Copil infectat cu noul coronavirus, operat de urgență la Constanța. Cum s-au protejat medicii

O echipă de medici din Spitalul Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța a efectuat prima intervenție chirurgicală asupra unui pacient infectat cu noul coronavirus, respectiv o fetiță de aproape șapte ani.

Copilul care a ajuns la spital cu dureri abdominale, a fost examinat, iar în urma radiografiei pulmonare care a arătat modificări, a fost testat pentru coronavirus, iar analize au confirmat suspiciunea de infecție cu COVID- 19, după cum a anunțat Primăria Constanța.

Investigațiile suplimentare au dus la diagnosticul de apendicită acută gangrenoasă perforată care trebuia operată urgent, precizează aceeași sursă.

“Conștienți de pericol, dar fără să stea prea mult pe gânduri, doctorii și asistenții din echipa de intervenție coordonată de chirurgul pediatru Florin Daniel Enache au intrat în sală și au salvat viața copilului. Toată acțiunea s-a desfășurat contracronometru, în condiții sporite de siguranță cu echipamente suplimentare de protecție”, au scris reprezentanții Primăriei Constanța, pe pagina de Facebook.

“În momentul în care am fost sunat de conducerea spitalului, mă pregăteam să iau prânzul cu familia. I-am spus soției să nu mă mai aștepte, i-am spus că voi opera un copil infectat cu COVID-19. A început să plângă. Aș minți dacă aș spune că nu m-am temut. S-a întâmplat totul pe repede înainte, nu ne-am gândit decât că trebuie să salvăm viața copilului. Cel mai greu a fost să operăm cu acel combinezon impermeabil în care transpiri din toți porii. Pe lângă echipamentul uzual, am purtat combinezon, 3 perechi de mănuși, 3 rânduri de halate sterile, câte două măști, papuci de sală, câte două rânduri de șoșoni sterili și unii dintre cei din echipă au simțit nevoia să se protejeze suplimentar și pe lângă acești șoșoni, și- au acoperit picioarele și cu saci din plastic”, a spus dr. Florin Daniel Enache, medic chirurg pediatru Spitalul Județean de Urgență Constanța.

El a povestit că “nu puteam să respir, transpiram din toți porii, mâinile îmi transpirau și erau foarte reci, nu îmi mai simțeam degetele. Am fost nevoit să iau o pauză de câteva secunde pentru că nu mai puteam să suturez operația. Intervenția a durat 40 de minute și am luat pauze de câteva secunde la fiecare 10 minute pentru că simțeam că mă sufoc.
Mă bucur ca împreună cu colegii mei am făcut totul ca la carte și am reușit să evităm un scenariu sumbru și le mulțumesc tuturor. Nu s-a pus nicio clipă problema să nu o operăm”.

După operație, medicul a spus că primul lucru pe care l-a făcut a fost să intre la duș.

“M-am spălat și dezinfectat timp de 40 de minute, la fel cât a durat operația. Pare exagerat dar așa am fost sfătuiți să facem. M-am îmbrăcat apoi cu echipament curat și mi-am sunat familia. M-am gândit inițial să nu merg acasă, dar după discuțiile cu specialiștii care s-au asigurat că ne luăm toate măsurile de siguranță în timpul intervenției, am hotărât să merg totuși acasă. Copiii mei mă așteptau cu nerăbdare. De fiecare dată când intru pe ușă, mă spăl și mă dezinfectez timp de 30 de minute, abia apoi îi iau în brațe”, a povestit același medic.

Pacientă infectată cu COVID- 19 a fost operată pe data de 28 martie iar după o săptămână, testul la coronavirus a ieșit negativ și a fost externată din Spitalul Județean de Urgență Constanța, unde s-a recuperat după intervenția chirurgicală într-un salon special amenajat pentru astfel de cazuri. Fetița se află încă în izolare, acasă, împreună cu părinții ei.

O infirmieră din Arad a murit din cauza noului coronavirus

O infirmieră în vârstă de 56 de ani este primul cadru medical din judeţul Arad care a decedat în urma infectării cu COVID-19, femeia fiind internată în ultimele două săptămâni, după diagnosticare, la terapie intensivă.

Infirmiera era angajată la Secţia de Diabet a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad, iar decesul acesteia a fost anunţat, luni, pe pagina de Facebook a spitalului.

„O veste tragică a îndoliat comunitatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Una dintre colegele noastre, infirmieră pe Secţia de Diabet, a pierdut aseară (duminică seară – n.r.) lupta cu virusul COVID-19, după ce a fost aproape două săptămâni internată pe Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. Transmitem sincere condoleanţe familiei îndurerate, Dumnezeu să o aibă în paza sa!”, a anunţat unitatea medicală.

Reprezentanţii SCJU Arad au declarat pentru Agerpres că acesta este primul deces înregistrat în judeţ în rândul cadrelor medicale.

Până luni, în judeţul Arad au fost confirmate 410 cazuri de COVID-19, iar 42 de pacienţi au decedat.

Măsuri de relaxare a restricțiilor: Ce precizări face Grupul de Comunicare Strategică

Grupul de Comunicare Strategică face precizări referitoare la eventuale măsuri de relaxare a restricțiilor instituite pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus (COVID-19), în contextul vehiculării în spațiul public a unor  astfel de propuneri.

  1. Măsurile instituite până în acest moment de autorități își dovedesc eficiența în combaterea răspândirii noului coronavirus (COVID-19) și se impune respectarea strictă a acestora și în perioada imediat următoare.
  2. Eventualele măsuri de relaxare a restricțiilor nu sunt avute în vedere pentru perioada imediat următoare din rațiuni de securitate sanitară.
  3. Dezbaterile referitoare la ridicarea graduală a restricțiilor trebuie să țină cont de evoluția epidemiologică în fapt, precum și de necesitatea prevenirii riscurilor referitoare la un alt val de infectare.
  4. Autoritățile fac permanent estimări asupra evoluției răspândirii virusului, care se bazează în primul rând pe comportamentul social și pe rata de conformare a cetățenilor față de măsurile deja adoptate.
  5. În acest moment, dezbaterile publice referitoare la unele propuneri privind măsurile de relaxare a restricțiilor privesc inițiative individuale, care nu au făcut obiectul analizelor sau deciziilor la nivelul forurilor autorizate. Astfel de propuneri vor fi discutate cu toți factorii implicați în gestionarea situației răspândirii noului coronavirus (COVID-19), ținând cont de toate riscurile și de identificarea măsurilor care pot fi implementate pentru a garanta sănătatea cetățenilor.
  6. În analiza referitoare la eventualele măsuri de relaxare a restricțiilor se va ține cont de recomandările Comisiei Europene, precum și de coordonarea cu celelalte state ale Uniunii Europene.
  7. În privința deciziilor referitoare la relaxarea măsurilor de restricție, se va ține cont de nevoia aplicării acestora tuturor categoriilor de cetățeni. Astfel, va fi avută în vedere implementarea acelor soluții prin care să beneficieze de aceste măsuri toate categoriile de persoane, în condiții de siguranță sanitară, fără a impune restricții suplimentare anumitor categorii de persoane.

Alte nouă decese cauzate de coronavirus în România

Alte nouă decese au fost înregistrate din cauza noului coronavirus, numărul total ajungând la 469, a anunţat, luni, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

* Deces 461

Femeie, 69 ani din judeţul Mehedinţi.

Data internării: 05.04.2020 în Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin – secţia pneumologie, transferată în 07.04.2020 în secţia de boli infecţioase şi apoi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Craiova – secţia ATI.
Data recoltării: 05.04.2020.
Data confirmării: 07.04.202
Contact apropiat cu un caz confirmat (la domiciliu).
Data decesului: 20.04.2020.
Comorbidităţi: boală renală cronică, obezitate, DZ tip II.

* Deces 462

Bărbat, 70 ani din judeţul Botoşani.

Data internării: 15.04.2020, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Botoşani, cu AVC ischemic.
A avut o internare anterioară (29-31.03.2020) pe secţia pneumologie a SJU Botoşani.
Data recoltării: 16.04.2020.
Data confirmării: 17.04.2020, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Botoşani.
Data decesului: 19.04.2020.
Comorbidităţi: hemoptizii recurente, bronsiectazii, boala Parkinson

* Deces 463

Bărbat, 72 ani din judeţul Botoşani.

Data internării: 16.04.2020, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Botoşani – trimis simptomatic de la Centrul de dializă Botoşani.
Data recoltării: 16.04.2020.
Data confirmării: 17.04.2020, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Botoşani.
Data decesului: 19.04.2020.
Comorbidităţi: DZ tip II, nefropatie mixtă, hidronefroză bilaterală, HTA

* Deces 464

Femeie, 68 ani din judeţul Vrancea.

Internată în secţia nefrologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Focşani, a fost contact cu un caz confirmat din rândul personalului medical, transferată la Spitalul Adjud – spital suport COVID în data de 09.04.2020 şi din 11.04.2020, pe secţia ATI Spitalul Adjud.
În data de 15.04.2020, este transferată pe secţia nefrologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Focşani pentru dializă, apoi în Secţia ATI.
Data recoltării: 09.04.2020.
Data confirmării: 10.04.2020, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Iaşi.
Data decesului: 19.04.2020.
Comorbidităţi: boală renală cronică, dializată cronic.

* Deces 465

Bărbat, 64 ani din judeţul Vrancea.

Internat în perioada 03-08.04.2020 pe secţia cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Focşani; este internat în 12.04.2020 la Spitalul Monza Bucureşti pentru boală cardiacă.
Data recoltării: 12.04.2020.
Data confirmării: 13.04.2020
Data decesului: 19.04.2020.
Comorbidităţi: boală cardiacă.

* Deces 466

Bărbat, 76 ani din judeţul Suceava.

Data internării: 03.04.2020, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.
Data recoltării: 10.04.2020.
Data confirmării: 12.04.2020
Data decesului: 18.04.2020.
Comorbidităţi: HTA, melanom operat cu metastaze cerebrale şi pulmonare.

* Deces 467

Bărbat, 79 ani din judeţul Suceava.

Data internării: 14.04.2020, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava – secţia neurologie.
Data recoltării: 14.04.2020.
Data confirmării: 15.04.2020
Data decesului: 19.04.2020.
Comorbidităţi: AVC ischemic, hemiplegie dreaptă.

* Deces 468

Bărbat, 72 ani din judeţul Constanţa.

Data internării: 01.04.2020, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, transferat în data de 07.04.2020 pe secţia ATI.
Data recoltării: 01.04.2020.
Data confirmării: 01.04.2020
Data decesului: 19.04.2020.
Comorbidităţi: DZ tip II, HTA.

* Deces 469

Femeie, 67 ani din judeţul Sibiu.

În data de 18.04.2020 se prezintă la UPU Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu cu dispnee.
Data recoltării: 18.04.2020.
Data confirmării: 19.04.2020
Data decesului: 19.04.2020.
Comorbidităţi: HTA, mastectomie stânga, tiroidectomie totală.

Robu: Un singur nou internat cu COVID-19 în ultimele 24 de ore la Spitalul Victor Babeş din Timişoara

La Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara a fost înregistrat un singur nou internat infectat cu coronavirus în ultimele 24 de ore, în timp ce de la începutul pandemiei, aici au fost vindecaţi aproape 260 de bolnavi, potrivit declaraţiei primarului Nicolae Robu.

„Un singur nou internat ca infectat cu SAR-CoV-2 şi niciun deces la Spitalul ‘Victor Babeş’ din Timişoara în ultimele 24 de ore. (…). Încă 16 vindecaţi (până duminică – n.r.) la Spitalul ‘Victor Babeş’ şi s-a ajuns la 258 de trataţi aici. Vă rog, nu recepţionaţi aceste comunicări drept triumfaliste! Ele sunt îmbucurătoare, dar pentru sănătatea noastră şi a semenilor, mai avem, încă, de stat în casă. Ascultaţi de specialişti. (…). Avem semne bune şi la nivel naţional, numărul de noi îmbolnăviri scăzând continuu după data de 16 aprilie, iar numărul de decese ajungând la doar nouă, în ultimele 24 de ore”, afirmă, luni, Nicolae Robu într-un mesaj publicat pe Facebook.

Potrivit edilului, până în prezent, în judeţul Timiş au fost confirmate ca infectate cu SARS-CoV-2, de la începutul pandemiei, 376 de persoane, ceea ce înseamnă 0,55 îmbolnăviri la mia de locuitori.

„Altfel spus, avem, la nivelul judeţului, aproximativ un infectat cu SARS-CoV-2 la 2.000 de locuitori, cumulativ în timp, de la începutul pandemiei”, spune Nicolae Robu.

Franţa propune crearea unui grup de experţi pentru a susține OMS

Franţa propune crearea unui grup de experţi internaţionali cum este Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei (GIEC) pentru a susţine Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), pusă în discuţie de SUA în ceea ce priveşte gestionarea epidemiei de COVID-19, relatează AFP.

”Trebuie să redăm OMS mijloacele de a-şi îndeplini mai bine misiunea sa normativă precum şi cea de alertă şi detectare”, a declarat ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian într-un interviu publicat luni în cotidianul Le Monde, potrivit Agerpres.

”Ar fi de dorit să se constituie, după modelul GIEC (Grupul de experţi interguvernamental privind evoluţia climei), un înalt consiliu de sănătate umană şi animală, care ar putea susţine ştiinţa, pe baza activităţii unor experţi recunoscuţi”, a adăugat el.

GIEC, creat în 1988, este un organism deschis tuturor ţărilor membre ONU şi are în prezent 195 de state.

”O altă dificultate pentru OMS este coordonarea între marile iniţiative şi marii actori ai sănătăţii mondiale: Fondul mondial de luptă contra SIDA, tuberculozei şi malariei, Alianţa Globală pentru Vaccinuri şi Imunizare (GAVI), organizaţia UNITAID…”, a menţionat Jean-Yves Le Drian.

SUA au suspendat contribuţia la bugetul OMS pe care o acuză că se află sub influenţa Chinei, unde au apărut în decembrie primele cazuri de infectare cu coronavirus.

Alte nouă decese cauzate de coronavirus. Trei sunt ale unor bătrâni dintr-un cămin din Galați

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat alte nouă decese cauzate de coronavirus în România, trei dintre ele fiind ale unor bătrâni aflați la un cămin din Galați. Numărul total al persoanelor moarte de COVID-19 a ajuns astfel în România la 460.

Deces 452

Bărbat, 98 ani din județul Galați.

Face parte din focarul COVID-19 de la Căminul de bătrâni Galați.

Data recoltării: 05.04.2020.

Data confirmarii: 07.04.2020, la Spitalul Județean de Urgență Galați.

Internat la Spitalul Județean de Urgență Galați, secția Boli Infecțioase în data de 07.04.2020.

Data decesului: 19.04.2020.

Comorbidități: boală cardiovasculară, boală Alzheimer.

 

Deces 453

Bărbat, 85 ani din județul Galați.

Face parte din focarul COVID-19 de la Căminul de bătrâni Galați.

Data recoltării: 05.04.2020

Data confirmării: 07.04.2020

Internat la Spitalul Județean de Urgență Galați, secția Boli Infecțioase în data de 07.04.2020.

Data decesului: 19.04.2020.

Comorbidități: boală cardiovasculară, boală hepato-renală.

 

Deces 454

Femeie, 75 ani, jud. Bacau

Internat în Spitalul Județean de Urgență Bacău – secția ortopedie (fractură col femural stang) în data de 27.03.2020; transferată în Spitalul Onești – Secția COVID în 14.04.2020, dupa confirmare.

Contact apropiat caz confirmat, la domiciliu, înainte de internarea la ortopedie.

Data confirmarii: 13.04.2020, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași.

Data decesului: 20.04.2020.

Comorbidități: cardiopatie ischemică cronică, fibrilație atrială permanentă, insuficiență cardiacă cronică clasa NYHA III, Diabet Zaharat tip II, insuficiență renală cronică acutizată, HTA.

 

Deces 455

Bărbat, 75 ani din județul Timiș.

Internat în Spitalul Județean de Urgență Timișoara în data de 17.04.2020, transferat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Timișoara în data de 18.04.2020.

Data recoltării: 17.04.2020

Data confirmării: 18.04.2020, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Timișoara.

Data decesului: 20.04.2020.

Comorbidități: DZ tip II, boală cronică de rinichi.

 

Deces 456

Femeie, 63 ani din județul Sibiu.

Internată la Institutul de Urgențe pentru Boli Cardiovasculare Târgu Mureș – Departamentul COVID în data de 14.04.2020, transferată în secția ATI în data de 14.04.2020.

Data recoltării: 14.04.2020.

Data confirmării: 14.04.2020

Data decesului: 19.04.2020.

Comorbidități: boală cardiacă, HTA, cardiomiopatie ischemică severă.

 

Deces 457

 

Femeie, 76 ani din județul Galați.

Face parte din focarul COVID-19 de la Căminul de bătrâni Galați.

Data recoltării: 04.04.2020

Data confirmării: 05.04.2020, la Spitalul Județean de Urgență Galați.

Internat la Spitalul Județean de Urgență Galați, secția Boli Infecțioase în data de 06.04.2020.

Data decesului: 20.04.2020.

Comorbidități: boala Alzheimer.

 

Deces 458

Bărbat, 91 ani din municipiul București.

Data internării: 11.04.2020, la Spitalul Colentina, transferat în secția ATI în data de 15.04.2020.

Data recoltării: 11.04.2020.

Data confirmării: 12.04.2020

Data decesului: 19.04.2020.

Comorbidități: HTA, boală cardiovasculară, DZ tip II, hepatită cu virus C, boala Parkinson, melanom excizat.

 

Deces 459

Bărbat, 76 ani din județul Prahova.

Data internării: 02.04.2020 în Spitalul CFR Ploiești, transferat dupa confirmare la Spitalul Boli Infecțioase Ploiești în data de 03.04.2020, apoi, în 09.04.2020 la Spitalul Municipal Câmpina – spital support COVID – Secția ATI.

A fost contact apropiat cu un caz confirmat.

Data recoltării: 02.04.2020.

Data confirmării: 03.04.2020.

Data decesului: 20.04.2020.

Comorbidități: ulcer gastric operat.

 

Deces 460

Femeie, 73 ani din județul Hunedoara.

Data internării: 06.04.2020 la Spitalul Boli Infecțioase Hunedoara, transferată în 14.04.2020 la Spitalul Județean de Urgență Deva, secția ATI

Data recoltării: 09.04.2020.

Data confirmării: 11.04.2020, la IML Cluj Napoca.

Data decesului: 19.04.2020.

Comorbidități: neoplasm mamar, fibrilație atrială.

Vela: Rugămințile noastre au fost aplicate într-un “mod exemplar”

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a transmis că de Paște, rugămințile autorităților au fost aplicate într-un “mod exemplar cum poate nu s-au așteptat cei care își doreau să speculeze negativ acest moment”.

“Dovada dumneavoastră de respect și patriotism pentru toată munca noastră din spatele acestor zile a fost cu adevărat impresionantă și vă spun din suflet mulțumesc! Nimic nu poate avea rezultat fără unitate, împreună am fost și suntem o mare echipă care luptă pentru același scop, iar dumneavoastră ați înteles acest mesaj întru totul”, a scris ministrul Vela, pe pagina sa de Facebook.

SABIF: Mai puține apeluri la 112 în București

Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF), Alis Grasu, a declarat că, în ultimele 36 de ore, 1.383 de persoane au apelat la numărul de urgenţă 112, cu 16% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„În ultimele 36 de ore, la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov au apelat 1.383 de persoane, cu 16% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Dintre acestea, 959 de persoane au prezentat urgenţe de cod roşu şi cod galben. Au fost şi 280 de persoane care au avut urgenţe digestive pentru care au solicitat ambulanţa. O parte dintre aceste afecţiuni digestive nu au fost neapărat excese, ci persoane care nu au tolerat foarte bine preparatele de Paşte”, a declarat Alis Grasu, pentru Agerpres.

Alis Grasu a explicat că scăderea numărului persoanelor care au apelat la ambulanţă se datorează faptului că oamenii au stat în autoizolare şi nu mai sunt atât de multe afecţiuni respiratorii sezoniere.

„Probabil că nu mai sunt aşa de multe afecţiuni respiratorii sezoniere şi cred eu că, de data aceasta, oamenii au fost mai cumpătaţi”, a precizat Alis Grasu.

 

 

Aproape 9.000 de cazuri confirmate de coronavirus în România

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până pe 20 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 8.936 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. De la ultima informare transmisă, au fost înregistrate alte 190 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.017 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 451 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj, au decedat.

La ATI, în acest moment, sunt internați 261 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.530 de persoane. Alte 42.846 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 98.491 de teste.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 448 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 4.787 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.834.677 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 734 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 422 în Italia, 196 în Spania, 26 în Franța, 14 în Germania, 58 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 3 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 61 de cetățeni români aflați în străinătate, 14 în Italia, 15 în Franța, 19 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, unul în Belgia, unul în Suedia și unul în Elveția, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați: 7 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.