Coronavirus: Ne putem teme de mai multe valuri succesive la sfârşitul acestei ierni şi în primăvara lui 2021

Al doilea val al epidemiei de COVID-19 cu care se confruntă în prezent Europa nu va fi probabil ultimul şi ne putem teme de ”mai multe valuri succesive la sfârşitul acestei ierni” şi în primăvara anului viitor, apreciază reprezentanții Consiliului ştiinţific care consiliază guvernul francez, relatează AFP, potrivit presei internaționale.

„Avem, aşadar, multe luni în faţă cu o situaţie extrem de dificilă”, a avertizat organismul responsabil cu consilierea guvernului francez, în ultima sa notificare.

Postată online la sfârşitul săptămânii, notificarea este datată luni, 26 octombrie, cu două zile înainte de anunţul preşedintelui Emmanuel Macron cu privire la o nouă carantină instituită după apariţia celui de-al doilea val de COVID-19.

„Este foarte dificil de prezis cât va dura cel de-a doilea val, deoarece depinde chiar de virus, de mediul său climatic, de măsurile care vor fi luate pentru a limita circulaţia virusului, de acceptarea lor şi, prin urmare, de impact”, scrie Consiliul ştiinţific.

„Putem trasa o ipoteză a unei ieşiri din al doilea val la sfârşitul acestui an sau la începutul anului 2021. Această ieşire ar trebui să fie însoţită de o revenire a circulaţiei virusului la un nivel foarte controlat (maximum 5.000 până la 8.000 de noi contaminări zilnice)”, precizează organismul.
Prin anunţarea de noi restricţii cel puţin până la 1 decembrie, preşedintele Emmanuel Macron a precizat că obiectivul este să se ajungă la „circa 5.000” de cazuri de contaminări zilnic, faţă de între 40.000 şi 50.000 în prezent.

Oricare ar fi succesul măsurilor implementate, ele nu vor fi probabil suficiente „pentru a evita alte valuri, după al doilea”, a avertizat Consiliul ştiinţific, care a recomandat carantina decisă în cele din urmă.

„Prin urmare, putem avea mai multe valuri succesive la sfârşitul iernii şi în primăvara lui 2021, în funcţie de mai multe elemente: starea climatică, nivelul şi eficienţa operaţională a strategiei de testare/urmărire/izolare (a cazurilor pozitive)”, a adăugat organismul.

Prin urmare, guvernele din Europa se vor confrunta cu o „gestionare a valurilor succesive de reapariţie” a epidemiei, „până la apariţia primelor vaccinuri şi/sau tratamente”, probabil în al doilea trimestru al anului 2021, a mai spus Consiliul ştiinţific francez.

Funcționarea școlilor în pandemie: Orban spune că nu există un model la nivel european

 

 

 

 

Premierul Ludovic Orban a declarat că la nivel european nu există un model cu privire la şcoli, în contextul pandemiei de COVID-19.

„Nu există un model european. Dacă o ţară ia o măsură nu înseamnă că ţara respectivă e un model european. La nivelul Comisiei Europene nu există o strategie care să fie unitară şi care să fie aplicată de ţările europene. Dacă ar fi existat o astfel de strategie, cu siguranţă am fi aplicat-o. Fiecare ţară a avut particularităţi, a avut situaţii specifice, care nu pot fi comparate între ele. În ceea ce ne priveşte pe noi, încă de la începerea şcolii am adoptat acest sistem, pentru că am încercat să creăm un echilibru între nevoia de a asigura educaţia copiilor noştri şi în acelaşi timp nevoia de a proteja sănătatea copiilor noştri. Din cauza aceasta se trece pe online, de exemplu, când se depăşeşte un indice de peste 3 la mie, care este considerat un indice de răspândire a virusului care ar putea să creeze un pericol suplimentar pentru copii şi pentru cadrele didactice în şcoală. Sistemul funcţionează de la data de 14 septembrie. Avem o lună jumătate. Urmărim permanent ce se întâmplă, facem evaluări permanente. (…) Pe baza evaluării specialiştilor am stabilit acest mod de funcţionare a şcolii în România”, a spus Orban.

El a fost întrebat cu privire la faptul că sunt ţări care au apelat la închiderea totală a activităţilor, dar au lăsat şcolile deschise, în contextul creşterii cazurilor de îmbolnăviri cu noul coronavirus.

Laborator de testare COVID-19 în cel mai mare aeroport din Japonia

Japonia deschide în cel mai mare aeroport din țară un laborator de testare COVID-19, pentru pasagerii care pleacă și care au nevoie la destinații de o dovadă că nu sunt infectați cu SARS-CoV-2.

Laboratorul a fost deschis astăzi, 2 noiembrie, în Aeroportul Internațional Narita, scrie Reuters, Japonia relaxând vineri, 30 octombrie, condițiile de călătorie pentru nouă țări și regiuni asiatice.

Laboratorul de testare este condus de Fundația Școala de Medicină Nippon și este primul deschis pe un aeroport din Japonia. Rezultatele pot fi oferite în șase ore, dar se așteaptă ca intervalul să se reducă până la două ore până la finalul lunii, potrivit Reuters.

Testele pot costa până la 46.500 de yeni, echivalentul a aproximativ 444 dolari.

Japonia a înregistrat aproximativ 100.000 de cazuri și 1.773 de decese până acum.

Bucureștiul și județele Iași, Brașov și Prahova, cele mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus

Grupul de Comunicare Strategică a raportat că cele mai multe cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 s-au înregistrat, până în prezent, în Bucureşti – 36.888 şi în judeţele Iaşi – 11.118, Braşov – 9.920, Prahova – 9.887, Cluj – 9.836, Timiş – 9.596, Suceava – 9.527 şi Bacău – 8.520.

Peste 6.000 de îmbolnăviri s-au înregistrat în judeţele Argeş – 7.237, Bihor – 7.007, Dolj – 6.976, Dâmboviţa – 6.747, Galaţi – 6.483, Neamţ – 6.340 şi Ilfov – 6.254, Constanţa – 6.257, iar peste 5.000 în Sibiu – 5.813, Arad – 5.656, Mureş – 5.598, Alba – 5.381, Vâlcea – 5.190 şi Vaslui – 5.104.

Situaţia pe judeţe este următoarea:

* Alba – 5.381
* Arad – 5.656
* Argeş – 7.237
* Bacău – 8.520
* Bihor – 7.007
* Bistriţa-Năsăud – 2.844
* Botoşani – 3.412
* Braşov – 9.920
* Brăila – 3.470
* Buzău – 4.028
* Caraş-Severin – 2.752
* Călăraşi – 1.754
* Cluj – 9.836
* Constanţa – 6.257
* Covasna – 2.333
* Dâmboviţa – 6.747
* Dolj – 6.976
* Galaţi – 6.483
* Giurgiu – 1.956
* Gorj – 3.042
* Harghita – 3.153
* Hunedoara – 4.405
* Ialomiţa – 2.156
* Iaşi – 11.118
* Ilfov – 6.254
* Maramureş – 4.604
* Mehedinţi – 2.228
* Mureş – 5.598
* Neamţ – 6.340
* Olt – 3.773
* Prahova – 9.887
* Satu Mare – 1.958
* Sălaj – 3.011
* Sibiu – 5.813
* Suceava – 9.527
* Teleorman – 3.221
*Timiş – 9.596
*Tulcea – 1.561
* Vaslui – 5.104
*Vâlcea – 5.190
* Vrancea – 3.584
* Bucureşti – 36.888

Numărul cazurilor care nu sunt atribuite niciunui judeţ este de 124.

 

GCS: Alte 4.041 de cazuri zilnice de persoane infectate. 916 pacienți, la ATI

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.041 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.274.870 teste. Dintre acestea, 10.566 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.089 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.477 la cerere.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.702. Dintre acestea, 916 sunt internate la ATI.

Astfel, până luni, pe teritoriul României, au fost confirmate 250.704 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 177.361 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 820 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 7.153 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 01.11.2020 (10:00) – 02.11.2020 (10:00) au fost raportate 86 decese (48 bărbați și 38 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 29 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 33 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani.

Un număr de 80 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Pe teritoriul României, 30.083 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.114 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 55.963 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 15 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.899 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.852 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 , respectiv 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.018 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican și Portugalia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

 

FNPMF recomandă medicilor de familie negocierea unor clauze suplimentare pentru tratarea pacienților COVID

Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie dă asigurări că pacienții care suferă de COVID-19, atât din punct de vedere medical dar mai ales din punct de vedere birocratic, vor continua să fie ajutați de medicii lor de familie, cu sau fără contractul pe care Guvernul încearcă să îl impună cabinetelor.

“Înțelegem situația epidemiologică, știm presiunea existentă pe colegii noștri din spitale și din sistemul de ambulanță. Suntem prezenți și implicați, ne ajutăm colegii și pacienții zi de zi deja de opt luni, de la începutul pandemiei. Lipsa circuitelor, lipsa paturilor de ATI, resursa umană insuficientă din spitale, ambulanță și DSP nu sunt rezolvate însă prin aruncarea tuturor pacienților pozitivi fără evaluare în brațele medicilor de familie și forțarea cabinetelor de medicina familiei să încheie contracte revoltătoare și abuzive cu casele de asigurări”, se arată într-un comunicat de presă.

Astfel, reprezentanții FNPMF solicită Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate revocarea Ordinului nr. 1.822/1.105/2020 pentru punerea în aplicare a prevederilor art. IV alin. (2) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 180/2020.

“Solicitarea de revocare are natura unei plângeri prealabile necesare pentru formularea acțiunii in anularea ordinului menționat și reprezintă un pas obligatoriu pentru formularea acestei acțiuni, conform Legii contenciosului administrativ. În același timp Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie recomandă patronatelor medicilor de familie, precum și cabinetelor de medicina familiei să solicite caselor de asigurări de sănătate județene și a municipiului București, precum și casei de asigurări de sănătate AOPSNAJ negocierea unor clauze suplimentare, în temeiul prevederilor Ordinului 1822/1105/2020, anexa 2, cap XII – Alte clauze – în cuprinsul contractelor pot fi prevăzute clauze suplimentare, negociate între părțile contractante. Până la finalizarea negocierii clauzelor suplimentare, precum și până la revocarea sau refuzul revocării Ordinului nr. 1.822/1.105/2020, cabinetele de medicina familiei își rezervă dreptul de a nu semna contractele propuse de casele de asigurări de sănătate județene și a municipiului București, respectiv AOPSNAJ”, se arată într-un comunicat al Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie.

Reprezentanții FNPMF susțin că ”pacienții noștri vor continua să fie îngrijiți de noi, medicii lor de familie, care le-am fost alături zi de zi și în acest an, înainte de pandemie și în timpul pandemiei, pentru toate problemele lor de sănătate”.

Prefectul Capitalei: S-a decis menţinerea măsurilor împotriva coronavirusului

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a decis, în şedinţa de luni, ca pentru unităţile de învăţământ preuniversitar, cursurile să se desfăşoare în continuare online, cele faţă în faţă fiind suspendate.

Rămâne obligatorie purtarea măştii de protecţie în Bucureşti, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în spaţiile publice închise şi deschise.

„În unanimitate s-a decis menţinerea măsurilor care se află încă în vigoare până la 12 noaptea aprobate prin fosta hotărâre”, a declarat prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu.

Este vorba despre hotărârea luată de CMBSU pe data de 19 octombrie, cu aplicare din 20 octombrie pentru 14 zile.

Traian Berbeceanu a declarat că nu s-a considerat necesar şi oportun să fie introduse măsuri restrictive noi iar cele în vigoare vor continua până pe 16 noiembrie, la ora 12 noaptea.

 

Sindicaliștii Federației “Solidaritatea Sanitară” anunță organizarea unui protest

Organizația sindicală Federația “Solidaritatea Sanitară” din România a anunțat că va organiza joi un protest în fața Guvernului.

Sindicaliștii cer adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protecția sănătății și securității salariaților din sănătate, astfel încât să determine o reducere semnificativă a numărului de salariați infectați SARS-CoV-2 și, mai ales, decedați din cauza COVID-19.

Potrivit unui comunicat de presă al Federației, două dintre măsurile pe care ”Solidaritatea Sanitară” le-a indicat și pe care le solicită a fi transpuse vizează reducerea timpului de lucru pentru toți salariații care lucrează cu pacienți COVID-19 și limitarea la maximum trei ore a utilizării continue a echipamentului individual de protecție.

De asemenea, sindicaliștii cer asumarea unor standarde cantitative și calitative în privința echipamentelor individuale de protecție și respectarea lor.

 

STS: Aplicația va permite monitorizarea medicală a cazurilor COVID-19, pe baza informațiilor din Corona-Forms

Reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale au precizat că STS nu dezvoltă o aplicație bazată pe colectarea informațiilor de localizare a persoanelor, ci o funcționalitate suplimentară a aplicației Corona-Forms, utilizată în prezent de autoritățile medicale.

Potrivit acestora, noua funcționalitate va permite o monitorizare medicală a cazurilor COVID-19, pe baza informațiilor introduse în aplicație de entitățile prevăzute în Ordinul Ministrului Sănătății pentru aprobarea fluxului informațional utilizat în raportarea datelor referitoare la infecția cu virusul SARS-CoV-2.

“La solicitarea Ministerului Sănătății, pe platforma Corona-Forms, vor fi prezentate într-o interfață grafică internă de tip hartă adresele declarate în timpul anchetei epidemiologice de către persoanele care au rezultate pozitive la virusul SARS-CoV-2. Această funcționalitate va fi disponibilă doar factorilor de decizie și va permite filtrarea cazurilor confirmate cu noul coronavirus, pe zone, până la nivelul străzilor. Reiterăm faptul că această funcționalitate nu presupune monitorizarea persoanelor. STS a dezvoltat, pe baza cerințelor operaționale stabilite de Ministerul Sănătății, un sistem informatic care permite centralizarea datelor cu privire la persoanele confirmate cu noul coronavirus”, se arată într-un comunicat al STS.

Potrivit aceleiași surse, în acest moment, potrivit Ordinului Ministrului Sănătății pentru aprobarea fluxului informațional utilizat în raportarea datelor referitoare la infecția cu virusul SARS-CoV-2, fiecare laborator care realizează teste a început procedura de introducere în sistemul informatic a rezultatelor obținute, fiind posibilă generarea rapoartelor la nivel național ori județean sau doar pentru anumite zone. De asemenea, sistemul informatic permite transmiterea către fiecare pacient și către medicii de familie a mesajelor SMS și e-mail-urilor cu rezultatele testului COVID-19.

CMR reafirmă implicarea întregului corp profesional în efortul de a limita efectele pandemiei

Colegiul Medicilor din România (CMR) reafirmă implicarea întregului corp profesional al medicilor în efortul de a limita efectele pandemiei de COVID-19, se arată într-un comunicat semnat de Biroul Executiv al instituției.

“Ca reprezentanți ai medicilor, reiterăm importanța asigurării respectării onoarei, libertatii şi independenţei profesionale a medicului, precum şi dreptul acestuia de decizie în exercitarea actului medical în conformitate cu art. 414 lit. b din legea 95/2006”, se arată în același comunicat.

Astfel, Colegiul Medicilor din România precizează că este fundamental ca toate actele și reglementările care fac referire la activitatea medicilor, inclusiv cele realizate și aplicate în pandemie, trebuie să fie elaborate fără a aduce atingere libertății și independenței profesionale.

“Din acest motiv, reafirmăm dorința și necesitatea ca pentru realizarea oricărui document oficial care are legătură cu exercitarea activității profesionale a medicilor, este fundamental să existe o consultare cu reprezentanții Colegiului Medicilor din România”, au precizat reprezentanții CMR.