Ministrul Economiei: Terasele se vor deschide începând cu 1 iunie

Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a anunţat că terasele se vor deschide începând cu 1 iunie, iar sezonul turistic pe litoral ar putea începe la 15 iunie.

“Ne gândim serios să dăm drumul la sezonul turistic pe litoral în data de 15 iunie, pentru că vorbim de o panta descrescătoare a cazurilor de coronavirus. Începând cu 1 iunie vom deschide terasele. De asemenea, până mâine vom publica un ordin comun cu MS privind regulile pentru proprietarii teraselor. Vor fi reguli și pentru deschiderea efectivă a hotelurilor. Dacă va fi nevoie să deschidem și restaurantele hotelurilor, o vom face cu anumite reguli, ca să nu determinăm o creștere a îmbolnăvirilor. Vom găsi cele mai bune soluții. Sunt optimist și cred că va urma o curbă descrescătoare ca să putem permite să relaxăm și mai mult măsurile de siguranță”, a scris Ministrul Economiei, într-o postare, pe pagina sa de Facebook.

Orban, despre când se va relua activitatea jocurilor de noroc

Premierul Ludovic Orban a precizat că redeschiderea activităţii jocurilor de noroc va fi posibilă în anumite condiţii sanitare şi în funcţie de evoluţia crizei epidemiologice, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Guvernului.

Şeful Executivului a avut, joi, consultări cu reprezentanţii industriei jocurilor de noroc, în contextul măsurilor pe care Guvernul va continua să le ia pentru limitarea efectelor în plan economic şi social ale crizei coronavirus.

„Reprezentanţii industriei de profil au solicitat menţinerea, pe perioada stării de alertă, a măsurilor de sprijin pentru acest sector. Prim-ministrul a dat asigurări că Guvernul va analiza propunerile înaintate şi a afirmat că redeschiderea activităţii jocurilor de noroc va fi posibilă în anumite condiţii sanitare şi în funcţie de evoluţia crizei epidemiologice”, se arată în postare.

GCS: România a ajuns la 18.791 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunţat că până joi, pe teritoriul României, au fost confirmate 18.791 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. De la ultima informare, au fost înregistrate alte 197 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 182 de pacienți.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 12.629 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 1.229 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.712 de persoane. Alte 89.787 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 410.000 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 418 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.296 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 214 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 181.250 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 27 mai a.c., 119 persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Transplant pentru patru pacienţi, în urma unei prelevări de la o persoană aflată în moarte cerebrală

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea a avut loc o nouă prelevare de organe şi ţesuturi de la un pacient aflat în moarte cerebrală, a cărui familie a fost de acord cu donarea, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Transplant.

Astfel, doi pacienţi vor beneficia de transplant renal, iar alte două persoane, de un transplant de cornee.

Intervenţiile de transplant renal se vor desfăşura în cadrul Institutului Clinic Fundeni şi Spitalului Clinic “Dr. C. I.Parhon” Iaşi. Corneea va fi transplantată în cadrul Spitalului Militar Central Bucureşti.

“Generozitatea familiei donatorului şi efortul colectiv al echipei ATI şi de coordonare a spitalului bihorean, formată din Dr. Carmen Pantiş, Dr. Ştefania Sije, Dr. Silviu Turcus, as. Aurelia Cheregi, as. Viviana Hodosan, au făcut posibil ca azi să spunem din nou DA pentru VIAŢĂ! Prelevarea de organe din cursul zilei de ieri este cea de-a 12 a realizată anul acesta la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea. Echipa de prelevare a Institutului Clinic Fundeni, condusă de Dr. Claudiu Codoiu şi Dr. Genday Vatachki au încheiat cu succes intervenţia de prelevare a rinichilor, care vor salva viaţa a 2 pacienţi aflaţi în suferinţă pe listele de aşteptare”, se arată în comunicatul Agenţiei Naţionale de Transplant.

Cetăţeni români, repatriați din Franța

0

Un număr de 64 de cetăţeni români au ajuns miercuri în ţară, din Franţa, ca urmare a demersurilor întreprinse de autorităţi pentru revenirea acasă a celor afectaţi de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, a informat, joi, Ministerul Afacerilor Externe.

Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană specială operată de compania TAROM, pe ruta Bucureşti – Paris – Bucureşti, în urma demersurilor comune ale MAE, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi Ministerului Afacerilor Interne.

„Printre cetăţenii români repatriaţi se regăsesc studenţi şi membri de familie ai acestora, un caz medical pentru care Ambasada României la Paris a întreprins demersurile necesare în vederea îmbarcării, persoana în cauză fiind asistată de un reprezentant al ambasadei până la aeroport, precum şi alte persoane care se aflau în imposibilitatea de a-şi prelungi şederea pe teritoriul acestui stat”, a precizat MAE, printr-un comunicat de presă.

Demersurile de repatriere au permis, de asemenea, revenirea în ţara de reşedinţă a trei persoane – un cetăţean francez, unul marocan şi unul din Togo, rezidenţi în România.

Cu aceeaşi cursă, pe ruta Bucureşti – Paris, a fost facilitată şi revenirea în Franţa pentru cinci cetăţeni francezi, care se aflau pe teritoriul României.

Ministerul Afacerilor Externe subliniază importanţa verificării cu atenţie, anterior oricăror deplasări, a informaţiilor postate pe site-ul său privind sfaturile şi alertele de călătorie, precum şi a informaţiilor de interes publicate pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare ale României în străinătate.

Prototipul primului ventilator românesc pentru insuficienţă respiratorie a trecut testul pe animale

Primul ventilator românesc pentru cazuri de insuficienţă respiratorie care a fost conceput, începând din luna martie, de un grup de ingineri din Târgu Mureş şi Cluj-Napoca, a trecut de primele teste efectuate pe animale de experiment de talie medie, la Centrul de Simulare şi Abilităţi Practice a Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMFST) „George Emil Palade”.

Testul a fost efectuat pe o oaie, care a fost iniţial ventilată mecanic pe un aparat omologat şi care există deja pe piaţa medicală şi este folosit de ani de zile. După ce s-a recoltat gazometrie sanguină, animalul de experienţă, în aceleaşi condiţii de laborator, a fost trecut pe noul prototip, pe care au fost setaţi aceiaşi parametri de ventilaţie.

„Apreciem foarte mult paşii care s-au făcut până acum, acest prototip a trecut deja o serie de faze importante la nivelul centrului de simulare şi astăzi începe o evaluare superioară pe organisme vii, în cadrului Centrului de Chirurgie Experimentală. Este un proiect care are nevoie de rafinare în continuare, dar am toată speranţa că aceşti oameni implicaţi direct în proiect au şi inteligenţa şi imaginaţia necesară pentru ca proiectul să aibă finalitatea pe care să ne bucure pe fiecare dintre noi”, a declarat rectorul UMFST Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, potrivit Agerpres.

Iniţiatorul proiectului, Răzvan Corneliu Popa, administratorul companiei Gaze Industriale Mureş, a arătat că ideea născută în luna martie – atunci când s-a constatat că spitalele din ţară nu deţin suficiente aparate de ventilare mecanică, la începutul manifestării accelerate a pandemiei de coronavirus şi în România – a prins contur în doar trei săptămâni, iar în urma numeroaselor teste, prototipul a fost mereu îmbunătăţit.

Răzvan Corneliu Popa a ţinut să sublinieze aportul deosebit pe care l-au avut în acest proiect medicii militari şi civili din Târgu Mureş şi din Braşov, precum şi specialiştii în teste de laborator ai UMFST Târgu Mureş.

„Am reuşit să mai depăşim o etapă, am încheiat un parteneriat cu UMFST Târgu Mureş, avem un parteneriat solid care pe de o parte ne responsabilizează, iar pe de altă parte ne şi onorează. (…) Astăzi avem testare pe animal viu, respectiv pe oaie, sperăm ca testele să meargă bine. Sper ca ventilatorul să satisfacă rigorile şi cerinţele celor de la UMFST şi ale medicilor de la ATI în general şi etapa să se deruleze cu succes. Am mai avut câteva testări pe animal viu (de mici dimensiuni) şi pe om, mai avem parteneriate cu spitalul din Oradea. Testele au decurs destul de bine, ni s-au cerut anumite îmbunătăţiri, le-am făcut pe toate şi sperăm să se deruleze cu succes şi sper cât mai repede să începem producţia”, a declarat iniţiatorul proiectului.

El a precizat că, între timp, echipa sa a depus şi o cerere de finanţare la Guvernul României şi că, dacă proiectul primului ventilator românesc pentru secţiile de ATI va avea succes, acesta va fi lansat în producţie, mai ales că sunt foarte multe solicitări venite din partea spitalelor din ţară.

„Avem o cerere de finanţare depusă la un apel de proiecte lansat de Guvernul României, depindem foarte mult şi timing-ul nostru depinde de acest proiect de finanţare. Dacă proiectul nostru va fi declarat câştigător şi vom semna contractul săptămâna viitoare, undeva pe 6 iunie este anunţată semnarea contractului, atunci vom accelera cu paşi foarte, foarte repezi spre lansarea în producţie. Avem deja parţial documentaţia pentru omologare elaborată, mai aşteptăm ultimele modificări şi depindem de testarea de astăzi. Dacă totul merge bine, eu sper ca în maxim două luni să lansăm în fabricaţie. Avem multe solicitări de parteneriate pentru producţie, numărul de echipamente pe care le vom produce depinde de aceste parteneriate şi pot să spun că vom putea satisface întreaga cerere la nivel intern până la sfârşitul anului, urmând să ne adresăm şi pieţelor internaţionale”, a mai declarat Răzvan Corneliu Popa.

Experimentul a fost condus de şefa de lucrări la disciplina de Fiziopatologie a UMFST Târgu Mureş, Bianca Grigorescu, medic primar ATI, care a prezentat eficienţa acestor teste şi în ce constau ele.

„În acest moment, animalul nostru de experienţă a fost trecut de pe un aparat de ventilaţie omologat, funcţionabil, construit de o firmă cunoscută pe piaţa de aparatură medicală. Am început testarea pe noul prototip pe care noi îl perfectăm în acest moment. Acest aparat pe care îl vedeţi în testare este unul care funcţionează cu un amestec de gaze care este furnizat de reţeaua spitalului, este un amestec de aer comprimat şi oxigen, furnizat printr-o priză rapidă. Acest aparat are capacitatea, în acest moment, de a funcţiona şi pe butelii de gaze care pot fi puse pe suportul aparatului şi astfel îl fac foarte uşor mobilizabil, împreună cu pacientul, dacă acesta este necesar să fie mutat dintr-o încăpere în alta în diverse scopuri medicale sau pentru investigaţii. Aparatul nostru funcţionează în două moduri de ventilaţie, în mod de presiune şi de volum, în acest moment îl controlăm în mod volum. Aşteptăm să vedem ce se întâmplă şi cum va evolua în următoarele minute. Evident că funcţionalitatea aparatului o testăm prin evaluarea gazometriei sangvine din sângele arterial al animalului de experienţă, comparativ cu probe luate în timp ce animalul este ventilat cu aparatul standard omologat pe care îl folosim pentru anestezie şi cu prototipul testat de noi”, a precizat Bianca Grigorescu.

Ea a subliniat că acest experiment face parte dintr-un proiect al UMFST Târgu Mureş – perfecţionarea şi dezvoltarea unui prototip de ventilator care să fie foarte larg disponibil pentru pacienţii cu insuficienţă respiratorie acută, care necesită protezare de cale aeriană şi ventilaţie mecanică.

„În actualul context al pandemiei SARS-CoV-2, acest lucru a ieşit foarte tare în evidenţă prin faptul că, fiind o situaţie medicală absolut imprevizibilă, numărul utilizat de rutină al acestor aparate de ventilaţie a crescut exponenţial şi astfel au apărut probleme de logistică în manageriatul spitalelor. Evident că, din punctul nostru de vedere, ca medici de terapie intensivă, acest lucru are un impact foarte mare pentru că ne pun de multe ori în imposibilitatea de a salva viaţa pacienţilor, lucru care este deosebit de frustrant pentru cei care sunt practicieni şi nu numai. Acest aparat ne ajută să ventilăm pacienţii care au nevoie de protezare mecanică-respiratorie, în două moduri, în presiune şi în volum, în parametri adaptaţi necesităţilor fiecărui caz în parte”, a mai afirmat Bianca Grigorescu.

Radioterapia şi dializa,printre serviciile ce vor avea nevoie de validarea cardului de sănătate,de la 1 iulie

Începând cu data de 1 iulie 2020, serviciile acordate de către unitățile sanitare cu paturi, furnizorii de investigații paraclinice, furnizorii de medicamente, furnizorii de servicii de radioterapie şi furnizorii de servicii de dializă vor fi validate cu cardul național de asigurări de sănătate, se arată într-un proiect de de Hotărâre de Guvern, elaborat de Ministerul Sănătății.

“În coroborare cu reglementările art. 10 alin. (2) și (3) din OUG 70/2020 și pentru a asigura o trecere graduală de la starea de urgență, în cadrul căreia serviciile medicale au fost acordate fără validarea acestora cu cardul național de asigurări de sănătate, și a limita riscul iminent asupra stării de sănătate a populației urmare a evoluției ulterioare a epidemiei, începând cu data de 1 iulie 2020 serviciile acordate de către unitățile sanitare cu paturi, furnizorii de investigații paraclinice, furnizorii de medicamente, furnizorii de servicii de radioterapie şi furnizorii de servicii de dializă vor fi validate cu cardul național de asigurări de sănătate”, se arată în Proiect de act normativ “Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018”.

Prin proiectul de act normativ se propune reglementarea unor măsuri în ceea ce privește acordarea şi decontarea serviciilor medicale, medicamentelor materialelor sanitare specifice, dispozitivelor medicale şi altele asemenea, precum și măsuri pentru a asigura limitarea răspândirii infecţiei cu noul coronavirus în rândul populaţiei.

Ordinul prin care MS a introdus noi protocoale terapeutice decontate de CNAS, publicat în MO

Monitorul Oficial a publicat Ordinul prin care Ministerul Sănătății a introdus 25 de noi protocoale terapeutice și a actualizat alte protocoale.

Astfel, prescrierea, eliberarea şi decontarea medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaţionale se realizează, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, în baza protocoalelor terapeutice aprobate prin ordin comun al Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) sau pe baza protocoalelor terapeutice elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii.

Ordinul nr. 866/2020 publicat în Monitorul Oficial prevede introducerea protocoalelor terapeutice pentru sacubitril/valsartan, benralizumab, sofosbuvir+velpatasvir+voxilaprevir, alirocumab, denosumab (Prolia), burosumab, aflibercept, tafluprost, trioxid de arsen, regorafenib, atezolizumab, cabozantinib, ribociclib, pomalidomid, alectinib, dinutuximab beta, semaglutidă, alfa elosulfază, velmanază alfa, cerliponază alfa, sirolimus, darvadstrocel, miglustat, brivaracetam și fenilbutirat de sodiu.

De asemenea, ordinul prevede actualizarea protocoalelor terapeutice pentru boala cronică inflamatorie intestinală, rivaroxaban, apixaban, midostaurin, exenatid, combinaţii dabrafenib + trametinib, idebenon, pertuzumab, pembrolizumab, blinatumomab, empagliflozină și rituximab.

Monitorul Oficial a publicat Ordinul care prelungește valabilitatea biletelor de trimitere

Ordinul pentru prelungirea până la data de 30 septembrie 2020 a termenelor de valabilitate a unor documente, precum bilete de trimitere pentru specialități clinice, paraclinice, recomandări medicale pentru dispozitive medicale sau decizii de aprobare privind procurarea de dispozitive medicale a fost publicat în Monitorul Oficial.

Astfel, prin Ordinul ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate se prelungește termenul de valabilitate pentru următoarele documente a căror valabilitate expiră până la 30 septembrie 2020:

– bilete de trimitere pentru specialități clinice, inclusiv specialitatea medicină fizică și de reabilitare.
– bilete de trimitere pentru specialități paraclinice
– recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive, ce se depun/se transmit la casa de asigurări de sănătate.
-deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologii și dispozitive asistive. În cazul deciziilor pentru dispozitivele medicale acordate prin închiriere, pentru dispozitivele de protezare stomii și pentru dispozitivele pentru incontinență urinară, al căror termen de valabilitate a fost prelungit, se emit o nouă decizie de aprobare, cu precizarea duratei pentru care se prelungește decizia inițială, precum taloanele aferente perioadei pentru care a fost prelungită decizia. Atât noua decizie, cât și noile taloane se transmit persoanei beneficiare prin orice mijloace de comunicare.
– deciziile de aprobare emise de către comisia de specialitate de la nivelul Casei Naționale de Sănătate pentru efctuarea investigația PET-CT.

28 mai, Ziua Internațională a Acțiunii pentru Sănătatea Femeilor

Ziua Internațională a Acțiunii pentru Sănătatea Femeilor este marcată în fiecare an pe 28 mai.

În acest an, campania desfășurată sub sloganul “Fără blocaje în drepturi” este condusă de Rețeaua Internațională a Femeilor pentru Drepturile Reproducerii (Global Network for Reproductive Rights — WGNRR) și partenerii săi.

În contextul pandemiei de COVID-19, reprezentanții WGNRR susțin că orice strategie de sănătate publică care nu ține cont de drepturile omului, inclusiv sănătatea și drepturile sexuale și reproductive, nu numai că va fi inaptă și nesustenabilă, dar va crea și un mediu care permite încălcării grave ale drepturilor omului.

Furnizarea de servicii de sănătate sexuală și de reproducere, inclusiv avorturi sigure și servicii legate de violențe bazate pe gen, este esențială pentru asigurarea sănătății, drepturilor și bunăstării femeilor și fetelor. Astfel de serviii nu trebuie trecute cu vederea în momente de criză, femeile continuând să solicite servicii de sănătate sexuală și reproductivă, potrivit WGNRR.

Decizia de a lansa o Campanie pentru sănătatea femeilor a fost luată pe data de 28 Mai 1987, în cadrul celei de-a V-a Reuniuni Internaționale pentru Sănătatea Femeilor din Costa Rica. De atunci, organizațiile de femei din toată lumea desfășoară anual, diverse activități pentru a scoate în evidență probleme majore legate de acest subiect.

Activiștii și aliații pentru drepturile femeilor din întreaga lume – Womens Global Network for Reproductive Rights – WGNRR susțin drepturile femeilor cu privire la sănătatea sexuală și cea reproductivă.