21.8 C
București
joi, iulie 9, 2026
More

    România, pe locul 2 în UE la consumul de alcool, cu 10,3 litri pe cap de locuitor anual, conform INSP

    Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) demarează, în lunile mai și iunie, o campanie națională dedicată prevenirii consumului de alcool, subliniind importanța implicării părinților în educația adolescenților și tinerilor cu privire la riscurile asociate alcoolului. Consumul nociv de alcool provoacă anual 3 milioane de decese la nivel global și contribuie la 17% dintre cazurile de cancer asociate celor șapte tipuri de cancer legate de alcool. În România, consumul mediu anual de alcool este considerabil, atingând 10,3 litri de alcool pe cap de locuitor în 2023. Astfel, INSP prezintă într-un comunicat toate detaliile campaniei și măsurile pentru prevenirea consumului de alcool:

    În perioada mai – iunie 2025, INSP, în parteneriat cu direcțiile de sănătate publică, va desfășura Campania Națională de Prevenție a Consumului de Alcool „Fii tu însuți! Nu ai nevoie de alcool!”, având ca scop creșterea nivelului de informare și conștientizare a adolescenților, părinților și populației generale privind impactul negativ pe care consumul de alcool îl are asupra sănătății și vieții.

    Consumul de alcool crește riscul de cancer de cavitate bucală, faringe, esofag, ficat, cancer colorectal și de sân, și are efecte adverse asupra aparatului cardio-vascular și aparatului digestiv. Alcoolul este o substanță care poate să provoace adicție, iar adolescenții și adulții tineri au riscul cel mai ridicat de a fi afectați pe termen lung. Tinerii care consumă alcool au un risc de 4 ori mai mare de a deveni dependenți de alcool la vârsta adultă.

    În ciuda efectelor negative, alcoolul continuă să fie una dintre substanțele psiho-active utilizate destul de mult, iar gradul de acceptare socială a consumului de alcool este unul ridicat.

    În cadrul acestei campanii lansăm o provocare pentru toți, în special pentru părinți: încercați să nu consumați deloc alcool pe parcursul lunii iunie și deveniți un model pentru copii dumneavoastră!

    Părinții joacă un rol esențial în crearea unui climat familial favorabil, promovarea valorilor, dezvoltarea atitudinilor pozitive și formarea unor obiceiuri sănătoase, fără consum de alcool.

    Consumul de alcool este periculos pentru adolescenți. Cu cât adolescenții întârzie debutul consumului de alcool, cu atât sunt mai puțin expuși riscurilor asociate acestuia. De aceea, este esențial ca părinții să-și ajute copiii în alegerea de a NU consuma alcool. Intervenția timpurie a părinților poate preveni problemele legate de alcool la adolescenți. Aceștia trebuie să fie informați despre riscuri și sprijiniți pentru a face alegeri sănătoase.

    Întrucât nu există un nivel de consum de alcool considerat sigur pentru sănătate, este recomandată evitarea acestuia, indiferent de vârstă.

     Cum vă puteți implica în desfășurarea acestei campanii?

     Prin discuții deschide cu copiii despre alegeri sănătoase, despre impactul consumului de alcool și prin renunțarea la consumul de alcool pe parcursul lunii iunie.

     Consumul de alcool la nivel mondial

    Consumul nociv de alcool duce la decesul a 3 milioane de oameni anual, la apariția a 230 de tipuri diferite de boli și totodată acesta afectează bunăstarea și sănătatea altor persoane din familie și comunitate, fiind responsabil pentru 5,1% din povara globală a bolii, reprezentând principalul factor de risc pentru mortalitatea prematură și invaliditatea în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani și totalizând 10% din toate decesele de la această grupă de vârstă.

    În anul 2018, consumul total de alcool la nivel mondial a fost de 6,2 litri alcool pur /per persoană în vârstă de 15 ani și peste, iar consumul neînregistrat (alcoolul care se află în afara sistemului obișnuit de control) a reprezentat 26% din consumul total.

    Consumul de alcool la nivel european

    În Regiunea Europeană a OMS, alcoolul cauzează aproape 1 milion de decese anual, contribuind în mod semnificativ la vătămări neintenționate și intenționate. Impactul dăunător al consumului de alcool începe devreme în cursul vieții. Expunerea prenatală la alcool poate duce la tulburări din spectrul sindromului alcoolic fetal (FASD), un termen ce acoperă o serie de defecte congenitale fetale care includ dizabilități fizice, mentale, iar mai târziu o serie de modificări comportamentale și/sau de învățare cu posibile implicații pe tot parcursul vieții și care, spre deosebire de multe alte dizabilități, sunt 100% prevenibile.

    În plus, alcoolul este responsabil pentru 1 din fiecare al 4-lea deces în grupa de vârstă 20-24 de ani,  fiind și o cauză principală a pierderii anilor de viață profesională și prin urmare, a pierderilor de dezvoltare economică și productivitate în Regiunea Europeană a OMS.

    Consumul de alcool este cauza a aproximativ 17% din cazurile de cancer din cele șapte tipuri de cancer asociate. Consumul ușor până la moderat de alcool (mai puțin de 20 g de alcool pur pe zi) a fost asociat cu 13,3% din aceste cazuri, echivalentul a aproximativ 23 000 de cazuri noi de cancer în anul 2017 la nivel european.

    Consumul de alcool în România

    Consumul mediu anual de alcool în România este ridicat, situându-se la 10,3 litri alcool pur pe cap de locuitor în anul 2023.

    În plus, în medie, peste o treime dintre adulții din România au declarat că au consumat alcool în exces cel puțin o dată pe lună în anul 2019, a doua cea mai mare rată din UE (35,0 % comparativ cu media UE de 18,5 %). Există o disparitate de gen puternică în ceea ce privește consumul excesiv de alcool, mai mult de jumătate dintre bărbați (53,1 %), dar mai puțin de una din cinci femei (18,0 %) raportând un astfel de comportament în anul 2019.

    Ratele stării de ebrietate repetate în rândul adolescenților din România, sunt îngrijorătoare, ele situându-se la nivelul de 17 %, similar cu media UE de 18 %.

    Prof. univ. dr. Dana Stoian, aleasă în Comitetul Educațional al Societății Europene de Medicină a Sexualității

    Prof. univ. dr. Dana Stoian, medic primar endocrinolog, a fost aleasă membru al Comitetului Educațional al Societății Europene de Medicină a Sexualității (ESSM).

    „O onoare, dar și o responsabilitate, în egală măsură, de a face parte din Comitetul Educațional al Societății Europene de Medicină a Sexualității!”, a scris prof. univ. dr. Dana Stoian, pe pagina de Facebook.

    Potrivit ESSM, Comitetului Educațional al Societății Europene de Medicină a Sexualității este responsabil de:

    • Formarea și organizarea webinariilor ESSM
    • Conducerea activităților comune cu Academia de Chirurgie (webinarii, stagii clinice de pregătire)
    • Colaborarea cu Școala de Ultrasonografie Feminină a ESSM
    • Susținerea Școlii ESSM și a Cursului Avansat de Medicină Sexuală

    Prof. univ. dr. Dana Stoian este unul dintre coordonatorii locali ai celui de-al 33-lea Congres Neațional al Societății Române de Endocrinologie, care se va desfășura la Timișoara, în perioada 29 iunie-2 iulie.

    1 din 3 români suferă de obezitate: România se clasează pe locul 1 în Europa

    Obezitatea este o problemă majoră de sănătate publică în România, afectând aproape o treime din populație și plasând țara pe primul loc în Europa, atrage atenția Dr. Irina Goga, medic primar diabet zaharat, nutriție și boli metabolice.

    „Obezitatea (OB) este o boală caracterizată prin creșterea greutății corporale pe seama țesutului adipos și definită printr-un indice de masă corporală (IMC) ≥30 kg/m2.”

    Potrivit acesteia, „cauzele obezității includ un stil de viață sedentar, alimentație dezechilibrată, consum excesiv de produse procesate, existența unui mediu care predispune la obezitate, dar și existența unor factori genetici specifici.”

    Medicul avertizează că „obezitatea este principala cauză a deceselor și îmbolnăvirilor ce pot fi prevenite. În Uniunea Europeană, este responsabilă pentru aproximativ 80% dintre cazurile de diabet zaharat de tip 2, pentru 35% dintre bolile de inimă și pentru 55% din cazurile de hipertensiune arterială în rândul adulților.”

    „În România, aproximativ 30% din populație suferă de obezitate, iar 20% este supraponderală. De altfel, România ocupă primul loc în Europa atunci când vorbim despre obezitate”, afirmă Dr. Irina Goga.

    Această afecțiune nu înseamnă doar kilograme în plus, ci poate avea consecințe severe: „Pe termen lung, obezitatea nu înseamnă doar câteva kilograme în plus, ci o amenințare pentru sănătate: dezvoltarea de boli cardiovasculare, diabet zaharat tip 2, risc de cancer colorectal, de sân și pancreatic, probleme articulare, depresie, chiar izolare socială”, adaugă medicul.

    Tratamentul este complex și presupune o abordare multidisciplinară: „Obezitatea presupune un tratament complex, care include: optimizarea stilului de viață, dietoterapie, comportamente alimentare și exercițiu fizic, tratament farmacologic, tratament chirurgical, combaterea factorilor de risc cardiovascular”, precizează Dr. Irina Goga.

    „Noile terapii pentru obezitate se concentrează pe modificarea stilului de viață, medicamente și, în cazuri extreme, chirurgia bariatrică”, explică medicul.

    Pentru persoanele care au nevoie de ajutor, în Ambulatoriul Spitalului Victor Babeș Timișoara funcționează un cabinet de diabet zaharat, nutriție și boli metabolice. Consultul este gratuit, în baza unei trimiteri de la medicul de familie.

    Gorj: Activitatea Secției Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean Târgu Jiu, reluată

    Activitatea Secției Obstetrică-Ginecologie, a blocului operator și a blocului de nașteri din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu a fost reluată marți dimineața, a informat purtătorul de cuvânt al unității medicale, Mihaela Țicleanu, relatează Agerpres.

    „În după amiaza zilei de luni, conducerea SJU a solicitat Direcției de Sănătate Publică (DSP) Gorj reluarea activității Secției Obstetrică-Ginecologie, blocului operator și a blocului de nașteri, având în vedere faptul că deficiențele au fost remediate și majoritatea personalului a avut rezultate negative la probele de autocontrol epidemiologic. DSP Gorj ne-a transmis, în această dimineață, că activitatea poate fi reluată. În urma controlului efectuat de către Serviciul de Control al DSP Gorj s-a constatat că deficiențele care au stat la baza emiterii avizului de suspendare a activității au fost remediate”, a menționat Mihaela Țicleanu.

    Potrivit acesteia, activitatea la nivelul Secției Obstetrică-Ginecologie, blocului operator și blocului de nașteri se va desfășura doar cu personalul cu rezultate ale probelor de autocontrol negative.

    „Activitatea a fost reluată; din totalul de 55 angajați testați și retestați, 49 au rezultate negative (opt medici, asistente, infirmiere și îngrijitoare de curățenie) și șase au rezultate pozitive (doi medici, trei infirmiere, o asistentă). Planul de măsuri stabilit de medicii SPIAAM ai SJU Târgu-Jiu rămâne în continuare valabil, aceștia urmărind aplicarea sa. Purtarea permanentă a echipamentului de protecție și respectarea regulilor de igienă sunt obligatorii”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu.

    Direcția de Sănătate Publică Gorj a decis suspendarea activității secției pe data de 9 mai, ca urmare a identificării unor infecții nosocomiale.

    Statele membre aprobă Acordul OMS privind pandemia, pregătind adoptarea sa oficială

    Statele membre ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), reunite în cadrul Comisiei Adunării Mondiale a Sănătății, au adoptat o rezoluție care cere implementarea unui pact global istoric pentru protejarea lumii împotriva viitoarelor pandemii. Acordul OMS privind pandemia va fi revizuit marți în cadrul sesiunii plenare, înainte de adoptarea finală de către Adunare.

    Aprobarea de luni a rezoluției Acordului Pandemic vine în urma unui proces de peste trei ani, lansat de guverne în timpul pandemiei de COVID-19, pentru a negocia primul acord de acest fel din lume care să abordeze lacunele și inegalitățile în prevenirea, pregătirea și răspunsul la pandemii. Acest acord decisiv a fost adoptat în temeiul articolului 19 din Constituția OMS. Acesta își propune să promoveze o colaborare și o cooperare mai strânsă între țări, organizații internaționale precum OMS, societatea civilă, sectorul privat și alte părți interesate pentru a preveni apariția pandemiilor și pentru a răspunde mai bine în cazul unei viitoare crize pandemice.

    „Guvernele din întreaga lume își fac țările și comunitatea noastră globală interconectată mai echitabilă, mai sănătoasă și mai sigură față de amenințările reprezentate de agenții patogeni și virusurile cu potențial pandemic”, a declarat Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății. „Felicit statele membre ale OMS pentru că au decis să se unească în urma pandemiei de COVID-19 pentru a proteja mai bine lumea de viitoarele pandemii. Munca lor depusă pentru a dezvolta acest acord global va asigura că țările colaborează mai bine, mai rapid și mai echitabil pentru a preveni și a răspunde la următoarea amenințare pandemică.”

    Acordul privind pandemia și rezoluția care solicită adoptarea acestuia vor fi analizate în plenul Adunării Mondiale a Sănătății, marți, 20 mai. Imediat după aceea, va avea loc un segment la nivel înalt, cu declarații ale șefilor de stat ai mai multor țări.

    „Acordul OMS privind pandemia este o demonstrație a dorinței comune a tuturor oamenilor de a fi mai bine pregătiți pentru a preveni și a răspunde la următoarea pandemie, cu un angajament față de principiile respectului pentru demnitatea umană, echitate, solidaritate și suveranitate și bazându-se pe cele mai bune dovezi și dovezi științifice disponibile pentru a controla pandemiile”, a declarat Onorabila Dr. Esperance Luvindao, Ministrul Sănătății și Serviciilor Sociale din Namibia și președintele reuniunii Comitetului A care a adoptat rezoluția de astăzi. „Costurile pe care COVID le-a provocat asupra vieților, mijloacelor de trai și economiilor au fost mari și numeroase, iar noi – ca state suverane – am decis să ne unim forțele, ca o singură lume împreună, pentru a ne putea proteja copiii, vârstnicii, lucrătorii din domeniul sănătății din prima linie și pe toți ceilalți de următoarea pandemie. Este datoria și responsabilitatea noastră față de umanitate.”

    Rezoluția stabilește mai mulți pași pentru a duce lumea mai departe și a pregăti implementarea Acordului privind pandemia. Aceasta include lansarea unui proces de elaborare și negociere a unei anexe la Acord care ar stabili un sistem de acces la agenți patogeni și de partajare a beneficiilor (PABS) prin intermediul unui Grup de lucru interguvernamental (IGWG). Rezultatul acestui proces va fi analizat la Adunarea Mondială a Sănătății de anul viitor. Odată ce Adunarea va adopta anexa PABS, Acordul privind pandemia va fi deschis spre semnare și examinare a ratificării, inclusiv de către organismele legislative naționale. După 60 de ratificări, Acordul va intra în vigoare.

    În plus, statele membre au cerut, de asemenea, Grupului de lucru interguvernamental (IGWG) să inițieze măsuri pentru a permite înființarea Mecanismului financiar de coordonare pentru prevenirea, pregătirea și răspunsul în caz de pandemie și a Rețelei globale de aprovizionare și logistică (GSCL) pentru „a îmbunătăți, facilita și acționa pentru a elimina barierele și a asigura un acces echitabil, prompt, rapid, sigur și accesibil la produse medicale legate de pandemie pentru țările care au nevoie de ele în timpul urgențelor de sănătate publică de importanță internațională, inclusiv urgențele pandemice, și pentru prevenirea unor astfel de urgențe”.

    Conform Acordului, producătorii de produse farmaceutice care participă la sistemul PABS vor juca un rol cheie în accesul echitabil și prompt la produsele medicale legate de pandemie, punând la dispoziția OMS „acces rapid care vizează 20% din producția lor în timp real de vaccinuri, terapii și diagnostice sigure, de calitate și eficiente pentru agentul patogen care cauzează urgența pandemică”. Distribuirea acestor produse către țări se va realiza pe baza riscului și nevoilor pentru sănătatea publică, acordând o atenție deosebită nevoilor țărilor în curs de dezvoltare și celor sprijinite prin GSCL.

    Acordul privind pandemia se aliniază cu Regulamentul sanitar internațional, ale cărui modificări au fost adoptate de guverne la Adunarea Mondială a Sănătății de anul trecut pentru a consolida normele internaționale în vederea unei mai bune detectări, preveniri și răspunsuri la focare.

    Dr. Tedros a mulțumit Biroului Organismului Interguvernamental de Negociere (INB) care a coordonat și facilitat procesul de elaborare și negociere a Acordului Pandemic. Directorul general al OMS a lăudat, de asemenea, munca neobosită și excelența echipei Secretariatului OMS care a sprijinit Biroul și statele membre, condusă de Dr. Michael Ryan și Dr. Jaouad Mahjour.

    „O echipă OMS extrem de talentată, experimentată și motivată a fost reunită pentru a sprijini viziunea guvernelor de a dezvolta acest Acord istoric privind pandemia”, a declarat Dr. Tedros. „Acest grup de persoane, reprezentând atât de multe țări și regiuni ale lumii, merită un enorm credit și mulțumiri din partea comunității internaționale pentru ceea ce au făcut pentru a contribui la o lume mai sigură pentru generațiile viitoare.”

    OMS recunoaște patru țări cu politici de eliminare a grăsimilor trans care salvează vieți

    Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a recunoscut eforturile exemplare depuse de patru țări – Republica Austria, Regatul Norvegiei, Sultanatul Oman și Republica Singapore – pentru eforturile lor de eliminare a grăsimilor trans produse industrial din aprovizionarea cu alimente. Aceste țări au implementat politici bazate pe cele mai bune practici, alături de mecanisme eficiente de monitorizare și aplicare pentru a promova sănătatea publică.

    Certificatele de validare ale OMS au fost prezentate oficial de către directorul general al OMS, Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul celei de-a 78-a Adunări Mondiale a Sănătății. „Eliminarea grăsimilor trans produse industrial este una dintre cele mai rentabile strategii pentru a reduce povara globală a bolilor cardiovasculare. Grăsimile trans contribuie major la decesele care pot fi prevenite în fiecare an, în special datorită impactului lor asupra sănătății inimii”, a declarat Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS. „Aceste țări nu numai că își protejează sănătatea populațiilor, dar stabilesc și un standard exemplar pe care alte țări să îl urmeze.”

    Această recunoaștere marchează o altă etapă importantă în efortul global de eliminare a grăsimilor trans, reflectând nu doar angajamentele politice, ci și acțiunile concrete întreprinse pentru a elimina grăsimile trans din aprovizionarea cu alimente.

    Grăsimile trans înfundă arterele, crescând riscul de atacuri de cord și boli coronariene – responsabile pentru peste 278.000 de decese în fiecare an la nivel global. Grăsimile trans, sau acizii grași trans (TFA) , sunt acizi grași nesaturați care provin fie din surse artificiale (industriale), fie din surse naturale. Grăsimile trans produse industrial se găsesc adesea în multe produse de patiserie, cum ar fi biscuiți, plăcinte și alimente prăjite, precum și în margarină, grăsime vegetală, ghee Vanaspati, printre multe altele. Atât grăsimile trans produse industrial, cât și cele naturale sunt la fel de dăunătoare.

    „Recunoscând daunele incredibile cauzate de grăsimile trans produse industrial, am devenit a doua țară care a introdus măsuri pentru eliminarea acestora. Un regulament la nivelul UE este acum în vigoare, iar Austria își recunoaște rolul de pionier în această evoluție importantă. Politicile îndrăznețe, bazate pe dovezi, pot avea un impact real asupra sănătății publice și suntem mândri să ne numărăm printre țările care conduc acest efort global”, a declarat Korinna Schumann, ministrul Muncii, Afacerilor Sociale, Sănătății, Îngrijirii și Protecției Consumatorilor din Austria.

    În urmă cu șapte ani, OMS a solicitat eliminarea globală a grăsimilor trans produse industrial. La acea vreme, doar 11 țări, care acopereau 6% din populația lumii, aveau în vigoare politici de eliminare a grăsimilor trans, bazate pe cele mai bune practici. Astăzi, aproape 60 de țări au în vigoare politici bazate pe cele mai bune practici, acoperind 46% din populația lumii.

    „Eliminarea grăsimilor trans produse industrial marchează o etapă importantă în angajamentul nostru de a proteja sănătatea populației noastre. Suntem mândri să ne numărăm printre cele 60 de țări care implementează această politică salvatoare de vieți și deosebit de onorați să fim recunoscuți ca una dintre cele nouă țări care desfășoară activitatea în eliminarea acestui ingredient dăunător”, a declarat Dr. Hilal bin Ali bin Hilal Alsabti, ministrul Sănătății din Oman.

    OMS recomandă guvernelor să implementeze politici de eliminare a grăsimilor trans, bazate pe cele mai bune practici, fie prin stabilirea unei limite obligatorii de 2 grame de grăsimi trans la 100 de grame de grăsime totală în toate alimentele și/sau prin interzicerea producției și utilizării uleiurilor parțial hidrogenate (PHO) ca ingredient în produsele alimentare. Programul de validare al OMS pentru eliminarea grăsimilor trans recunoaște țările care au depășit introducerea politicilor cu cele mai bune practici, asigurând existența unor sisteme riguroase de monitorizare și aplicare a legii. Monitorizarea și asigurarea respectării politicilor sunt esențiale pentru maximizarea și menținerea beneficiilor pentru sănătate.

    „Eforturile noastre de a implementa politici robuste și bazate pe cele mai bune practici de eliminare a grăsimilor trans arată rezultate clare și măsurabile. Cele mai recente date de monitorizare confirmă că este posibil nu doar să se reducă aportul de grăsimi trans, ci și să se elimine practic”, a declarat Jan Christian Vestre, ministrul Sănătății și Serviciilor de Îngrijire din Norvegia.

    Înlocuirea grăsimilor trans cu uleiuri și grăsimi mai sănătoase este o intervenție cu costuri reduse, care generează beneficii economice mari prin îmbunătățirea sănătății populației, salvarea de vieți omenești și reducerea costurilor asistenței medicale. Guvernele pot elimina cauza a 7% din bolile cardiovasculare la nivel global cu o investiție cu costuri reduse, menită să reducă sau să elimine grăsimile trans din aprovizionarea cu alimente.

    „Călătoria noastră către eliminarea grăsimilor trans produse industrial a început în urmă cu mai bine de un deceniu. Astăzi, am făcut progrese semnificative. Aceasta este o dovadă puternică a ceea ce se poate realiza prin aplicarea unei politici de sănătate publică consecvente, în toate țările și regiunile, și prin colaborarea cu industriile. Suntem mândri să fim alături de alte țări în construirea unui mediu alimentar mai sănătos și mai sigur pentru toți”, a declarat dl Ong Ye Kung, ministrul sănătății din Singapore.

    OMS își menține angajamentul de a sprijini țările în eforturile lor și de a le recunoaște realizările. Prin colaborarea cu autoritățile naționale de nutriție și siguranță alimentară, OMS poate sprijini mai bine guvernele nu doar în dezvoltarea și adoptarea politicilor de eliminare a grăsimilor trans, ci și în monitorizarea și aplicarea acestora pentru a asigura un impact de durată.

    Următorul ciclu de aplicare pentru programul de validare a eliminării TFA este acum deschis, iar țările sunt invitate să aplice până la 31 august 2025 pentru a fi luate în considerare pentru al treilea ciclu.

    OMS a validat Mauritania pentru eliminarea trahomului ca problemă de sănătate publică

    Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a validat Mauritania ca fiind o țară care a eliminat trahomul ca problemă de sănătate publică, devenind a șaptea țară din Regiunea Africană a OMS care atinge această etapă importantă. Certificatul de validare a fost primit de Onorabilul Abdallahi Sidi Mohamed Wedih, Ministrul Sănătății, și de Aïcha Vall Vergès, Ambasadorul Mauritaniei în Elveția, la cea de-a 78-a Adunare Mondială a Sănătății.

    „Felicit guvernul și poporul Mauritaniei pentru această realizare”, a declarat Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS. „Acesta este un alt exemplu al progresului incredibil pe care l-am făcut împotriva bolilor tropicale neglijate și oferă speranță multor alte națiuni care încă luptă împotriva trahomului, că și ele pot elimina această boală.”

    Mauritania are o lungă istorie în lupta împotriva trahomului, care datează din anii 1960. Cu toate acestea, abia la începutul anului 2000, țara a efectuat studii epidemiologice bazate pe populație pentru a cartografia trahomul, cu sprijinul Organizației pentru Prevenirea Orbirii (OPC), al Institutului de Oftalmologie Tropicală din Africa (IOTA) și al OMS. Activitățile de control al trahomului au fost integrate în Programul Național de Lupta Împotriva Orbirii din cadrul Ministerului Sănătății.

    Mauritania a implementat strategia SAFE recomandată de OMS pentru eliminarea trahomului, cu sprijinul partenerilor. Aceste activități au inclus intervenții chirurgicale pentru tratarea stadiului avansat de orbire al bolii, administrarea în masă a tratamentului antibiotic cu azitromicină donată de Pfizer prin intermediul Inițiativei Internaționale împotriva Trahomului, desfășurarea de campanii de conștientizare publică pentru promovarea curățeniei faciale și a igienei personale, precum și îmbunătățirea accesului la alimentarea cu apă și canalizare.

    „Eliminarea trahomului este o victorie istorică pentru sănătatea publică din Mauritania”, a declarat Dr. Charlotte Faty Ndiaye, reprezentanta OMS în Mauritania. „Acest succes reflectă conducerea puternică și angajamentul Guvernului, susținute de dedicarea lucrătorilor din domeniul sănătății, a comunităților și a partenerilor, cu îndrumarea și sprijinul OMS. Vom rămâne vigilenți și vom sprijini țara pentru a menține acest succes și a-i proteja pe cei mai expuși riscului de trahom.”

    Trahoma este a doua boală tropicală neglijată eliminată în Mauritania. În 2009, țara fusese deja certificată ca fiind liberă de transmiterea dracunculizei (boala viermelui Guineea). La nivel global, Mauritania se alătură altor 21 de țări care au fost validate de OMS pentru eliminarea trahomului ca problemă de sănătate publică. Acestea sunt Benin, Cambodgia, China, Ghana, India, Irak, Republica Islamică Iran, Republica Populară Democrată Laos, Malawi, Mali, Mexic, Maroc, Myanmar, Nepal, Oman, Pakistan, Arabia Saudită, Gambia, Togo, Vanuatu și Vietnam. Aceste țări fac parte dintr-un grup mai larg de 55 de țări care au eliminat una sau mai multe boli tropicale neglijate.

    OMS sprijină autoritățile sanitare din Mauritania să monitorizeze îndeaproape comunitățile în care trahomul era anterior endemic, pentru a se asigura că nu există o reapariție a bolii.

    Prevalența bolilor

    În aprilie 2024, trahomul rămâne o problemă de sănătate publică în 37 de țări, cu aproximativ 103 milioane de persoane care trăiesc în zone care necesită intervenții împotriva bolii. Trahomul se găsește în principal în cele mai sărace și mai rurale zone din Africa, America Centrală și de Sud, Asia, Pacificul de Vest și Orientul Mijlociu. Regiunea africană este afectată în mod disproporționat de trahom, 93 de milioane de persoane trăind în zone cu risc în aprilie 2024, reprezentând 90% din povara globală a trahomului.

    În ultimii ani s-au înregistrat progrese semnificative în lupta împotriva trahomului, iar numărul persoanelor care necesită tratament cu antibiotice pentru trahom în Regiunea Africană a scăzut cu 96 de milioane, de la 189 de milioane în 2014 la 93 de milioane în aprilie 2024, ceea ce reprezintă o reducere de 51%.

    În urma succesului Mauritaniei, există acum 20 de țări în Regiunea Africană a OMS care vizează eliminarea trahomului.

    SUUB: Cursuri gratuite de puericultură pentru viitorii părinți

    Pe 26 mai are loc o nouă sesiune din „Școala Părinților”, unde viitorii părinți vor primi informații esențiale despre sarcină, naștere și îngrijirea nou-născutului, direct de la specialiștii Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB).

    Camelia Damaschin, asistent-șef Obstetrică – Ginecologie, va prezenta în cadrul cursului, printre altele, și dotările pe care le are maternitatea de la SUUB.

    Cursurile de puericultură se desfășoară o dată pe lună și sunt gratuite.

    Temele abordate în cadrul cursurilor includ:

    • Dezvoltarea fătului în viața intrauterină (detaliată pe trimestre de sarcină);

    • Enumerarea analizelor/investigațiilor uzuale;

    • Simptomele care indică anunțarea de urgență a medicului curant și prezentarea la Camera de Gardă;

    • Igiena în sarcină și lăuzie;

    • Activitatea fizică în sarcină;

    • Anxietățile gravidei și depresia postpartum;

    • Regimul alimentar în sarcină;

    • Simptomele care anunță nașterea;

    • Nașterea naturală (mecanismul travaliului și expulzia exemplificată cu ajutorul materialelor didactice și manechinelor);

    • Cezariana (pregătirea pre-post operatorie);

    • Analgezia la naștere;

    • Lăuzia imediată;

    • Recuperarea postnatală;

    • Promovarea alăptării (avantajele alăptării pentru copil și mamă, compoziția laptelui, poziții de alăptat, dieta pe timpul alăptării);

    • Îngrijirea nou-născutului (băița nou-născutului, masajul, schimbatul scutecelor, somnul nou-născutului în funcție de luni);

    • Primele progrese în dezvoltarea bebelușului (pe luni);

    • Vaccinările;

    • Diversificarea alimentației.

    La finalul cursurilor, participanții vor primi un atestat de absolvire, conform Legii 210/1999.
    Conform art. 4, „În cazul în care tatăl copilului nou-născut a obţinut atestatul de absolvire a cursului de puericultură, durata concediului paternal acordat se majorează cu 5 zile lucrătoare”, astfel că în total vor fi 15 zile lucrătoare.

    Studenții au învățat despre importanța donării, în cadrul campaniei „Cadoul vieții” ajunsă la Timișoara

    După București, Oradea și Iași, a venit și rândul Timișoarei să fie gazda unei prezentări susținute de Societatea Studențească de Chirurgie din România despre donarea de organe și țesuturi. Evenimentul face parte din campania națională „Cadoul vieții”, derulată de Agenția Națională de Transplant (ANT), având ca parteneri UMFCD și Colegiul Medicilor din România (CMR).

    Pe 11 mai 2025, la Centrul de Training și Chirurgie Experimentală „Pius Brînzeu” din Timișoara, a avut loc prima prezentare regională din cadrul campaniei de informare desfășurată în colaborare cu Societatea Studențească de Chirurgie din România – filiala Timișoara.

    Prezentarea a fost susținută de Cristian-Vlad Klemens, student în anul V la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, în fața unui public format din 46 de studenți la medicină. Atmosfera creată la eveniment a fost caldă și emoționantă, iar participanții s-au dovedit interesați, implicați și dornici să afle mai multe despre transplant și importanța donării de organe.

    „Acest eveniment arată cât de valoroasă este fiecare decizie de a dărui viață. Scopul nostru este să informăm și să inspirăm. Donarea de organe înseamnă viață. Este cel mai mare gest de solidaritate umană. Mulți au plecat mai conștienți de importanța donării de organe și deschiși să discute subiectul în familiile lor”, a precizat Cristian-Vlad Klemens.

    „Mulțumim tuturor celor care se implică în misiunea noastră comună de a salva vieți”, adaugă reprezentanții ANT.

    Prelevări de organe la Timișoara, de la doi donatori de 74 de ani aflați în moarte cerebrală, informează ANT

    Agenția Națională de Transplant adresează sincere mulțumiri tuturor echipelor medicale implicate în activitățile de prelevare de organe și țesuturi desfășurate la Timișoara, în ultima săptămână, de la doi donatori în vârstă de 74 de ani, aflați în moarte cerebrală.

    „Profunda noastră recunoștință se îndreaptă și către familiile acestora, care au ales să ofere altora șansa la viață, printr-un gest altruist și profund uman”, a transmis Agenția Națională de Transplant.

    Detalii ale prelevărilor de organe și transplanturilor:

    • 11 mai 2025 – A avut loc o prelevare de organe, în urma căreia echipa de la Institutul Clinic Fundeni a realizat un transplant hepatic, iar țesuturile corneene au fost prelevate pentru intervenții de transplant la Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București (#SCUOB).

    • 14 mai 2025 – S-a desfășurat o prelevare multiorgan, în urma căreia s-au realizat:

      • Un transplant hepatic la Institutul Clinic Fundeni,

      • Două transplanturi renale la Institutul Clinic de Urologie și Transplant (ICUTR) Cluj,

      • O prelevare de os-tendon efectuată de echipa Băncii de Țesut de la Spitalul Clinic Colentina, sub coordonarea domnului dr. Andrei Nica,

      • O prelevare de cornee, destinată intervențiilor de transplant la Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București.

    Echipele implicate:

    • Dr. Georgiana Boboutanu – Coordonator de transplant

    • Dr. Adina Vlad – KDP

    • Dr. Aida Iancu – Departamentul de Radiologie

    • Echipa chirurgicală de la Clinica de Chirurgie III, Timișoara:

      • Dr. Cătălin Pârvu

      • Dr. Răzvan Lazea

      • Dr. Amalia Voinea

    • Echipa ATI:

      • Dr. Rebeka Tatar

      • Dr. Alexandra Ciceu

      • Dr. Gratiella Homorogan

      • Dr. Cristian Trandafir

      • Dr. Cătălina Brișc

    „Fiecare intervenție reprezintă rodul dedicării și profesionalismului echipelor implicate, precum și al solidarității umane care stă la baza actului donării”, a adăugat Agenția Națională de Transplant.

    Sanatatea.TV
    Revizia intimitatii
    Acest site web folosește cookie-uri astfel încât să vă putem oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile privind cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și îndeplinesc funcții, cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când reveniți pe site-ul nostru web și ajutați echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului dvs. vi se pare cel mai interesant și util.