Președintele a promulgat legea care modifică concediul de odihnă pentru bugetarii cu cumul de funcții

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care abrogă prevederea potrivit căreia angajaţii de la stat care îndeplinesc, prin cumul, pe lângă funcţia de bază, cu normă întreagă, o altă funcţie au dreptul la concediu de odihnă plătit numai de la unitatea în care au funcţia de bază, scrie Agerpres.

Prin această lege se abrogă Alineatul 1 al Articolului 3 din Hotărârea Guvernului 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare.

Art. 3 alin. 1 prevedea că: „salariaţii care îndeplinesc prin cumul, pe lângă funcţia de bază, cu o normă întreagă, o altă funcţie, au dreptul la concediul de odihnă plătit numai de la unitatea în care au funcţia de bază. Unitatea în care salariaţii cumulează le va acorda, la cerere, un concediu fără plată pentru zilele de concediu de odihnă primite de la cealaltă unitate”.

Federația Sanitas: Nu putem salva vieți doar cu sacrificiul personalului din spitale

Membrii Federaţiei Sanitas din România susţin, într-o postare pe o rețea socială că soluţia „muncă forţată” pentru personalul medical nu reprezintă un plan complet de măsuri din partea autorităţilor, iar salvarea de vieţi se poate face „nu doar cu sacrificiul personalului din spitale”.

„Se vehiculează în spaţiul public posibilitatea emiterii unui document legislativ care să interzică demisiile în sistemul sanitar public! Suntem siguri că, în condiţiile actuale, în situaţia de criză, autorităţilor le-ar fi uşor să găsească o formă viabilă de a face acest lucru, dar Federaţia Sanitas din România atrage atenţia tuturor factorilor de decizie că soluţia nu este ‘munca forţată’, soluţia este un plan complet de măsuri”, spun reprezentanţii Sanitas.

În viziunea organizaţiei sindicale, printre măsurile ce trebuie luate se află: transparenţa totală în luarea deciziilor care privesc absolut toate măsurile de gestionare a crizei COVID-19, măsuri coerente, clare, eficiente şi adaptate fiecărei situaţii în parte, de organizare a unităţilor sanitare atât a celor care primesc şi tratează pacienţi infectaţi cu coronavirus, cât şi a celorlalte unităţi, transparenţă totală în ceea ce priveşte stocurile de echipamente de protecţie şi a modului în care acestea se distribuie, precum şi asigurarea echipamentului de protecţie adecvat tuturor salariaţilor.

De asemenea, Sanitas consideră că este nevoie de asigurarea locurilor de cazare pentru personalul care lucrează direct cu pacienţi infectaţi, de asigurarea transportului salariaţilor din sistemul sanitar public pentru a nu pune în pericol viaţa celorlalţi utilizatori ai mijloacelor de transport în comun, de asigurarea de tratament corespunzător salariaţilor deja infectaţi, identificarea rapidă a unei soluţii pentru copiii minori ai cadrelor medicale, care rămân singuri acasă, măsuri urgente de reorganizare a circuitelor în spitale şi instruirea salariaţilor pentru utilizarea lor corectă.

În plus, pe lista măsurilor ce trebuie aplicate în perioada următoare, se evidenţiază punerea accentului pe testarea cu prioritate şi periodică a personalului din spitale, pe transmiterea pe toate canalele media de mesaje şi informări actualizate şi reale referitoare la criza COVID-19, la măsurile ce trebuie luate şi respectate de populaţie în această perioadă pentru a facilita orice acţiune a cadrelor medico-sanitare, dar şi pe atenuarea mesajelor cu caracter critic/negativ/dezaprobator la adresa salariaţilor din spitale, mesaje ce demoralizează sau sperie, atât angajaţii, cât şi populaţia.

„În concluzie, domnilor guvernanţi, vă solicităm să ne ajutaţi să ne protejăm şi să ne organizăm pentru a ne putea desfăşura activitatea fără riscuri, fără teamă pentru noi şi familiile noastre şi, în aceste condiţii, vom demonstra că suntem profesioniştii care pot scoate ţara din acest impas! Şi nu uitaţi: putem salva vieţi numai cu asumarea unor decizii corecte, nu doar cu sacrificiul personalului din spitale !”, atrag atenţia oficialii Sanitas.

Klaus Iohannis către medici: Noi toţi ne uităm la voi cu speranţă, cu încredere

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, un mesaj medicilor români, cărora le-a spus că sunt în „prima linie” a luptei împotriva COVID-19.

„Ştiu, ştim că vă este greu, dar voi sunteţi în prima linie. Noi toţi ne uităm la voi cu speranţă, cu încredere. Sunteţi linia de apărare a populaţiei împotriva acestei epidemii”, a arătat preşedintele într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

El a asigurat personalul din spitale că autorităţile depun eforturi pentru a le pune la dispoziţie materialele necesare pentru a-şi face meseria.

„Noi, autorităţile, politicienii, vom face tot ce este necesar pentru a vă asigura materialele de care aveţi nevoie”, a punctat Klaus Iohannis.

Marţi, şeful statului a avut o şedinţă de evaluare şi prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19 cu prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Iohannis a spus că vrea să transmită medicilor „un gând bun şi o încurajare”.

„Ştiu că nu este simplu şi ştim cu toţii că, din păcate, vor veni zile şi mai grele, dar avem încredere în voi”, mai transmis preşedintele, adăugând că unul dintre subiectele şedinţei a fost situaţia din spitale şi a vorbit, în acest context, despre achiziţiile de materiale de protecţie.

„Am discutat, evident, situaţia din Suceava şi toţi suntem conştienţi de situaţia pasului care s-a făcut, dar suntem conştienţi şi de răspunderea noastră. Am discutat pe urmă situaţia din spitale şi vreau să vă asigur pe voi, medici, personal medical că noi ne facem treaba. Au început să sosească de peste tot de unde s-au făcut comenzi materiale de protecţie – măşti, halate de protecţie, alte materiale. Lucrurile se mişcă, autorităţile s-au mişcat şi acestea vor ajunge în cel mai scurt timp în spitale”, a afirmat el.

Totodată, Iohannis a spus că a solicitat ca marţi „să se facă peste tot în spitale instructajul personalului”.

„Aceste lucruri se vor întâmpla. Am solicitat celor responsabili ca, cu maximă celeritate, să lămurească alocările bugetare pentru spitale, în aşa fel încât să puteţi să continuaţi achiziţiile care sunt absolut necesare în această perioadă”, a punctat acesta.

Iohannis a subliniat responsabilitatea fiecăruia, în contextul reglementărilor impuse pentru stoparea pandemiei.

„Autorităţile îşi fac treaba şi vă rog pe toţi să ne facem fiecare treaba aşa cum se cuvine iar fiecare român să respecte normele de igienă, normele de distanţare socială, aşa cum au fost solicitate de autorităţi”, a afirmat preşedintele.

Asistenţi medicali şi infirmieri concediați de la Socola vor să lucreze în prima linie Covid-19

O parte dintre asistenţii medicali şi infirmierii care au fost concediaţi luni de Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi declară că vor să-şi ajute colegii în lupta în prima linie cu noul coronavirus şi că se pun la dispoziţia structurilor medicale care au nevoie de personal specializat.

„Noi, personalul medical demis de la Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi, aducem la cunoştinţa tuturor unităţilor sanitare din judeţul Iaşi că suntem la dispoziţia acestor structuri medicale. Suntem pregătiţi să fim în prima linie COVID-19 şi suntem pregătiţi să fim alături de cei ce au nevoie de noi în lupta cu noul coronavirus. În astfel de momente grele, în care conducerea instituţiei nu doreşte implicarea noastră în actul medical, procedând la ‘dizolvarea noastră’ printr-o simplă decizie, noi, aceşti debutanţi medicali, dorim să ne implicăm mai mult. În consecinţă, dorim o implicare activă în viaţa medicală a comunităţii şi tocmai de aceea dorim să fim luaţi în considerare pentru a intra în rândurile celor care trebuie să fie alături de populaţia afectată. Facem un apel la autorităţile cu factor de decizie, cu precizarea că pe lângă faptul că ne dorim statutul câştigat corect prin concurs, vrem să participăm alături de colegii noştri la lupta împotriva acestei pandemii. În cele prezentate, nu vrem decât să asiguram comunitatea că suntem alături de colegii noştri din sistemul medical şi că vrem să le fim alături în orice situaţie”, spun prin intermediul unui comunicat de presă asistenţii medicali şi infirmierii concediaţi Institutul de Psihiatrie Socola.

Reamintim că luni, peste 80 de angajaţi ai Institutului de Psihiatrie Socola din Iaşi au primit deciziile de încetare a contractului de muncă. Noua conducere a Institutului de Psihiatrie „Socola” din Iaşi a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, că „în data de 27 martie s-au emis deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă ale acestor salariaţi, contracte de muncă ce au încetat începând cu data de 30 martie, în temeiul dispoziţiilor art 31 alin 3 Codul Muncii – „3) Pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, fără a fi necesară motivarea acesteia”.

Cei peste 80 de asistenţi şi infirmieri au fost angajaţi în urma unui concurs organizat de vechea conducere a spitalului, în vederea ocupării posturilor vacante de asistenţi medicali generalişti debutanţi şi infirmieri, anunţat în 20 august 2019. Concursul a debutat şi s-a derulat cu mai multe sincope, motiv pentru care DNA a început o urmărire penală. Cu toate acestea concursul nu a fost anulat, candidaţii admişi fiind încadraţi în urmă cu trei luni.

Alte trei decese cauzate de COVID-19 urcă bilanțul la 72

Grupul de Comunicare strategică a anunțat alte trei decese, o femeie din județul Ialomița, un bărbat și o femeie din județul Hunedoara.

Femeia din județul Ialomița avea 60 ani. Suferea și de insuficiență renală cronică, dializată, hipertensiune arterială și hepatită cronică cu virus B. Simptomele au debutat în data de 23.03.2020 (febră, frison, cefalee), a fost internată în 25.03.2020 în Secția Nefrologie ATI Spital Municipal Slobozia.

S-au recoltat probe pentru COVID-19 în data de 26.03.2020, iar rezultat pozitiv a fost primit în data de 28.03.2020. Femeia a decedat în 31.03.2020.

Nu a avut istoric de călătorie și nici contact recunoscut cu caz confirmat.

Cea de a doua femeie, în vârstă de 53 ani, din județul Hunedoara a fost internată în data de 17.03.2020 pe Secția de Oncologie cu diagnosticul de neoplasm ovarian stadiu terminal, pleurezie metastatică, carcinomatoză peritoneală. Femeia avusese contact cu cazuri confirmate cu COVID-19, motiv pentru care s-au recoltat probe, a fost confirmată în 30.03.2020. Decedase cu o zi înainte, în 29.03.2020.

Barbatul din județul Hunedoara era în vârstă de 65 ani. Fusese internat în 25.03.2020 în Spitalul de Boli Infecțioase Deva și transferat în ATI în data de 26.03.2020. Confirmat în aceeași dată, decedat în 31.03.2020. Bărbatul suferea și de hipertensiune arterială.

Fără călătorie, fără contact cunoscut cu caz confirmat, mai precizează sursa citată.

Bolnavii de Cancer solicită „un culoar verde” pentru pacienţii care vin la tratament în spitale

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer solicită modificarea legislaţiei şi implementarea unor soluţii tehnice pentru ca pacienţii oncologici să îşi poată continua tratamentul în contextul epidemiei de coronavirus.

Federaţia solicită, prin intermediul unui comunicat, ca spitalele să asigure un parcurs distinct, „un culoar verde” pentru pacienţii care vin la tratament (testare, săli amenajate special pentru pacienţii oncologici şi alţi pacienţi cronici), precum şi implementarea unui sistem de programare online.

„Solicităm crearea unui circuit separat pentru pacientul cu cancer infectat cu coronavirus, deoarece acesta poate deveni uşor un focar de infecţie pentru ceilalţi pacienţi aflaţi la terapie sau pentru personalul medical. În cazul în care pacienţii oncologici trebuie să rămână la domiciliu, solicităm implementarea unui sistem care să permită consultaţiile la distanţă şi monitorizarea efectelor adverse. Solicităm reglementări care să permită ridicarea tratamentului de către o altă persoană în numele bolnavului, indiferent de tipul de farmacie (circuit deschis sau închis) prin care tratamentul este eliberat; livrarea tratamentului în condiţii de siguranţă, administrarea tratamentului, inclusiv perfuzabile, şi la domiciliul pacientului, precum şi recoltarea de analize la domiciliul pacientului oncologic, sub supravegherea personalului medical”, a menţionat sursa citată.

O altă cerere se referă la posibilitatea achiziţionării tratamentului compensat prescris şi din judeţul de reşedinţă al pacientului, pentru a evita deplasarea acestuia.

Conform aceleiaşi surse, în România există aproape 400.000 de români care suferă de cancer. Federaţia menţionează că deşi în condiţii normale, speranţa de viaţă e ridicată pentru majoritatea tipurilor de cancer, pacienţi oncologici infectaţi cu coronavirus au un risc de 3,5 ori mai mare de a necesita internare pe secţia de terapie intensivă.

„Pe pacienţii care astăzi au nevoie de tratament şi diagnostic rapid îi condamnă la moarte sigură sistemul de sănătate din România, bătrânul campion al deceselor evitabile, al infecţiilor intraspitaliceşti, al mortalităţii materne ridicate, al finanţării celei mai mici din PIB. Abia acum se va vedea faptul că sistemul de sănătate, la rândul său, e neoplazic, în stadiu terminal, şi, mai nou, are ca patologie asociată COVID-19”, se arată în comunicat.

Federaţia adaugă că marea majoritate a pacienţilor oncologici au fost „externaţi peste noapte, trimişi acasă, la sute de kilometri” să aştepte.

„Pacienţii diagnosticaţi în stadii avansate ale bolii necesită în regim de urgenţă prescrierea şi iniţierea tratamentului. Sistemul de sănătate lasă fără tratament sau diagnostic cert în această perioadă foarte mulţi pacienţi, din varii motive. În primul rând, unităţile spitaliceşti nu sunt pregătite să asigure protecţia minimă necesară nici medicilor, nici pacienţilor oncologici care fie sunt internaţi, fie trebuie să îşi continue tratamentul în spital. (…) Tratamentele şi investigaţiile specifice sunt amânate, un motiv de disperare în rândul pacienţilor, întrucât simt că le este luată şansa la supravieţuire”, mai precizează aceeaşi sursă.

Tânără de 12 ani, decedată din cauza COVID-19, în Belgia

O adolescentă în vârstă de 12 ani a decedat în Belgia din cauza COVID-19, un caz extrem de rar, au anunţat marţi autorităţile medicale belgiene, care au prezentat bilanţul zilnic al pandemiei, transmit AFP şi cotidianele Le Soir şi La Derniere Heure, potrivit Agerpres.

”Este un eveniment foarte rar, dar care ne-a bulversat”, a declarat Emmanuel André, purtător de cuvânt al autorităţilor medicale federale belgiene.

Este prima dată când este raportat decesul unui copil din cauza noului coronavirus în Belgia, unde 705 persoane au murit ca urmare a infectării cu SARS-CoV-2.

Centrul naţional de criză al guvernului belgian a anunţat marţi la prânz 876 de noi cazuri de contaminare cu noul coronavirus, ceea ce aduce la 12.775 numărul persoanelor bolnave de COVID-19. Dintre noile cazuri, 467 provin din Flandra, 203 din Valonia şi 189 din Bruxelles.

În ultimele 24 de ore în Belgia şi-au pierdut viaţa încă 98 de persoane din cauza noului coronavirus. Până luni la prânz, 1696 de pacienţi ce contractaseră SARS-CoV-2 au fost externaţi în această ţară. Un număr de 1021 pacienţi se află la terapie intensivă.

Un test de sânge ar putea detecta mai mult de 50 de tipuri de cancer

Un test de sânge care poate detecta mai mult de 50 de tipuri de cancer înainte ca pacienţii să prezinte vreun simptom a fost creat de oamenii de ştiinţă.

Testul este bazat pe identificarea unui tip de ADN produs în tumorile cancerigene şi apoi eliberat în fluxul sanguin sub forma de ADN acelular (cell-free DNA – cfDNA), relatează Agerpres.

Cercetătorii, printre care şi oameni de ştiinţă de la Institutul Francis Crick şi de la University College London, susţin că această metodă va putea indica dacă cineva urmează să se îmbolnăvească de cancer şi care va fi tipul respectivei îmbolnăviri oncologice. Ei consideră că această descoperire, publicată în ultimul număr al jurnalului Annals of Oncology, va putea, în viitor, să ofere diagnostice timpurii şi noi metode de tratament oncologic.

Deocamdată însă, acest test trebuie perfecţionat, susţin oamenii de ştiinţă.

„Deşi acest test este la început, rezultatele preliminare obţinute sunt promiţătoare”, a comentat Dr. David Crosby, şeful programului de detecţie timpurie din cadrul organizaţiei Cancer Research UK, care nu a fost implicat în noul studiu.

„Dacă testul poate fi reglat fin să fie mai eficient în depistarea cancerelor, ar putea deveni un instrument pentru detectarea lor timpurie. Dar este nevoie de mai multe studii pentru depistarea cancerelor în stadiile de început şi trebuie să explorăm şi cum va funcţiona într-un scenariu real de screening oncologic”, a mai adăugat el.

Testul apelează la algoritmi computerizaţi pentru a examina anumite schimbări chimice, denumite metilări, în cadrul cfDNA, care contribuie la dezvoltarea tumorilor.

Cercetătorii au folosit această metodă experimental pe 4.316 mostre – unele oncologice, altele sănătoase. Peste 50 de tipuri de cancer, cum ar fi cel pancreatic, pulmonar sau ovarian au fost incluse în studiu.

Testul a putut identifica ţesutul în care a apărut cancerul în 96% dintre mostre, cu o acurateţe de 93%, conform cercetătorilor.

Dr. Michael Seiden, preşedintele organizaţiei US Oncology din Texas şi autor principal al studiului, susţine că rezultatele arată că „metilarea targetată” poate fi folosită pentru testări ale unor populaţii întregi.

„Ţinând cont de povara cancerului în societatea noastră, este important să continuăm să explorăm posibilitatea ca acest test să intercepteze cancere în stadii foarte timpurii şi, prin extensie, poate reduce mortalitatea de cancere pentru care nu există metode de screening sau pentru care metodele de screening existente nu sunt foarte exacte”, a adăugat el.

Acest studiu a fost finanţat de compania americană Graal Inc, care deţine proprietatea asupra testului de sânge.

România a ajuns la 2.245 de persoane confirmate cu noul coronavirus  

Un număr de 2.245 de persoane au fost confirmate, până în prezent, în România, cu noul coronavirus, informează marţi Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

De la ultima informare, au fost înregistrate 293 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Dintre persoanele infectate, 220 au fost declarate vindecate şi externate: 55 – la Timişoara, 81 – la Bucureşti, 16 Caraş Severin, 7 Dolj, 10 Prahova, 11 – la Constanţa, 20 – la Iaşi şi 4 – Cluj, 5 – Braşov, 4 – Galaţi, 2 – Bihor, 1 – Brăila, 1 – Mureş, 1 – Neamţ, 1 – Alba, 1 – Argeş.

La ATI sunt internaţi 62 de pacienţi, dintre care 36 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalţi pacienţi este bună, staţionară.

Un număr de 69 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID 19 au decedat.

Lista spitalelor suport pentru pacienții COVID-19 pozitiv

Unnumăr de 57 spitale/ secții exterioare/corpuri de clădire, 44 maternități, 60 spitale și centre pentru realizarea procedurilor de dializă din toate județele țării și București au fost identificate ca spitale de suport unde pot fi tratate cazuri pozitive la COVID 19 care necesită îngrijiri medicale și pentru alte patologii, , potrivit ordinului aprobat astăzi de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Într-o primă etapă, spitalele de suport desemnate reprezintă unități sanitare fără importanță de urgență, care pot asigura asistența medicală pentru celelalte urgente medico-chirurgicale. Au fost incluse în rețeaua de spitale de suport, unități municipale/orășenești și spitale din alte județe preponderent cele cu secții de Boli Infecțioase, precum și spitalele din alte rețele, decât ale Ministerului Sănătății ( Ministerul Transporturilor, Ministerul Apărării Naționale, unități sanitare private).

Vă prezentăm mai jos despre ce spitale este vorba: