Angajat DSP bolnav de COVID-19, decedat după ce s-a oprit ventilatorul ambulanței cu care era transportat

Un salariat al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, bolnav de COVID-19, a murit, sâmbătă seara, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea, după ce a fost preluat de la Spitalul Târgu Cărbuneşti cu o ambulanţă, pentru a fi transferat la o unitate medicală din Bucureşti, însă pe drum o siguranţă a tabloului electric al salvării a cedat, ventilatorul nemaifuncţionând.

„Pacientul respectiv era internat la Spitalul Târgu Cărbuneşti în stare destul de gravă. A fost solicitată ambulanţa pentru transferul dumnealui la Spitalul Universitar Bucureşti, la 15,02 maşina a plecat către spital pentru preluarea pacientului, a fost luat pe ventilator, pentru că avea nevoie de oxigen. La intrarea în Râmnicu Vâlcea, una din siguranţele din tabloul electric al ambulanţei a cedat şi ventilatorul nu a mai funcţionat. Echipajul a trecut pe ventilare manuală pe balon şi a luat hotărârea de a intra în UPU de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea. La 17,30, pacientul a fost predat în UPU Râmnicu Vâlcea, a fost stabilizat, dar ulterior, din cauza stării de sănătate foarte grave, starea de sănătate a început să se deterioreze, la ora 20,00, deci după două ore şi jumătate de la predarea în UPU, la ora 20,00 acesta a intrat în stop cardiorespirator şi a murit”, a declarat managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, Constantin Mitroi, pentru Agerpres.

Constantin Mitroi a anunţat că se vor efectua verificări în acest caz.

Adrian-Virgil Dobrin, în vârstă de 48 de ani, era inspector şef al Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Gorj şi era internat cu COVID-19 la Spitalul Târgu Cărbuneşti de la începutul lunii martie.

Accelerare a campaniei de vaccinare antiCOVID în Franța: 500.000 de persoane, imunizate în două zile

Franţa a accelerat în acest sfârşit de săptămână campania de vaccinare împotriva coronavirusului, injectând sâmbătă 220.000 de doze, dublu faţă de sâmbăta trecută, la care se adaugă alte 250.000 de doze făcute vineri, a informat ministrul sănătăţii Olivier Veran, citat de EFE.

Aceasta înseamnă că în numai două zile au fost vaccinate aproape 500.000 de persoane. Până în prezent, 3,4 milioane de francezi au primit cel puţin o doză de vaccin.

„Sfârşit de săptămână de mobilizare pentru vaccinare. În această sâmbătă, la orele 17:30, 220.000 de francezi au fost vaccinaţi, mai mult decât dublu faţă de sâmbăta trecută! Continuăm şi mâine!” (duminică – n.r.), a anunţat Veran pe contul său de Twitter.

„Salut această mobilizare excepţională”, a transmis la rândul său premierul Jean Castex, care a vizitat unul dintre centrele de vaccinare instalate de pompieri la periferia Parisului.

În Paris, marea majoritate a centrelor de vaccinare sunt deschise şi în weekend, iar patru spitale militare din ţară s-au deschis pentru a susţine campania de imunizare.

Castex a anunţat joi că vaccinarea se va accelera în întreaga ţară, îndeosebi în cele 23 de departamente plasate sub alertă maximă din cauza nivelului ridicat de îmbolnăviri de COVID-19 şi unde au fost redirecţionate 135.000 de doze suplimentare în acest sfârşit de săptămână, potrivit Agerpres.

Guvernul, care încearcă prin toate mijloacele să evite un al treilea lockdown strict în întreaga ţară, speră astfel să accelereze imunizarea celor mai vulnerabili cetăţeni ai săi, persoanele peste 75 de ani, către care este îndreptată actuala campanie.

La jumătatea lunii aprilie, va începe vaccinarea cetăţenilor cu vârste între 50 şi 74 de ani, iar guvernul a promis că până în mai 20 de milioane de francezi vor primi măcar prima doză de vaccin, iar până în vară 30 de milioane de francezi vor fi vaccinaţi.

Pe de altă parte, poliţia franceză a evacuat sâmbătă cheiurile Senei, în Paris, considerând că numărul mare de oameni ieşiţi la plimbare nu permitea respectarea măsurilor de sănătate publică necesare pentru evitarea răspândirii coronavirusului.

„Măsurile sanitare luate pentru a lupta împotriva propagării COVID-19 nu sunt respectate pe cheiurile Senei. Forţele de ordine intervin pentru a pune capăt acestor reuniuni”, a anunţat pe Twitter prefectura Poliţiei sâmbătă după-amiază.

Regiunea pariziană nu a fost băgată în carantină la sfârşit de săptămână, aşa cum cereau autorităţile locale, însă zona se află în alertă maximă, cu o rată a incidenţei net superioară mediei naţionale, de 250 de cazuri de îmbolnăvire la suta de mii de locuitori.

Această situaţie a determinat Prefectura să interzică începând de vineri consumul de alcool în principalele zone de întâlnire din Capitala Franţei, între ele – malul Senei, şi să închidă toate suprafeţele comerciale mai mari de 10.000 de metri pătraţi.

Totuşi, temperaturile plăcute înregistrate în acest sfârşit de săptămână în Capitala Franţei i-au convins pe mulţi parizieni să iasă la plimbare.

În paralel, departamentele Pas-de-Calais, în nord, şi oraşele Dunkerque (nord) şi Nisa (sud) se află în carantină în timpul weekendului din cauza creşterii îngrijorătoare a numărului de cazuri de coronavirus.

Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a adoptat noi restricții pentru Capitală

Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, întrunit în ședință de extraordinară, a emis Hotărârea nr. 8 din 07.03.2021, Capitala urmând să intre în scenariul roșu, de duminică, de la miezul nopții.

Astfel, potrivit Hotărârii, se dispun măsuri pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acestei perioade.

În unitățile de invățământ, participarea la ore se desfășoară cu prezeță fizică pentru toți preșcolarii și elevii din învățământul primar.

Pentru elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și elevii din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase terminale.

Este permisă organizarea cu prezență fizică în unitățile de învățământ a următoarelor activități: simularea examenelor naționale și a examenelor pentru anii terminali, evaluările naționale; orele remediale pentru toate clasele.

Pentru restul elevilor, se va realiza participarea zilnică în sistem online.

Potrivit Hotărârii, se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializarc și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și în interiorul altor spații publice închise care au acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin doi pereți, indiferent de faptul că sunt construcții cu caracter temporar sau permanent;

De asemenea, se interzice activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, cu excepția deservirii persoanelor cazate în interiorul acestor unități.

Este permisă prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, precum și în spațiile publice dacă au un tavan și un singur perete cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă, sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului Sănătății, ministrului Economiei, antreprenoriatului și turismului și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci.

De asemenea, este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, cu excepția desfășurării activității de comercializare a biletelor de tip LOTO, pariuri și loz, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară;

În aceeași Hotărâre se mai arată că este interzisă organizarea și desfășurarea activității cu publicul în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, inclusiv celor de tipul drive-in;
Este interzisă, de asemenea, organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale.

GCS a anunțat alte 3.288 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.288 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Astfel, pe 7 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 828.283 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 464 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 20.900 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 06.03.2021 (10:00) – 07.03.2021 (10:00) au fost raportate 46 de decese (19 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău,  Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Călărași, Cluj, Constanța, Hunedoara,  Maramureș, Mehedinți, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani.

45 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.560. Dintre acestea, 1.093 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.172.074 de teste RT-PCR și 356.196 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.079 de teste RT-PCR (7.378 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.701 la cerere) și 5.096 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 47.069 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.771 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 50.503 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 114 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.459 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 6 martie, 6.118 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.260.696 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmite, ieri, 3 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

 

 

Ședință extraordinară a CMBSU, pe tema măsurilor ce vor fi luate în Capitală, intrată în zona roșie

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) se reunește duminică în ședinţa extraordinară, urmând să dispună măsuri necesare având în vedere trecerea Capitalei în zona roşie.

Rata de incidenţă a SARS-CoV-2 la mia de locuitori în ultimele 14 zile în municipiul Bucureşti a urcat sâmbătă la 3,12 la mia de locuitori, faţă de 3,05 în ziua precedentă, când Capitala a intrat în zona roşie.

Cine este cel mai tânăr român care s-a vaccinat împotriva noului coronavirus

Cel mai tânăr român care s-a vaccinat împotriva noului coronavirus este un adolescent de 16 ani care are domiciliul în Bucureşti şi a primit vaccinul, sâmbătă seară, la un centru din judeţul Prahova.

Victor Gabriel Antonescu, care în urmă cu trei zile a împlinit 16 ani, suferă de o boală cronică şi a fost imunizat cu vaccinul de la Pfizer la Centrul de vaccinare de la fostul „Liceu Ludovic Mrazek” din Ploieşti, unde părinţii săi au reuşit să găsească un loc disponibil.

„Am zis că ar fi o oportunitate foarte bună pentru mine să scap de virusul ăsta, să pot ieşi mai relaxat pe stradă şi oriunde vreau. Nu mi-a fost teamă”, a declarat, după imunizare, adolescentul.

Acesta îi sfătuieşte pe români să se vaccineze împotriva noului coronavirus, arătând că, din moment ce vaccinul a fost pus pe piaţă, acesta este sigur.

După ce a fost vaccinat, Victor Gabriel Antonescu a primit din partea prefectului de Prahova, Cristian Ionescu, o diplomă de apreciere „pentru curajul şi exemplul oferit” de cel mai tânăr român care s-a vaccinat împotriva SARS-CoV-2.

„Mă bucur să particip la vaccinarea celui mai tânăr român. Îi urez multă sănătate şi îl felicit pentru acest pas important făcut pentru sănătatea lui şi a celorlalţi”, a spus prefectul.

Potrivit acestuia, la nivelul judeţului aproximativ 70.000 de persoane, reprezentând 10% din populaţie, a primit prima doză de vaccin împotriva noului coronavirus, iar 25.000 de persoane au primit şi rapelul.

Bucureștiul, în scenariul roșu: Rata de infectare a urcat la 3,19

Rata de incidenţă a infectărilor cu SARS-CoV-2 în municipiul Bucureşti a urcat duminică la 3,19 la mia de locuitori, în scenariul roşu mai aflându-se judeţele Braşov, cu o incidenţă de 3,35 cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori, Cluj – 3,54, Ilfov – 3,76 şi Timiş cu 5,60, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Un număr 14 judeţe se regăsesc în zona galbenă (incidenţă între 1,5 şi 3), cele mai ridicate rate de infectare fiind în Hunedoara – 2,88, Maramureş – 2,77, Sălaj – 2,5, Alba – 2,31, Arad – 2,19, Gorj – 2,10, Satu Mare – 2,09.

Un număr de 22 de judeţe se află în zona verde (sub 1,5 cazuri la mia de locuitori), cele mai mici rate de infectare cu SARS-CoV-2 înregistrându-se în Buzău – 0,74, Harghita – 0,82, Prahova – 0,86, Călăraşi – 0,86.

Conform GCS, zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de infecţie cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt Bucureşti – 664 şi judeţele Timiş – 326, Cluj – 189, Braşov – 163 şi Ilfov – 166.

Cele mai puţine cazuri noi s-au înregistrat în judeţele Covasna – 0 şi Galaţi – 1, Vrancea – 10, Tulcea – 11, Brăila – 11 şi Buzău – 15.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.288 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

Nelu Tătaru a împărtășit Republicii Moldova din experiența României în gestionarea pandemiei

Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, s-a întâlnit cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, împărtășind lecțiile învățate de România privind gestionarea pandemiei, a anunțat președintele Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților.

La ședința desfășurată sâmbătă au participat și reprezentanți ai instituțiilor de profil din Republica Moldova (Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, ANSP, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie), dar și manageri ai spitalelor implicate direct în tratarea pacienților gravi de COVID-19.

„Am discutat despre provocările cu care se confruntă sistemul medical în procesul de tratare a bolnavilor de COVID-19 și de gestionare a crizei sanitare. Vaccinul reprezintă soluția, dar atât România, cât și Republica Moldova au nevoie de strategii eficiente pentru accelerarea procesului de vaccinare. Avem toată deschiderea de a sprijini autoritățile moldovene, sens în care am stabilit ca săptămânal să aibă loc discuții la nivel bilateral, în sistem online, pentru a face schimb de informații și bune practici.Aceste consultări vor sprijini la identificarea celor mai bune soluții la problemele care, astăzi, sunt comune. Să rămânem alături unii de ceilalți și să privim cu precauție și responsabilitate la ceea ne provoacă mari temeri în legătură cu acest virus. Soluțiile înseamnă mai mulți oameni tratați și mai multe vieți salvate”, a scris Nelui Tătaru, pe pagina sa de Facebook.

CNCAV: 71 de reacții adverse, la 45.000 de doze administrate, de la ultima raportare

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate peste 45.000 de persoane, fiind înregistrate 71 de reacţii adverse.

Potrivit CNCAV, numărul persoanelor vaccinate în ultimele 24 de ore este de 45.184, iar dintre acestea, 30.991 au primit vaccinul Pfizer, 7.697 pe cel de la Moderna şi 6.496 pe cel de la AstraZeneca.

Numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns astfel la 1.160.103, din care 908.696 cu Pfizer, 78.228 cu Moderna şi 187.294 cu AstraZeneca.

În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 71 de reacţii adverse, cele mai multe la AstraZeneca – 54, 15 la Pfizer şi două la Moderna.

„Menţionăm că 20 reacţii adverse sunt în curs de investigare”, a arătat CNCAV.

Cîțu: Vaccinurile aprobate în UE şi în România sunt sigure şi eficiente

Premierul Florin Cîţu a scris duminică, pe pagina sa de Facebook, că „vaccinurile aprobate în Uniunea Europeană şi în România sunt sigure şi eficiente”, el arătând că în curând în ţara noastră va fi deschisă şi etapa a treia de imunizare anti-COVID-19, „astfel încât oricine îşi doreşte să se protejeze de Covid-19, să poată să o facă prin vaccinare”.

„Revenim la normalitate. Peste 300 de milioane de doze de vaccin anti COVID-19 au fost deja administrate în peste 111 ţări. TOATE vaccinurile aprobate în Uniunea Europeană şi în România sunt sigure şi eficiente. Vom deschide în curând şi etapa a treia, ultima, astfel încât, oricine îşi doreşte să se protejeze de Covid-19, să poată să o facă prin vaccinare”, afirmă şeful Guvernului, în postare.

De asemenea, el a subliniat că ţara noastră va recepţiona numai în luna martie un număr mare de doze de vaccin anti-COVID-19.

„România primeşte peste 2,6 milioane de doze de vaccin numai în luna martie. Cu cât dobândim mai repede o imunitate colectivă de 70%, cu atât mai repede revenim la viaţa de dinainte de Covid-19”, a mai menţionat premierul Cîţu, în mesajul postat pe Facebook.

Persoanele din etapa a treia a vaccinării anti-COVID-19 (populaţia generală) se pot programa pe platforma online dedicată acestui proces după data de 15 martie, inocularea vaccinului pentru acestea urmând să aibă loc cel mai probabil în aprilie, a declarat, în 28 februarie, Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de imunizare împotriva noului coronavirus.

„În ceea ce priveşte etapa a treia, posibilitatea de programare a persoanelor va fi disponibilă chiar după 15 martie, şi acest lucru e important, în momentul în care va fi disponibilă acea listă de aşteptare, iar vaccinarea respectivă probabil va debuta în luna aprilie”, a spus Gheorghiţă.

Gheorghiţă a mai amintit că din 15 martie vor fi active liste de aşteptare pentru vaccinare anti-COVID-19 pe platforma online de înscriere. Fiecare persoană înscrisă pe lista unui centru de vaccinare va putea vizualiza câte persoane se află înaintea sa şi poate estima data la care ar fi programată la vaccinare. Totodată, el a spus că activarea acestei liste de aşteptare pe platforma online a depins de operaţionalizarea celor 750 de centre din ţară prevăzute în campania de vaccinare.

Comitetul naţional pentru vaccinarea anti-COVID (CNCAV) a informat, sâmbătă seara, că în ziua precedentă au fost administrate 48.638 de doze de vaccin. Astfel, 39.984 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar doza a doua de ser au primit-o 8.654 de persoane.

Până în prezent, de la debutul campaniei de vaccinare, pe 27 decembrie 2020, au fost administrate 1.781.602 de doze unui număr de 1.160.103 persoane, dintre care 515.395 cu o doză, iar 644.708 şi cu doza a doua.