Ce procent din populația lumii a primit vaccinul anti-COVID-19

Doar 10% din populația lumii a primit vaccinul anti-COVID-19, arată datele oficiale. Peste două miliarde de doze de vaccin au fost administrate în cel puțin 212 țări și teritorii, pentru aproximativ 782 de milioane de oameni, potrivit Our World Data, citat de CNN.

Dintre cei 10%, majoritatea persoanelor care au primit vaccinul sunt din America de Nord – 30% și Europa – 28%. În America de Sud, doar 11% din populație a fost vaccinată, în Asia puțin peste 8%, iar în Africa, puțin peste 1%. Scepticismul în societățile moderne și lipsa accesului la seruri în societățile sărace explică ritmul slab al vaccinării anti-COVID-19.

De asemenea, China, locul de unde a izbucnit pandemia de coronavirus, este una dintre țările asiatice unde crește rata de administrare a vaccinurilor. Până în prezent, peste 1 miliard de doze de COVID-19 au fost administrate de regimul de la Beijing, conform datelor Comisiei Naționale de Sănătate raportate de presa de stat Xinhua.

Deși tot mai multe vaccinuri au fost autorizate pentru utilizare în întreaga lume și zeci de țări și teritorii s-au alăturat cursei pentru a-și vaccina rezidenții, totalul vaccinurilor administrate la nivel global evidențiază persistența inegalității globale privind accesul la vaccinuri.

În România, 29,1% din populație a fost vaccinată anti-COVID-19. Mai precis, 26,7% din populație a primit schema completă, potrivit Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor.

Conf. dr. Diana Loreta Păun: Trebuie să sprijinim transferul rezultatelor cercetării în practica clinică

„Studiile arată că mai mult de trei sferturi din populație va avea nevoie în curând de un medic endocrinolog”, a declarat Conf. dr. Diana Loreta Păun, consilier prezidențial – Departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială, în cadrul ceremoniei oficiale a celui de-al 29-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie.

„Sistemul endocrin joacă un rol hotărâtor în capacitatea noastră de a ne adapta la stres, la vremuri grele, cum a fost și perioada recent trecută a pandemiei”, a adăgat consilierul prezidențial.

„Complexitatea sistemului endocrin demonstrează că este nevoie de o abordare multidisciplinară a endocrinologiei în practica clinică și necesită și dezvoltarea unor politici de sănătate integrative, care sunt mult așteptate”, a explicat Conf. dr. Diana Loreta Păun.

Totodată, consilierul prezidențial a subliniat că Endocrinologia a fost revoluționată de progresele din ultimii ani.

„Trebuie să sprijinim transferul rezultatelor cercetării în practica clinică, tocmai pentru ca pacienții să beneficieze de cele mai noi descoperiri ale științei, care nu sunt importante doar pentru diagnosticul și tratamentul bolilor endocrine, ci și pentru implicațiile pe care le au în descoperirea, monitorizarea și abordarea inclusiv a patologiei ne-endocrine, cu care sistemul endocrin interferă atât de mult. Abordarea trebuie să fie una transversală, dacă vrem să atingem obiectivele stabilite în gestionarea unor boli, cum este și COVID-19, dar și cancerul, bolile rare, obezitatea ori diabetul”, a precizat consilierul prezidențial.

„Trebuie să ne asigurăm că acești specialiști au competențele și abilitățile necesare pentru a utiliza la maximum inclusiv soluțiile digitale, atât de importante și necesare”, a subliniat Conf. dr. Diana Loreta Păun.

„În plus, implicarea specialiștilor români în rețelele de referință europene este extrem de importantă pentru că permite ancorarea rapidă la schimbul de informații atât de necesar, pentru a avea acces la ultimele opțiuni diagnostice și terapeutice”, a mai transmis Conf. dr. Diana Loreta Păun, consilier prezidențial – Departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială.

Declarațiile au fost făcute în cadrul celui de-al 29-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie, cea mai importantă manifestare a endocrinologiei românești, care se desfășoară online în perioada 23-26 iunie 2021.

Ca structură, Congresul Național al Societății Române de Endocrinologie include sesiuni de meet the expert, dezbateri, comunicări orale și plenare.

De asemenea, în cadrul evenimentului sunt organizate simpozioane comune cu specialități conexe, precum „Complicații endocrino-metabolice la pacienții pediatrici cu afecțiuni hemato-oncologice”, „endocrino-pediatrie” sau „actualități în tumorile endocrine”.

Participarea la lucrările acestui eveniment de referință în endocrinologia românească este susținută integral de Societatea Română de Endocrinologie, astfel că este gratuită pentru medici.

Congresul se derulează pe Sanatatea.ONLINE/learning, platformă complexă dedicată evenimentelor științifice și nu numai, pe tematici medicale. online și producția video ale celui de-al 29-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie sunt asigurate de Sănătatea Press Group.

Ioana Mihăilă: Digitalizarea are scopul de a debirocratiza și de a eficientiza munca medicilor practicieni

„În Planul Național de Redresare și Reziliență avem trei reforme, două capitole mari de investiții și unul de digitalizare”, a declarat ministrul Sănătății, dr. Ioana Mihăilă, în cadrul ceremoniei oficiale a celui de-al 29-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie.

„Partea de digitalizare a fost gândită cu scopul de a debirocratiza și de a eficientiza munca medicilor practicieni. Acesta este scopul primordial, iar un alt scop este de culegere eficientă a datelor și de a lua decizii fundamentate științific și fundamentate pe date reale și foarte bine structurate și organizate”, a precizat dr. Ioana Mihăilă.

„Există apoi în PNRR partea de investiții în infrastructura spitalicească, dar și în infrastructura prespitalicească. Sunt și trei capitole mari de reformă. Una care ține de eficientizarea cheltuirii banului public în Sănătate, și vorbim de noi reglementări în contractul – cadru, reglementări care să fie fundamentate și cu impact pozitiv pe viitor, cu scopul de a favoriza asistența medicală prespitalicească, dar și de a pilota și de a dezvolta plăți bazate pe rezultat și de a premia acele centre de excelență care obțin rezultate medicale deosebite. De asemenea, există o reformă care privește managementul în sănătate și resursa umană în sănătate. O altă reformă privește investițiile în sănătate. Acestea sunt planurile structurate în PNRR”, a explicat ministrul Sănătății.

„Avem la nivelul Ministerului Sănătății planuri legate de programul de prevenție, pe care sperăm să le pune în practică”, a mai precizat dr. Ioana Mihăilă.

Declarațiile au fost făcute în cadrul celui de-al 29-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie, cea mai importantă manifestare a endocrinologiei românești, care se desfășoară online în perioada 23-26 iunie 2021.

Ca structură, Congresul Național al Societății Române de Endocrinologie include sesiuni de meet the expert, dezbateri, comunicări orale și plenare.

De asemenea, în cadrul evenimentului sunt organizate simpozioane comune cu specialități conexe, precum „Complicații endocrino-metabolice la pacienții pediatrici cu afecțiuni hemato-oncologice”, „endocrino-pediatrie” sau „actualități în tumorile endocrine”.

Participarea la lucrările acestui eveniment de referință în endocrinologia românească este susținută integral de Societatea Română de Endocrinologie, astfel că este gratuită pentru medici.

Congresul se derulează pe Sanatatea.ONLINE/learning, platformă complexă dedicată evenimentelor științifice și nu numai, pe tematici medicale. online și producția video ale celui de-al 29-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie sunt asigurate de Sănătatea Press Group.

Prof.Dr. Poiană:SRE are ca prioritate educația medicală continuă și pregătirea tinerilor medici endocrinologi

„Acest an și jumătate, în care cu toții ne-am confruntat cu o situație fără precedent în istoria modernă a umanității – infecția cu noul coronavirus – ne-a învățat, poate mai mult ca niciodată, cât de importante sunt educația medicală, colaborarea, abordarea multidisciplinară a problemelor de sănătate și, nu în ultimul rând, resursa umană din sănătate”, a declarat Prof. dr. Cătălina Poiană, președintele Societății Române de Endocrinologie (SRE), în cadrul ceremoniei oficiale a celui de-al 29-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie. „Nu întâmplător ceremonia de deschidere a acestui congres național se desfășoară sub conceptul „Provocări și perspective în Endocrinologia Românească”, a adăgat președintele SRE.

Un număr record de peste 3.500 de medici endocrinologi s-au înscris pentru a urmări lucrările celui de-al 29-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie.

„Faptul că la acest congres există o participare atât de mare, cu un număr record de participanți, ne face să credem că realizăm cu toții cât este de importantă patologia endocrină, dar și cât este de răspândită această patologie endocrină, lucru demonstrat, de asemenea, în această perioadă, când a trebuit să desfășurăm activitatea medicală și de asistență medicală în condiții total diferite”, a subliniat Prof. dr. Cătălina Poiană.

„La acest congres vor participa speakeri de marcă din endocrinologia românească, dar și internațională”, a precizat președintele SRE.

„Un element important este abordarea multidisciplinară. Acest lucru reprezintă o tradiție în endocrinologia românească, ce se bucură de niște premiere la nivel mondial, cum ar fi primul tratat de Endocrinologie din lume sau prima catedră de Endocrinologie din lume ori primul Institut de Endocrinologie din lume, înființat în urmă cu 75 de ani. De la bun început, Endocrinologia românească a fost gândită de părintele ei, profesorul Parhon, în abordarea multidisciplinară, pe care și noi o continuăm”, a mai declarat Prof. dr. Cătălina Poiană.

Elementul definitoriu al Congresului Național al Societății Române de Endocrinologie din acest an îl reprezintă abordarea multidisciplinară și abordarea unor tematici care susțin acest concept, spune președintele SRE.

„La acest Congres participă nu doar medici endocrinologi, ci și din specialități înrudite, precum diabetul, medicina internă, geriatria, medicina de familie. În cadrul acestor tematici multidisciplinare vor fi abordate elemente legate de endocrinopediatrie, pentru a sublinia importanța asistenței medicale în acest sens, aspecte ce țin de boli rare, cum ar fi tumorile endocrine, sau sesiuni comune ale endocrinologiei și diabetului”, a explicat președintele SRE.

Prof. dr. Cătălina Poiană a subliniat că Societatea Română de Endocrinologie are ca prioritate educația medicală continuă și pregătirea tinerilor medici endocrinologi.

„În ultimii ani, la Rezidențiat s-au scos din ce în ce mai multe locuri la specialitatea de Endocrinologie. Pregătirea tinerilor endocrinologi, respectiv a rezidenților, este o prioritate pentru seniorii endocrinologi”, a transmis președintele SRE.

„La Cartea Albă a Societății Europene de Endocrinologie, recent lansată, principalele topice au fost legate de obezitate, de cancere endocrine, de boli rare endocrine. Societatea Română de Endocrinologie a fost solicitată de a da „endorsement” acestei Cărți Albe. Este prima dată, când, la nivel european, în programele de sănătate, obezitatea este recunoscută ca o boală cronică și în programul european de sănătate se vor aloca fonduri pentru prevenția și tratamentul acestei boli cronice”, a mai spus  Prof. dr. Cătălina Poiană, președintele SRE.

Declarațiile au fost făcute în cadrul celui de-al 29-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie, cea mai importantă manifestare a endocrinologiei românești, care se desfășoară online în perioada 23-26 iunie 2021.

Ca structură, Congresul Național al Societății Române de Endocrinologie include sesiuni de meet the expert, dezbateri, comunicări orale și plenare.

De asemenea, în cadrul evenimentului sunt organizate simpozioane comune cu specialități conexe, precum „Complicații endocrino-metabolice la pacienții pediatrici cu afecțiuni hemato-oncologice”, „endocrino-pediatrie” sau „actualități în tumorile endocrine”.

Participarea la lucrările acestui eveniment de referință în endocrinologia românească este susținută integral de Societatea Română de Endocrinologie, astfel că este gratuită pentru medici.

Congresul se derulează pe Sanatatea.ONLINE/learning, platformă complexă dedicată evenimentelor științifice și nu numai, pe tematici medicale. online și producția video ale celui de-al 29-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie sunt asigurate de Sănătatea Press Group.

Președintele CMR: Succesul în actul medical depinde în bună măsură de infrastructura medicală

„Sănătatea pacienților este principala misiune a medicilor”, a transmis Prof. Dr. Daniel Coriu, Președinte Colegiul Medicilor din România (CMR), în cadrul ceremoniei oficiale a celui de-al 29-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie.

„O societate modernă are nevoie de medici foarte bine pregătiți, de medici de foarte bine informați și de medici dedicați specialităților, medici specializați în absolut toate domeniile patologiei umane”, a adăugat președintele CMR .

Prof. Dr. Daniel Coriu a subliniat că „succesul în actul medical depinde în bună măsură de infrastructura medicală, dar nu numai. Cel mai improtant lucru este resursa umană, mai ales o resursă umană de calitate”.

„În România, avem în jur de 730 de medici endocrinologi, majoritatea fiind concentrați în București și câteva județe: Dolj, Cluj, Timiș, Mureș, Sibiu și Iași. O distribuție neomogenă, neuniformă. Avem destul de multe județe cu un singur medic endocrinolog. Aceasta cred că este una dintre marile probleme ale sistemului nostru medical: lipsa resursei umane și, mai ales, lipsa unei rețele naționale de medici specialiști. Un sistem medical modern trebuie să se bazeze pe o rețea de astfel de medici specialiști”, a avertizat președintele CMR.

„Medicul trebuie să fie aproape de pacientul său, aproape de oameni”, a adăugat Prof. Dr. Daniel Coriu.

„Endocrinologia este un domeniu cu dinamism deosebit, cu o evoluție rapidă și cu progrese uriașe. Totul a plecat de la cunoaștere, de la o mai bună cunoaștere a mecanismelor fiziopatologice de boală. Aceasta a permis dezvoltarea și implementarea în practica curentă a unor instrumente moderne de diagnostic, dar și a unor terapii moderne, terapiile țintite”, a mai spus președintele CMR.

Declarațiile au fost făcute în cadrul celui de-al 29-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie, cea mai importantă manifestare a endocrinologiei românești, care se desfășoară online în perioada 23-26 iunie 2021.

Ca structură, Congresul Național al Societății Române de Endocrinologie include sesiuni de meet the expert, dezbateri, comunicări orale și plenare.

De asemenea, în cadrul evenimentului sunt organizate simpozioane comune cu specialități conexe, precum „Complicații endocrino-metabolice la pacienții pediatrici cu afecțiuni hemato-oncologice”, „endocrino-pediatrie” sau „actualități în tumorile endocrine”.

Participarea la lucrările acestui eveniment de referință în endocrinologia românească este susținută integral de Societatea Română de Endocrinologie, astfel că este gratuită pentru medici.

Congresul se derulează pe Sanatatea.ONLINE/learning, platformă complexă dedicată evenimentelor științifice și nu numai, pe tematici medicale. online și producția video ale celui de-al 29-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie sunt asigurate de Sănătatea Press Group.

Prof. dr. Viorel Jinga: Endocrinologia românească, actor principal pe scena internațională științifică

„Endocrinologia românească și-a păstrat statutul de actor principal pe scena internațională științifică”, a declarat Prof. dr. Viorel Jinga, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, în cadrul ceremoniei oficiale a celui de-al 29-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie.

„În profunzimea titulaturii acestui congres se ascunde practic secretul longevității unui eveniment științific de marcă și totodată al dorinței permanente îndreptate spre educația medicală continuă, de calitate, performanță, dăriuire, devotament și profesionalism”, a completat Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.

„Uitându-mă pe programul științific al acestui congres, nu am putut să nu remarc că prima parte a evenimentului ați dăruit-o pacienților pediatrici, ce se încadrează perfect în titulatura aleasă: Colaborare prin știință. Prezent și Viitor. Va trebui întotdeauna să îmbinăm armonios cele două coordonate, trecut și prezent, printr-un volum cât mai vast de cunoștințe, pentru ca viitorul să poată atinge, mai ales în medicină, coordonata excelenței. „, a mai spus Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.

Prof. dr. Viorel Jinga a subliniat performanța pe care Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București a obținut-o în cadrul Topului Shanghai, unul dintre cele mai presigioase clasamente internaționale ale universităților.

„Dacă în 2020 UMF „Carol Davila” s-a poziționat în intervalul 151 – 200 în domeniul „Medical Sciences”, pe subiectul „Clinical Medicine”, în 2021 prestigiosul Top Shanghai  îi atribuie o poziție superioară, pe același domeniu și subiect, în intervalul 101-150. Drept urmare, aduc muțumiri și aprecieri colectivului de medici,mai ales cadre didactice, din domeniu Endocrinologiei”, a precizat Prof. dr. Viorel Jinga.

Declarațiile au fost făcute în cadrul celui de-al 29-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie, cea mai importantă manifestare a endocrinologiei românești, care se desfășoară online în perioada 23-26 iunie 2021.

Ca structură, Congresul Național al Societății Române de Endocrinologie include sesiuni de meet the expert, dezbateri, comunicări orale și plenare.

De asemenea, în cadrul evenimentului sunt organizate simpozioane comune cu specialități conexe, precum „Complicații endocrino-metabolice la pacienții pediatrici cu afecțiuni hemato-oncologice”, „endocrino-pediatrie” sau „actualități în tumorile endocrine”.

Participarea la lucrările acestui eveniment de referință în endocrinologia românească este susținută integral de Societatea Română de Endocrinologie, astfel că este gratuită pentru medici.

Congresul se derulează pe Sanatatea.ONLINE/learning, platformă complexă dedicată evenimentelor științifice și nu numai, pe tematici medicale. online și producția video ale celui de-al 29-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie sunt asigurate de Sănătatea Press Group.

Prof dr. Cristian Oancea: Propunem investigații gratuite pentru pacienții cu risc crescut de cancer pulmonar

Prof dr. Cristian Oancea, manager Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara, a declarat că va propune ca investigațiile pentru pacienții cu risc crescut de cancer pulmonar să fie gratuite.

“Vom propune în Comisia de Pneumologie a Ministerului Sănătății, ca investigațiile pentru pacienții cu risc crescut de cancer pulmonar să fie gratuite. Vorbim de tumorile pulmonare. De asemenea, în colaborare cu comisiile de medicina interna, gastroenterologie, cardiologie, oncologie, radioterapie și chiar pediatrie, să realizăm un program prin care investigațiile de acest fel să fie decontate de către Casa Județeană de Sănătate. Banatul este pe primele locuri în ceea ce privește incidența cazurilor de cancer. Aparatul pe care îl vom folosi, PET-CT-ul, sperăm pe cale largă, să depisteze într-un stadiu precoce diversele forme de boli neoplazice și astfel tratamentul ce poate fi administrat pacienților să poată începe cât mai repede”, a declarat prof dr. Cristian Oancea, manager Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

În sistemul sanitar de stat din România mai sunt, în prezent, doar două asemenea aparate, la Clinica de Pneumologie Iași și la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Dr.Carol Davila, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș fiind a treia unitate sanitară din țară și prima din vestul României unde va funcționa un PET-CT.

Ministerul Sănătății a alocat fonduri necesare achiziționarii primului aparat PET-CT din zona de Vest a țării, dintr-o unitate sanitară din sistemul public de sănătate, valoarea investiției fiind de 13.138.000 de lei, după cum au anunțat reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babeș” Timișoara.

Aparatul permite diagnosticarea, stadializarea și monitorizarea pacienților cu diferite forme de cancer.

Potrivit aceleiași surse, 90% din fonduri sunt alocate de Ministerul Sănătății, iar 10% de la bugetul local al Primăriei Timișoara.

Contractul cadru a fost semnat încă de anul trecut, iar acum, după alocarea bugetară, urmează achiziția echipamentului și amenajarea spațiului unde va fi amplasat aparatul. Scanarea PET-CT permite creșterea acurateții, dar și stabilirea cu certitudine a diagnosticului pacienților care prezintă formațiuni tumorale. Examinarea PET-CT duce la obținerea unor informații complete despre localizarea, forma și dimensiunile formelor canceroase, dar și despre metabolismul acestora. Investigația este superioară unui examen imagistic de tip Computer Tomograf și reprezintă una dintre cele mai avansate metode de investigație imagistică, au explicat reprezentanții unității medicale.

“Cu ajutorul acestei investigații reușim o diagnosticare precoce a formelor tumorale, vedem activitățile metabolice ale țesuturilor și putem să identificăm tipul de cancer, uneori chiar înainte ca modificările structurale să se producă, localizarea acestuia și posibilele metastaze. De asemenea, după terminarea chimio sau radioterapiei, analiza imagistică cu ajutorul PET-CT-ului ne poate spune dacă tratamentul a avut succes. Investigația se face prin injectarea în organismul pacientului a unei molecule de glucoză radioactivă care, prin fluorescență, permite identificarea zonelor cu probleme”, a declarat SL. dr. Diana Manolescu, director medical Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Șapte cercetători, creatori ai vaccinurilor anti-COVID-19, premiați

Șapte cercetători care au dezvoltat câteva dintre vaccinurile împotriva COVID-19 au fost recompensaţi, miercuri, cu premiul Prinţesa de Asturias pentru Cercetare Ştiinţifică şi Tehnică pe anul 2021, premiu la care au optat 48 de aspiranţi de 17 naţionalităţi, relatează EFE.

Cercetătorii premiați sunt biologul ungar Katalin Karikó; imunologul american Drew Weissman; medicii germani Ugur Sahin şi Ozlem Tureci; biologul canadian Derrick Rossi; vaccinologul britanic Sarah Gilbert şi biochimistul american Philip Felgner.

Potrivit deciziei juriului prezidat de fizicianul spaniol, activitatea celor şapte cercetători constituie un excelent exemplu al importanţei ştiinţei de bază pentru a ajuta la protejarea sănătăţii la scară globală.

Conform membrilor juriului, cercetătorii recompensaţi anul acesta au condus, prin activitatea lor îndelungată în cercetările de bază, la aplicaţii inovatoare precum obţinerea într-un timp extraordinar de scurt de vaccinuri eficiente pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19.

Decizia juriului arată totodată că dezvoltarea tehnologiei inovatoare a ARN mesager, precum şi producţia de vaccinuri bazate pe adenovirus, deschid o cale plină de speranţă spre utilizarea lor în alte boli infecţioase, potrivit Agerpres.

Anul trecut, matematicienii francezi Yves Meyer şi Emmanuel Candes, belgianca Ingrid Daubechies şi australianul Terence Tao au fost recompensaţi împreună cu acest premiu pentru contribuţiile lor revoluţionare şi importante la teoriile şi tehnicile moderne de procesare matematică a datelor şi semnalelor.
Ceremonia de înmânare a premiilor Prințesa de Asturias va avea loc în octombrie la Oviedo, într-o gală solemnă prezidată de regii Spaniei. Premiile Prinţesa de Asturias sunt atribuite anual unor personalităţi din domenii foarte diverse: artă, cooperare internaţională, ştiinţe sociale, comunicare, sporturi, cercetare ştiinţifică şi litere.

Fiecare premiu Prinţesa de Asturias constă într-o reproducere a statuetei concepute de Joan Miro – simbol reprezentativ al premiului – un cec în valoare de 50.000 de euro, o diplomă şi o insignă.

Secretar de stat în Ministerul Educaţiei, despre educaţia sexuală în şcoli

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Radu Szekely, a declarat că educaţia sexuală în şcoli va fi parte a disciplinei Educaţie pentru  sănătate, aşa cum este şi acum, iar de două-trei ori pe parcursul fiecărui an şcolar, în funcţie de vârstă, cadre medicale specializate le vor vorbi elevilor „despre igiena sexuală, nu despre actul sexual”.

„Educaţia sexuală în şcoli va fi parte a disciplinei Educaţie pentru sănătate, aşa cum este şi acum, dar în momentul de faţă este o disciplină opţională, urmând ca din toamnă să devină obligatorie. Educaţia sexuală va fi un modul, alături de multe altele care apar în Educaţie pentru sănătate. Ne dorim să reuşim (până în toamnă, n.r.) să schimbăm programa, astfel încât să-i schimbăm şi numele, de exemplu, în Educaţie pentru societate (…), să apară şi modulul de educaţie financiară, pentru nutriţie sănătoasă, educaţie de mediu, de prim-ajutor, care să apară pe parcursul programei celor patru ani de gimnaziu şi apoi, în liceu să fie repetate”, a explicat Radu Szekely, într-o conferinţă de presă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş.

Radu Szekely a detaliat că pentru fiecare grupă de vârstă, din clasele V- XII, sunt anumite concepte şi lucruri de care tinerii trebuie să fie conştienţi, de la igienă până la cunoaşterea propriului trup, copiii urmând să fie învăţaţi să se spele pe mâini, pe dinţi, să-şi păstreze igiena organelor genitale, lucruri „absolut normale”, dar despre care nu se discută.

Aceste subiecte, a spus Szekely, sunt un tabu în societatea românească, iar acest fapt conduce la situaţii de îmbolnăviri din necunoştinţă de cauză sau la sarcini nedorite.

„Nu este vorba de educaţie pentru actul sexual, ci de educaţie pentru protecţia propriei sănătăţi. Disciplina Educaţie pentru sănătate va fi predată modular, iar pentru educaţie sexuală vor exista, probabil, în fiecare an, două- trei ore la care vor fi invitaţi cadre medicale, doctori din domeniu, care ştiu cum să abordeze aceste subiecte”, a adăugat secretarul de stat, potrivit Agerpres.

CNCAV: 60.000 de doze de vaccin anti-COVID produs de Johnson&Johnson ajung în România

Un număr de 60.000 de doze de vaccin Janssen, produs de compania farmaceutică Johnson&Johnson, sosesc joi în România, la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, potrivit Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19.

„Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră.Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național. Centrul Național de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului ‘Cantacuzino’ este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea națională care are competență în domeniul medicamentului de uz uman”, se arată în comunicatul CNCAV.

Până la acest moment, țara noastră a recepționat 625.300 doze de vaccin produse de compania Johnson&Johnson, iar 259.466 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației, potrivit CNCAV.