SABIF: Mai puține apeluri la 112 în București

0
73

Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF), Alis Grasu, a declarat că, în ultimele 36 de ore, 1.383 de persoane au apelat la numărul de urgenţă 112, cu 16% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„În ultimele 36 de ore, la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov au apelat 1.383 de persoane, cu 16% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Dintre acestea, 959 de persoane au prezentat urgenţe de cod roşu şi cod galben. Au fost şi 280 de persoane care au avut urgenţe digestive pentru care au solicitat ambulanţa. O parte dintre aceste afecţiuni digestive nu au fost neapărat excese, ci persoane care nu au tolerat foarte bine preparatele de Paşte”, a declarat Alis Grasu, pentru Agerpres.

Alis Grasu a explicat că scăderea numărului persoanelor care au apelat la ambulanţă se datorează faptului că oamenii au stat în autoizolare şi nu mai sunt atât de multe afecţiuni respiratorii sezoniere.

„Probabil că nu mai sunt aşa de multe afecţiuni respiratorii sezoniere şi cred eu că, de data aceasta, oamenii au fost mai cumpătaţi”, a precizat Alis Grasu.

 

 

Ad in title
Articolul precedentAproape 9.000 de cazuri confirmate de coronavirus în România
Articolul următorVela: Rugămințile noastre au fost aplicate într-un “mod exemplar”