Orban, despre adoptarea de noi măsuri de restricții, în cazul creșterii numărului de cazuri de COVID-19

Premierul Ludovic Orban i-a îndemnat, din nou, pe români să se protejeze şi să respecte „distanţa fizică de protecţie sanitară”, avertizând că „orice creştere semnificativă a numărului de cazuri (de COVID 19 – n.r.) poate să conducă la noi măsuri de restricţii”.

„Aşteptăm să vedem evoluţia. Numai pe baza numărului de persoane care au fost diagnosticate pozitiv într-o zi nu este bine să formulezi judecăţi de valoare, opinii. Sigur că e un semnal de alarmă şi va trebui să urmărim cu şi mai multă atenţie ceea ce se va întâmpla. Îndemnul meu către români este acelaşi: protejaţi-vă, purtaţi masca, respectaţi distanţa fizică de protecţie sanitară! Nu interacţionaţi de aproape cu oamenii! Este adevărat că în aer liber nu eşti obligat să porţi mască, dar dacă nu porţi mască, am văzut locuri în care erau oamenii unul lângă altul, nepurtând mască, în parcuri şi în alte zone. Dacă nu purtaţi mască, feriţi-vă să interacţionaţi de aproape cu alţi oameni care vă pot transmite virusul şi cărora le puteţi transmite virusul în cazul în care sunteţi infectaţi”, a declarat Ludovic Orban, vineri, într-o conferinţă de presă, întrebat dacă numărul mai mare de cazuri de COVID înregistrat joi nu reprezintă un semnal de alarmă pentru autorităţi.

Premierul a subliniat că autorităţile au în vedere o „relaxare graduală” prin măsurile adoptate în starea de alertă, dar a avertizat că „orice creştere semnificativă a numărului de cazuri poate să conducă la noi măsuri de restricţii”.

„Rolul acestei relaxări este tocmai o relaxare graduală, aşteptând ca românii să respecte regulile, aşa cum le-au respectat şi în perioada stării de urgenţă, să putem să ţinem sub control răspândirea acestui virus. Respectaţi toate regulile, protejaţi şi protejaţi-vă şi protejaţi-i pe cei din jur, pentru că orice creştere semnificativă a numărului de cazuri poate să conducă la noi măsuri de restricţii”, a mai afirmat Orban, potrivit Agerpres.

Cursuri pentru îmbunătățirea practicii medicale curente, organizate online de ANMCS

0

Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) începe o serie de cursuri care vizează îmbunătățirea practicii medicale curente. Cursurile sunt gratuite, se vor desfășura online și vor avea două module: Managementul riscurilor clinice și Erori de diagnostic, se arată într-un comunicat al ANMCS.

La primul curs “Riscurile clinice asociate medicației psihotrope și efectele adverse asociate asistenței medicale psihiatrice induse de medicația nonpsihotropă” s-au înscris 345 participanți dintre care peste 70 % medici, restul fiind farmaciști, psihologi, asistenți medicali, responsabili cu managementul calității în spitale.

Cursul se va desfășura online, în două serii, respective seria A, zilnic, în perioada 09-12 iunie 2020 și seria B, zilnic, în perioada 20-23 iulie 2020.

Cursul “Riscurile clinice asociate medicației psihotrope și efectele adverse asociate asistenței medicale psihiatrice induse de medicația nonpsihotropă” se desfășoară în colaborare cu Academia de Științe Medicale din România și este coordonat de Acad. Prof. Univ. Dr. Dragoș Marinescu, cu susținerea Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova.

Echipa multidisciplinară condusă de acad. prof. univ. Dr. Dragoș Marinescu va prezenta noțiuni teoretice despre riscurile clinice și efectele adverse asociate asistenței medicale, dar și studii de caz. La finalul cursului se eliberează medicilor membri ai CMR, diplome de participare și certificate de absolvire în care este înscris numărul de credite de Educație Medicală Continuă.

Academician profesor universitar doctor Dragoș Marinescu a coordonat metodologic activitățile naționale în domeniul psihiatriei în perioada în care a fost președinte al Comisiei de Psihiatrie și Psihiatrie Pediatrică a Ministerului Sănătății. Este membru al Academiei de Științe Medicale din România și cadru didactic universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova.

Din cadrul echipei multidisciplinare implicată în desfășurarea programului educațional fac parte: Acad. Prof. Univ. Dr. Dragoș Marinescu, Prof. Univ. Dr. Laurențiu Mogoantă, Șef lucrări Dr. Ileana Marinescu, Lector Univ. Dr. Olivian Stovicek.

Potrivit aceleiași surse, cursurile online organizate de ANMCS vor fi extinse și pe în alte specialități medicale și se adresează medicilor, managerilor, profesioniștilor din sănătate care desfășoară activități conexe actului medical interesați de creșterea calității serviciilor de sănătate și siguranței pacientului.

CNAS accesează fonduri europene pentru implementarea de noi soluții informatice și redimensionarea SIUI

Casa Națională de Asigurări de Sănătate accesează fonduri europene pentru dezvoltarea a trei proiecte de informatizare, pentru care estimează că se va obține aprobarea cererilor de finanțare până la finalul acestui an.

Pentru primul proiect, CNAS a semnat, în ianuarie, un Contract de finanțare în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă (POCA), care are ca obiectiv dezvoltarea și implementarea unui sistem integrat de management, denumit „Sistem integrat de management în sistemul de asigurări sociale de sănătate”. Acest sistem va permite elaborarea de rapoarte, analize și studii menite să optimizeze și să consolideze capacitatea decizională a CNAS, prin prelucrarea datelor specifice colectate în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS), se arată într-un comunicat al CNAS.

Potrivit aceleiași surse, valoarea totală a proiectului este de 101,98 milioane lei, din care 85,64 milioane lei reprezintă finanțarea nerambursabilă acordată de Autoritatea de Management POCA.

Reprezentanții CNAS au explicat că prin sistemul care va fi creat în cadrul acestui proiect, datele extrase din PIAS vor fi integrate și organizate într-un format unic de referință. Astfel, din PIAS vor fi generate rapoarte personalizate în vederea efectuării analizelor, studiilor și statisticilor necesare la nivel intern sau la solicitările Ministerului Sănătății și ale altor instituții, precum Institutul Național de Statistică și Institutul Național de Sănătate Publică. Aceste date vor contribui la o mai bună înțelegere a nevoilor asiguraților, la reducerea riscurilor și creșterea eficienței cheltuielilor publice în sistemul de sănătate. Echipa de proiect a fost constituită și în prezent se lucrează la întocmirea documentației necesare derulării achiziției publice. Perioada de implementare a proiectului este de 36 de luni.

Extinderea Dosarului Electronic de Sănătate

Un alt proiect pentru care CNAS a demarat procedurile de accesare de fonduri nerambursabile este extinderea Dosarului Electronic de Sănătate (DES), care a fost conceput inițial pentru medicina primară și spitale, însă este necesar să fie dezvoltat pe întreg lanțul de servicii medicale, potrivit CNAS.

“În prezent se lucrează la definitivarea specificațiilor tehnice și funcționale necesare pentru întocmirea proiectului tehnic, ce va fi depus pentru avizare la Comitetul Tehnico-Economic (CTE)”, se arată în comunicatul CNAS.

Proiectul „Sisteme informatice pentru conectarea la DES a furnizorilor de servicii paraclinice, ambulatoriu de specialitate pentru specialitățile clinice, de recuperare, îngrijiri la domiciliu, paliative, stomatologice, dispozitive medicale și consultații de urgență la domiciliu” are ca obiectiv dezvoltarea și extinderea unor platforme și aplicații informatice pentru sănătate (e-sănătate), cu scopul prioritar de a oferi beneficii asiguraților, printr-o mai bună informare a medicului curant despre istoricul medical al pacientului, reducerea timpului necesar stabilirii diagnosticului și creșterea acurateței acestuia.

De asemenea, se va evita astfel efectuarea unor servicii medicale redundante (ex. analize de laborator), ceea ce va determina o utilizare mai eficientă a fondului de sănătate.

Valoarea estimată a proiectului este de 82 milioane lei, dar poate suferi modificări în funcție de specificațiile care vor fi aprobate. Perioada de implementare a proiectului este de 36 luni.

Optimizarea fluxurilor de date și monitorizarea electronică a serviciilor medicale decontate

Un alt proiect derulat cu fonduri europene de către CNAS este și cel denumit „Sistem Informatic pentru Gestionarea Modernă a Accesului la Servicii Medicale Acte, Recomandări și Tehnologii” (SIGMA SMART). Proiectul CNAS se va susține pentru avizare la CTE pe 9 iunie 2020, etapa preliminară aprobării cererii de finanțare și contractare.
Acest proiect, care se dorește a fi derulat în parteneriat cu Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), are ca obiectiv general optimizarea fluxurilor de date și monitorizarea electronică a serviciilor medicale decontate din FNUASS.

Proiectul prevede construcția unui portal în care asigurații și furnizorii de servicii medicale aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate pot efectua programări electronice ale serviciilor medicale de care pacienții au nevoie.

De asemenea, proiectul prevede emiterea și gestionarea electronică a majorității documentelor utilizate în sistemul de sănătate: bilete de trimitere, certificate de concediu medical, scrisori medicale, recomandări electronice pentru îngrijiri medicale la domiciliu și îngrijiri paliative, pentru dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive. Automatizarea fluxurilor de documente va avea ca efect creșterea calității și eficienței serviciilor decontate din FNUASS și reducerea birocrației.

Valoarea estimată a proiectului este de 121,7 milioane lei, iar durata estimată a proiectului este de 36 de luni.

„Introducerea acestor instrumente informatice este necesară pentru a simplifica procedurile de acordare a unor servicii în sistemul de sănătate, precum eliberarea certificatelor de concediu medical. De asemenea, asigurații nu vor mai fi nevoiți să meargă la casele de asigurări de sănătate cu recomandarea de îngrijiri medicale la domiciliu sau cu recomandarea de îngrijiri paliative la domiciliu pentru a obține certificarea pe recomandare a numărului de zile de îngrijiri”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.

De asemenea, CNAS intenționează să acceseze finanțare în cadrul Programului Operațional Sănătate 2021 – 2027 pentru dezvoltarea și implementarea proiectului „Redimensionare și standardizare sistem informatic CNAS”, a cărui fișă de proiect a fost depusă în luna mai 2020. Durata de implementare a proiectului va fi de 3 ani de la semnarea contractului, iar bugetul va fi stabilit în funcție de specificațiile tehnice și funcționale ale acestuia.

„Creșterea calității și eficienței serviciilor decontate din FNUASS depinde în mare măsură și de performanța sistemului informatic din sănătate. Dorim să realizăm o analiză completă a soluției existente în vederea identificării punctelor sensibile care necesită remediere, în urma căreia să redimensionăm PIAS astfel încât să crească interoperabilitatea sistemelor ce compun Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate. Obiectivul principal al acestui proiect este reducerea timpilor de lucru, atât pentru furnizorii de servicii medicale, cât și pentru angajații CNAS/CAS, în interesul direct al pacientului”, a mai declarat Adela Cojan, președintele CNAS.

Societatea de Epidemiologie susține studiul naţional de seroprevalenţă a infecţiei cu noul coronavirus

Societatea Română de Epidemiologie consideră că este necesar ca strategia din perioada toamnă-iarnă de abordare a infecţiei cu SARS-CoV-2 să se bazeze pe date/dovezi cu privire la ponderea populaţiei care a trecut prin boală şi a dezvoltat anticorpi specifici şi afirmă că susţine realizarea unui studiu naţional de seroprevalenţă a infecţiei cu noul coronavirus în perioada iunie – septembrie.

„Un astfel de studiu putea fi realizat la nivel naţional, potrivit unei metodologii de eşantionare riguros selecţionat, după trecerea primului val de pandemie. Perioada verii poate fi folosită pentru a estima care este procentul din populaţie care a trecut deja până în acest moment prin boală, atât cu forme simptomatice, cât şi asimptomatice”, a declarat prof. dr. Doina Azoicăi, preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, potrivit unui comunicat de presă.

Conform SRE, pe baza rezultatelor acestui studiu trebuie realizate prognozele epidemiologice, cât şi strategiile ulterioare, printre care se numără: adaptarea capacităţii serviciilor medicale, oportunitatea măsurilor de protecţie sau de relaxare etc. şi chiar cele de vaccinare împotriva infecţiei cu SARS-CoV-2, la momentul în care un preparat vaccinal va fi disponibil.

„Acţiunile de supraveghere şi controlul unor boli infecţioase din ţări ale Uniunii Europene s-au bazat pe rezultatele unor astfel de studii seroepidemiologice şi au arătat că demersul este oportun şi util şi în situaţia emergenţei virusului SARS-Cov-2, care a determinat evoluţia pandemică pe care o trăim în acest moment”, se arată în comunicat.

Totodată, Societatea Română de Epidemiologie îşi arată disponibilitatea de a susţine autorităţile în demersurile de realizare a unor strategii „realiste” de abordare în situaţia unei posibile manifestări epidemice de infecţie cu SARS-CoV-2.

GCS: 196 de noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în România

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până vineri, pe teritoriul României, au fost confirmate 20.103 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

De la ultima informare, au fost înregistrate alte 196 noi cazuri de îmbolnăvire.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 14.145 au fost declarate vindecate și externate.

La ATI, în acest moment, sunt internați 152 de pacienți.

Totodată, până acum, 1.308 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.395 de persoane. Alte 95.847 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală, potrivit GCS.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 484.782 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 453 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.094 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.084 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus), astfel 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 583 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia.
De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 114 cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați, respectiv 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Niciun caz activ de COVID-19 în Fiji

Prim-ministrul din Fiji, Voreqe „Frank” Bainimarama, a declarat vineri că acest stat insular din Oceanul Pacific nu mai are niciun caz activ de COVID-19, informează DPA, potrivit Agerpres.

„Deşi numărul testărilor a crescut în fiecare zi, au trecut 45 de zile de când am înregistrat ultimul caz. Fără să înregistrăm decese, rata noastră de însănătoşire este de 100%” , a scris prim-ministrul Bainimarama într-un mesaj publicat pe Twitter.

„E vorba despre rugăciuni care au fost ascultate, muncă asiduă şi afirmarea ştiinţei!”, a adăugat acelaşi politician.

Fiji a avut 18 cazuri confirmate de COVID-19 după ce primul pacient a fost testat pozitiv pe 19 martie. Această ţară insulară, cu o populaţie de peste 900.000 de locuitori, a înregistrat ultimul caz de infectare cu noul coronavirus pe 21 aprilie.

Puţin mai devreme, ministrul Sănătăţii din Fiji, Ifereimi Waqainabete, a dezvăluit că ultimii trei pacienţi cu COVID-19, inclusiv o fată de 12 ani, au fost declaraţi vindecaţi vineri dimineaţă.

Toţi trei erau rezidenţi din Suva, capitala statului Fiji.

Ministrul Waqainabete a spus că Guvernul a continuat în această perioadă să testeze în mod constant toate cazurile suspecte care au fost raportate autorităţilor sanitare.

„Nu putem să lăsăm garda jos”, a continuat el.

Peste 2.000 de teste pentru COVID-19 au fost efectuate în Fiji. Aproximativ 100 de persoane se află în continuare în unităţi de carantină, însă niciuna dintre ele nu a fost testată pozitiv cu noul coronavirus.

Fiji este una dintre puţinele ţări din regiunea Oceanului Pacific care au avut cazuri confirmate de COVID-19, spre deosebire de o serie de state insulare învecinate, precum Tonga, Samoa şi Vanuatu.

Fiji şi-a închis graniţele pentru toţi călătorii din străinătate, însă organizează uneori curse aeriene de tip charter pentru cetăţenii săi.

În această ţară au rămas în vigoare restricţia care limitează adunările publice la cel mult 20 de persoane şi o dispoziţie adoptată la nivel naţional, care interzice rezidenţilor să îşi părăsească locuinţele pe timpul nopţii.

Monitorul Oficial a publicat lista medicamentelor compensate, cu denumirile comune internaționale

Monitorul Oficial a republicat HG 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate.

Lista cu denumirile comune internaționale este alcătuită din subliste, în funcție de procentul de compensare.

Astfel, procentul de compensare a medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaționale prevăzute în sublista A este de 90% din prețul de referință, a celor din lista B de 50%, a celor din sublista C este de 100% pentru secțiunile C1 și C3, iar a celor din sublista D este de 20% din prețul de referință.

Pentru pensionarii cu venituri din pensii și indemnizație socială, de până la 1.139 de lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, cuantumul de compensare a medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaționale prevăzute în sublista B este de 90% din prețul de referință, din care 50% se suportă din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și 40% din transferuri din Bugetul Ministerului Sănătății către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, pentru prescripțiile a căror contravaloare la nivelul prețului de referință/prescripție este de până la 330 de lei/lună.

Coronavirus: Un medic şi un asistent medical de la Institutul de Psihiatrie Socola, depistați pozitiv

Un medic şi un asistent medical de la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi au fost confirmaţi pozitiv cu COVID-19.

Directorul medical al Institutului de Psihiatrie Socola, Ovidiu Alexinschi, a declarat vineri, pentru Agerpres, că medicul şi asistentul infectaţi cu noul coronavirus lucrează în clinici şi pavilioane diferite.

Potrivit sursei citate, împreună cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi a fost demarată o anchetă epidemiologică, în cadrul căreia vor fi testaţi mai mulţi contacţi ai celor doi.

Acestea sunt primele cazuri de COVID-19 înregistrate la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi.

Un spital din România participă la un studiu OMS privind scheme de tratament pentru COVID-19

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC) intră în studiul clinic „Solidarity”, care constă în aplicarea, pentru comparaţie, a patru scheme terapeutice utilizate până în prezent, scheme care s-au dovedit sigure şi eficiente în cazul celor mai mulţi pacienţi diagnosticaţi cu boala COVID-19, au anunţat, vineri, reprezentanţii unităţii medicale într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, criteriile de includere sau excludere a pacienţilor în cazul acestui program ţin de vârstă, patologii asociate şi comorbidităţi.

„Scopul studiului este de a identifica, în cel mai scurt timp posibil, cel mai bun răspuns al subiecţilor la una dintre cele patru scheme de tratament, astfel încât să poată fi implementat, la nivel internaţional, în tratamentul specific al acestei patologii. Trebuie precizat faptul că proiectul respectă toate standardele în ceea ce priveşte etica şi siguranţa pacientului, în sensul că toţi subiecţii îşi vor da consimţământul pentru includerea în acest studiu, în deplină cunoştinţă de cauză, după explicarea tuturor etapelor spitaliceşti ce urmează a fi parcurse”, menţionează aceeaşi sursă.

Spitalul Militar participă la studiu – desfăşurat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în peste 40 de ţări – alături de Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” şi Spitalul Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş” din Bucureşti.

La nivelul SUUMC, coordonatorul studiului (investigator principal) este colonelul medic şef de lucrări dr. Ion Ştefan, şeful Secţiei Clinice Boli infecţioase.

Echipele implicate în desfăşurarea acestui proiect sunt alcătuite din specialişti în boli infecţioase şi medici rezidenţi în aceeaşi specialitate.

Hipertensiunea arterială, dublează riscul de deces din cauza COVID-19

Pacienţii diagnosticaţi cu hipertensiune arterială şi spitalizaţi din cauza COVID-19 prezintă un risc dublu de deces în comparaţie cu cei care nu sunt afectaţi de această patologie, potrivit concluziilor unui studiu publicat vineri în revista medicală European Heart Journal, informează AFP, potrivit Agerpres.

”Este important pentru pacienţii care suferă de hipertensiune să conştientizeze că se confruntă cu un risc crescut de deces din cauza COVID-19”, a declarat unul dintre principalii autori ai studiului, Fei Li, cardiolog în cadrul spitalului Xijing de Xian (centrul Chinei).

Pacienţii hipertensivi care au încetat să-şi ia tratamentul prezintă un risc încă şi mai mare de deces din cauza noului coronavirus SARS-CoV-2 după spitalizare în comparaţie cu cei care îşi iau medicamentele, potrivit acestui studiu.

În cadrul acestei cercetări observaţionale, oamenii de ştiinţă chinezi şi irlandezi au examinat retroactiv informaţii provenite de la persoanele internate în perioada 5 februarie-15 martie la spitalul Huoshenshan din Wuhan (centrul Chinei).

Aproape 30% dintre persoanele internate, adică 850 de pacienţi, sufereau de hipertensiune. Un procent de 4% dintre aceştia au decedat, în comparaţie cu 1,1% dintre pacienţii care nu prezentau această patologie.

După ce rezultatele studiului au fost ajustate pentru a ţine cont de diferenţele de vârstă, sex şi starea de sănătate, cercetătorii au calculat că riscul de deces din cauza noului coronavirus în cazul unui pacient hipertensiv internat în spital este de două ori mai mare decât în cazul altor pacienţi.

O altă analiză care integrează datele colectate în acest spital cu cele provenite din alte trei studii au demonstrat că pacienţii care urmează un tratament cu o categorie de medicamente împotriva hipertensiunii, şi anume inhibitorii sistemului renină-angiotensină (SRAA), prezintă un risc mai scăzut de deces în comparaţie cu cei care urmează un tratament diferit.

Autorii studiului îndeamnă însă la prudenţă în această privinţă, având în vedere fragilitatea multora dintre pacienţii vizaţi.

”Le sugerăm pacienţilor să nu sisteze sau să modifice tratamentul obişnuit împotriva hipertensiunii dacă acest lucru nu le-a fost recomandat de medic” a explicat unul dintre autorii studiului, Ling Tao, de la spitalul Xijing.

Autorii subliniază faptul că aceste studii sunt pur observaţionale, fără să aibă la bază teste clinice, şi că este nevoie de cercetări suplimentare pentru a putea face recomandări clinice definitive.