SCJU Bistrița: Pacienții cu scleroză multiplă din județ nu vor mai fi puși pe drumuri pentru tratament

0
380
„Asociația de Scleroză Multiplă a pacienților din Bistrița a solicitat, am analizat oportunitatea, am făcut” – transmite Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Bistrița referitor la faptul că pacienții din județ își vor putea ridica tratamentul chiar de la farmacia din cadrum instituției.
„Prin ordinul nr. 614 al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost inclus în Programul național de tratament al bolilor neurologice – scleroză multiplă, astfel încât din trimestrul IV, pacienții din județul nostru nu vor mai fi obligați să meargă în centrele universitare pentru ridicarea tratamentului specific, acesta urmând a fi distribuit prin farmacia cu circuit închis din cadrul spitalului” – transmite SCJU.
Pentru a fi incluși în programul național derulat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, pacienții trebuie să depună la secretariatul spitalului o solicitare scrisă, de transfer al dosarului medical din centrul medical unde sunt luați în evidență.
Articolul precedentPrima operațiune de transport pacient pe heliportul SJU Miercurea-Ciuc
Articolul următorFederația Columna: Promisiuni de la minister referitoare la excepția reducerii posturilor vacante în Asistența Socială