În ce condiții pot fi recuperate cheltuielile suportate de asigurați pe medicamente când sunt internați

0
73

Ce se întâmplă în situația în care un asigurat, deși este internat în spital, trebuie să plătească medicamentele din bani proprii? În ”Ghidul asiguratului”, lansat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), se precizează că ”spitalul rambursează pacientului contravaloarea acestor cheltuieli la solicitarea asiguratului”.

”În cazul în care medicul din secția în care asiguratul este internat recomandă, în baza unor documente medicale, anumite medicamente, materiale sanitare sau investigații de laborator, iar cheltuielile pentru acestea sunt suportate de către asigurat, deși ar fi fost îndreptățit să beneficieze de acestea gratuit, spitalul rambursează pacientului contravaloarea acestor cheltuieli la solicitarea asiguratului”, se arată în ”Ghidul asiguratului”.

Potrivit sursei citate, rambursarea cheltuielilor menționate este o obligație care se aplică exclusiv spitalelor publice și se realizează din veniturile proprii ale acestora.

”Spitalele publice realizează o metodologie pe baza căreia rambursează aceste cheltuieli, care este pusă la dispoziția casei de asigurări de sănătate și este adusă la cunoștință pacienților la internarea acestora în spital”, se arată în ”Ghidul asiguratului”.

Detalii AICI 

Articolul precedentGhidul asiguratului: Care sunt serviciile medicale de care pot beneficia asigurații, dar și neasigurații
Articolul următorÎn ce condiții un medic specialist poate elibera bilet de trimitere către o altă specialitate?