Calendarul de admitere la UMF „Iuliu Hațieganu”. Când va avea loc concursul

Un număr de 1.400 de candidați au participat la simularea examenului de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a avut loc online, sâmbătă, potrivit unui anunț al instituției de învățământ.
Concursul de admitere propriu-zis va avea loc pe 24 și 25 iulie.
Potrivit UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, calendarul concursului de admitere la studii universitare de licență, sesiunea iulie 2021 arată astfel:
  • Înscrierea candidaţilor în platforma on-line (depunerea dosarelor de înscriere de către candidați) – 12 – 18 iulie
  • Afişarea listelor cu candidaţii înscrişi și repartizarea acestora pe săli – 22 iulie
  • Examenele scrise de admitere la programele de studiu Farmacie, Asistență Medicală Generală, Radiologie și Imagistică, Balneo-fiziokinetoterapie și Recuperare, Tehnică Dentară, Nutriție și Dietetică vor avea loc pe 24 iulie .
  • Examenul scris de admitere la programele de studiu Medicină și Medicină Dentară se va desfășura pe 25 iulie.
  • Afişarea rezultatelor urmează să aibă loc pe 26 iulie , iar contestațiile pot fi depuse pe 27 iulie, în intervalul orar 9:00 – 13:00 .
  • Afişarea rezultatelor finale după contestaţii va fi făcută pe 28 iulie, iar confirmarea locurilor se va face între 29 iulie și 13 august.

Cîţu: Vom găsi o soluţie ca evenimentele private să reînceapă de la 1 iunie

Premierul Florin Cîţu a declarat marţi, la Satu Mare, că se va găsi o soluţie pentru ca de la 1 iunie să reînceapă organizarea de evenimente de tipul nunţilor şi botezurilor, în condiţiile în care, la nivel naţional, circa 250.000 de astfel de evenimente au fost amânate din cauza pandemiei.
„Vom vedea cum vor arăta în final acest măsuri şi care vor fi ele. Este clar că de la 1 iunie vor exista mai multe măsuri care vor da înapoi unele măsuri luate anul trecut. Deja unele dintre măsuri deja le-am anunţat. Bineînţeles că ştiu problema cu evenimente private şi cu siguranţă vom găsi o soluţie să înceapă de la 1 iunie şi aceste evenimentele private. (…) Suntem flexibili la soluţii”, a afirmat premierul Florin Cîţu.
El a subliniat faptul că de la 1 iunie nu vor fi anulate toate restricţiile, o altă etapă de relaxare fiind prevăzută la 1 august.
În acelaşi context, şeful Guvernului a mai precizat că toţi miniştrii şi secretarii de stat vor fi prezenţi, săptămâna viitoare, în centrele de vaccinare din ţară, pentru a susţine campania de vaccinare.

GCS a anunțat 1.156 cazuri zilnice de infectare cu SARS – CoV – 2

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.156 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Astfel, până marți, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.067.887 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 1.017.047 de pacienți au fost declarați vindecați.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.181. Dintre acestea, 919 sunt internate la ATI.
Până astăzi, 29.135 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 10.05.2021 (10:00) – 11.05.2021 (10:00) au fost raportate 101 decese (54 bărbați și 47 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dolj, Galați, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 24 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 29 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 36 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 88 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 8 pacienți decedați nu prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.541.145 de  teste RT-PCR și 983.239 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.023 de teste RT-PCR (12.769 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.254 la cerere) și 13.172 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 17.119 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.464 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 42.487 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 151 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.363 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.198 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 10 mai, 3.613 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 887.820 de lei.

Când ar putea fi autorizat în Europa vaccinul antiCOVID pentru copiii între 12 și 15 ani

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, col.dr.Valeriu Gheorghiţă, a declarat că se aşteaptă ca, la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie, Agenţia Europeană a Medicamentului să acorde autorizarea de imunizare şi pentru copiii cu vârste între 12 şi 15 ani.
„În general, există un decalaj de circa o lună între o autorizare eliberată de FDA (Agenţia americană pentru Medicamente) şi eliberată de Agenţia Europeană a Medicamentului. Deci, ne aşteptăm ca, probabil, sfârşit de mai – început de iunie să acorde şi Agenţia Europeană a Medicamentului această autorizare”, a spus el.
Şeful CNCAV a precizat că România va avea suficiente doze de vaccin pentru imunizarea copiilor de 12 – 15 ani.
„Din câte ştiu, avem peste 20 de milioane de doze de la compania Pfizer deja contractate, care sunt livrabile până în septembrie, ceea ce ne asigură vaccinarea şi pentru această grupă de vârstă. Nu trebuie să mai contractăm doze suplimentare. Ca să înţelegem, între 12 şi 15 ani vorbim de circa 800.000 de persoane eligibile, nu e un număr foarte mare, deci putem asigura practic 1,6 milioane de doze. Putem să asigurăm sută la sută acoperire vaccinală. (…) Deci avem doze suficiente încât să asigurăm şi vaccinarea acestei grupe de vârstă, mai ales că nu vorbim de un dozaj diferit sau de o schemă diferită, acelaşi tip de vaccin se poate folosi fără nicio problemă”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.
Potrivit acestuia, din datele furnizate de compania Pfizer, probabil că din luna iulie se va livra vaccin reconstituit. „Din datele furnizate de compania Pfizer, probabil că din luna iulie, dar nu ştim dacă vom şi primi aceste doze, vaccinul va fi condiţionat, deja reconstituit şi nu va mai fi nevoie de reconstituire cu ser fiziologic, este ‘ready to use’, se extrag doar dozele 0,3 ml din flaconul deja reconstituit, ceea ce va uşura, iarăşi, procesul de vaccinare”, a completat preşedintele CNCAV.

OMS avertizează că pandemia ar putea crește obezitatea în rândul copiilor

Biroul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a avertizat că pandemia de coronavirus ar putea avea efecte neprevăzute, ducând la o mai mare obezitate în rândul copiilor, relatează dpa.
Un raport al biroului regional al OMS publicat marţi a constatat că închiderea şcolilor în timpul perioadelor de lockdown ar putea avea consecinţe negative asupra nutriţiei şi exerciţiilor fizice în rândul copiilor, în condiţiile în care aceştia sunt privaţi de activităţi şcolare.
„COVID-19 ar putea amplifica una dintre cele mai îngrijorătoare tendinţe din regiunea europeană a OMS – creşterea obezităţii la copii”, a declarat Hans Kluge, director regional al biroului OMS pentru Europa.
Kluge a declarat că supraponderalitatea şi obezitatea sunt legate de boli care pot pune viaţa în pericol, precum bolile cardiovasculare, diabetul şi cancerul.
Pentru a evita un impact negativ asupra viitorului copiilor, oficialul OMS a cerut implementarea de politici bazate pe ştiinţă pentru promovarea dietelor sănătoase şi a activităţii fizice – cum ar fi taxele pe băuturile îndulcite, conform raportului, potrivit Agerpres.
Studiul a constatat că aproape unul din trei copii din regiune cu vârsta cuprinsă între şase şi nouă ani era supraponderal, conform unui sondaj realizat în 36 de ţări.
Cea mai gravă situaţie a fost constatată în ţările mediteraneene, deşi se remarcă o îmbunătăţire treptată în state precum Grecia, Italia, Portugalia şi Spania, afirmă OMS.

Baciu: România, locul 18 la nivel global, la vaccinarea antiCOVID cu doză completă

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a declarat marţi că România se află pe locul şase la nivel european la vaccinarea cu doză completă şi pe locul 18 la nivel global.
„Toate activităţile de până acum clasează România pe locul şase, dacă este să ne uităm la vaccinare cu doza completă, la nivel european, şi o poziţionare globală pe locul 18”, a spus secretarul de stat, într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, în luna mai România recepţionează 5.557.460 doze de vaccin.
„Pentru luna aceasta, pentru vaccinul produs de BioNTech Pfizer nu s-a schimbat nimic. În mai o să avem un total de 3.882.060 de doze confirmate, pentru vaccinul produs de compania Moderna o să avem 513.600, cu livrări săptămânal de 128.400, pentru vaccinul produs de AstraZeneca o să avem un total pentru luna mai de 759.800 de doze, iar pentru vaccinul produs de Johnson&Johnson o să avem un total pentru luna mai de 400.002. Astfel, o să avem pentru luna mai un total, pentru toate tipurile de vaccin, de 5.557.460”, a susţinut Baciu.
El a spus că România a recepţionat până la data de 11 mai 9.679.740 de doze de vaccin împotriva noului coronavirus şi au fost administrate 6.095.252 de doze, ceea ce reprezintă 63%.
Secretarul de stat a afirmat că până la 9 mai inclusiv 11.545 de doze de vaccin s-au pierdut „din motive neimputabile”, ceea ce reprezintă 0,19% din totalul dozelor utilizate.

Un număr de 93.350 de persoane, vaccinate fără programare în platformă, între 8 și 10 mai

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, a informat, marţi, că 93.350 de persoane s-au imunizat fără programare în perioada 8 – 10 mai.
„Au fost vaccinate în total 312.812 persoane (în perioada 8 – 10 mai n.r.). Atât persoane cu programare în platformă, cât şi persoane care s-au prezentat direct, din care 93.350 sunt persoane care s-au vaccinat fără programare în platformă. Ceea ce înseamnă o creştere cu 30% a persoanelor vaccinate faţă de ceea ce era programat în platformă. (…) Sunt convins că, în perioada următoare, numărul persoanelor care se vor prezenta direct în centre va creşte”, a precizat şeful CNCAV, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.
Potrivit acestuia, în cadrul maratonului de vaccinare organizat, în perioada 4 – 11 mai, în spitalele militare din Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara s-au imunizat, până în prezent, 19.272 de persoane. Valeriu Gheorghiţă a estimat că, în cadrul acestui maraton, unde, de asemenea, nu a fost necesară programarea şi care se va încheia marţi, vor fi peste 20.000 de persoane vaccinate.

Vaccinarea împotriva COVID-19: Câte cabinete de medicină de familie sunt implicate în imunizare

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că, în prezent, 372 de cabinete de medicină de familie din 38 de judeţe şi din Bucureşti sunt implicate în procesul de imunizare.
„Astăzi, 11 mai, aproximativ 738 de medici de familie au recepţionat doze de vaccin împotriva COVID-19 şi se vaccinează în 372 de cabinete la acest moment, în 38 de judeţe, plus municipiul Bucureşti. Practic, doar în Botoşani, Ilfov şi Vrancea încă nu a început efectiv activitatea de vaccinare. În total, au fost recepţionate în cabinetele de medicină de familie 30.330 de doze de vaccin, din care 26.340 sunt doze de vaccin de la compania Johnson&Johnson şi au fost administrate 5.695 de doze; 2.760 de doze de la compania AstraZeneca şi au fost administrate 733 de doze; 1.230 de doze de la compania Moderna şi au fost utilizate 321 de doze”, a precizat Valeriu Gheorghiţă, în cadrul unei conferinţe de presă.

Care sunt județele cu cea mai mare rată de acoperire vaccinală la nivel național

București, Cluj, Sibiu, Brașov, Timiș și Constanța sunt județele cu cea mai mare rată de acoperire vaccinală la nivel național, după cum a anunțat preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), col.dr. Valeriu Gheorghiţă.
„Am reevaluat rata de acoperire vaccinală la nivel național. Aș vrea să fac o precizare: populația la care facem referire este populația rezidentă, așa cum ea este raportată de către Institutul Național de Statistică „, a precizat col.dr. Valeriu Gheorghiţă.
Astfel, potrivit lui Valeriu Gheorghiţă, pentru București, avem o rată de acoperire vaccinală de circa 33,8% din populația rezidentă și „dacă eliminăm populația sub 16 ani, avem o rată de acoperire vaccinală în momentul de față de 40%, ceea ce înseamnă o rată suficient de bună”.
Valeriu Gheorghiţă a precizat că rata de vaccinare, cel puțin parțial, explică și evoluția favorabilă a pandemiei la nivel național.
Pentru județul Cluj,  rată de acoperire vaccinală este de 30,2%.
„Dacă ne uităm la populația eligibilă, mai mare de 16 ani, inclusiv, avem o rată de acoperire vaccinală de peste 35,7%. În municipiul Cluj-Napoca, rata de acoperire vaccinală este de 40%”, a adăugat președintele CNCAV.
Pentru județul Sibiu, rată de acoperire vaccinală pentru populația rezidentă este de 23,7%, iar pentru populația eligibilă, mai mare de 16 ani, este de 28,9%.
De asemenea, potrivit datelor prezentate de Valeriu Gheorghiţă, pentru Brașov, rată de acoperire vaccinală a populației rezidente este de 23,65%, iar rata de acoperire a popuației eligibile de peste 16, 28,8%.
Totodată, în Timiș, 23,41% este rată de acoperire vaccinală, iar pentru populația eligibilă, 27,8%.
Și asta în timp ce, datele prezentate de președintele CNCAV arată că în județul Constanța, 22,6% este rată de acoperire vaccinală, iar  pentru populația eligibilă, de 27,38%.

Contractul Cadru și Normele de aplicare pentru 2021: APMA renunță la toate propunerile de modificare

Reprezentanții Asociației Profesionale a Medicilor de Ambulator (APMA) au anunțat că renunță la toate propunerile de modificare a Contractului Cadru și a Normelor sale de aplicare pentru anul 2021, pentru Ambulatoriul de specialitate, cu condiția semnării acestuia de la 1 iulie la o valoare a punctului pe servicii de 4 lei și menținerea în actuala formă a Contractului Cadru și a Normelor.
„1. Plecând de la premisa că este necesară o amplă regândire a Contractului Cadru și a Normelor sale de aplicare, care necesită un proces real de consultare, nu un simulacru de 90 de minute
2. Luând act de afirmația președintelui C.N.A.S. Adrian Gheorghe că începând cu 1 iulie C.N.A.S. va demara un proces amplu de consultări pentru rescrierea în totalitate a Contractului Cadru și a Normelor sale de aplicare
3. Considerând esențială semnarea unui nou Contract Cadru începând cu 1 iulie 2021 care să prevadă o creștere semnificativă a finanțării ambulatoriului în concordanță cu prevederile Bugetului de Stat și al Asigurărilor de Sănătate din România,
A.P.M.A. a decis să renunțe la toate propunerile de modificare ale Contractului Cadru și al Normelor sale de aplicare pentru anul 2021, pentru Ambulatoriul de specialitate, cu condiția semnării acestuia de la 1 iulie la o valoare a punctului pe servicii de 4 lei și menținerea în actuala formă a Contractului Cadru și a Normelor”, se arată într-un comunicat al APMA.
Potrivit aceleiași surse, reprezentanții Asociației susțin însă pentru Paraclinic următoarele:
  • creștere cu 25% a tarifelor pentru înalta performanță sau menținerea nemodificată a tarifelor, dar cu decontarea timpului nativ în cazul examinărilor cu substanță de contrast.
  • creșterea tarifelor la 100 lei în cazul ecografiilor vasculare și transvaginale/transrectale.
  • renunțarea la sintagma înaltă performanță și a limitărilor prescrierii acestora pentru investigații care au apărut în urmă cu 50 de ani.
    În comunicatul APMA se arată că „toate celelalte modificări pe care le considerăm necesare urmează să la aducem în discuție, cu o completă argumentare, cu ocazia consultărilor pentru Contractul cadru pe 2022”.