Sporuri pentru angajaţii din Sănătate. A fost adoptată Legea pentru depăşirea pragului de 30%

0
393

Parlamentul României a aprobat legea care stipulează posibilitatea depășirii cu 5% a pragului de 30% pentru sporurile acordate angajaţilor din domeniul Sănătăţii.

Astfel, parlamentarii au adoptat marţi Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.67/2020 privind modificarea unor acte normative și prelungirea unor termene.

În replică reprezentanţii Federaţiei Sanitas susţin că “această lege nu ajută pe nimeni deoarece, în special spitalele aflate în subordinea Ministerului Sănătății, depășesc deja procentul de 30% ajungând la 38-39%”.

“ Inițiatorul legii consideră că spitalelor le-ar fi suficiente aceste 5 procente pentru a asigura drepturile salariale specifice perioadei pandemice angajaților care se luptă de aproape 4 luni cu noul virus! Ei bine, stimați legiuitori, vă atragem din nou atenția că emiterea de acte normative fără consultarea partenerilor sociali nu este benefică nimănui deoarece se pierd detaliile necesare unei legiferării corecte și echitabile”, susţin reprezentanţii Sanitas.

Potrivit acestora, termenul de aplicare prevăzut este începând cu 1 Iulie 2020, ori reglementarea ar trebui să cuprindă toată perioada pandemiei.

“Soluția corectă ar fi exceptarea spitalelor și a unităților de asistență socială de la încadrarea în procentul de 30% pentru sporuri, pe toată perioada pandemiei!”, propun reprezentanţii Federaţiei Sanitas.

Articolul precedentEXCLUSIV Situație alarmantă la secțiile ATI COVID-19 din unele spitale bucureștene
Articolul următorNou raport de evaluare a riscului COVID-19 în UE și Marea Britanie, publicat de ECDC