Vicepreşedintele SRE, despre recoltarea exudatului faringian folosit ca proba la RT-PCR

Vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, conf.univ.Dr. Emilian Damian Popovici, atenţionează că pentru exudatul faringian folosit ca proba la RT-PCR, pacientul trebuie să țină cont că prelevarea probei trebuie făcută fie înainte de toaleta cavităţii bucale sau ingestia de alimente sau lichide, fie la partru ore după acestea.

În caz contrar, epidemiologul a spus că rezultatul poate fi necorespunzător cu realitatea.

Precizarea vine în contextul în care Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunţat că în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.761 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Astfel, până sâmbătă, pe teritoriul României, au fost confirmate 205.793 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 147.932 de pacienți au fost declarați vindecați.

30 de ventilatoare de ATI, achiziționate prin RescUE, au plecat din România în Cehia

Un număr de 30 de ventilatoare de terapie intensivă achiziționate prin programul RescUE de către Uniunea Europeană au plecat către Praga, aparate care să vină în sprijinul medicilor care intervin în lupta împotriva pandemiei generată de COVID-19, se arată într-un comunicat al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Misiunea a fost organizată în baza deciziei Comisiei Europene de a trimite echipamente medicale de terapie intensivă (ventilatoare) către Cehia, în urma solicitării de asistență.

România, fiind una dintre gestionarele capacității RescEU europene pentru rezerve medicale, va pune la dispoziție pentru o perioadă de trei luni, în baza unui contract de comodat, cele 30 de ventilatoare de terapie intensivă.

Delegația DSU – IGSU a fost formată din şase pompieri ISU Arad și un medic din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Arad.

Transportul echipamentelor medicale a fost asigurat cu două camioane puse la dispoziție de ISU Arad.

“Cele 30 de ventilatoarele de terapie intensivă indispensabile continuării îngrijirilor medicale care se impun pacienților aflați în stare gravă, ca urmare a infectării cu noul Coronavirus nu fac parte din echipamentele medicale de terapie intensivă  aflate în stocul strategic al României”, se arată în acelaşi comunicat.

Decizia nr. 1313/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 decembrie 2013 privind un mecanism de protecție civilă al Uniunii stabilește cadrul juridic de constituire a rescEU – rezerva de capacități a Uniunii Europene, ce vizează oferirea de asistență în situații în care capacitățile existente la nivel național și cele angajate de statele membre nu sunt în măsură să asigure un răspuns eficace în caz de dezastre naturale și provocate de om.

Răspândirea globală a noului coronavirus 2019-nCoV, a determinat inițierea de măsuri suplimentare la nivelul statelor membre pentru a evita escaladarea situației de urgență în întreaga Uniune. Astfel pentru a răspunde acestor provocări, prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/414 a Comisiei din 19 martie 2020, printre capacitățile rezervei rescEU a fost inclusă și stocarea de contramăsuri medicale, de echipamente medicale de terapie intensivă și de echipamente individuale de protecție destinate combaterii amenințărilor transfrontaliere grave pentru sănătate.

În acest context, având în vedere prezența activă a României pe domeniul protecție civilă, Comisia Europeană prin Direcţia Generală Protecţie Civilă şi Operaţiuni Umanitare Europene– DGECHO, a trimis Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă o invitatie pentru a constitui în România o rezervă rescEU de contramăsuri medicale pentru epidemia de COVID-19.

Astfel, Comisia a propus alocarea unui grant direct în valoare de până la 10 milioane € pentru constituirea unei rezerve inițiale de contramăsuri medicale, care vor consta în primă fază în măști de protecție individuală și ventilatoare medicale pentru terapie intensivă. Acestea urmează a fi achiziționate de autoritățile române responsabile, în regim de urgență, în funcție de ofertele disponibile pe piața internațională și depozitate prin grija Inspectoratului General pentru Situații de Urgență în depozitele proprii. Grantul alocat va acoperi costurile de achiziție de echipament medical, costuri de întreținere, inclusiv costuri de reparație, costuri de asigurare, costuri de personal, inclusiv de instruire a personalului la nevoie, costuri de depozitare, costurile de transport și livrare a produselor de la depozit la beneficiari.

Aceste stocuri, constituite cu sprijinul DGECHO și aflate în gestiunea IGSU vor fi puse la dispoziția statelor membre (inclusiv România) și partenere ale Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii, în baza unei solicitări, în caz de amenințare gravă la adresa sănătății. În funcție de nevoile identificate, Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene urmează să decidă (în contextul unor activări concomitente de către mai multe state) unde vor fi folosite echipamentele din rezerva rescEU de contramăsuri medicale pentru epidemia de COVID-19, context în care IGSU va proceda la pregătirea și inițierea măsurilor necesare asigurării transportului către statul afectat.

Această invitație a Comisiei Europene adresată României constituie o recunoaștere a viabilității măsurilor pe care autoritățile le-au luat în contextul minimizării efectelor pandemiei COVID-19 dar și a statutului de generator de securitate și furnizor de asistență internațională de urgență la nivel european și global, se arată în acelaşi comunicat.

Mai mult, prin răspunsul prompt la această solicitare a Comisiei se creează premisele constituirii în Romania și a altor capacități europene, finanțate din bugetul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii, potrivit DSU.

GCS: Alte 4.761 cazuri zilnice de persoane infectate. Câte decese s-au înregistrat

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunţat că în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.761 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Astfel, până sâmbătă, pe teritoriul României, au fost confirmate 205.793 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 147.932 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.009 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 6.318 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat, iar în intervalul 23.10.2020 (10:00) – 24.10.2020 (10:00) au fost raportate 73 de decese (49 bărbați și 24 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 25 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 24 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.307. Dintre acestea, 787 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.036.643 de teste. Dintre acestea, 33.843 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 19.931 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.912 la cerere.

Pe teritoriul României, 37.650 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 23.178 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 51.139 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 51 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.849 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 971 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 5.889 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 789.082 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 4 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.851 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu coronavirus, respectiv 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.017 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican și Portugalia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Dr. Emilian Damian Popovici: De noi depinde “oferta” care i se va face acestui virus

Vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, conf.univ.Dr. Emilian Damian Popovici, a afirmat că noul coronavirus va infecta “după oferta care i se va face cel puțin până la formarea imunității colective”.

În acest context, conf.univ.Dr. Emilian Damian Popovici a spus că de noi depinde “oferta care i se face și tot de noi depinde în cea mai mare măsură cum va evolua această problemă”.

„Așa cum spuneam și acum ceva vreme acest virus este al Pământului tot așa cum sunt și virusurile hepatitice, virusul HIV sau virusurile gripale. Deci nu va pleca niciunde, nu va obosi fiindcă nici nu pedalează, nici nu aleargă și va infecta după oferta care i se va face cel puțin până la formarea imunității colective. Dacă prin respectarea măsurilor i se va face o ofertă mică va infecta puțini oameni iar dacă prin nerespectarea măsurilor i se va face o ofertă mare, va infecta mulți ! De noi depinde oferta care i se face și tot de noi depinde în cea mai mare măsură cum va evolua această problemă”, a scris vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Coronavirus: S-a stins din viaţă prof. univ. dr. Octavian Dumitru Unc

Prof. Univ. Dr Octavian Dumitru Unc, medic chirurg, s-a stins din viaţă sâmbătă, la vârsta de 63 de ani, decesul fiind cauzat de COVID-19.

Prof. Univ. Dr Octavian Dumitru Unc a fost depistat cu noul coronavirus în urmă cu doar câteva zile.

Între anii 2011 şi 2014, prof. univ. Dr Octavian Dumitru Unc a fost șeful clinicii de chirurgie din cadrul Spitalului Județean Constanța.

Din 1990, a predat la Facultatea de Medicină în cadrul Universităţii „Ovidius” Constanța, pornind de la gradul de asistent și ajungând până la cel de profesor.

De asemenea, a fost membru al Academiei Oamenilor de Știință din România şi al Academiei Române.

 

Preşedintele polonez, depistat pozitiv la noul coronavirus

Preşedintele polonez Andrzej Duda a fost testat pozitiv la noul coronavirus dar se simte bine, a anunţat ministrul secretar de stat pentru administraţia prezidenţială Blazej Spychalski sâmbătă, pe Twitter, relatează Reuters.

„Preşedintele a fost testat ieri (vineri – n.r.) pentru noul coronavirus. Rezultatul s-a dovedit a fi pozitiv. Preşedintele este bine. Suntem în contact cu serviciile medicale relevante”, a precizat Spychalski.

Infectarea lui Duda are loc în contextul în care ţara se confruntă cu o recrudescenţă a pandemiei de COVID-19, numărul de cazuri ajungând vineri la un record de peste 13.600.

Andrzej Duda, în vârstă de 48 de ani, are în mare parte un rol ceremonial, dar are puterea de a bloca legislaţia adoptată de parlament folosindu-şi dreptul de veto. El este un aliat al Partidului Lege şi Justiţie (PiS) la putere.

De sâmbătă în Polonia vor intra în vigoare mai multe restricţii pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, inclusiv o închidere de două săptămâni a restaurantelor şi barurilor.

Ministerul Sănătăţii a raportat 153 de decese de COVID-19 vineri, ridicând totalul la 4.172 de la începutul pandemiei.

Tătaru: Se raportează toate decesele cauzate de COVID-19 sau prin decompensarea patologiilor

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a explicat, vineri seară, de ce mortalitatea este foarte ridicată în România la pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, arătând că autorităţile raportează toate decesele cauzate de acesta sau prin decompensarea patologiilor concomitente prin prezenţa SARS-CoV-2.

„Mortalitatea este dată de cazurile grave, cazurile cu comorbidităţi, după o îndelungă, să spunem, suferinţă şi luptă cu boala în terapiile intensive. Există patologii concomitente, există patologii decompensate în aceste şapte luni şi există în acelaşi timp şi resurse limitate în această boală. Discutăm de o mortalitate efectivă dată SARS-CoV-2, dar există şi o mortalitate dată de decompensările acestor boli cronice. Dacă v-aţi uitat în raportările noastre, sunt tocmai aceste decompensări ale bolilor cronice, care se află în tratament cronic de o perioadă îndelungată sau unii dintre ei, să spunem, în ultima perioadă chiar nu au mai verificat aceste boli”, a spus Nelu Tătaru, în timpul unei vizite în Iaşi.

Întrebat de ce România este pe locul doi ca mortalitate în Europa, în condiţiile în care în alte ţări sunt mai multe cazuri de infectare decât în ţara noastră, Nelu Tătaru a răspuns: „Raportăm efectiv la tot ce înseamnă comorbidităţi. Noi am văzut şi celelalte raportări. De exemplu, sunt unele ţări care dau acea raportare pentru cazurile decedate de SARS-COV-2, fără comorbidităţi sau decesul prin decompensarea acestor comorbidităţi. Noi am ales să raportăm toate decesele care au avut, o dată, cauză SARS-CoV-2, dar şi decompensarea patologiilor concomitente prin prezenţa SARS-CoV-2 şi decesul fiind din acele cauze”, potrivit Agerpres.

Cu privire la posibilitatea instituirii carantinei, ministrul Sănătăţii a afirmat că „se decide la nivel local”.

„Nu se merge pe o stare de urgenţă, se merge pe acele măsuri luate local pentru fiecare localitate, în funcţie de evoluţie, în funcţie de focarele existente sau focarele care sunt deja izolate”, a precizat Tătaru.

Prof. dr. Daniel Coriu, după alegerea în funcția de președinte al CMR: Această alegere mă responsabilizează

”Colegiul Medicilor din România, o nouă viziune. Conducere nouă la Colegiul Medicilor din România. Astăzi au avut loc alegeri în cadrul Colegiului Medicilor din România (CMR) pentru desemnarea președintelui și a celorlalți membri ai Biroului Executiv”, se arată într-un comunicat al CMR.

Astfel, noua echipă de conducere este formată din:
• Președinte, prof. univ. dr. Daniel Coriu
• Vicepreședinte, dr. Valeria Herdea – Coordonator al Departamentului Economico-Social
• Vicepreședinte, dr. Gheorghe Borcean – Coordonator al Departamentului de Jurisdicție profesională
• Vicepreședinte, dr. Călin Bumbuluț – Coordonator al Departamentului Profesional – Stiințific și Învățământ
• Secretar General, dr. Gindrovel Dumitra – Coordonator al Departamentului de Avizări

Noul președinte ales al Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Daniel Coriu, a declarat:
„Mulțumesc tuturor pentru votul de încredere. Această alegere mă responsabilizează, dar îmi demonstrează că schimbările pe care le-am sustinut public reprezintă aspiratiile comunității medicale. Colegiul Medicilor din România reprezintă medicul roman obisnuit, medicul care este devotat misiunii de ingrijire a fiecarui pacient.
Împreună trebuie să dezvoltăm profesia de medic și îi asigur pe toți colegii mei că doresc un Colegiu al Medicilor pentru fiecare medic, un Colegiu în care medicii sa fie onorati că fac parte din el. Sunt convins că, împreună cu noua echipă de conducere, vom putea și trebuie să reprezentăm cu onoare profesia medicală în dialog cu autoritățile, de pe pozitii egale – fie că vorbim de Președinție, de Parlamentul României, de Guvern, de Ministerul Sănătății, de CNAS, ANMCS, precum și cu orice altă entitate care are legătură cu profesia medicală – și cu societatea în ansamblul ei. De asemenea, consider că este importantă o armonizare și o dezvoltare continuă a relației cu colegiile teritoriale, păstrând autonomia și dezvoltând colaborarea, deoarece colegiile județene reprezintă medicii din teritoriu, iar noi, ca organizație centrală, trebuie să ne aliniem proiectele la acelea care sunt într-adevăr importante pentru profesia medicală. Când m-am hotărât să candidez pentru această onorantă funcție, am făcut-o in cunostinta de cauza, și doresc ca, în prima mea comunicare publică în calitate de președine, să vă supun atenției art. 2, alin. 1 din Statutul Colegiului Medicilor din România: <<Ca organizaţie profesională, Colegiul Medicilor din România apără demnitatea şi promovează drepturile şi interesele membrilor săi în toate sferele de activitate, apără onoarea, libertatea şi independenţa profesională a medicului în exercitarea profesiei, asigură respectarea de către medici a obligaţiilor ce le revin față de pacient şi de sănătatea publică>>”.

Biroul Executiv al Colegiului Medicilor din România este format dintr-un preşedinte, trei vicepreşedinti şi un secretar general, aleşi în mod individual de către Consiliul Naţional, dintre membrii săi. Biroul Executiv se întruneşte o dată pe săptămână sau ori de câte ori este cazul, la cererea preşedintelui sau a cel puţin doi dintre membrii săi, lucrează legal în prezenţa a trei dintre membrii săi şi ia decizii valabile cu votul a cel putin trei membri. Membrii Biroului Executiv îşi pot exprima votul asupra unei decizii prin corespondenţă, inclusiv în format video sau electronic.

Atribuţiile Biroului Executiv sunt de a asigura activitatea permanentă a Colegiului Medicilor din România; de a aproba angajarea de personal şi de a asigura execuţia bugetului, de a întocmi raportul anual de activitate şi gestiune, pe care îl supune aprobării Consiliului Naţional, de a executa hotărârile Adunării Generale Naţionale şi ale Consiliului Naţional, de a elabora şi supune spre avizarea Consiliului Naţional proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pe baza bugetelor locale, de a îndeplini orice alte sarcini stabilite de către Consiliul Naţional şi de a informa Consiliul Naţional cu privire la deciziile emise între şedinţele consiliului.

De asemenea, Biroul Executiv coordonează activitatea comisiilor de lucru ale Consiliului Naţional. Preşedintele Biroului Executiv al Consiliului Naţional este preşedintele Colegiului Medicilor din România.
Preşedintele reprezintă Colegiul Medicilor din România în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi străinătate, încheie contracte şi convenţii în numele Colegiului Medicilor din România cu aprobarea Biroului Executiv, convoacă şi conduce şedinţele Adunării Generale Naţionale şi ale Consiliului Naţional, aduce la îndeplinire deciziile Biroului Executiv, hotărârile Consiliului Naţional date în sarcina sa şi rezolvă problemele şi lucrările curente.

EXCLUSIV Prof. dr. Daniel Coriu, noul președinte-ales al CMR, despre prioritățile sale la început de drum

[front_live]248451222800477857352390-2020-10-23_18:17[end_live]

Prof. dr. Daniel Coriu, noul președinte-ales al CMR, vorbește în exclusivitate pentru RoHealthReview.ro și Sanatatea.TV despre gândurile și prioritățile sale la început de drum.

Medici de familie arădeni fac voluntariat în cadrul DSP județean

Mai mulți medici de familie arădeni fac voluntariat în cadrul Direcției de Sănătate Publică Arad, unde au fost instruiți de către personalul DSP, iar în câteva ore, au finalizate peste 100 de anchete epidemiologice.

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Arad au spus că din cauza lipsei de personal și din imposibilitatea de a face noi angajări sau transferuri din unitățile medicale suprasolicitate, DSP Arad se confruntă cu întârzieri în realizarea anchetelor epidemiologice.

În urma apelului făcut de DSP Arad către medicii arădeni, mai mulți doctori de familie au devenit voluntari.