Sporul de risc din Sănătate, propuneri legislative: Cine ar trebui să îl primească şi în ce procente

0
74

Federația ”Solidaritatea Sanitară” va avea marţi o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, pe tema ordinului de acordare a sporului de risc de până la 30%.

“Experiența și lista de disfuncționalități în privința acordării stimulentului de risc și a încadrării mai multor categorii de personal în grupa sporurilor pentru condiții de muncă deosebit de periculoase, pe fondul epidemiei Covid-19, sunt semnale de îngrijorare în privința modului în care ministerul va elabora acest ordin”, se arată într-un comunicat al Federației ”Solidaritatea Sanitară”.

În acest sens,”Solidaritatea Sanitară” a înaintat o serie de propuneri către Ministerul Sănătății asupra viitorului ordin MS în care vor fi stabilite condițiile acordării sporului de 30%.

Ad in title

Astfel, potrivit Federaţiei, principalele condiții pe care trebuie să le îndeplinească modalitatea de transpunere a Ordinului sunt:

– Sporul se acordă pe întreaga perioadă a stării de urgență și 90 de zile după finalizarea acesteia, conform deciziei exprese a legiuitorului.
– Sporul se cumulează cu sporurile pentru condiții de muncă.

Identificarea categoriilor de personal

Federaţia propune stabilirea prin Ordin a salariaților care au dreptul să beneficieze de aceste drepturi se face pe categorii de salariați, și nu pe circumstanțele în care s-au aflat salariații.

Conform prevederilor art. 2 alin. 1 din legea 56/2020, identificarea categoriilor de salariați care au dreptul să beneficieze de acest spor trebuie făcută în funcție de două criterii, potrivit reprezentanţilor Federaţiei, respectiv:

În funcție de unitățile sanitare (art. 2 alin. 1, lit. d din legea 56/2020). Astfel, trebuie reținut tot personalul (adică toate categoriile de salariați ai) spitalelor care:
– asigură asistenţa medicală pacienţilor testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 în faza I şi în faza a II-a,
– spitalele de suport pentru pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SARS-CoV-2.

În funcție de categoriile indicate ca fiind implicate în lupta împotriva COVID-19. Sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. 1, lit. a-c din legea 56/2020.

Fiecare dintre salariații care se află în condițiile amintite la unul sau altul dintre cele două criterii are dreptul la sporul de 30%.

Mărimea concretă a sporului

Potrivit Federaţiei, deoarece nu sunt precizate în mod expres criteriile pentru stabilirea mărimii concrete a sporului, ele trebuie deduse din spiritul legii, relevantă fiind amploarea pericolului pentru fiecare categorie de personal.

Astfel, soluția logică este organizarea procentului de 30% pe trei tranșe diferite, potrivit aceloraşi sindicalişti, astfel:
– 30% pentru salariații implicați în tratamentul pacienților COVID-19 sau suspecți a fi infectați SARS-CoV-2;
– 20% pentru restul salariaților implicați direct în această perioadă în tratamentul pacienților care nu sunt cunoscuți a fi infectați SARS-CoV-2 (dată fiind incertitudinea situației acestora);
– 10% pentru restul categoriilor de salariați din aceste spitale.

Articolul precedentANI a constatat starea de incompatibilitate în cazul unor persoane din domeniul Sănătăţii
Articolul următorStimulentul de risc în valoare de 500 de euro nu a fost primit de către medicii rezidenţi