SANITAS anunţă organizarea mai multor acţiuni pentru soluţionarea revendicărilor membrilor

Consiliul Național al Federației SANITAS, întrunit marţi, a decis organizarea în următoarea perioadă a unei serii de acţiuni pentru susţinerea mai multor revendicări, iar în funcţie de rezultatul acţiunilor programate, Federaţia va continua să organizeze forme de protest legale.

“Refuzul Guvernului de a respecta legea şi de a acorda salariile cuvenite pentru anul 2021 salariaţilor din Sănătate şi Asistenţă socială reprezintă o jignire la adresa efortului pe care fiecare dintre aceştia îl depune zi de zi la locul de muncă, de mai bine de 11 luni” , se arată în comunicatul SANITAS.

Vă prezentăm în continuare lista revendicărilor SANITAS:

“Întrunit astăzi, 5 ianuarie 2021, reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unitățile sanitare, cele de asistență medico-socială și cele de asistență socială, a analizat situaţia creată de apariţia O.U.G. nr. 226/2020 şi a decis organizarea în următoarea perioadă a unei serii de acţiuni pentru susţinerea următoarelor revendicări:
1. Aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017 – legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
2. Stabilirea sporului de condiţii prin raportare la salariul de bază aflat în plată;
3. Acordarea stimulentului de risc salariaţilor din asistenţa socială.
Acţiunile organizate la nivel naţional de Federaţia SANITAS în perioada următoare sunt:
1. Lansarea unei petiţii on-line pentru susţinerea aplicării prevederilor Legii nr. 153/2017 şi exceptarea salariaţilor din Sănătate si Asistenţă socială de la prevederile art. I din O.U.G. nr. 226/2020;
2. Solicitarea organizării unor întâlniri la nivelul Guvernului României cu miniştrii responsabili pentru deblocarea situaţiei create de apariţia O.U.G. nr. 226/2020.
3. Redactarea unei scrisori deschise către Preşedinţie, membrii Parlamentului României şi ai Parlamentului European prin care să atragem atenţia asupra faptului că România este singura ţară europeană care în plină pandemie diminuează veniturile salariaţilor care se luptă în mod direct pentru stoparea acesteia.
4. Informarea organizaţiilor sindicale internaţionale la care suntem afiliaţi despre situaţia creată de O.U.G. nr. 226/2020 în rândul salariaţilor din Sănătate şi Asistenţă socială şi solicitarea unor acţiuni de susţinere a membrilor noştri de sindicat din partea acestora.
5. Organizarea de pichetări/mitinguri, în data de 12 ianuarie 2021, în intervalul orar 1200-1300, de către organizaţiile Sanitas judeţene, în faţa prefecturilor judeţene din toată ţara.
6. Solicitarea convocării comisiilor de dialog social de la nivelul fiecărei prefecturi judeţene în data de 12 ianuarie 2021.
7. Pichetarea sediilor Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Finanţelor Publice, Guvernului şi Parlamentului României în perioada în care vor avea loc dezbaterile pe Legea bugetului de stat”.

Ce spune Col. Dr. Valeriu Gheorghiță despre situația de la Spitalul Găeşti

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, a comentat situația de la Spitalul din Găeşti, acolo unde directorul centrului de vaccinare a decis să imunizeze pe oricine dorește, indiferent de vârstă sau de gradul de risc, pentru a nu irosi doze de vaccin, chiar dacă etapa actuală a campaniei prevede doar vaccinarea angajaților din sistemul medical.

„Faptul că au fost vaccinate astăzi persoane care nu aparțin etapei 1 nu este o tragedie, până la urmă important este că au fost vaccinate. Faptul că nu s-au respectat procedurile – și anume beneficiarii vaccinurilor să fie cei din etapa 1, așa cum prevedede strategia – pentru că nu întâmplător această etapizare a fost făcută tocmai pentru a echilibra disponibilitatea reală a vaccinurilor cu persoanele care au cea mai mare nevoie să fie vaccinate în această perioadă – acest lucru este un alt aspect care va fi verificat. Din acest punct de vedere, vorbim local de un management defectuos”, a precizat Gheorghiță .

Întrebat dacă vor fi aplicate sancțiuni în acest caz, Gheorghiță a răspuns: „Strategia de vaccinare prevede doar modalitățile și liniile directoare după care implementăm campania de vaccinare. Acest aspect intră în sarcina Ministerului Sănătății. Probabil că se vor efectua evaluări și se va decide în consecință, nu aș putea să vă spun”.

Medicul a precizat că din pste 64.000 de doze de vaccin distribuite în țară s-au irosit până acum sub 100 de doze.

„Există un risc asumat al unor pierderi de vaccinuri, având în vedere că sunt vaccinuri multidoză și au o stabilitate limitată”, a spus coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19.

Dr. Valeriu Gheorghiţă, despre când va începe vaccinarea populaţiei antiCOVID 

Etapa a treia de vaccinare anti-COVID, pentru populaţia generală, ar putea începe din luna aprilie, a declarat, marţi, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, dr. Valeriu Gheorghiţă.

„În ceea ce priveşte etapa a treia de vaccinare, estimăm că la începutul lunii aprilie. Este un termen realist, pe care îl putem lua în calcul, însă trebuie să înţelegem că folosim acest termen de estimare pentru că momentul de început al vaccinării pentru această categorie practic este influenţat de ritmul de livrare a dozelor de vaccin şi de capacitatea de vaccinare. În momentul de faţă, pentru etapa unu sunt prevăzute 376 de centre de vaccinare pentru lucrătorii din sistemul medical şi social. În 251 de centre astăzi se vaccinează”, a declarat Gheorghiţă într-o conferinţă susţinută la Palatul Victoria.

Referitor la modalitatea de programare, Valeriu Gheorghiţă a precizat că platforma naţională este în acest moment disponibilă pentru lucrătorii din sistemul medical şi social prin intermediul angajatorului, persoană juridică.

De asemenea, a adăugat el, pentru persoanele sau unităţile medicale, cabinetele medicale individuale care nu au semnătură electronică, programarea se poate face prin intermediul serviciului de call center, care este disponibil şi funcţional în toate judeţele şi este asigurat cu personal din reţeaua MApN şi, respectiv, din STS cel puţin pentru prima etapă.

„Etapa a doua a campaniei de vaccinare estimăm că poate să înceapă din a doua jumătate a lunii ianuarie. Deci, practic, după data de 15 ianuarie, în acel moment vom începe cu persoanele care sunt internate în centrele medico-sociale. La acest moment vorbim de 1.884 de centre medico-sociale şi sunt aproape 40.000 de persoane în aceste centre, iar vaccinarea personalului se va efectua prin echipe mobile de vaccinare. S-a început deja la nivelul fiecărui judeţ constituirea acestor echipe mobile, pentru a fi efectuate toate trainingurile necesare şi, de asemenea, diseminarea procedurilor medicale care trebuie respectate, în condiţiile în cere vorbim de vaccinarea personalului. (…) În ceea ce priveşte dimensiunea persoanelor din etapa a doua de vaccinare – vorbim de aproximativ 4 milioane de persoane cu vârsta peste 60 de ani şi persoane cu boli cronice”, a menţionat dr. Valeriu Gheorghiţă.

Col. Dr. Valeriu Gheorghiță: O altă tranşă de 150.000 de doze de vaccin urmează să vină miercuri

Col. Dr. Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), a declarat că atunci când se recomandă vaccinarea, persoana respectivă trebuie să fie eligibilă pentru imunizare.

Astfel, potrivit specialistului, în primul rând persoana respectivă trebuie să nu aibă contraindicaţii medicale, în al doilea rând să îşi dorească să se vaccineze şi să nu fie în cursul unei infecţii aflate în derulare sau să nu fie în prima lună de la momentul unei infecţii cu SARS-CoV-2.

Col. Dr. Valeriu Gheorghiță a spus că miercuri urmează să vină o altă tranşă de vacinuri, de circa 150.000 de doze.

“Conform calendarului de livrare, în luna ianuarie, ţara noastră ar urma să primească circa 600.000 doze, în tranşe săptămânale, la care se adaugă cele 150.000 de doze, livrate până la sfârşitul lunii decembrie 2020. Pe 27 decembrie a demarat activitatea de vaccinare în cele zece unităţi medicale destinate primei linii de luptă împotriva COVID-19. În cele zece unităţi de boli infecţioase, au fost vaccinate în total 3.317 persoane, reprezentând circa 75% din personalul total al spitalelor respective”, a declarat col. dr. Valeriu Gheorghiță, în cadrul unei conferinţe de presă.

 

UPDATE: Echipaj CBRN, intervenție la incendiul de la Spitalul de Psihiatrie Gătaia

UPDATE: Un echipaj de intervenţie Chimică, Biologică, Radiologică şi Nucleară (CBRN) al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Timiş a intervenit, marţi, la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, în urma unui incendiu izbucnit într-un salon al unui pavilion suport COVID.

Potrivit reprezentanţilor ISU Timiş, din salon au fost evacuate 2 persoane.

„La Spitalul de Psihiatrie Gătaia a avut loc un incendiu, dar nu e nimic de amploare şi nimic grav. A luat foc o saltea dintr-un salon din care au fost evacuate două persoane. Nu există intoxicaţii sau probleme medicale. Au intervenit angajaţii spitalului cu stingătoarele şi au localizat incendiul care a fost lichidat. Colegii noştri sunt acolo, iar pentru că este spital suport COVID, a plecat şi un echipaj CBRN pentru decontaminare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea.

Știre inițială: Timiş: Incendiu la Spitalul de Psihiatrie Gătaia, într-un pavilion în care sunt internaţi pacienţi COVID-19

Mai multe echipaje de pompieri au fost chemate să intervină, marți după-amiază, după ce un incendiu a izbucnit la Spitalul de Psihiatrie de la Gătaia, în secția unde sunt internați bolnavi cu COVID-19.

Din primele informaţii, focul ar fi izbucnit de la o saltea aflată în salonul în care era internat un pacient cu boli psihiatrice şi diagnosticat cu COVID-19.

Personalul medical a evacuat de urgenţă toţi pacienţii din secţia respectivă.

Mai multe echipaje de pompieri s-au deplasat la faţa locului şi au reuşit stingă incendiul.  Nu au fost înregistrrate victime şi nu are nimeni nevoie de îngrijiri medicale.

Pompierii încearcă acum să afle de la ce a izbucnit focul.

Raportul săptămânal INSP: Aproape 38% dintre decesele COVID-19, în Bucureşti şi 4 judeţe

De la începutul pandemiei şi până în prezent, unul din 66 de decese cauzate de noul coronavirus a fost înregistrat, în România, la personal medical, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Cifrele arată că un procent de 37,7% din totalul deceselor persoanelor infectate cu noul coronavirus s-a înregistrat, în săptămâna 28 decembrie 2020 – 3 ianuarie 2021, în Bucureşti şi judeţele Constanţa, Timiş, Bihor şi Iaşi, a informat, marţi, Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Potrivit raportului săptămânal, 39,2% din totalul cazurilor de infectare s-au înregistrat în Bucureşti, Ilfov, Timiş, Cluj şi Iaşi.

Conform INSP, 84,7% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani iar 59,7% dintre decese – la bărbaţi.

Acelaşi raport arată că 95,2% dintre persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată.

Purtarea măștii de protecție în spaţiile deschise rămâne obligatorie. Decizia Înaltei Curți

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit că obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile deschise este legală. ÎCCJ a admis contestaţia formulată de autorităţile sanitare şi a desfiinţat decizia prin care Curtea de Apel a anulat parţial ordinul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).

„Admite recursul declarat de pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă împotriva sentinţei Curţii de Apel Bucureşti”, se arată în decizia ÎCCJ.

„Casează în parte sentinţa recurată cu privire la cererea completatoare formulată de reclamanta Ion Minodora şi, rejudecând: Admite excepţia lipsei de interes a cererii completatoare, invocată din oficiu.

„Respinge acţiunea în anulare a prevederilor art. 4 pct. 15 din Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4660427/17.12.2020, ca fiind lipsită de interes. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Definitivă”, se arata în decizia ÎCCJ.

Pe data de 23 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti a anulat parţial Ordinul DSU prin care a fost pelungită carantina în judeţul Constanţa. Mai exact, instanța a decis, la acel moment, în acțiunea depusă de avocata Minodora Ion împotriva DSU, că articolul privind obligarea purtării măștii în spații deschise este ilegal.

Decizia Curții de Apel București a fost, însă, contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a dat, marți, o altă decizie, conform căreia purtarea măștii de protecție în spații deschise este obligatorie.

Coronavirus: Judeţul Cluj a reintrat în zona roşie

Judeţul Cluj a reintrat în zona roşie după ce marţi a înregistrat o rată de infectare cu noul coronavirus, cumulată la 14 zile, de 3,07 la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua precedentă, când a avut 2,94, informează Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Pe primul loc la rata de infectare se menţine judeţul Ilfov, cu 4,11 la mia de locuitori, în scădere uşoară faţă de luni, când a înregistrat 4,16, urmat de municipiul Bucureşti, cu 3,56, în creştere faţă de ziua precedentă (3,43), şi judeţul Timiş, cu 3,2, în creştere faţă de luni (3,14), acestea fiind singurele din zona roşie.

În schimb, 22 de judeţe se află în zona verde, cele mai mici rate de infectare cu SARS-CoV-2 înregistrându-se în Harghita – 0,43, Vrancea – 0,44, Gorj – 0,58 şi Olt – 0,67.

 

BioNTech: Eficacitatea maximă a vaccinului nu este garantată în cazul amânării celei de-a doua doze

BioNTech a avertizat, marți, că o întârziere în administrarea celei de a doua doze de vaccin ar putea duce la lipsa unui răspuns imun maxim împotriva COVID-19, după ce mai multe țări, printre care Marea Britanie, Germania și Danemarca au luat în calcul o astfel de strategie, în vederea vaccinării unui număr mai mare de persoane.

”Eficacitatea şi siguranţa vaccinului nu au fost evaluate pentru alte scheme de dozare” în afara celor două injecţii realizate la distanţă de 21 de zile, aplicate în studiul clinic, a explicat compania germană care a dezvoltat împreună cu americanii de la Pfizer primul vaccin autorizat în Statele Unite ale Americii şi în Uniunea Europeană (UE).

Pe fondul stocurilor limitate ale acestui produs, Danemarca a anunţat, luni, o întarziere între cele două doze de până la şase săptămâni. Marea Britanie, care a autorizat vaccinul înaintea UE, la începutul lunii decembrie, permite o perioadă de până la 12 săptămâni între cele două injecţii.

”Astfel, vom putea acum să vaccinăm mai mulţi oameni”, a explicat directorul agenţiei naţionale de sănătate din Danemarca, Soren Brostrom, intervievat de televiziunea publică TV2. El a subliniat că această analiză se bazează pe documentaţia prezentată de laboratoare, potrivit căreia a doua doză poate fi administrată ”între 19 şi 42 de zile” după prima.

În Germania, ministrul Sănătăţii a solicitat autorităţilor din domeniul sanitar să evalueze opţiunile de amânare a administrării celei de-a doua doze din vaccinul împotriva COVID-19 produs de BioNTech şi Pfizer.

„Chiar dacă există date care demonstrează că există o protecţie parţială la 12 zile de la prima doză, nu există date care să demonstreze că protecţia se menţine după 21 de zile”, a explicat un purtător de cuvânt al BioNTech.

”Estimăm că o a doua injecţie este necesară pentru a asigura o protecţie maximă împotriva bolii”, a adăugat compania cu sediul în Mainz, specializată în ARN mesager.

Cu toate acestea, ”deciziile asupra regimurilor de dozare alternative sunt luate de autorităţile sanitare naţionale” cu care laboratorul se află în ”dialog permanent”.

Deciziile vizează în Danemarca şi vaccinul Moderna, în prezent în curs de aprobare de Uniunea Europeană, şi cel al AstraZeneca în cazul britanicilor.

Cîțu cere ca cele 932 de centre de vaccinare să fie gata săptămâna viitoare

Cele 932 de centre de vaccinare din țară trebuie să fie pregătite săptămâna viitoare, când se estimează că va începe a doua etapă a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, a declarat premierul Florin Cîțu, într-o videoconferință cu prefecții. Premierul a subliniat, totodată, că România va încerca să crească numărul de doze de vaccin anti-COVID-19 pe care îl primeşte săptămânal, intenţia fiind de a se ajunge la aproape 100.000 de vaccinuri pe zi.

„Vaccinurile vin. Avem 140.000 de vaccinuri săptămânal. Nu este niciun fel de problemă. (…) Dorinţa noastră este să creştem numărul vaccinurilor pe care îl primim săptămânal. Este complicat. (…) Vom încerca să creştem numărul de doze. Ele cresc gradual până în martie, dar vom dori să avem mai multe pentru că eu cred că, dacă ne păstrăm acest ritm, vom ajungem la aproape 100.000 de vaccinuri capacitate să facem pe zi, ceea ce ar fi foarte bine”, a spus premierul, la Palatul Victoria, la videoconferinţa cu prefecţii.

Premierul le-a solicitat prefecţilor să se asigure că regulile în privinţa pandemiei de COVID-19 sunt respectate.

„Să nu uităm că suntem încă în pandemie şi trebuie să menţinem acolo unde este nevoie restricţiile, să menţinem acelaşi mesaj către cetăţeni. Faptul că am început această campanie de vaccinare nu înseamnă că pericolul a trecut şi asta trebuie să spunem în fiecare zi. Această campanie de vaccinare este complementară, ajută la eliminarea pandemiei mai repede, asta este tot ce voiam, dar încă suntem în pandemie, încă trebuie să respectăm aceste reguli şi dumneavoastră ca reprezentanţi ai Guvernului în teritoriu trebuie să vă asiguraţi că aceste reguli sunt respectate.”, a mai spus Cîţu.

Florin Cîțu: Intenția noastră este ca, de la jumătatea săptămânii viitoare, să trecem la etapa a doua a campaniei de vaccinare

Premierul le-a cerut prefecţilor ca, până săptămâna viitoare, cele 932 de centre de vaccinare din țară să fie pregătite, estimând că la acel moment va începe cea de-a doua etapă a vaccinării.

„Trebuie cu toţii să continuăm şi să accelerăm această campanie de vaccinare. Vreau ca aceste 932 de centre să fie gata până la începutul etapei a doua, ceea ce înseamnă în estimările noastre (…) că săptămâna viitoare ar trebui să începem etapa a doua. Înseamnă că aceste centre care sunt în afara spitalelor ar trebui să fie gata săptămâna viitoare şi nu cred că avem vreo scuză să nu fie gata săptămâna viitoare”, a subliniat premierul.

În cea de-a doua etapă a campaniei urmează să fie vaccinate persoanele din categoriile vulnerabile și angajații din domeniile esențiale.