, au un prognostic extrem de rezervat. Pentru o parte dintre acesti oameni, dar din pacate nu pentru toti, imunoterapia poate sa-ti aduca speranta de trei, cinci si, mai nou, chiar de 10 ani. Ceea ce inseamna un progres colosal pentru Oncologie!

Aceste rezultate de la melanom nu s-au regasit in totalitate si la alte tumori solide, rezultatele sunt ceva mai modeste, dar pasii sunt extrem de importanti. in ultima vreme imunoterapia beneficiaza de asocieri terapeutice, nu un singur medicament, ci doua. Și mai nou se asociaza imunoterapia cu radioterapia sau cu tratamentul citostatic, tocmai in dorinta de a creste supravietuirea si de a creste calitatea vietii. Pentru ca cel de-al doilea principiu oncologic este nu neaparat sa traim mai mult, dar sa traim in conditii foarte bune perioada respectiva. 

intrebare: Despre vindecare totala se poate vorbi?

Dr. Dan JINGA: Conceptul de vindecare totala in Oncologie este discutat si disputat de foarte multa vreme. Dar pentru anumite forme de cancer lucrurile acestea s-au vazut de multa vreme. Nu numai cu imunoterapie, cu toate celelalte principii. Și da, pentru anumite forme de cancer, pentru anumite subtipuri de pacienti, putem spera si in aceasta directie si obtinem punctual anumite rezultate. Dar nu putem spune ca o anume metoda oncologica ar putea sa se laude cu curabilitate cu procente foarte inalte, din pacate. 

intrebare: Se poate recurge la imunoterapie si in cazul cancerului la san?

Dr. Dan JINGA: Se foloseste imunoterapie in momentul de fata in foarte multe tumori solide. in 2017, Agentia Americana a aprobat, pentru prima data in ultima suta de ani, un medicament care nu este directionatr impotriva unui cancer, ci impotriva unei boli cu un anume profil molecular sau genetic, indiferent de cancerul respectiv. Astfel incat imunoterapia a fost incercata, incepand cu 2017, in aproape toate tumorile solide. Din pacate, cancerul de san este inclus in categoria formelor imunorezistente, unde imunoterapia a dat rezultate slabe, dezamagitoare. Cu toate acestea, in ultimii doi ani, pentru o anume forma de cancer mamar, si anume forma triplu negativ, care este o forma specifica femeilor tinere, o forma cu prognostic extrem de rezervat, se zaresc cateva rezultate pozitive, astfel incat cel putin pe continentul nord-american, imunoterapia pentru acest subtip rar de boala a fost aprobata. Comunitatea europeana inca asteapta rezultatele si confirmarea rezultatelor studiilor clinice nord-americane si pentru Europa. Deci pentru anumite forme de cancer mamar s-ar putea ca imunoterapia sa constituie o parte din arsenalul terapeutic, dar nu unic. 

intrebare: in spatiul public s-a vorbit despre o remisie completa  in cazul unei paciente cu cancer la san, datorita imunoterapiei. Ce ne puteti spune despre asta?

Dr. Dan JINGA: Se cunosc cazuri de remisie in oncologie de mai bine de 50 de ani, inclusiv fara niciun fel de tratament. Sunt rare.  insa sub actiunea tratamentelor oncologice si mai ales sub actiunea imunoterapiei se poate spera la remisie completa in procent mai mare. Statistic vorbind. Adica un numar mai mare de pacienti pot sa spere la remisie. Dar nu trebuie sa cream imaginea falsa ca aceste medicamente vor face remisie totala tuturor pacientilor. Pentru ca altfel dezamagirea si durerea este foarte mare. 

53 de cazuri noi de rujeola in ultimele 5 zile

Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile a anuntat ca, la nivel national, au fost raportate 53 de cazuri noi de rujeola in perioada 16 – 20 septembrie 2019. Aceste cazuri au fost raportate in 7 judete din tara si in Bucuresti. Peste jumatate dintre ele, 31, au fost semnalate in judetul Suceava, in timp ce in judetul Neamt au fost confirmate 13. in Brasov au fost 3 astfel de cazuri, in timp ce in Bucuresti a fost doar unul.

in total, in Romania au fost raportate 18.321 de cazuri de rujeola, de la inceputul anului, 64 dintre acestea rezultand in moartea pacientilor. Peste o treime dintre cazuri, 6.152, au fost raportate in cazul copiilor cu varste intre 1 si 4 ani, in timp ce la copii cu varste de pana la un an au fost raportate 3.886 de cazuri.

 

OMS: La nivel mondial sunt de trei ori mai multe cazuri de rujeola decat anul trecut

 

Fiecare regiune din lume, cu exceptia celor doua Americi, se confrunta cu o crestere a numarului cazurilor de rujeola, transmite Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS). Din ianuarie pana in iulie anul acesta au fost raportate de aproape trei ori mai multe cazuri decat in aceeasi perioada a anului trecut. Reprezentantii OMS dau vina pe sistemele de sanatate ineficiente si pe informatiile eronate despre vaccinuri.

„Facem regrese, suntem pe calea cea rea”, spune Kate O’Brien, sefa Departamentului de imunizare, vaccinuri si substante biologice din cadrul OMS, citata de Reuters.

Aproape 365.000 de cazuri de rujeola au fost raportate in lume, in acest an. Este cel mai mare numar din 2006 incoace. Totodata, se estimeaza ca, in 2017, rujeola a produs 109.0000 de decese.

Romania se afla pe locul cinci in Uniunea Europeana la numarul total de cazuri, dar pe locul al doilea in privinta incidentei la un milion de locuitori.

Riscul de moarte al mamelor la nastere, de aproape 10 ori mai mare in Romania decat in Polonia sau Belarus

Nouasprezece femei mor la fiecare suta de mii de nasteri in Romania. Riscul acestor tragedii este de aproape 10 ori mai mare in tara noastra decat in statele care stau cel mai bine in acest clasament, Polonia, Norvegia, Italia si Belarus, care au raportate cate 2 decese ale femeilor la fiecare 100.000 de nasteri. La nivel mondial insa, la fiecare 11 secunde moare cate o mama aflata in timpul nasterii sau copilul acesteia, anunta UNICEF si Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) intr-un raport ingrijorator. Numarul total de astfel de tragedii este de 2,8 milioane anual, majoritatea provocate de boli precum pneumonie, diaree sau septicemie.

 

Nasterea, un moment de risc maxim pentru mame si copii

 

Pentru mame si bebelusii lor, perioada care inconjoara nasterea este o perioada deosebit de vulnerabila. Pentru mame, complicatiile care duc la moarte materna pot aparea fara avertizare in orice moment in timpul sarcinii si al nasterii. in 2017, conform ultimelor estimari, peste 800 de femei au murit in fiecare zi din cauza complicatiilor in sarcina si nastere, adica un numar total de peste 290.000.

Lucrul este valabil si pentru nou-nascuti, la care primele 28 de zile de viata sunt critice. Ei se confrunta cu cel mai mare risc de a muri in prima luna de viata. in 2018, 7.000 de nou-nascuti au murit in fiecare zi. Aproximativ o treime au murit in ziua in care s-au nascut si aproape trei sferturi doar in prima saptamana. Conform celor mai recente estimari privind mortalitatea infantila, nou-nascutii au reprezentat, in 2018, aproximativ jumatate din cele 5,3 milioane de decese sub cinci ani.

„in intreaga lume, nasterea este o ocazie pentru bucurie. Cu toate acestea, la fiecare 11 secunde, nasterea se transforma intr-o tragedie familiala. Doua maini calificate sa ajute mamele si nou-nascutii in perioada nasterii, impreuna cu apa curata, alimentatia adecvata, medicamentele de baza si vaccinurile, pot face diferenta intre viata si moarte”, a declarat Henrietta Fore, director executiv UNICEF.

 

Numarul de decese ale mamelor, imens in tarile africane

 

La nivel mondial, numarul deceselor mamelor la momentul nasterii sau imediat dupa este unul urias in tarile africane. in Sudanul de Sud, de exemplu, au fost raportate, in 2017, 1.150 de astfel de tragedii la 100.000 de nasteri, in timp ce in Ciad au fost 1.140 de decese, iar in Sierra Leone, 1.120. Țarile din Europa sunt cele care stau cel mai bine la acest capitol, potrivit raportului realizat de UNICEF si OMS.

 

Clasamentul tarilor cu cel mai mare numar de decese ale mamelor la nastere

1. Sudanul de Sud – 1.150 (decese la 100.000 de nasteri)

2. Ciad  – 1.140

3. Sierra Leone – 1.120

4.  Nigeria – 917

5.  Republica Centrafricana – 829

6. Somalia – 829

7.  Mauritania – 766

8. Guineea-Bissau 667

9. Liberia – 661

10. Afganistan – 638

 

Clasamentul tarilor cu cel mai mare numar de decese ale mamelor la nastere

1. Polonia – 2 (decese la 100.000 de nasteri)

2.Norvegia – 2

3. Italia – 2

4. Belarus – 2

5. Emiratele Arabe Unite – 3

6. Israel – 3

7. Grecia – 3

8. Finlanda 3

9. Cehia – 3

10. Suedia 4

 ………………………….

 56. Romania – 19

Potrivit raportului, aproximativ 80% din decesele globale ale mamei si copiilor au loc in Africa Subsahariana si Asia de Sud. in 2018, unul din fiecare 13 copii din Africa Subsahariana a murit inainte de a cincea aniversare. Procentul este de 15 ori mai mare decat cel pentru copiii din Europa, unde doar un copil din 196 moare inaintea varstei de 5 ani.

In judetul Iasi sunt 1.500 de medici dentişti şi doar 30 asistenţi medicali stomatologi – decanul Facultatii de Medicina Dentara din Iasi

in judetul Iasi sunt mult prea putini asistenti medicali stomatologi. O spune chiar Norina Consuela Forna, decanul Facultaţii de Medicina Dentara din cadrul UMF „Gr.T. Popa” si preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi din Iaşi. Aceasta a venit si cu cifre. 

„Avem 1.500 de medici dentişti in judeţul Iaşi şi doar 30 asistenţi medicali stomatologi care deservesc activitatea cabinetelor şi clinicilor de medicina dentara. Asta inseamna ca deficitul este enorm”, a spus Norina Forna, citata de Agerpres.

Potrivit decanului,  in contractul cu Casa Judeţeana de Asigurari de Sanatate plafonul alocat medicilor dentişti este foarte mic şi nu acopera cheltuielile aferente acestei activitaţi, nicidecum pentru plata salariului unei asistente medicale stomatologice.

Judetul Iasi, spune Norina Forna, se confrunta nu doar cu lipsa asistenţilor medicali stomatologi, ci şi cu lipsa cabinetelor de medicina dentara şcolara din mediul rural.  Astfel, potrivit statisticilor, in 39 din cele 93 de comune din judeţul Iaşi nu exista niciun astfel de cabinet medical dentar şcolar sau de stat. 

 

Nu doar la Iasi sunt prea putini asistenti medicali stomotalogi

 

Norina Forna, care indeplineste  şi functia de vicepreşedinte la nivel naţional al Colegiului Medicilor Stomatologi.  spune ca lipsa asistentilor medicali nu este o problema intalnita doar in judetul Iasi. in medicina dentara privata exista aceasta criza a asistenţilor medicali stomatologi intrucat de mai mulţi ani in toate facultaţile din ţara a fost sistat acest program de studiu din lipsa adresabilitaţii de la acel moment, declara Forna. 

„in spaţiul medicinii dentare private avem o criza de asistenţi medicali intrucat in toate facultaţile de medicina dentara din ţara s-a sistat programul de studiu pentru asistenţii stomatologi. Au existat diferite variante de acoperire a acestui gol. Asta inseamna fie o reprofilare a asistenţilor de medicina generala, acest lucru s-a produs prin specializarea la locul de munca, fie s-a realizat prin efectuarea studiilor la şcolile postliceale, insa nu la studii de licenţa. Din acest punct de vedere, noi, cei de la Facultatea de Medicina Dentara din Iaşi, am infiinţat şi acreditat un program de asistente medicale de profilaxie care va incepe din toamna anului 2020. Programul este al doilea din ţara. Practic, asistenţii licenţiaţi in acest domeniu vor putea profesa oriunde in Europa şi in lume”, a menţionat decanul. 

Inca o victima a atacului de la Spitalul Sapoca a murit, bilantul a urcat la 7 decese

Ministerul Sanatatii a anuntat ca una dintre victimele agresiunii de la Spitalul Sapoca, internata la Spitalul Clinic de Urgenta Sf. Pantelimon din Bucuresti, a decedat. Numarul deceselor se ridica, astfel, la 7. Pacientul avea 74 de ani si suferise o interventie chirurgicala complexa, iar pe toata perioada tratamentului a fost in stare grava, intubat, instabil hemodinamic, ventilat mecanic.

in prezent, in Bucuresti se mai afla internat un singur pacient. Este vorba despre barbatul internat la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca care este stabil, constient si cooperant. El se afla in Reanimarea Sectiei de Neurochirurgie.

Atacul de la Spitalul de Psihiatrie Sapoca a avut loc in noaptea de 17 spre 18 august, atunci cand un barbat de 38 de ani a atacat 13 pacienti cu un stativ de perfuzii. Agresorul era internat pentru tratarea etilismului cronic si s-ar fi aflat in sevraj in timpul atacului. Trei pacienti au murit pe loc, iar o femeie de 38 de ani a decedat la scurt timp la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Buzau. Ulterior, alte trei victime au decedat in spitale din Capitala. Barbatul a fost prins in curtea spitalului de un echipaj de politie care se era in zona.

in urma tragediei, managerul Spitalul de Neuropsihiatrie şi Masuri pentru Siguranţa Sapoca, Viorica Mihalascu, a demisionat. Ministrul Sorina Pintea a demarat apoi controale la spitalele de psihiatrie, iar Asociatia Romana de Psihiatrie si Psihoterapie a cerut masuri precum programe nationale in domeniu, cu finantare de la bugetul de stat, registru national pentru tulbarile psihice majore, implementarea managementului de caz in psihiatrie (la nivel national), sectii speciale pentru adictii si training intensiv pentru interventia in urgentele psihiatrice pentru ca astfel de incidente sa nu mai aiba loc. 

Spitalul Judetean de Urgenta „Sfantul Ioan cel Nou” Suceava demareaza proiectul „SPITALUL COMUNITĂȚII TALE”

Spitalul Judetean de Urgenta „Sfantul Ioan cel Nou” Suceava demareaza astazi proiectul „SPITALUL COMUNITĂȚII TALE”, o initiativa menita sa aduca spitalul mai aproape de comunitatea in care activeaza si sa sustina astfel dezvoltarea unei comunitati cat mai sanatoase.

„Prin proiectul „SPITALUL COMUNITĂȚII TALE” ne propunem sa venim mai aproape de comunitatea in care activam si sa sustinem astfel formarea unei comunitati cat mai sanatoase. Este un angajament ca vom continua investitiile si proiectele de dezvoltare pentru a le oferi sucevenilor, dar si pacientilor din judetele limitrofe, servicii medicale la standarde europene, la ei acasa, precum si pentru a le oferi viitoarelor generatii de medici, o unitate medicala de care sa fie mandri si in care sa-si poata desfasura activitatea la un nivel de performanta cat mai calitativ”, a declarat ec. Vasile Rimbu, managerul unitatii medicale. 

70 de milioane de euro au fost investiti in ultimii zece ani la Spitalul Judetean de Urgenta „Sfantul Ioan cel Nou” Suceava. Unitatea medicala a beneficiat de transformari majore in urma unor proiecte de investitii care au vizat dezvoltarea infrastructurii, modernizarea sectiilor si dotarea cu echipamente moderne, dezvoltarea serviciilor prin extinderea cu noi specialitati medicale, precum si dezvoltarea resursei umane. 

30% din finantare a fost reprezentata de fondurile proprii ale spitalului, 27% din bani au venit de la Consiliul Judetean, 23,5% au fost fonduri europene, 17% fonduri alocate de Ministerul Sanatatii, iar 1,5% fonduri de la Consiliul Local .  

 

Care sunt cele mai recente proiecte de investitii

 

Cele mai recente proiecte de investitii, care aduc beneficii uriase pacientilor, sunt:

– Achizitia de echipamente PET-CT si SPECT-CT, in vederea dezvoltarii unui laborator de medicina nucleara extrem de important in gestionarea pacientului cu cancer

– Modernizarea si extinderea blocului operator, prin construirea unor patru noi sali de operatie, pe langa celelalte 13 existente

– Reabilitarea si modernizarea Sectiei Cardiologie

– Modernizarea Statiei Centrale de Sterilizare

 

De luna viitoare, spitalul va avea cel mai modern ambulatoriu din Romania

 

Un alt proiect major, in curs de finalizare, va fi inaugurat in cadrul initiativei „SPITALUL COMUNITĂȚII TALE”. Este vorba despre extinderea si modernizarea Ambulatoriului Integrat al spitalului si al spitalizarii de zi. Proiectul urmeaza sa fie incheiat in octombrie.

„Luna viitoare, vom pune probabil in functiune cel mai modern ambulatoriu din Romania, cu internare de zi, pe modelul AKH de la Viena, adica acea cladireanoua pe patru nivele de 4.000 de metri patrati in care avem corespondentul sectiilor din spital. Fiecare medic poate sa faca analize si poti sa ramai la internare peste noapte intr-un ambulatoriu modern”, a  precizat presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gheorghe Flutur.

 

Premiere bifate de Spitalul Judetean Suceava

 

De-a lungul timpului, Spitalul Judetean de Urgenta „Sfantul Ioan cel Nou” Suceava a bifat mai multe premiere in sistemul public de sanatate din Romania.

– Este primul spital din Romania certificat oficial pentru introducerea unui sistem de management anticorupţie. (2019)

– Este primul spital din Romania care a introdus un sistem de identificare a pacientilor internati, cu ajutorul bratarilor electronice. (2017)

 

Conceptul si managementul evenimentului de lansare al proiectului „SPITALUL COMUNITĂȚII TALE”  sunt asigurate de Sanatatea Press Group. Iar parterneri media strategici sunt Sanatatea TV si RoHealthReview.

 

Reproducerea asistata, inclusiv fertilizarea in vitro, asociata cu un risc crescut de diabet gestational – studiu

Femeile care nasc un singur copil, dupa ce folosesc tehnici de reproducere asistata, inclusiv fertilizare in vitro, sunt supuse unui risc mai mare de a dezvolta diabet gestational decat cele care concep natural, potrivit unei meta-analize ce implica aproximativ doua milioane de sarcini.

Analiza a fost prezentata astazi la reuniunea anuala a Asociatiei Europene pentru Studiul Diabetului (EASD), ce are loc la Barcelona.

Echipa Sanatatea Press Group este prezenta la intalnirea de anul acesta si transmite cele mai noi informatii, precum si interviuri cu medici si cercetatori de renume, pe platformele sale SanatateaTV.ro si RoHealth Review.

Studiul a aratat un risc mai mare cu 53% de diabet gestational la femeile care au ramas insarcinate folosind tehnici de reproducere asistata (4.776 din 63.760 de femei), fata de cele care au conceput natural ( 158.526 din 1.870.734).

 

Contextul studiului

 

Peste opt milioane de copii s-au nascut prin tehnici de reproducere asistata, in lume, din 1978 incoace. Estimarile arata ca peste jumatate de milion de copii se nasc in prezent, anual, prin fertivilizare in vitro si injectarea intracitoplasmica de spermatozoizi – o procedura prin care un singur spermatozoid este infectat direct in ovul.

Sarcinile obtinute prin reproducere asistata sunt asociate cu mai multe complicatii obstretice si perinatale, precum preeclampsia, anomalii placentare, necesitatea de cezariana, nastere prematura sau greutate scazuta la nastere. insa, pana acum, nu era clar daca aceste tehnici sunt legate de diabetul gestational, iar sutdiile anterior au oferit rezultate contradictorii.

in lucrarea prezentata astazi, dr. Panagiotis Anagnostis de la Universitatea Aristotel, din Salonic, impreuna cu colegii sai, au facut o meta-analiza sistematica a studiilor transversale, comparand riscul de diabet gestational la sarcinile monofetale obtinute prin fertivilizare in-vitro sau injectarea intracitoplasmica de spermatozoizi cu cel al sarcinilor obtinute prin conceptie spontana.

 

Datele studiului

 

Analizand datele de la 38 de studii, ce au implicat aproape doua milioane de femei si 163.302 cazuri de diabet gestational, cercetatorii au descoperit ca femeile care au dat nastere unui singur copil dupa reproducere asistata au un risc cu 53% mai mare de a dezvolta diabet gestational decat cele care au conceput natural.

Analize suplimentare vizand 17 studii, care au implicat 21.606 femei, in care au fost luatr in calcul varsta, inaltimea, daca fumau sau nu, precum si originea etnica, au aratat ca femeile care au urmat tehnici de reproducere asistata au un riscu cu 42% mai mare de a dezvolta diabet gestational.

 

Concluziile studiului

 

”Evaluarea riguroasa a celor mai bune dovezi disponibile pana acum arata ca sarcinile monofetale obtinute prin fertilizare in vitro sunt corelate cu un risc crescut de a dezvolta diabet gestational, comparabil cu sarcinile concepute natural”, a explicat dr. Anagnotics.

”Mecanismul exact nu este clar si nu este inteles in totalitate daca riscul este legat de statutul de infertilitate al cuplurilor sau interventiei medicale”, a adaugat el. intr-un interviu acordat RoHealth Review si SanatateaTV.ro, medicul a precizat ca ar putea fi vorba de progesteronul administrat inainte de fertilizare sau de o deficienta de vitamina D.

Autorii studiului au subliniat ca nu este clar daca este vorba despre o relatie cauza-efect si si-au exprimat speranta ca noi studii vor oferi noi clarificari.

Diabetul zaharat de tip 2 la copii, printre temele abordate la cea de-a 55-a reuniune anuala a Asociatiei Europene pentru Studiul Diabetului

Medici, cercetatori si reprezentanti ai industriei farmaceutice din intreaga lume sunt reuniti zilele acestea la Barcelona, acolo unde are loc cea de-a 55-a reuniune anuala a Asociatiei Europene pentru Studiul Diabetului (EASD). Printre numeroasele teme abordate s-a numarat si diabetul zaharat de tip 2 la copii si riscurile pe care le presupene aceasta afectiune. 

„Toata lumea se bucura ca nu e diabet zaharat de tip 1, care depinde de insulina si ca e de tip 2. Și nu e asa. Daca diabetul zaharat de tip 1 la copil e cel firesc varstei si riscul de complicatii e mai mic, tipul 2 de diabet – care era pana acum diabetul parintilor, diabetul bunicilor – are un risc foarte mare de aparitie de complicatii cronice. Dupa doi-cinci ani pot sa apara complicatiile”, a explicat prof. univ. dr Maria Mota, medic primar diabetolog, intr-un interviu pentru echipa Sanatatea Press Group aflata Barcelona.

„Și se discuta tot mai mult daca nu cumva si alti factori, in afara de asigurarea unui echilibru glicemic, de mentinere a unei tensiuni arteriale in limite normale, de interventie pe insulin-rezistenta, ne tot intrebam daca nu cumva sunt alti factori care provin chiar transgenerational, chiar cu factori de predispozitie din viata intrauterina. Deci mama trebuie sa fie instruita. Sa aiba un stil de viata sanatos, sa se alimenteze sanatos. Se vorbeste tot mai mult de factori epigenetici. De cei genetici am tot vorbit si nu sunt atat de multi, ei dau cam 10% din diabetul zaharat. Factorii epigenetici sunt factorii de mediu care influenteaza genele, care apoi se transmit din generatie in generatie. Lucrurile sunt din ce in ce mai complicate. Și convingerea mea e ca, in momentul actual, un singut lucru e sigur: sa prevenim diabetul sau sa intaziem cat mai mult aparitia lui”, a subliniat medicul.

De altfel, preventia oricarui tip de diabet este o alta mare tema a reunii de la Barcelona.

„Pentru ca in momentul in care diabetul zaharat a aparut riscul complicatiilor e uneori major, chiar daca combati toti factorii de risc pe care noi ii stim si pe care ii cercetam”, a precizat  prof. dr. Mota. 

 

Zeci de medici din Romania participa la eveniment

 

Zeci de medici din Romania se afla la congresul Asociatiei Europene pentru Studiul Diabetului.

„in fiecare an, din Romania este o prezenta importanta. Ma bucur ca in ultimii ani sunt 20 de burse acordate de Societatea Romana de Diabet si Federatia Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice pentru tineri medici. in afara celor 20 de tineri medici sunt o serie de medici primari, medici specialisti, alti medici rezidenti. Cred ca sunt cu totul peste 40 de participanti care se gasesc dispersati prin absolut toate salile acestui congres care reuseste sa acopere tot ceea ce ne intereseaza”, a spus prof. dr. Maria Mota. 

De alfel, a adaugat aceasta , informatiile ajung si la medicii de acasa: „in Romania, Diabetologia e o specialitate aparte. Se cunosc absolut toate datele, Cu ocazia congreselor, cu ocazia simpozioanelor, conferintelor din Romania sunt aduse la cunostinta tuturor datele. Dar fiecare se informeaza pe internet. Toti cunosc programul Congresului, urmaresc live o serie dintre aceste manifestari si stiu unde ne aflam”. 

 

 

Noutati legate de tratament

 

Multe dintre noutatile prezentate la  reuniunea  din acest an a Asociatiei Europene pentru Studiul Diabetului  sunt legate de tratament, a precizat prof. dr. Maria Mota: „O mare parte din program cuprinde rezultatele unor studii clinic extrem de complexe privind tratamentul in diabet. Atat tratamentul medicamentos, cat si transplantul de pancreas, de celule beta, folosirea tehnologiei avansate in tratamentul pacientului cu diabet zaharat”. 

O mare parte dintre aceste rezultate si aplicatiiloe lor  sunt transpuse imediat in practica din Romania, a adaugat medicul. 

„Noi avem pregatirea de a le prelua imediat. Referindu-ma la tehnologiile avansate, ma simt putin jenata ca sunt zone din tara in care, desi exista bani alocati pentru aceasta tehnologie, nu s-au finalizat licitatiile de luni de zile si pacientii nu pot beneficia. Dar nu in toata tara. Sunt zone in care s-a marsat foarte rapid, in care pacientii au beneficiat imediat de aceste avantaje”, a spus prof. dr. Maria Mota.