Antibiotice Iași organizează un centru mobil de vaccinare anti-COVID

Compania Antibiotice Iași organizează, începând de dumincă, un centru mobil de vaccinare anti-COVID, ce se va deplasa în localități din mediul rural ce înregistrează o rată scăzută de vaccinare.

În fiecare duminică, pe parcursul a șase săptămâni, sau cât va fi necesar, Caravana a+ va facilita accesul la vaccinare a populației, prima oprire fiind în localitățile Hălăucești, Stolniceni-Prăjescu și Mogoșești-Siret, se arată într-un comunicat de presă al companiei.

Centrul mobil de vaccinare anti-COVID este organizat în parteneriat cu Direcția de Sănatate Publică Iași și Instituția Prefectului Județului Iași.

“Am luat decizia desfășurării Caravanei a+ deoarece considerăm că susținerea eforturilor autorităților privind vaccinarea populației este și responsabilitatea noastră, a celor ce dețin resurse umane calificate și logistica necesară desfășurării acestor acțiuni. Astăzi am primit vizita domnului prefect Marian Grigoraș, care a salutat implicarea noastră constantă în sprijinirea sistemului de sănătate. Dacă începând cu luna ianuarie ne-am orientat spre vaccinarea atât a angajaților proprii, cât și a comunităților învecinate prin Centrul propriu de vaccinare, acum venim și în sprjinul populației din zonele rurale, unde accesul la vaccinare este dificil. În acest mod dorim să revenim sănătoși la normalitate!“, a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice.

 

Ministrul Sănătății: Pentru a oferi exemplul propriu, mă voi duce să vaccinez în mediul rural

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, vineri, la Cluj, că pentru a-i încuraja pe medicii de familie să se înscrie în programul de vaccinare anti-COVID-19, în special pe cei din mediul rural, va merge personal, săptămâna viitoare, să vaccineze la sate.

„Ce pot să sper şi ce mesaj vreau să transmit către medicii de familie – că ei sunt probabil una dintre cele mai importante verigi pentru vaccinarea în mediul rural, acolo unde e mai dificil pentru cetăţeni să ajungă la un centru de vaccinare, motiv pentru care îi rog să se înscrie şi să participe la astfel de activităţi. (…) Pentru a oferi exemplul propriu, eu mă voi duce să mai vaccinez în mediul rural şi sper ca acesta să reprezinte un suficient de puternic mesaj de încurajare pentru implicarea medicilor de familie”, a spus Ioana Mihăilă, cu ocazia deschiderii ”Maratonului de vaccinare” din Cluj-Napoca.

Ministrul a menţionat că în prezent vaccinurile au ajuns la 750 medici de familie dintre cei 3.000 înscrişi cu opţiune de vaccinare şi că se imunizează deja în peste 300 de cabinete de medicină de familie.

Ministrul Sănătăţii a participat la deschiderea maratonului de vaccinare de la Cluj-Napoca, iar anterior a avut întâlniri cu reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, ai spitalelor din Cluj-Napoca aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Cluj.

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca organizează, începând de vineri, timp de aproape patru zile, un maraton al vaccinării împotriva COVID-19.

La ”Maratonul vaccinării” anti-COVID-19, care se desfăşoară la Sala Polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca, participă aproape 600 de voluntari – medici, asistenţi medicali, rezidenţi şi studenţi ai UMF „Iuliu Haţieganu”.

Maratonul se desfăşoară de vineri de la ora 16,00, până luni, 17 mai, la ora 8,00, cu serul Pfizer-BioNTech.

CNSU: Au fost aprobate primele patru evenimente pilot cu public

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat primele patru evenimente pilot cu public, în domeniul cultural, cu participarea a maximum 70 % din capacitatea spațiului.

Vă prezentăm textul integral al Hotărârii CNSU, din 14 mai, privind aprobarea organizării și desfășurării a patru evenimente test/pilot în domeniul cultural:

„HOTĂRÂRE nr. 27 din 14.05.2021
privind aprobarea organizării și desfășurării a 4 evenimente test/pilot
în domeniul cultural
Având în vedere propunerea Ministerului Culturii nr. 3387 din 11.05.2021
privind organizarea și desfășurarea a 4 evenimente test/pilot în domeniul cultural
avizată de Ministerul Sănătății,
în conformitate cu prevederile art. 1 punctul 9, din Anexa nr. 3 la Hotărârea
Guvernului nr. 531 din 10 mai 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul
României începând cu data de 13 mai 2021, precum și stabilirea măsurilor care se
aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de
COVID-19, precum și ale art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 81 din O.U.G. nr. 21/2004
privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgenţă, cu modificările
și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 44 alin. (2) și (3), din Legea nr. 55/2020 privind
unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,
ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind
Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări
şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare şi ale
art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea,
funcționarea şi componența Comitetului Național pentru Situații Speciale de
Urgență,
Comitetul Național pentru Situații de Urgenţă adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1 – Se aprobă organizarea și desfășurarea a 4 evenimente test/pilot în
domeniul cultural conform anexei, în limita a maximum 70 % din capacitatea
spațiului.
Art.2 – Pe durata organizării și desfășurării evenimentelor test/pilot în
domeniul cultural sunt respectate măsurile de prevenire și control a infecțiilor
generate de virusul SARS-CoV-2, prevăzute în metodologia aprobată prin ordinul
comun al ministrului culturii și ministrului sănătății.
Art.3 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului
Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin
ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora”.

Evenimentele test/pilot în domeniul cultural sunt:

  • 14 mai 2021, intervalul 19:00-21:00, Libera Musica, eveniment organizat la
    interior, cu participarea a maxim 70 % din capacitatea spațiului, Organizator:
    Opera Națională București
  • 15 mai 2021, intervalul 19:00-21:00, Dineu cu Proști, eveniment organizat la
    interior, cu participarea a maxim 70 % din capacitatea spațiului, Organizator:
    Teatrul Național București
  •  15 mai 2021, intervalul 19:00-21:00, Faust, eveniment organizat la interior,
    cu participarea a maxim 70 % din capacitatea spațiului, Organizator: Opera
    Națională Română Cluj-Napoca
  • 16 mai 2021, intervalul 19:00-21:00, Libera Musica, eveniment organizat la
    exterior, cu participarea a maxim 70 % din capacitatea spațiului, Organizator:
    Opera Națională București. Menționăm că în eventualitatea unor condiții
    meteorologie nefavorabile, evenimentul va fi reprogramat pe data de 22 sau 23 mai
    2021.

Premierul Cîţu, despre producția de vaccin anti-COVID în România

El a declarat, într-o conferinţă de presă la Gura Humorului în judeţul Suceava, că sectorul privat românesc ar trebui susţinut pentru a face „măcar o parte din producţia de vaccin”.

Şeful Executivului a subliniat că autorităţile române au înaintat Comisiei Europene o listă cu numele a 11 societăţi comerciale româneşti capabile să producă vaccinul.

„Nu numaidecât un vaccin propriu, ci măcar să putem să îl producem. Nu numai România, ci toată Europa. Era bine să fi avut, pentru că BioNTech e o companie europeană, e adevărat, dar Pfizer, Moderna, AstraZeneca sunt companii din afara Uniunii Europene şi s-au văzut câteva sincope. Cred că cu toţii am învăţat şi cred că prin acest PNRR, care înseamnă şi rezilienţă, ceea ce înseamnă că poţi să te redresezi imediat după un şoc negativ, să ne gândim cum am putea susţine Start-up-urile şi companiile în Uniunea Europeană. Eu m-aş uita şi la sectorul privat din România. În ceea ce priveşte producţia de vaccinuri sau posibilitatea de a avea în România – măcar să facem o parte din producţia de vaccin.
Avem 11 companii pe care le-am pus pe listă pentru Comisia Europeană, dar eu cred că trebuie să ne uităm cum să susţinem Start-up-urile în România, care să crească şi să se dezvolte”, a afirmat Cîţu.

Premierul s-a aflat, vineri, într-o vizită de lucru în judeţul Suceava, unde a vizitat două centre de vaccinare şi a avut, printre altele, o întâlnire cu reprezentanţii sectorului HoReCa.

Renunțarea la carantină pentru cei sosiți din UE, UK și Israel, în Italia

Ministerul Sănătăţii din Italia va elimina din 16 mai obligativitatea efectuării perioadei de carantină de cinci zile pentru persoanele provenite din Uniunea Europeană, Marea Britanie şi Israel, cărora li se va cere doar un test negativ pentru coronavirus realizat cu 48 de ore înainte de intrarea în ţară, relatează vineri EFE.

Măsura, care a fost aprobată pentru Săptămâna de Paştele catolic, prevedea o perioadă de carantină de cinci zile pentru orice persoană care a stat timp de două săptămâni în una dintre cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene.

Pe de altă parte, Ministerul a prelungit măsurile restrictive pentru zborurile provenite din Brazilia.

Se experimentează, de asemenea, aşa numitele zboruri libere de COVID-19 pe aeroporturile din Veneţia şi Napoli, precum şi pe cele din Milano şi Roma, pentru zborurile provenite din Canada, Japonia, Emiratele Arabe Unite şi Statele Unite, se informează într-o notă, potrivit Agerpres.

Italia a interzis în urmă cu câteva săptămâni zborurile provenite din Sri Lanka, India şi Bangladesh, o măsură menită să frâneze pătrunderea în ţară a variantei indiene de SARS-CoV-2.

Se permite intrarea în Italia din aceste ţări doar călătorilor de naţionalitatea italiană.

Sanitas: Contracte pe perioadă nedeterminată pentru cei angajați în starea de alertă

Federația SANITAS solicită autorităților să găsească soluția legală prin care personalul medical și auxiliar care a fost angajat în instituții sanitare publice, respectiv spitale, servicii județene de ambulanță și DSP-uri, pe perioada stării de alertă, să-și desfășoare în continuare activitatea profesională pe posturile respective, în baza unor contracte de muncă pe perioadă nedeterminată.

„Lipsa acută de personal calificat în instituțiile sanitare și perspectivele grave privind situația epidemiologică națională au determinat autoritățile să adopte, în luna mai 2020, Legea nr. 55 care a permis instituțiilor publice din domeniul Sănătății să ocupe cu personal calificat, fără concurs, posturile vacante. În acest fel, legea a dat ‘o gură de aer’ absolut necesară spitalelor care aveau nevoie urgentă de medici, asistenți medicali și personal auxiliar, în special în secțiile ATI, în cele COVID, în DSP-uri, în serviciile județene de ambulanță etc. Au fost foarte mulți colegi care au înțeles situația excepțională prin care trece întreaga societate românească și s-au angajat pe perioada stării de alertă, considerând că este o datorie profesională și morală să contribuie în acest fel la lupta împotriva coronavirusului SARS-CoV-2”, se arată într-un comunicat al Federației Sanitas.

Angajarea personalului medical și auxiliar s-a făcut în baza unor contracte individuale de muncă (CIM) pe perioadă determinată, contracte ce vor expira, conform Legii 55/2020, în cel mult 30 de zile de la data încetării stării de alertă, atenționează Sanitas.

În acest context, reprezentanții Sanitas solicită și susțin orice demers al autorităților care va avea ca rezultat o soluție legală de transformare a acestor CIM-uri în contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată, ținând cont de următoarele:

„1. Acești colegi lucrează de mai bine de un an în condiții de criză sanitară și și-au demonstrat pe deplin capacitatea profesională și umană;
2. Normativul de personal este, în continuare, subdimensionat în instituțiile sanitare publice;
3. Oamenii aceștia au ales să se implice în efortul general de salvare a pacienților infectați cu SARS-CoV-2, lucrează în condiții de presiune greu de imaginat pentru cei din afara sistemului medical, unii dintre ei chiar și-au pierdut viața în lupta cu virusul”, se arată în comunicatul Sanitas.

Leonard Bărăscu, președintele Federației Sanitas, a declarat că ”personalul medical angajat pe perioadă determinată, în condițiile Legii 55/2020, care lucrează cu pacienți COVID de mai bine de un an, a făcut cu prisosință dovada abilităților și cunoștințelor în domeniile lor. Nu știu dacă vreun examen de angajare, fie el scris sau practic, poate să probeze mai clar competențele și conștiința profesională a acestor oameni. Spitalele au nevoie și în continuare de personal calificat iar experiența dobândită de colegii noștri în perioada stării de urgență și de alertă reprezintă un beneficiu major pe care instituțiile medicale nu ar trebui să-l piardă. De aceea, considerăm că este o obligație a autorităților să găsească o soluție legală pentru ca acești colegi să-și continue activitatea pe posturile pe care au fost angajați iar contractele lor de muncă să devină valabile pe perioadă nedeterminată. În consecință noi, federația, vom sprijini orice demers al autorităților în acest sens”.

Ministrul Educației, despre renunțarea la masca de protecție în exteriorul școlilor (spaţii deschise)

De săptămâna viitoare în exteriorul unităţilor de învăţământ (spaţii deschise) se poate renunţa la obligativitatea purtării măştii de protecţie, dar se păstrează regula pauzelor decalate pentru a se evita aglomerările, a declarat, vineri, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Potrivit ministrului, săptămâna viitoare (17-23 mai) în şcolile din 2.527 de localităţi toţi elevii vor putea merge la şcoală, cu prezenţă fizică (Scenariul Verde). „Sunt peste 2,6 milioane de elevi în această situaţie (90%)”, afirmă ministrul.

Ministrul Educaţiei susţine că în 654 de localităţi, în care rata de infectare este mai mare de 1 la mie, vor rămâne în online (Scenariul Galben) elevii claselor a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a, şi a XI-a (300.000 elevi reprezentând circa 10%).

„Scenariul Roşu (suspendarea tuturor activităţilor cu prezenţă fizică) se aplică şcolilor din localităţile care ar putea fi carantinate, precum şi claselor în care s-au înregistrat cazuri confirmate de infectare cu virusul SARS-CoV-2”, a precizat Sorin Cîmpeanu.

GCS: 835 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 și 105 decese

835 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, au fost înregistrate, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, informează Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Astfel, până vineri, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.070.605 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar  1.022.029 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 29.413 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 13.05.2021 (10:00) – 14.05.2021 (10:00) au fost raportate 105 de decese (62 bărbați și 43 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 30-29 de ani, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

97 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.276. Dintre acestea, 809 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.610.689 de  teste RT-PCR și 1.016.076 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.705 teste RT-PCR ( 10.911 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.794 la cerere) și 11.911 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 14.993 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.706 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 39.867 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 140 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.065 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 783 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 13 mai, 3.764 sancțiuni contravenționale, în valoare de 891.100 lei.

Legea privind completarea categoriilor de produse ce reprezintă stocuri de urgenţă medicală, promulgată

Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 219/2020 pentru modificarea şi completarea OUG nr.11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, a fost promulgată, vineri, de preşedintele Klaus Iohannis.

Legea are ca obiect de reglementare completarea categoriilor de produse care reprezintă stocuri de urgenţă medicală, de strictă necesitate, prevăzute în anexa la OUG nr.11/2020, prin introducerea unor noi produse folosite în procesul de vaccinare, precum şi servicii de strictă necesitate, cum sunt serviciile de mentenanţă a echipamentelor medicale.

Actul normativ vizează modificarea mecanismului de actualizare a necesarului, astfel încât adăugarea de noi categorii de produse, materiale şi echipamente sanitare, inclusiv majorarea cantităţilor prevăzute în anexă, să se efectueze la propunerea vicepreşedintelui Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, prin hotărâre a CNSU.

De asemenea, legea prevede că pentru finanţarea cantităţilor de produse, materiale şi echipamente sanitare, stocuri de urgenţă medicală, de strictă necesitate, adăugate prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, se pot aloca Ministerului Afacerilor Interne, pentru Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin hotărâre a Guvernului, sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.

Preşedintele Iohannis a promulgat şi Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 179/2020 privind instituirea unor măsuri pentru asigurarea resurselor umane necesare instituţiilor din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, Ministerului Sănătăţii şi unităţilor subordonate, unităţilor sanitare şi serviciilor de asistenţă socială în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

Ședință de Guvern, vineri seară, pentru aprobarea noilor măsuri de relaxare, începând cu 15 mai

Noile măsuri de relaxare, care ar urma să fie introduse din data de 15 mai, printre acestea figurând şi eliminarea portului măştii în spaţiile deschise, cu câteva excepţii: pieţe, târguri, staţii de autobuz, vor fi aprobate în ședința de Guvern, de vineri seară.

De asemenea, se va renunţa şi la restricţiile de circulaţie pe timp de noapte.

„Astăzi, după ce mă întorc de la Suceava, o să avem o şedinţă de Guvern prin care trebuie adoptate câteva măsuri care să intre în vigoare de mâine, cele anunţate. Este vorba de a elimina restricţiile pe timp de noapte, restricţiile pentru magazine, portul măştii în spaţiile deschise şi aşa mai departe. Pe rând le vom lua pe toate şi le vom explica în hotărâre de guvern, dar, deocamdată, astăzi decidem pentru 15, pentru ziua de mâine. După aceea, urmează cealaltă bornă importantă, de 1 iunie, şi care se va întâmpla dacă avem, ca şi până acum, o rată de vaccinare foarte bună, mai bună decât ne aşteptăm. Pentru că noi am luat această decizie de a lua unele măsuri mai repede de 1 iunie, pentru că am avut succes şi în ceea ce priveşte şi rata de vaccinare şi rata de pozitivare (…), pentru a arăta românilor că merită să te vaccinezi”, a declarat Florin Cîţu, vineri, aflat într-o vizită de lucru în judeţul Suceava.

Înaintea şedinţei Guvernului urmează să aibă loc şi o adunare a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pe acelaşi subiect.