Premierul Cîțu propune circulația pe timpul nopții, de Paște, până la ora 5.00

Premierul Florin Cîțu are în vedere permiterea circulației în noaptea de Înviere până la ora 5.00, iar magazinele să rămână deschise până la ora 20.00 vineri înainte de Paște.

De asemenea, premierul propune ca stațiunile de pe litoral să fie deschise, respectând toate regulile în vigoare, dar cu capacitate de maximum 70%.

”Propuneri importante pe care le transmit astăzi CNSU: Pentru cei care vor merge la slujba de Paște, circulația pe timpul nopții să fie permisă până la ora 5:00; magazinele să rămână deschise până la ora 20.00 vineri înainte de Paște; stațiunile de pe litoral să fie deschise, respectând toate regulile în vigoare, dar cu capacitate de maximum 70% (exact așa cum sunt acum stațiunile de la munte)”, a scris premierul pe pagina sa de Facebook.

 

CE: 123 de milioane de euro pentru cercetări urgente ce vizează noile tulpini de SARS-CoV-2

Comisia Europeană (CE) mobilizează 123 de milioane de euro din programul Orizont Europa, noul program de cercetare și inovare al Uniunii Europene (UE), pentru cercetări urgente vizând variante ale noului coronavirus.

Această primă finanțare de urgență se adaugă unei serii de acțiuni de cercetare și inovare finanțate de UE pentru combaterea noului coronavirus și contribuie la acțiunile generale ale Comisiei vizând prevenirea și atenuarea impactului variantelor noului coronavirus, precum și răspunsul la acestea, în conformitate cu noul plan european de pregătire pentru bioapărare denumit Incubatorul HERA, informează CE.

”Continuăm să mobilizăm toate mijloacele de care dispunem pentru a combate actuala pandemie și provocările pe care le determină variantele noului coronavirus. Trebuie să ne folosim forța combinată pentru a fi pregătiți pentru viitor, începând de la depistarea timpurie a variantelor, până la organizarea și coordonarea trialurilor clinice vizând noi vaccinuri și tratamente, asigurând, în același timp, colectarea și schimbul corect de date în toate etapele”, a declarant Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret.

Comisia a lansat noi cereri care completează acțiunile precedente de creare a unor tratamente și vaccinuri prin organizarea și desfășurarea unor trialuri clinice pentru a înregistra progrese în ceea ce privește crearea unor tratamente și vaccinuri promițătoare împotriva SARS-CoV-2/ COVID-19. Ele vor sprijini crearea unor cohorte și rețele vaste vizând COVID-19, dincolo de granițele Europei, realizând legături cu inițiativele europene, precum și consolidarea infrastructurilor necesare pentru schimbul de date, expertiză, resurse de cercetare și servicii de specialitate pentru cercetători și organizațiile de cercetare.

Se preconizează că proiectele finanțate:

  • vor stabili cohorte noi sau se vor baza pe cele existente de dimensiuni mari, multicentrice și regionale sau multinaționale, inclusiv dincolo de frontierele Europei, care ar trebui să avanseze rapid cunoștințele cu privire la SARS-CoV-2 și la variantele sale emergente.
  • vor dezvolta în continuare mijloace terapeutice sau vaccinuri promițătoare împotriva SARS-CoV-2/COVID-19, dezvoltarea preclinică fiind deja finalizată.
  • vor sprijini, de asemenea, infrastructurile de cercetare pentru a accelera schimbul de date și vor oferi sprijin și expertiză rapidă în domeniul cercetării pentru a face față variantelor noului coronavirus și pentru a fi pregătiți pentru epidemii viitoare.

De asemenea, se preconizează o colaborare a consorțiilor de succes cu alte inițiative și proiecte relevante la nivel național, regional și internațional pentru a maximiza sinergiile și complementaritatea și pentru a evita redundanța eforturilor de cercetare.

Aceste cereri în regim de urgență vor aborda amenințările pe termen scurt și mediu și vor asigura în același timp pregătirea pentru viitor. El vor contribui la instituirea Autorității europene pentru pregătire și răspuns în caz de urgență sanitară (HERA), care va permite UE să anticipeze și să abordeze mai bine viitoarele pandemii, mai informează CE.

Cererile vor fi deschise pentru trimiterea de documente la 13 aprilie, iar termenul de transmitere a acestora este 6 mai 2021. Noile soluții trebuie să fie disponibile și accesibile financiar tuturor, în conformitate cu principiile Răspunsului mondial la coronavirus.

 

Spania: Vaccinul anti-COVID-19 AstraZeneca, administrat doar persoanelor peste 60 de ani

Spania a decis să administreze vaccinul împotriva noului coronavirus produs de AstraZeneca doar persoanelor cu vârsta peste 60 de ani. Decizia a fost luată după ce autoritățile de reglementare europene și britanice au găsit o legătură potențială între vaccin și apariția cheaguri rare de sânge.

”Strategia de vaccinare se schimbă și de mâine (vineri – n.r.) doar persoanele peste 60 de ani vor fi vaccinate cu AstraZeneca”, a declarat ministrul Sănătății spaniol, Carolina Darias, informează Reuters.

În ceea ce privește rapelul cu AstraZeneca la persoanele care au făcut deja prima doză din acest tip de vaccin, ministrul Darias a declarat că o decizie în acest sens va fi luată joi.

Agenția Europeană pentru Medicamente a anunțat că a raportat 169 de cazuri de tulburare rară de coagulare din 34 de milioane de doze administrate în Europa, aproximativ una pentru fiecare 100.000 de persoane sub 60 de ani vaccinate. Cele mai multe au apărut la femei sub 60 de ani și în decurs de două săptămâni de la injectare, mai scrie Reuters.

Directorul autorității de reglementare a medicamentelor din Spania, Maria Jesus Lamas, a declarat că acest număr a fost mai mare decât se aștepta, deși foarte mic.

”În ciuda rarității acestor efecte secundare, modificarea ghidului tehnic este importantă”, a spus Lamas.

În cadrul summit-ului miniștrilor sănătății din Uniunea Europeană nu s-a reușit să se ajungă la un acord asupra îndrumărilor comune pentru vaccin, iar EMA a spus că țările ar trebui să își stabilească propriile reglementări.

Decizia Spaniei după ce Italia recomandă vaccinarea anti-COVID-19 cu AstraZeneca doar pentru persoanele peste 60 de ani. Oficialii din Marea Britanie au declarat că persoanele sub 30 de ani ar trebui să primească o alternativă la rapel.

 

 

Japonia a realizat primul transplant pulmonar de la donatori vii

O echipă de medici de la Kyoto University Hospital (vestul Japoniei) a anunţat că a realizat cu succes primul transplant pulmonar de la donatori vii, la o pacientă ai cărei plămâni au fost grav afectaţi de COVID-19, relatează EFE.

Pacienta a suferit de pneumonie după ce a fost infectată cu noul coronavirus la sfârşitul anului trecut. Femeia a avut nevoie de respiraţie asistată, după ce plămânii săi au fost grav afectaţi de virus, potrivit unui comunicat difuzat de spitalul universitar.

O echipă medicală formată din 30 de specialişti a realizat operaţia de transplant în cursul zilei de miercuri, iar pacienta a avut o evoluţie favorabilă în primele 24 de ore.

Se aşteaptă ca pacienta, al cărei test pentru COVID-19 a ieşit negativ şi care a fost conectată timp de trei luni la un aparat de ventilaţie, să fie externată în următoarele două luni şi să îşi poată relua viaţa normală după încă o lună.

Donatorii au fost soţul şi fiul pacientei, cărora li s-a prelevat ţesut din plămânul stâng, respectiv drept, potrivit Agerpres.

Potrivit Kyoto University Hospital, este vorba de prima operaţie de acest tip din lume realizată cu succes pornind de la donatori vii.

Anterior, au fost realizate, în multe alte ţări, zeci de operaţii de transplant pulmonar pornind de la donatori în moarte cerebrală, însă niciuna cu caracteristicile celei efectuate în prezent, se arată în comunicatul emis de Kyoto University Hospital.

Comisarul european pentru sănătate, despre vaccinul AstraZeneca: Trebuie să vorbim pe o singură voce

Comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides, i-a îndemnat miercuri pe membrii UE să se coordoneze şi „să vorbească pe o singură voce” în legătură cu vaccinul AstraZeneca împotriva coronavirusului, restricţionat în mai multe ţări, pentru a nu alimenta neîncrederea, notează AFP.

„Este esenţial să urmăm o abordare coordonată. Trebuie să vorbim pe o singură voce în întreaga UE pentru a încuraja încrederea publicului în vaccinare”, a spus Stella Kyriakides într-un tweet, înainte de a discuta cu miniştrii europeni ai sănătăţii.

Acesta din urmă s-au reunit miercuri la sfârşitul zilei pentru a examina concluziile Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) confirmând legătura dintre vaccinul AstraZeneca şi cazurile rare de cheaguri de sânge.

Cu toate acestea, autoritatea de reglementare europeană a afirmat că beneficiile vaccinului produs de compania suedezo-britanică sunt mai mari decât riscurile şi că nu a fost identificat niciun factor de risc specific, cum ar fi vârsta.

Mai multe state europene au decis, totuşi, să restrângă utilizarea acestuia în funcţie de criteriile de vârstă – variabile de la o ţară la alta.

„Deciziile privind campaniile naţionale de vaccinare, persoanele care se vaccinează cu ce vaccin, depind de voi”, adică de fiecare stat membru, le-a spus Stella Kyriakides miniştrilor, reclamând în acelaşi timp o abordare concertată pentru „a nu scufunda cetăţenii în confuzie”, potrivit discursului ei consultat de AFP, relatează Agerpres.

Săptămâna trecută, Germania a recomandat utilizarea produsului numai pentru cei peste 60 de ani. În Franţa, autoritatea sanitară a indicat ca vaccinul în cauză să fie rezervat persoanelor în vârstă de peste 55 de ani.

Miercuri seara, după avizul EMA, Belgia a decis să rezerve utilizarea vaccinului AstraZeneca pentru persoanele cu vârsta de peste 55 de ani.

Informaţiile despre posibile efecte secundare grave, chiar extrem de rare, au contribuit la alimentarea neîncrederii persoanelor solicitate pentru vaccinare, dintre care unele evită centrele oferind doze de AstraZeneca sau apelează la alte vaccinuri disponibile.

Ministrul portughez al sănătăţii, Marta Temido, a cărei ţară deţine din ianuarie preşedinţia prin rotaţie a UE din ianuarie, a cerut, de asemenea, o mai bună coordonare europeană cu privire la utilizarea vaccinului AstraZeneca.

„Aceasta este o decizie tehnică, nu o decizie politică. Trebuie să urmărim în continuare cele mai bune informaţii ştiinţifice furnizate de EMA şi recomandările sale. Nu trebuie să uităm că deciziile individuale afectează pe toată lumea”, a insistat ea.

Restricţiile impuse de unele state membre sunt de fapt susceptibile de a creşte presiunea asupra ţărilor vecine ca să adopte măsuri similare.

„Lumea ne urmăreşte şi trebuie să ţinem cont de faptul că vaccinul AstraZeneca este principalul vaccin care este exportat în ţările cu venituri mici şi medii”, a spus Stella Kyriakides în discursul său către miniştri, citată de AFP.

A fost realizat primul transplant de trahee umană

O femeie în vârstă de 56 de ani, din SUA, a primit primul transplant de trahee umană, după ani de luptă pentru a putea respira, timp în care s-a temut că s-ar putea sufoca în somn, relatează CNN.

Acum, Sonia Sein spune că se simte suficient de bine pentru a dansa cu nepoții ei după ce a suferit primul transplant de trahee umană, realizat la Spitalul Mount Sinai din New York. Transplantul este o premieră mondială, până acum având loc doar transplanturi de trahee sintetică, din celule stem.

„Imediat după aceea am putut respira. Când am respirat prima dată după transplant, m-am simțit ca în rai”, a spus Sein, care a făcut operația de transplant în luna ianuarie.

Traheea fostei asistente sociale, în vârstă de 56 de ani, a fost deteriorată în 2014, când a avut nevoie de ventilator din cauza unui atac grav de astm.

Sonia Sein a suferit mai multe intervenții chirurgicale în speranța de a corecta problema, dar acestea au provocat și mai multe daune căilor respiratorii. A fost nevoită să respire printr-o gaură creată chirurgical în gât, numită traheostomie, cu un tub care i-a coborât până în plămâni.

Traheea este tubul care leagă laringele de plămâni și este esențială pentru vorbire, respirație și pentru o funcție pulmonară normală. Este un organ mult mai complex decât pare și, timp de zeci de ani, experții medicali au considerat că astfel de transplanturi sunt imposibile, a spus Eric Genden, chirurgul care a condus echipa care a făcut operația de transplant.

Genden a făcut cercetări în domeniu timp de de 30 de ani, de când era la facultatea de medicină.

„Încă de când eram student mi se părea greu de crezut că putem face transplant de rinichi, ficat și chiar de inimă, dar nu a existat nicio modalitate de a transplanta traheea”, a spus Eric Genden.

Unele ţări europene analizează combinarea vaccinurilor anti-COVID-19, ca soluție la rapelul cu AstraZeneca

Mai multe state europene analizează combinarea vaccinurilor anti-COVID-19 la persoane care au primit prima doză de vaccin al AstraZeneca și care ar trebui să facă rapelul. Aceasta este, o mişcare fără precedent care scoate în evidenţă dificultăţile cu care se confruntă guvernele în ţinerea sub control a creşterii numărului de infecţii, potrivit Reuters.

Programele de vaccinare au avut de suferit ca urmare a apariției unor date care au arătat că un număr mic persoane imunizate cu vaccinul anti-COVID-19 de la AstraZeneca s-a confruntat cu cheaguri de sânge extrem de rare. Din acest motiv, ca o măsură de precauție, unele ţări din lume au suspendat utilizarea acestora.

Un înalt oficial al Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) a declarat într-un interviu publicat marţi că există o legătură între vaccin şi cheagurile rare de sânge formate la creier, posibilele cauze fiind încă necunoscute. Ulterior, EMA a declarat că evaluarea vaccinului este în curs de desfășurare.

Reprezentanții AstraZeneca au declarat anterior că în studiile lor nu au găsit un risc mai mare de formare a cheagurilor din cauza vaccinului, din care milioane de doze au fost administrate în întreaga lume, mai scrie Reuters.

În timp ce multe ţări au reluat utilizarea vaccinului, unele au impus restricţii în funcţie de vârstă. Astfel, în multe cazuri, autorităţile trebuie să decidă ce este de făcut în cazul persoanelor care au primit o primă doză de AstraZeneca, dar nu mai sunt eligibile în conformitate cu noile reguli.

În timp ce cifrele sunt mici în comparaţie cu zecile de milioane de vaccinuri administrate în întreaga regiune, decizia este semnificativă, deoarece nu a fost testată în studiile pe oameni de fază târzie.

Orice divergenţă în ceea ce priveşte autorizaţia de introducere pe piaţă acordată de EMA ar fi, de asemenea, considerată drept ”utilizare în afara autorizaţiei”, ceea ce înseamnă că nu ar fi aprobată de autoritatea de reglementare şi ar lăsa ţările să fie responsabile pentru eventualele efecte secundare, potrivit Reuters.

EMA nu a avut niciun comentariu imediat când a fost întrebată despre combinarea vaccinurilor.

Unii experţi spun că, deoarece toate vaccinurile vizează aceeaşi proteină exterioară ”spike” a virusului, ar putea funcţiona împreună pentru a învăţa corpul să lupte împotriva virusului. Nu există dovezi că eficacitatea va fi la fel de mare.

Germania a fost prima ţară europeană care a recomandat în data de 1 aprilie ca persoanele sub 60 de ani, care au primit o primă doză de vaccin anti-COVID  AstraZeneca, să primească un produs diferit pentru rapel.

De asemenea, Norvegia va decide până pe 15 aprilie dacă va relua utilizarea vaccinului AstraZeneca sau se va merge pe alternative.

”Rezultatul este fie că primeşti un vaccin, vaccinul AstraZeneca … fie primeşti un vaccin de rapel cu alte tipuri de vaccinuri”, a declarat Sara Viksmoen Watle, medic senior la Institutul Norvegian de Sănătate Publică, pentru Reuters.

În același timp, autorităţile norvegiene aşteaptă rezultatele unui studiu britanic lansat în luna februarie, pentru a vedea efectul combinării vaccinurilor Pfizer şi AstraZeneca. Deocamdată, momentul publicării datelor nu este cunoscut.

Marea Britanie a declarat la sfârşitul anului trecut că va permite să se administreze populației vaccinuri diferite pentru COVID-19, în ocazii rare, dar încă nu a trebuit să facă acest lucru.

Finlanda, care a reluat utilizarea vaccinului AstraZeneca din 29 martie doar pentru  persoanele cu vârsta de cel puţin 65 de ani, a declarat că va aştepta concluziile EMA înainte de a face o recomandare. Administrarea celei de a doua doze trebuie să înceapă până la jumătatea lunii aprilie.

În Franţa, unde vaccinul poate fi utilizat acum doar pentru cei cu vârsta de cel puţin 55 de ani, problema afectează sute de mii de oameni.

Un alt organism consultativ de sănătate, însărcinat cu definirea utilizării vaccinurilor, Haute Autorité de la Santé (HAS), analizează, de asemenea, folosirea unui vaccin mRNA produs de Pfizer-BioNTech sau Moderna ca a doua doză, au spus două surse, mai scrie Reuters.

O decizie oficială nu a fost încă luată, deoarece experţii aşteaptă mai multe date, în special din Marea Britanie.

Franţa are timp să ia o decizie până la începutul lunii mai, când se împlinesc 12 săptămâni de la administrarea primelor doze.

Col.dr.Gheorghiţă,despre reticenţa persoanelor de a se imuniza cu a doua doză de vaccin AstraZeneca

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, col.dr.Valeriu Gheorghiţă, a declarat miercuri că nu este recomandată combinarea a două sau mai multe vaccinuri, referindu-se la faptul că există o reticenţă a persoanelor care au primit prima doză de AstraZeneca de a continua schema de imunizare cu acelaşi ser.

Întrebat dacă persoanele care au primit prima doză de AstraZeneca ar putea face rapel cu alt ser în caz că acesta va fi oprit de la administrare, Gheorghiţă a răspuns: „Nu s-a pus problema să se retragă complet acest tip de vaccin. (…) Dacă se va decide o impunere a unei limite de vârstă de la care să nu se mai administreze vaccinul de la AstraZeneca şi există persoane care au primit prima doză şi sunt sub acea limită de vârstă, se va lua o decizie privind schema de vaccinare, dacă se continuă cu acelaşi vaccin sau se va continua cu un alt tip de vaccin, după exemplul Germaniei. (…) Mecanismul care pare a fi implicat în generarea acestor evenimente (trombotice – n.red.) este unul care ţine de reactivitatea imună a organismului uman, nu pare a fi un fenomen autoimun care să crească riscul de apariţie la a doua doză. Ca atare, dacă avem o persoană care a dezvoltat evenimente trombotice după prima doză, clar este contraindicată administrarea celei de a doua doze cu acelaşi tip de vaccin, însă, nu ne aşteptăm ca la a doua doză să apară aceste evenimente”.

El a adăugat că în ţările în care există deja un număr important de persoane care sunt vaccinate cu a doua doză de la AstraZeneca nu s-au înregistrat cazuri de evenimente trombotice.

„Acestea sunt datele disponibile la acest moment. (…) Nu este recomandată în acest moment combinarea a două sau mai multor vaccinuri. Rapelul pentru vaccinul de la AstraZeneca se poate extinde pe o perioadă de până la trei luni, chiar şi peste. Tocmai de aceea, cred că va fi luată în cursul zilei de mâine o decizie clară referitoare la toate scenariile, inclusiv la cea de a doua doză de vaccin, dacă rămâne din acelaşi vaccin sau nu”, a afirmat Gheorghiţă, la un post de televiziune, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, neîncrederea în serul AstraZeneca este „absolut firească”, dar trebuie puse în balanţă beneficiile vaccinării şi riscurile bolii.

„Neîncrederea care s-a dezvoltat în ultima perioadă pentru vaccinul de la compania AstraZeneca aş putea să o cataloghez ca fiind absolut firească. Am anticipat această evoluţie, a creşterii ezitării, a neîncrederii, tocmai în virtutea deciziilor care au fost diferite la nivel european. Au fost ţări care au decis suspendarea temporară a vaccinării cu vaccinul de la AstraZeneca. (…) Au fost ţări care au suspendat temporar un anumit lot, şi România a luat această decizie, şi ţări care au decis să continue. Toate ţările s-au raportat la aceleaşi date ştiinţifice, dar au luat măsuri diferite. Iar astăzi, cred că e momentul firesc să fie luată o decizie comună la nivelul tuturor ţărilor europene. Ne dorim cu toţii acest lucru (…) aşa încât să reconstruim încrederea în acest tip de vaccin. Până la urmă trebuie să punem în balanţă beneficiile vaccinării, care sunt indiscutabil mai mari decât riscurile acestei boli”, a susţinut Gheorghiţă.

El a precizat că vaccinurile pe care le avem la dispoziţie în acest moment pentru combaterea COVID-19 „nu sunt perfecte”, dar că este foarte important să existe un sistem de monitorizare, pentru a putea preveni şi interveni la timp în cazul unor semnale de alarmă.

„Avem la îndemână aceste vaccinuri. Fără doar şi poate nu sunt perfecte, nu sunt vaccinuri care să nu aibă aceste reacţii adverse pe care le vedem, şi ele sunt menţionate în rezultatul caracteristicilor produsului. Astăzi, Agenţia Europeană a Medicamentului completează rezumatul caracteristicilor produsului de la AstraZeneca în care se menţionează ca eveniment extrem de rar acest risc de evenimente trombotice. Însă ce este important, este să avem un sistem foarte bun de monitorizare, de raportare, de recunoaştere a acestor evenimente, pacienţii să beneficieze de anumite îngrijiri, de o abordare comună din punctul de vedere terapeutic, să fie un ghid comun la nivel european de abordare a acestora cazuri şi, de asemenea, beneficiarii, persoanele vaccinate să ştie care sunt semnele de alarmă şi să se adreseze unui serviciu medical”, a spus Gheorghiţă.

Belgia: Utilizarea vaccinului anti-COVID-19 AstraZeneca, numai pentru persoanele cu vârsta de peste 55 de ani

Belgia a decis, miercuri, să rezerve utilizarea vaccinului anti-COVID-19 AstraZeneca pentru persoanele cu vârsta de peste 55 de ani, în special în urma avizului Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA), care confirmă o potențială legătură cu cazuri rare de cheaguri de sânge, relatează AFP.

”Pe baza unor avize ştiinţifice recente, miniştrii belgieni ai Sănătăţii au decis să înlocuiască (vaccinul) AstraZeneca cu alte vaccinuri pentru persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani; pentru persoanele cu vârsta de 56 de ani şi mai mult, toate vaccinurile vor continua să fie administrate”, au indicat într-un comunicat autorităţile sanitare belgiene, care urmează astfel măsurile luate de alte câteva ţări.

Președintele CNAS, despre vaccinarea anti-COVID: Cea mai sigură soluție pentru a învinge pandemia de COVID-19

Vaccinarea reprezintă „cea mai sigură” şi „mai eficientă” soluţie pentru a învinge pandemia de COVID-19 afirmă preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adrian Gheorghe, într-un mesaj transmis, miercuri, de Ziua Mondială a Sănătății, mulţumind întregului personal care lucrează în sistemul de sănătate pentru efortul susţinut şi dăruirea de care dau dovadă.

„Vaccinarea este cea mai sigură şi mai eficientă soluţie pentru a învinge pandemia. Le mulţumesc medicilor, asistenţilor medicali şi întregului personal care lucrează în sistemul de sănătate pentru efortul susţinut şi dăruirea de care dau dovadă şi îi asigur de toată susţinerea mea”, subliniază preşedintele CNAS.

Potrivit unui comunicat de presă al CNAS, vaccinurile utilizate în campania care se desfăşoară în România sunt autorizate de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), iar siguranţa şi eficacitatea acestora sunt „monitorizate riguros” şi „se aplică măsuri speciale de colectare şi evaluare rapidă a informaţiilor”.

„Informările referitoare la efectele secundare ale vaccinurilor împotriva COVID-19 depistate în urma monitorizării sunt comunicate către Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), care înştiinţează profesioniştii din sănătate”, se arată în comunicat.

Pentru a învinge pandemia de COVID-19 şi a depăşi criza provocată de aceasta este nevoie ca toţi să „lupte” alături de cei care depun eforturi „uriaşe” pentru a salva vieţile celor care se infectează.

„În fiecare an, pe data de 7 aprilie, sărbătorim Ziua Mondială a Sănătăţii, prilej cu care ne îndreptăm recunoştinţa şi aprecierea către personalul medical. Am intrat în cel de-al doilea an în care personalul medico-sanitar se află în linia întâi în bătălia cu noul coronavirus, care a supus la grea încercare toate sistemele de sănătate din lume. (…) Dacă anul trecut singura metodă prin care populaţia putea să ajute la limitarea răspândirii SARS-CoV-2 era aplicarea măsurilor de prevenţie şi distanţare fizică, apariţia vaccinurilor împotriva COVID-19 reprezintă principala armă care ne va asigura succesul acestei bătălii pentru viaţă”, menţionează CNAS.