Sprijin medical gratuit pentru refugiații din Ucraina cu afecțiuni oncologice

0
722

Bolnavii oncologici ajunși în România din Ucraina pot beneficia, prin intermediul Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp din Timișoara, de tratamente gratuite.

Potrivit unui comunicat al Asociației, refugiaţii ucrainieni pot beneficia gratuit de servicii medicale de oncologie, radioterapie, hematologie, endoscopie digestivă superioară şi inferioară și imagistică medicală.

”Misiunea noastră a fost, încă de la început, aceea de a lupta alături de pacienţii oncologici împotriva unui inamic de multe ori extrem de agresiv. Aceştia fac parte din cea mai vulnerabilă categorie de persoane, iar renunţarea la tratamente ori amânarea lor din cauza situaţiei în care se află le poate fi fatală. Mulţi dintre cei care au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele sunt acum fără tratament. Iar pacienţii oncologici au nevoie nu doar de cazare, hrană sau de câteva tablete, ci de chimioterapie sau chiar radioterapie. Asociaţia OncoHelp a fost întotdeauna în prima linie şi şi-a oferit sprijinul. Aşa facem şi acum. Medicii noştri îi vor consulta gratuit pe refugiaţii care au nevoie de investigaţii oncologice, iar colegii noştri din radioterapie pot să îi ajute să îşi continue tratamentul”, a precizat în comunicat dr. Valeriu Ioan Borugă, manager Asociaţia OncoHelp.

Mai mult, Asociaţia OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp poate oferi cazare unui număr de zece familii de refugiaţi ucrainieni.

Centrul de Oncologie OncoHelp a pus la dispoziţia refugiaţilor, care au nevoie de tratamente, mai multe numere de telefon pe care le-am transmis autorităţilor, organizaţiilor şi asociaţiilor non-guvernamentale care gestionează, respectiv sprijină criza umanitară de la frontierele României.

Acestea sunt: 0256/495 403; 0356/ 460 995 sau 0753/595959.

Articolul precedentDesfiinţarea şi reorganizarea Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Braşov ca structură fără personalitate juridică în cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Braşov, pe masa Guvernului
Articolul următorCNCAV: În următoarele săptămâni se va face tranziția activității de vaccinare anti-COVID-19 către Programul Național de Vaccinare al MS, desfășurat prin medicii de familie