Listele de așteptare pentru etapa a treia de vaccinare anti-COVID-19, deschise succesiv

0
59

Listele de așteptare pe județe pentru vaccinarea anti-COVID-19 pentru etapa a treia a campaniei se vor deschide succesiv.

Astfel, luni dimineață, în intervalul orar 9.00-11.00 se vor deschide listele de așteptare pentru centrele de vaccinare din județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna

Între 11.00 și 13.00, listele de așteptare vor fi deschise pentru centrele de vaccinare din județele Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, iar între 13.00 și 15.00 listele pentru centrele de vaccinare din județele Sălaj, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București, potrivit CNCAV.

Ad in title

Reamintim că etapa a treia de vaccinare împotriva COVID-19 începe luni, 15 martie 2021. Orice cetăţean român se poate programa în platformă, inclusiv persoanele din grupa de vârstă 16-18 ani, însă numai în anumite centre.

Potrivit col. dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva noului coronavirus din România, a explicat că, în cadrul etapei a 3-a de vaccinare, va exista o listă de aşteptare, vor fi cetăţeni care vor avea prioritate, dar şi posibilitatea ca persoanele înscrise să primească, în prealabil, o estimare de programare.

”Din 15 martie, orice cetăţean se poate programa. Va începe să funcționeze cu o ”listă de așteptare”. Ce înseamnă ”lista de așteptare”? Fiecare centru de vaccinare are un anumit număr de locuri libere. Atunci când acele locuri libere se ocupă, se activează automat lista de așteptare. Ca atare, persoanele optează în momentul în care se înscriu în platforma informatică, și își fac cont, să se vaccineze într-un anumit centru. Dacă locurile sunt ocupate, se vor înscrie pe lista de așteptare într-o ordine cronologică. Fiecare persoană va vedea câte alte persoane sunt în fața lor, din punct de vedere numeric, iar din platformă se va genera și un mesaj în care persoanei i se transmite data estimată, intervalul estimat de timp în care ea va putea fi vaccinată în respectivul centru. De exemplu, în următoarele 3 săptămâni”, a declarat dr. Gheorghiţă pentru un post de televiziune.

 

Articolul precedentTestare gratuită a sănătății plămânilor, în zonele rurale din județul Neamț
Articolul următorBreton: Pfizer produce o cantitate mai mare de doze. UE va putea să îşi respecte ţintele de vaccinare