Cum vede un medic român stabilit în Suedia campania de vaccinare din România

Laura Ghibu, medic român stabilit în Suedia, a declarat, la un post de televiziune, că abordarea s-a schimbat și că Parlamentul votează o lege care dă posibilitatea Guvernului să adopte măsuri de lock-down, posibilitate care nu exista legal înainte, în contextul în care rata mortalităţii este cea mai mare dintre ţările nordice, ca număr raportat la întreaga populaţie, 351 în numai 24 de ore şi 10.000 în total, la 10 milioane de locuitori.

În acest context, de luni, în Suedia nu vor mai merge la școală decât copiii până la clasa a cincea inclusiv.

Potrivit medicului român, suedezii vor să se vaccineze, dar organizarea procesului de vaccinare nu este foarte bună, astfel că până acum Suedia a administrat aproximativ 80.000 de doze, de la începutul programului.

„Invidiez România că are platforma unde te poți înscrie și programa, noi nu avem această facilitate, așteptăm cu sufletul la gură să ne vină rândul. Ne rugăm să ne vină rândul cât mai repede. Ne e o campanie anti-vaccin atât de profundă ca în alte țări. Omenii vor să se vaccineze. La noi, dorința de vaccinare e 100% printre medici, nu înțeleg cum un medic nu poate înțelege datele științifice și informațiile legate de vaccinare”, a declarat medicul.

Florin Cîţu: Doar o săptămână primim 80% din vaccinurile antiCOVID, după aceea se vor recupera

Premierul Florin Cîţu a declarat sâmbătă că întârzierile de livrare a vaccinului din perioada următoare vor fi recuperate, firma producătoare abordând acest ritm pentru a-şi recalibra capacitatea de producţie pentru trimestrul al doilea.

„Doar o săptămână primim 80%, după aceea revenim, dar se vor recupera. Ceea ce încetineşte în perioada următoare va fi recuperat în săptămâna următoare. Nu este decât o problemă decât de o săptămână. Ca să fie foarte clar, de ce a făcut Pfizer acest lucru: pentru a recalibra capacitatea de producţie, să avem acele 200 de milioane de vaccinuri în trimestrul doi. Deci este un lucru bun şi veţi vedea că nu se încetineşte procedura”, a afirmat Cîţu.

Referitor la platforma pentru înscriere în vederea programării pentru vaccinare, premierul a menţionat că „se lucrează non-stop”.

„Eu, repet, aş vrea să mă uit la mesajul pozitiv: foarte, foarte mulţi români vor să se vaccineze. Şi aşa cum săptămâna trecută am contractat încă 8 milioane de doze, să mă asigur că revin din trimestrul doi, cum vor apărea şi alte vaccinuri, vom lua mai multe. Deci nu vom precupeţi nici un efort pentru a ne vaccina cât mai repede. Să-i vaccinăm pe toţi românii”, a afirmat premierul.

Cîţu a amintit că până în septembrie se vor vaccina aproximativ 10.400.000 de persoane din cei 15 milioane de adulţi.

„Exact de 20 de milioane de doze este nevoie şi vom avea aceste doze. Tocmai le-am contractat şi am şi plătit dintre ele. Şi v-am spus, capacitatea înseamnă cam 50.000 de vaccinuri pe zi şi vom face acest lucru. Deci este ţinta noastră şi ne vom ţine de ea până în septembrie. Dar, repet, dacă până atunci apar şi alte vaccinuri şi vor fi aprobate, le vom cumpăra şi pe acelea tocmai pentru a avansa această cifră, să venim cât mai repede să vaccinăm cât mai mulţi dintre români până în septembrie”, a adăugat Cîţu.

Aproape 4.900 de amenzi aplicate vineri ca urmare a nerespectării măsurilor de protecție sanitară

Ministerul Afacerilor Interne informează că vineri au fost aplicate 4.885 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 911.660 de lei, ca urmare a verificărilor privind măsurile de protecţie sanitară, în contextul pandemiei COVID-19.

„Peste 13.000 angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, alături de reprezentanţi ai altor instituţii, au continuat vineri, 15 ianuarie, misiunile pe linia respectării măsurilor de protecţie sanitară, acţiuni care au presupus verificarea a aproape 4.600 de operatori economici şi aproximativ 90.000 de persoane. Astfel, angajaţii MAI, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, împreună cu autorităţile locale, au verificat 4.557 de operatori economici, 242 operatori de transport persoane, aproape 10.000 de locaţii obiective de interes (inclusiv 3.640 de restaurante, terase sau fastfood-uri), precum şi 90.346 de persoane. Ca urmare a acestor verificări au fost aplicate 4.885 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 911.660 de lei”, se arată într-un comunicat de presă al MAI.

Potrivit sursei citate, principalele abateri constate au fost: nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, nepurtarea măştii de protecţie sau nerespectarea distanţării fizice, situaţii în care au fost aplicate 4.292 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 685.160 de lei.

„Totodată, au fost aplicate 583 de sancţiuni, în valoare de 212.000 de lei, pentru nerespectarea de către agenţii economici, instituţii publice sau persoane fizice a măsurilor privind organizarea ori participarea la evenimente publice sau private, transportul de persoane, organizarea programului de lucru ori nerespectarea restricţiilor privind deplasarea/libera circulaţie a persoanelor. De asemenea, au fost întocmite 2 dosare penale, în care sunt cercetate 2 persoane, pentru zădărnicirea combaterii bolilor (conform art. 352 din Codul Penal)”, mai menţionează MAI.

Ministerul Afacerilor Interne reaminteşte că respectarea măsurilor luate de autorităţi pentru prevenirea şi combaterea răspândirii COVID-19 precum şi o conduită socială responsabilă sunt condiţii esenţiale pentru limitarea răspândirii acestui virus.

„Dintre recomandările autorităţilor în acest sens amintim: evitarea zonelor aglomerate, a contactului direct cu alte persoane, evitarea atingerii suprafeţelor care sunt atinse în mod frecvent şi de alte persoane, evitarea călătoriilor cu mijloace de transport în comun aglomerate, păstrarea distanţei de cel puţin 1,5 metri faţă de alte persoane”, se menţionează în comunicat.

GCS a anunțat alte 3.218 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.218 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Astfel, până pe 16 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 691.488 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 620.058 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 696 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 17.164 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 15.01.2021 (10:00) – 16.01.2021 (10:00) au fost raportate 66 de decese (42 bărbați și 24 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 decese la categoria de peste 80 de ani.

60 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 6 pacienți decedați nu prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.485. Dintre acestea, 1.089 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.153.025 de teste RT-PCR și 39.691 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.521 teste RT-PCR (12.134 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.387 la cerere) și 4.409 teste rapide antigenice.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 649 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 16 ianuarie a.c.

Pe teritoriul României, 36.526 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.425 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 59.762 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 85 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.263 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 730 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 15 ianuarie, 4.885 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 911.660 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

VIDEO Prim-ministrul Cîțu s-a vaccinat împotriva COVID-19

Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat public împotriva COVID-19 sâmbătă, la Spitalul Universitar de Urgență Militar „Dr. Carol Davila”, în etapa a doua a campaniei de imunizare.

Prim-ministrul s-a vaccinat astfel în a doua zi de la debutul etapei a doua din campania națională de vaccinare împotriva infecției COVID.

„A fost foarte-foarte ușoară această vaccinare, chiar nu am simțit nimic. Îi spuneam doamnei asistente că nu mi-am dat seama când am făcut vaccinul, de aceea am și avut o reacție la final, că nu mi-am dat seama că s-a terminat vaccinarea.

„Mă bucur că am putut să mă vaccinez – am făcut-o și pentru mine, dar și pentru cei din jurul meu”, a spus Florin Cîțu. Premierul a mai spus că românii au arătat că își doresc să se vaccineze și că vor fi achiziționate mai multe doze de vaccin.

 

 

 

Ce se întâmplă cu persoanele infectate sau asimptomatice dacă se vaccinează

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a precizat că o persoană care este deja infectată cu noul coronavirus în momentul administrării vaccinului, va avea acelaşi parcurs al infecţiei ca şi cum nu s-ar fi vaccinat, iar în cazul celor care se infectează între doze, cel mai probabil, va fi reluată schema de vaccinare.

„Nu se întâmplă absolut nimic, au fost situaţii similare la persoanele voluntare din studiile clinice de la Pfizer, de pildă, dar şi de la celelalte companii, evoluţia pacientului a fost ca la infecţia naturală, nu au fost probleme de siguranţă, nu au apărut reacţii adverse altele decât la celelalte tipuri de persoane şi practic persoana respectivă a avut parcursul firesc al infecţiei”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, la un post de televiziune, referindu-se la persoanele infectate, dar asimptomatice.

Acesta a precizat că la 10-14 zile de la prima doză de vaccin apare răspunsul imun, iar recomandarea este ca, dacă între doze pacientul este diagnosticat cu COVID-19, să se aştepte până la vindecare şi, după o lună, fie se reia schema completă de vaccinare, fie se administrează doar rapelul.

 

Pompeo: Boli asemănătoare COVID-19 circulau deja în toamna lui 2019 în Wuhan

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a acuzat din nou China că ascunde adevărul cu privire la adevărata origine a pandemiei COVID-19, după ce o echipă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) sosise joi la Wuhan pentru a ancheta asupra acestui subiect, relatează AFP.

Secretarul de stat american a afirmat că boli asemănătoare COVID-19 circulau deja în toamna anului 2019 printre membrii personalului Institutului de virusologie din Wuhan, oraş din centrul Chinei unde a fost detectată pentru prima oară această boală.

Mike Pompeo a cerut, de asemenea, echipei OMS să „exercite presiuni asupra guvernului Chinei” pentru a obţine clarificări cu privire la această „nouă informaţie”.

„Guvernul SUA are motive să creadă că mai mulţi cercetători din interiorul Institutului de virusologie din Wuhan s-au îmbolnăvit în toamna 2019, înainte de identificarea primului caz de epidemie, având simptome compatibile atât COVID-19, cât şi bolilor sezoniere curente”, a afirmat şeful Departamentului de Stat, citat de AFP.

Această informaţie, potrivit lui Mike Pompeo, contrazice informaţiile potrivit cărora nimeni din personalul Institutului din Wuhan nu se îmbolnăvise de COVID-19 sau de alte maladii generate de viruşi înrudiţi în perioada respectivă.

„Beijingul continuă şi în prezent să ascundă informaţii vitale de care oamenii de ştiinţă au nevoie pentru a proteja lumea de acest virus mortal şi de următorul”, a argumentat el.

SARS-CoV-2 a fost detectat pentru prima oară la Wuhan la sfârşitul anului 2019 şi de atunci s-a răspândit în întreaga lume, provocând peste 2 milioane de decese şi contaminând alte zeci de milioane de persoane.

OMS asigură că stabilirea căii de transmitere a virusului de la animale la om este esenţială pentru a preveni viitoare epidemii.

Administraţia preşedintelui aflat la final de mandat Donald Trump a acuzat în mod repetat China că este responsabilă de epidemia de COVID-19, soldată cu peste 390.000 de morţi în SUA. Preşedintele american s-a referit frecvent la SARS-CoV-2 ca la „virusul chinezesc”.

Cu câteva zile înainte de încheierea efectivă a mandatului său, Mike Pompeo a atacat de mai multe ori principalele sale ţinte: China, Iran şi Cuba, notează AFP.

Şeful diplomaţiei americane a afirmat în cursul acestei săptămâni că Iranul a devenit o „nouă bază” a Al Qaida, acuzaţie pusă la îndoială de experţi şi ridiculizată de Teheran, comentează agenţia de presă franceză.

OMS nu este de acord cu utilizarea certificatelor de vaccinare

Comisia de urgenţă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) s-a pronunţat vineri împotriva utilizării certificatelor de vaccinare ca o condiţie pentru accesul străinilor în unele ţări, transmite AFP, potrivit presei internaționale.

În recomandările formulate pentru organizaţia cu sediul la Geneva, comisia arată că deocamdată „există prea multe necunoscute fundamentale în privinţa eficienţei vaccinului pentru reducerea transmiterii (virusului), iar vaccinurile nu sunt încă disponibile decât în cantitate limitată. De asemenea, consideră structura respectivă, vaccinarea nu trebuie să fie urmată de renunţarea la alte măsuri de precauţie sanitară.

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, susţine iniţiativa Greciei, care vrea introducerea certificatului de vaccinare recunoscut în toate statele europene.

„Este o obligaţie medicală să deţii un certificat care dovedeşte că te-ai vaccinat. Prin urmare, salut iniţiativa premierului grec, în ceea ce priveşte un certificat de vaccinare cu recunoaştere mutuală în statele europene”, a spus von der Leyen într-o discuţie cu presa înaintea unei vizite la Lisabona.

Preşedintele Comisiei Europene a reacţionat astfel la o scrisoare a premierului grec Kyriakos Mitsotakis, în care acesta a cerut relaxarea regulilor de călătorie pentru persoanele vaccinate.

Grecia are un obiectiv particular în susţinerea acestui demers: vrea să îşi revitalizeze turismul, care contribuie cu până la un sfert la Produsul Intern Brut al acestei ţări.

Ursula von der Leyen arată că dacă viitorul certificat de vaccinare european va da titularului acces sau prioritate la obţinerea anumitor bunuri sau servicii, acest lucru va trebui discutat şi reglementat din punct de vedere politic şi legal la nivel UE.

Liderii celor 27 de state din Uniune vor avea săptămâna viitoare o video conferinţă pe tema coordonării eforturilor împotriva pandemiei şi urmează să discute şi despre certificatul de vaccinare european.

Reacția medicului Valeriu Gheorghiță, despre lipsa locurilor pentru programarea la vaccinare în București

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, a declarat, referitor la faptul că în București, vineri, nu mai erau locuri disponibile pentru programarea la vaccinare, că nu există suficiente doze de vaccin antiCOVID-19.

„Nu avem suficiente doze, din păcate. Dacă ne uităm la celelalte țări, toată lumea se uită la Israel în perioada aceasta, dar situația este cu totul diferită, având în vedere că numărul dozelor disponibile este incomparabil mai mare. La acest moment, noi trebuie să ne adaptăm ritmul de vaccinare în funcție de numărul de doze pe care le avem disponibile, asigurând pentru fiecare persoană atât doza inițială, cât și rapelul”, a spus coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, la un post de televiziune.

Valeriu Gheorghiță a explicat că practic în fiecare zi se vor elibera locuri. În București, sunt 24 de puncte de vaccinare, ceea ce înseamnă peste 1.500 de persoane zilnic.

„Noi am pus în momentul acesta o limită de maximum 600.000 de locuri la nivel național pentru următoarele 20 de zile, pentru că nu vrem să cădem nici în cealaltă extremă, în care să avem persoane care se programează și să nu avem doze pentru ele”, a explicat Valeriu Gheorghiță.

„În funcție de numărul de doze pe care noi le vom avea, practic extindem și creștem atât numărul de centre de vaccinare, cât și numărul de sloturi libere care să concorde cu dozele disponibile”, a adăugat medicul.

El a mai spus că odată făcut contul pe platforma de vaccinare, el nu se inactivează, iar atunci când se intră pe platformă se vede numărul de centre și locuri disponibile.

„Orizontul (de așteptare) pe care noi l-am stabilit în acest moment a fost de 20 de zile, însă este o situație care va fi analizată în zilele următoare și vom decide dacă creștem numărul, vedem care este raportul la nivel național și care este gradul de ocupare în toate județele”, a menționat Valeriu Gheorghiță.

Ministrul Sănătății, despre funcționarea platformei de programări pentru vaccinare

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a afirmat că a evaluat parțial greșit situația referitoare la funcționarea platformei de programări pentru vaccinarea antiCOVID-19, după ce, inițial anunțase că și-a programat părinții, iar platforma a funcționat bine.

“Se pare că am evaluat parțial greșit. Am citit câteva sute de comentarii și reacții, am vorbit cu cunoscuți și am încercat să îi ajut pe câțiva cu înscrierea. Dacă pentru mine (și probabil pt. o parte dintre cei cca. 190.000 de oameni care s-au programat cu succes) a fost o chestiune de minute, pentru alții înscrierea a durat ore iar pentru unii a fost pur și simplu imposibil. Mai e mult de muncă. Mâine voi lua legătura cu cei de la STS și CNCAV să văd cum îi putem ajuta. O parte dintre comentariile de aici vor fi transmise de asemenea”, a scris ministrul Sănătății, într-o postare pe Facebook.

Și asta după ce, inițial, anunțase că și-a programat părinții pentru vaccinare, iar platforma a mers bine.

“Tocmai mi-am programat părinții pentru vaccinare. Platforma a funcționat bine. E intuitivă. Vor mai fi disfuncționalități? Probabil că da. Nu voi veni niciodată în fața voastră să vă spun că totul este perfect atunci când nu este. STS lucrează încontinuu pentru a rezolva probleme și pentru a îmbunătăți platforma. Repet ce am zis în ultimele zile, și anume că nu avem doze de vaccinuri la discreție. Trebuie să ținem cont de acest lucru. Părinții și bunicii noștri dar și cei care suferă de boli cronice trebuie să aibă prioritate!”, a spus Voiculescu.

În ceea ce privește organizarea, ministrul a scris că sunt unele DSP-uri care s-au organizat foarte bine, au organizat centre de vaccinare, au organizat echipele mobile, dând exemplul județul Bihor care are deja șase centre pe șapte fluxuri , menținându-se centrele din spitale și înființându-se puncte noi.